Pro-Scris 2 (41-42) / 11 aprilie 2006 (text only)

.

PRO-DOMO
Györfi-Deák György - În loc de cuprins

PRO-TEZE
Cătălin Ionescu - Principiile teoretice

PRO-TEST
Cătălin Ionescu - Pre-Ocupare: Despre prezentul privit cu teamă dinspre viitor
Györfi-Deák György - Pre-Sus

PRO-EMINENŢE
 * Jurnalul SF
     Cătălin Ionescu - 10 întrebări în exclusivitate pentru Adrian Bănuţă, redactor-şef la Jurnalul SF
     Cătălin Ionescu - Jurnalul SF (articol pentru Dictionarul SF)
     Cătălin Ionescu - Lungul drum de la teribilism la profesionalism (Jurnalul SF în istoria science-fiction-ului românesc) (1)
     Dan Popescu - O sută de paşi
     Cristian Tamaş - Those barren leaves (10 ani fără Jurnalul S.F.)

 * J.R.R. Tolkien
     Györfi-Deák György (Repet Ent) - Lista cu greşelile descoperite în ediţiile Tolkien româneşti
     Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi - Enciclopedia Tolkien: Maiar
     Györfi-Deák György - Enciclopedia Tolkien: Goldberry
     Robert Lazu - Tolkien şi Dragonii
     Robert Lazu - Cavalerul Verde
     Györfi-Deák György - Conferinţă Tolkien la Oxford
     J.R.R. Tolkien - Scrisorile de Crăciun ale tatii (5)

PRO-FILE
Cătălin Ionescu - Helion 1 / 2006
Dan Popescu - Cărţi F & SF apărute în anul 2005

PRO-PUNERI
Cătălin Constantinescu - Modelul antiutopiei ştiinţifice: Aldous Huxley (3)
George Orwell - Noi, de E. I. Zamiatin

PRO-POZIŢII
Györfi-Deák György - Lumea la microscop (H. C. Andersen)
Györfi-Deák György - Infinitul cu clopoţei (Costel Baboş)
Györfi-Deák György - Zmeul ca valoare absolută (Mircea Cărtărescu)
Györfi-Deák György - Între tradiţie şi distopie (Viorel Marineasa)

PRO-GRESII
Virgona Vilius - Sferele Dyson: Un impas pentru spaţioingineria contemporană
Virgona Vilius - Agonia teismului în viziune „trekistă”: Incidentul „Mintaka 3”

PRO-TON
Hans Christian Andersen - Picătura de apă
Györfi-Deák György - Dreptul la succes
Dan Popescu - Nimic nou lîngă Băneasa
Oana Stoica-Mujea - Iubirea unui vrăjitor

PRO-PORŢIE
Link-uri alese
Arhiva on-line
Index de autori

PRO-NUME
Casetă tehnică

PRO-SCRIS
Va urma?





PRO-DOMO





ÎN LOC DE CUPRINS

Györfi-Deák György


După o iarnă prelungă şi viscolită de scumpiri la gaze, zahăr, curent, pâine şi benzină, iată o primăvară plină de evenimente SF. Chiar dacă nu ştiu dacă va pleca o delegaţie românească la Eurocon-ul de la Kiev, unde elementul de senzaţie îl va constitui o vizită la centrala nucleară de la Cernobîl (cu î din i tovarăşi, că-i de origine slavă), ne bucurăm de apariţia listei de discuţii a cenaclului H. G. Wells din Timişoara (moderator Laurenţiu Nistorescu), de renaşterea clubului „Helion” din acelaşi oraş (preşedinte Cornel Secu) şi editarea, într-o nouă serie, a celebrului magazin de SF cu acelaşi nume, urmată de promisiunea reapariţiei „Bibliotecii Nova”. Din Piteşti am primit câteva „Antarg”-uri, pe care le vom parcurge şi analiza în numărul următor. Cu speranţa că puterea de cumpărare a leului „greu” îi va permite cetăţeanului român zăbava asupra paginilor tipărite, editurile au pornit într-o nouă ofensivă, de primăvară-vară, asupra buzunarelor noastre. Şi, în cele din urmă, nicidecum la sfârşit, iată un „Pro-Scris” ceva mai optimist, unde s-au adunat condeieri mai vechi alături de nume noi, oameni dedicaţi principiilor amintite în „Pro-Teze”.

Cum străvechiul sistemul bicefal de tip „kende-gyula” pare să funcţioneze fără rateurile actualului tandem politic preşedinte portocaliu (ba chiar roş-albastru, după calificarea „Stelei”) şi prim-ministru săgetat, vă prezentăm un nou dublu „Pro-Test”, menit să reflecte o „Pre-Ocupare” serioasă a lui Cătălin Ionescu, cea legată de viitorul nostru. În mod paradoxal, speranţele legate de trecerea în mileniul III nu s-au împlinit, oamenii eliberaţi de sub dictaturile comuniste sau regimurile fundamentaliste, nu ştiu ce să facă cu libertatea cucerită de multe ori cu sânge. Seriale şi filme SF, precum „Stargate SG-1”, „Stargate Atlantis”, „24”, „V de la Vendetta” pun câteva semne de întrebare asupra cărora merită să medităm. Györfi-Deák György s-a lăsat impresionat de amploarea aniversării a 100 de ani de la zborul lui Traian Vuia şi şi-a manifestat dorinţa ca şi alţii să-l urmeze, „Pre-Sus”.

În 4 iunie 1996, cu aproape 10 ani în urmă, a apărut ultimul număr al singurului săptămânal de SF din Europa, „Jurnalul SF”. Vreme de 4 ani de zile, revista a publicat lucrări ce nu vor mai putea fi publicate la noi, a dat aripi unor scriitori care constituie azi nucleul „Pro-Scris”, a lăsat în suspensie câteva polemici, terminându-se abrupt cu „Un prezumtiv epitaf al sepulturii”. Datorită complexităţii subiectului, el va ocupa două „Pro-Eminenţe” succesive. Prima parte debutează cu „10 întrebări în exclusivitate” adresate de Cătălin Ionescu lui Adrian Bănuţă, redactorul-şef al publicaţiei. În continuarea unui „Articol pentru Dicţionarul SF”, Dan Popescu a parcurs primii „O sută de paşi”. Întrucât geneza „Pro-Scris”-ului s-a pre-lungit, Cătălin Ionescu a ajuns cu analiza sa, „Lungul drum de la teribilism la profesionalism”, chiar până la decada 111-120. Li s-a alăturat Cristian Tamaş, cu „Those barren leaves” (10 ani fără JURNALUL S.F.). Să amintim aici şi schiţa „Nimic nou lîngă Băneasa” de Dan Popescu, deşi ea a fost inclusă la secţiunea rezervată prozei, „Pro-Ton”.

Cealaltă secţiune de „Pro-Eminenţe” este în continuare dedicată operei lui J.R.R. Tolkien. Prima „Enciclopedie Tolkien” românească a fost definitivată încă în toamna anului trecut şi, pentru a menţine treaz interesul publicului, reproducem alte două articole din cuprinsul ei: unul despre „Maiar” scris de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi şi altul despre „Goldberry” de Györfi-Deák György. Robert Lazu a fost invitat de Stratford Caldecott să participe la o importantă „Conferinţă Tolkien la Oxford”. O pasionantă convorbire între cei doi exegeţi a fost publicată recent de Adevărul literar şi artistic din 8 aprilie 2006. Din arhiva revistei, cu voia autorului, am preluat alte două articole: „Tolkien şi Cavalerul Verde” şi „J.R.R. Tolkien şi dragonii”. Simone Györfi continuă traducerea „Scrisorilor de Crăciun”, ajungând la partea a cincea, cuprinzând răvaşul din 1934. Până la apariţia unor ediţii corectate (şi, dacă e posibil, cât mai ieftine), am păstrat „Lista cu greşelile descoperite în ediţiile Tolkien româneşti”, deşi nu ni s-au semnalat noi bâlbe.

La „Pro-File”, Cătălin Ionescu semnalează apariţia „Helion 1 / 2006”, iar Dan Popescu ne prezintă „Cărţi F & SF apărute în anul 2005”.

Din nou, calul de bătaie al „Pro-Punerilor” este „cea mai anormală dintre toate lumile posibile” (cf. Florin Manolescu): distopia. Am tradus pentru cei interesaţi (în lipsa originalului englez, din maghiară), „Noi, de E. I. Zamiatin” scrisă de George Orwell în 1946, cu doar câţiva ani înaintea publicării celebrei „1984”. Din cartea lui Cătălin Constantinescu, „Paradigme literare ale utopiei”, reproducem un penultim fragment din studiul „Modelul antiutopiei ştiinţifice: Aldous Huxley”. Semnalăm aici şi articolul publicat de Carmen Andraş, „Mitul politic al dictatorului exemplar”, pe situl Institutului Cultural Român., apărut iniţial în revista „Observator cultural”, nr. 49 / 2-8 februarie 2006.

La rubrica „Pro-Gresii” debutează Virgona Vilius cu două articole dedicate serialului „Star Trek: The Next Generation”, „Sferele Dyson: Un impas pentru spaţioingineria contemporană” şi „Agonia teismului în viziune trekistă”, o discuţie a celor petrecute în episodul „Who Watches the Watchers?” (Cine-i supraveghează pe supraveghetori?).

De această dată, rubrica „Pro-Poziţii” a devenit un fel de „One Man Show”, susţinut de Györfi-Deák György. Profitând de ocazie, şi-a făcut de cap şi a anexat SF-ului o serie de lucrări inedite. În antologia critică Hans Christian Andersen, „14 poveşti nemuritoare” (Editura Institutul European, Iaşi, 2005), realizată de Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, a descoperit schiţa „Picătura de apă”, discutată în articolul „Lumea la microscop”. Plăcut impresionat de o zicere din „Probleme bărbăteşti” (2004) de Costel Baboş: „Capul şi capătul sunt lucruri diferite, chiar dacă la plural sunt capete şi reprezintă marginile infinitului de necuprins.”, a prezentat scrierile românului strămutat în Canada, autor şi al volumului „Un om din Wayfalua” (1994), în cronica „Infinitul cu clopoţei”. Disecţia „Enciclopediei zmeilor" de Mircea Cărtărescu poate fi urmărită în direct citind „Zmeul ca valoare absolută”.

Am lăsat la urmă o scriere care a stârnit unele reacţii adverse şi proteste pe lista de discuţii wellstimisoara, întrucât prezintă o parte din monografia „Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită”, şocanta teză de doctorat trudită îndelung de Viorel Marineasa, unde se discută ideile filosofice exprimate de Nae Ionescu şi Nichifor Crainic în publicistica lor. Cum ultimul a creionat într-o serie de broşuri şi articole schiţa unei stat fundamentalist ortodox, o utopie etnocratică cu evidente valenţe represive, „gândiristul-şef” a devenit subiectul recenziei intitulate „Între tradiţie şi distopie”.

Secţiunea „Pro-Ton”, destinată prezentării unor proze care au dat tonul interpretărilor critice din revistă, a ieşit destul de dodoloaţă. Oana Stoica-Mujea este autoarea romanului „Răpirea Zeilor” din trilogia „Stăpânul” (2004), apărut la Editura Napoca-Star din Cluj. Pentru început, vă oferim povestirea „Iubirea unui vrăjitor” şi sperăm în continuarea cu succes a colaborării. Urmează amintita schiţă proto-SF a lui Hans Christian Andersen, „Picătura de apă”, urmată de „Dreptul la succes”, o povestire parodică de Györfi-Deák György pe tema „Micii sirene”. Unul dintre momentele festive din trecut, legate de apariţia revistei „Jurnalul SF”, l-a inspirat pe Dan Popescu să scrie schiţa „Nimic nou lîngă Băneasa”. Cum ea a fost refuzată atunci, profităm de ocazie ca să v-o prezentăm în premieră absolută.

Realizatorii „Pro-Scris” au străbătut codrii deşi ai internetului şi au poposit într-o poiană fermecată, numită „Pro-Porţie”. Aici, în dulcea ospeţire a ielelor, au avut răgazul să aleagă şi să marcheze o serie de repere pe harta unor Link-uri alese. Cititorii care au nimerit pentru prima oară în acest sit ori fidelii care doresc să revadă articole din numerele mai vechi pot răsfoi Arhiva on-line pusă la dispoziţia lor. De asemenea, pentru a uşura informarea celor curioşi să vadă cine a semnat în numerele trecute ale revistei, a fost alcătuit un Index de autori.

Lista neagră ce cuprinde componenţa redacţiei şi numele colaboratorilor din acest număr vă este dezvăluită la secţiunea Pro-Nume, sub ameninţarea unui ceas atomic, legat cu un nod gordian de cursorul mausului.

„Toată lumea ştie” cine este Leonard Cohen. La Editura Polirom i-au apărut deja două romane. Un eveniment cultural important al anului trecut l-a constituit lansarea biografiei „Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen” de Mircea Mihăieş. Cântăreţul ne răspunde la întrebarea „Va urma?" cu poezia „Everybody knows”, tălmăcită în româneşte de Mircea Cărtărescu.





PRO-TEZE





PRINCIPIILE TEORETICE

Cătălin Ionescu


Pro-Scris este o revistă trimestrială independentă de critică science fiction românească.

     Accesul la site-ul Pro-Scris este absolut gratuit, fără nici o restricţie. De asemenea, semnatarii articolelor nu beneficiază de nici o recompensă materială, păstrându-si însă dreptul de copyright - şi implicit răspunderea - asupra textelor proprii. Toate materialele sunt publicate cu acordul autorilor.

     Adresa de internet a revistei Pro-Scris este http://proscris.port5.com
     Mirror-ul revistei Pro-Scris este http://proscris.50web.com
     Este funcţional şi mirror-ul http://proscris.atspace.com - dar acest site nu este întodeauna vizibil din reţelele româneşti de internet.
     A redevenit funcţional şi vechiul mirror al revistei Pro-Scris, http://proscris.web1000.com - cum însă conducerea reţelei Web1000 a renunţat la politica "zero-adds" (şi există şi alte dificultăţi tehnice ale arhivei on-line) acest site nu este suportat oficial de revista Pro-Scris.

     Regimul electronic al publicaţiei este de tip freeware. Cititorii sunt încurajaţi să trimită prietenilor materialele preluate din revistă, dar cu două condiţii: să transmită textul integral şi să nu îl modifice. Textele nu pot fi folosite în nici un fel pentru a se obţine vreun profit material în urma lor, fără acordul autorilor.
   
     Pro-Scris este o revistă deschisă tuturor celor interesaţi. Nu se acceptă materiale sub standardele de calitate promovate de revistă. Materialele şi comentariile se primesc la adresa de e-mail webmaster@proscris.port5.com

     Pro-Scris este o publicaţie animată de Spiritul Liber al Internetului.

Editorul
© 2000 - 2006





PRO-TEST





PRE-OCUPARE: DESPRE PREZENTUL PRIVIT CU TEAMĂ DINSPRE VIITOR

Cătălin Ionescu


Câteva seriale de televiziune au făcut sau fac în continuare vogă pe continentul nord-american şi nu numai. Seriale care sunt science fiction, la un mod mai mult sau mai puţin declarat.


„Imperiul” Stargate (SG-1 şi Atlantis), care a terminat de curând sezoanele curente (9, pentru SG-1, respectiv 2 pentru Atlantis) fiind realizat şi difuzat de Sci-Fi Channel este, fără discuţie, un science fiction declarat.

Ultimul sezon, al 9-lea, din Stargate SG-1 ridică, en passant, o problemă interesantă. Eroii principali reuşesc să elimine nişte duşmani nemiloşi din Galaxie, care ţineau în robie miliarde de oameni, pretinzând în faţa lor că sunt zei, faimoşii Goa’uld. Odată însă acest duşman eliminat, locuitorii proaspăt eliberatelor teritorii par, de cele mai multe ori, incapabili să se guverneze singuri. Societăţile alunecă astfel fie spre alegerea unor indivizi avizi de putere, fie se lasă cucerite cu uşurinţă de un nou duşman Ori, mai puternic dar şi mai nemilos.

Morala fabulei este extrem de străvezie: începând de la căderea comunismului şi până la înlăturarea lui Saddam, sau, şi mai nou cu moartea lui Miloşevici, americanii (şi nu numai ei) au constatat că stupoare că oamenii eliberaţi de sub dictatură nu ştiu ce să facă cu libertatea cucerită de multe ori cu sânge. Şi noile teritorii fie deraperază cu rapiditate spre război civil, fie se simt atrase de un fundamentalism religios.

Spre deosebire, producţia Fox intitulată „24” care are în desfăşurare sezonul 5, nu are aparent nimic de-a face cu science fiction-ul. Dar, deşi nu este vorba de călătorii intergalactice sau de rase extraterestre, „24” este totuşi mai mult decât un film de ficţiune. O catalogare mai potrivită a acestui interesant serial ar fi, poate, „political-fiction”: acţiunea se desfăşoară în zilele noastre, într-o Americă foarte puţin diferită de cea reală, în care există de pildă, faimosul CTU (Counter Terrorism Unit – Centrul de combatare a terorismului), în care preşedinte a fost un bărbat de culoare, în care teroriştii au amorsat şi detonat arme bacteriologice şi atomice, etc.

Chiar şi la această enumerare sumară, aspectele science fiction sunt extrem de puternice. Plecând de la culoarea pielii lui David Palmer, senatorul care în seria 1 candidează la preşedenţia SUA, care în seriile 2 şi 3 va trebui să gestioneze gravele crize americane de la Casa Albă, care va renunţa să mai candideze la al doilea mandat în seria a 4-a şi va fi ucis misterios în sezonul 5. Nu putem decât să presupunem că exact culoarea pielii preşedintelui a transmis un mesaj foarte clar audienţei: nu vă speriaţi şi nu luaţi de bună acţiunea, totul este o ficţiune, doar nu credeţi că vreodată vom alege un preşedinte de culoare!

În mod asemănător, eroul principal, super-agentul Jack Bauer joacă rolul unui nou Superman. Plin de resurse nebănuite în acţiune, în detrimentul unei vieţi personale dezastruoase, Jack Bauer este omul din umbră care apără America, cu orice preţ şi care, în ciuda resurselor formidabile din spatele său (colegii din CTU) va trebui, de fiecare dată, să facă anume sacrificii, devenind, la modul schematic, un soi de superman cu mai multe defecte dar, în acelaşi timp, mai apropiat spectatorului.

Însă acelaşi Jack Bauer calcă, cu non-şalanţă, multe dintre principiile democraţiei: suspecţii sunt torturaţi pentru a se obţine informaţii vitale, se sacrifică cu bună ştiinţă oameni aflaţi de partea binelui, se negociază cu teroriştii. Mai mult, persoanele sus-puse, inclusiv cele din jurul preşedintelui, nu ezită de a folosi orice mijloace, mai ales şantajul sau violenţa, pentru a-şi asigura reuşita sau a-şi păstra puterea.

Desigur, în bunul spirit american, serialul este extrem de mobilizator. Nu întotdeauna acţiunile reuşesc, nu întotdeauna cei buni aleg soluţiile corecte şi atunci oameni nevinovaţi au de suferit. Dincolo însă de eterna luptă dintre bine şi rău, transpare extrem de clar ideea că nu poţi lupta cu răul decât adoptând, temporar, armele sale. O idee tulburătoare pentru cetăţenii multor democraţii. Şi nu numai pentru ei. Poţi permite unor oameni să iasă în afara legii pentru ca, la modul absolut, legea să fie respectată? Unde sunt limitele legii într-un joc fără reguli? Sau, şi mai interesant, te poţi apăra cu armele duşmanului fără a deveni, chiar şi numai în parte, asemenea lui? Sunt câteva dileme greu de digerat pe multe meridiane ale planetei Pământ...


Un film recent de lung metraj, „V de la Vendetta”, ridică la rându-i o serie de probleme. După un scenariu scris de fraţii Wachowski (seria „Matrix”), „V de la Vendetta” este un film intens despre dictatură. Peisajul este cel al unei Marii Britanii izolate, de nuanţă nazistă. Massmedia enumeră cu isterie molimele şi periocolele externe (gripa aviară, revoltele de pe continentul american, etc.), cancelarul îşi latră cu fiecare ocazie patriotismul, dar în spate, ascunse cu grijă, sunt lagărele în care s-au efectuat experimente medicale, aparent, pentru a putea contracara efectele devastatoare ale unui atac terorist bacteriologic.

Numai că teroriştii adevăraţi sunt nişte cercetători care descoperă antidotul unor germeni letali, pentru ca mai apoi să folosească acest prilej pentru a simula un atac terorist în Anglia, un atac în care mor 80 000 de oameni, facilitând astfel venirea la putere a dictaturii. Sigur, ideea că (unele) din guvernele lumii ar fi în stare să facă crime în masă pentru a se menţine la putere nu este nici nouă, şi nici, din nefericire, ficţiune: Stalin şi Hitler sunt cele mai cunoscute nume, dar panoplia cuprinde şi alte nume: Pol Pot, Idi Amin, Bokassa, Saddam Hussein. Eu unul aş adăuga, fără ezitare, alte nume: Gheorghiu-Dej, Ceuşescu, Honeker, Hruşciov, etc, etc...

Din anume puncte de vedere, „V de la Vendetta” (V fiind de fapt numărul roman al celulei de unde a evadat misteriosul justiţiar) nu este un film de ficţiune, ci mai degrabă unul de actualitate. O actualitate cu atât mai puternic simţită, cu cât democraţiile ridicate pe cenuşa Lagărului comunist sunt încă îngrijorător de firave.

Iar prezentul românesc privit mai ales dinspre viitor, este cu atât mai negru cu cât constaţi nu numai incapacitatea guvernanţilor, ci mai ales înverşunarea cu care îşi urmează scopurile proprii, dincolo de orice urmă de jenă sau de bun-simţ, oriunde ne îndreptăm privirile.

Şi, ducând paralela noastră cu filmele de anticipaţie până la capăt, ce soluţie, din cele de mai sus, aţi prefera dacă aţi avea de ales? Personal l-aş da deoparte de la bun început pe super-agentul Jack Bauer - un Jenică Ţăranu (numele Bauer pare a deriva, conform etimologiei germane, din termenul gaburon ce s-ar traduce prin ţăran care datorează stăpânului anumite plăţi sau servici, fără a avea însă un statut de sclav) nu şi-ar putea depăşi, pe plaiurile mioritice, statutul de securist. Iar din celelalte două soluţii, eu unul aş alege poarta stelară în detrimentul aruncării în aer a clădirii parlamentului. Şi îmi susţin acest punct de vedere din motive pur umanitare: nu aş putea avea pe conştiinţă cei 2-3 parlamentari români care îşi merită numele, aşa că prefer folosirea unei porţi stelare. Pentru noi, nu şi pentru ei.





PRE-SUS

Györfi-Deák György


Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872, în comuna Surducu-Mic din apropierea Făgetului, orăşel bănăţean unde, de altfel, a învăţat la şcoală. Aici preda un învăţător neamţ, pe nume Mahler, căruia îi plăcea să construiască nişte zmee straşnice, pentru băiatul său. Vuia, care avea pe atunci aproape zece ani, s-a apropiat curios de bărbatul care înnoda sfori şi încleia hârtia, a îndrăznit să pună tot felul de întrebări, legate de materiale, prelucrarea lor, forma cea mai convenabilă, modul cum trebuie să fie echilibrat zmeul.

Acesta nu a fost singura lui jucărie cu profil aeronautic. În Banat, băieţii aveau obiceiul să-şi facă şi alta, numită toacă de vânt, pe care o înălţau apoi într-un vârf de plop sau de par. Vuia şi-a construit şi el o morişcă de acest tip : patru pale înfipte într-un mosorel de lemn formau o elice, care, cu ajutorul unor nasturi metalici şi a vântului prielnic, făcea o gălăgie de alunga toate ciorile din împrejurimi, mai ceva decât dacă s-ar fi tras cu puşca după ele. Morişca avea şi o "cârmă" verticală, lucru care îi permitea să se rotească singură şi să nu depindă de direcţia din care sufla vântul.

Între 1884-1892, Traian Vuia a urmat studiile liceale la Lugoj. După ce şi-a luat bacalaureatul, a urmat un an Şcoala Politehnică din Budapesta, dar, lipsit de posibilităţi financiare, a abandonat-o în favoarea dreptului. Cum frecvenţa nu era obligatorie la această facultate, s-a întreţinut lucrând ca stagiar în diferite birouri de avocatură. În 6 mai 1901, şi-a luat chiar doctoratul în drept, dar pasiunea sa de o viaţă a rămas tehnica.

În studenţie, Traian Vuia a elaborat schiţele şi apoi a realizat macheta unui „aeroplan-automobil”, un aparat fermecat, care sa-l poarte ca vântul prin împărăţia norilor. L-a construit abia după 1902, anul când a plecat în Franţa. În 1903, constructorul şi-a prezentat planurile la Academia de Ştiinţe din Franţa, iar apoi şi-a brevetat maşina la Oficiul Naţional al Proprietăţii Industriale din Franţa (Brevet nr. 332106). Cu ajutorul fondurilor adunate în ţară, a terminat prototipul „Vuia-1” în toamna anului 1905 şi a început testele.

În 18 martie 1906 a decolat de pe drumul comunal ce duce de la Montesson de malul Senei şi a efectuat primul zbor din lume realizat cu mijloacele de la bord.

Aparatul era un monoplan uşor, cu o elice tractivă şi aripi pliabile de pânză, ceea ce făcea să semene cu un liliac. Pentru prima oară în istoria aviaticii, Vuia a folosit un tren de rulare. Cum pe atunci motoarele cu benzina erau prea grele, el a folosit unul actionat de o butelie de bioxid de carbon.

Zborul a fost descris în revista "L'Aerophile" din aprilie 1906:


„O zi frumoasă de primăvară, cer senin, albastru. Puţin vânt de nord-est la stânga pilotului. Pilotul (Traian Vuia - n.n.) lasă cu mâna dreaptă vana şi ia maneta de expansiune a gazului în motor. Maşina continuă accelerarea şi, după un parcurs de 50 de metri, pierde contactul cu pământul, fără ca pilotul să-şi dea seama de momentul decolării. Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 m in aer...”


Vuia a mai zburat cu primul său avion în zilele de 24 iunie, 1 iulie, 12 si 19 august 1906. Din 7 octombrie 1906 până la 30 martie 1907 el a testat "Vuia nr.1 bis". A mai construit aparatul "Vuia nr.2" pentru care a primite brevet de invenţie la 29 iunie 1907 în Belgia (Brevet nr. 200682).

Trecerea a o sută de ani de la primul zbor mecanic a fost sărbătorită simultan în ţară la Montesson şi în ţară. În Bucureşti, Academia Română a organizat o şedinţă omagială. Guvernul a aprobat suma totală de 6.443.000 lei noi, pentru realizarea expoziţiei internaţionale de aeronave, spectacolul aerian international RoIAS 2006, recondiţionarea plăcilor comemorative de la Montesson şi Garches din Franţa, realizarea unui grup statuar "Traian Vuia", inaugurarea unui hangar în cadrul Muzeului Aviaţiei de la baza militară Pipera, editarea albumului "Traian Vuia şi epoca sa" în limbile română, engleză, franceză şi germană; reeditarea biografiei lui Traian Vuia; realizarea unui miniserial de televiziune "Traian Vuia şi aeronavele sale profetice"; organizarea unor expozitii itinerante la institutele culturale româneşti din Franţa, Germania, Anglia, Italia si SUA (România liberă, 21 februarie 2006).

Dintre toate, cel mai spectaculos proiect a fost „Caravana europeană interactivă Traian Vuia - 2006”, iniţiat de Fundaţia Academică Culturală din Timişoara (F.A.C.T.). Membrii fundaţiei au reconstruit la scara 1:1 un aeroplan Vuia absolut funcţional, dar folosind tehnologie şi materiale moderne: motor Rotax în loc de motor Serpollet, benzină în loc de acid carbonic şi un sistem de frânare pe roţile din spate (originalul nu avea frâne).

Avionul a fost expus în Rotonda Complexului Comercial Iulius Mall din Timişoara, în perioada 10-13 martie. Marţi, 14 martie, avionul a fost transportat la Montesson, Franţa, unde, între 18 şi 24 martie, a putut fi văzut de toţi participanţii la celebrarea primului zbor cu un avion care a decolat numai cu mijloacele de bord ale aparatului său. Drumul de întoarcere va fi cu opriri în Strasbourg, München, Budapesta şi Szeged, unde aparatul va fi prezentat, cu aripile deschise şi cu motorul pornit (fără a decola).

Ca şi Henri Coandă, Vuia a ţinut să revină în ţară la bătrâneţe. A murit la 2 septembrie 1950. Mult timp, numele său a fost perpetuat de cel mai vestit institut politehnic din ţară, apoi a fost trecut pe frontispiciul Aeroportului Internaţional din Timişoara.

Destinul bănăţeanului a fost unul tipic pentru inventatorul român. Protestam, în urmă cu aproape doi ani, împotriva felul cum o parte din mass-media românească i-a luat peste picior pe studenţii care s-au străduit să construiască şi să lanseze prima navă cosmică particulară de la noi. N-am mai auzit de ei, probabil ca au plecat în Statele Unite ale Americii, ca mulţi alţii. În urmă cu o săptămână, vorbind despre procentul celor care posedă telefoane mobile, un ministru lăsa să se înţeleagă că în prezent mai există doar 18 milioane de cetăţeni în ţară.

Întotdeauna, aviatorii au fost comparaţi cu albatroşii, „regii azurului”. Baudelaire prezintă cu tristeţe, într-o binecunoscută poezie, imaginea frumoaselor păsări prinse şi chinuite de marinari, care, ca să se distreze, le lovesc pliscurile cu coada unei pipe. Pe puntea strâmtă, înghesuiţi între marinari, „prinţii din slavă” se încurcă în uriaşele lor aripi, lăsându-le să cadă, sleite de puteri, ca nişte vâsle în apă.

Literatura ştiinţifico-fantastică există tocmai pentru a ne aminti că năzuinţa de înălţare este proprie firii umane. Traian Vuia a fost primul român de după Meşterul Manole care ne-a amintit că drumul nostru duce către stele.





PRO-EMINENŢE: JURNALUL SF





10 ÎNTREBĂRI ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU ADRIAN BĂNUŢĂ, REDACTOR-ŞEF LA JURNALUL SF

Întrebător,
Cătălin Ionescu


1. Cum ai ajuns la conducerea JSF?

N-am ajuns la conducerea JSF-ului. Am creat JSF-ul.

Terminasem colegiul de tehnoredactare, îmi depusesem CV-ul pentru angajare la Trustul Jurnalul. La rubrica pasiuni era trecut SF-ul. La interviul final, Dan Diaconescu, pe atunci directorului Trustului, m-a intrebat ce e acela SF. Am început să-i povestesc despre SF-ul românesc, despre fani, despre cenacluri şi Atlantykron. I s-a părut fascinant. L-a chemat şi pe Marius Tucă, redactor şef al Jurnalului, să asculte.

Câte reviste lunare există şi câte săptămânale? A fost prima întrebare.

Nu există nici un săptămânal, le-am spus. Şi le-au sclipit ochii. Erau tineri, nebuni şi îmbătaţi de febra succesului. Lansaseră cu câteva luni în urmă conceptul săptămânalelor de provincie şi erau convinşi că se vor umple de bani şi de glorie. Le-am spus ca şi SF-iştii ar putea să scrie. Că ar putea creşte reţeaua Jurnalul cu ajutorul cenaclurilor din provincie, că se pot baza pe peniţa acidă a zeci de scriitori. Le-a surâs ideea şi chiar am şi pornit câteva săptămânale în decursul timpului.
„Ai două săptămâni la dispozitie să faci primul număr”, a spus Tucă. Era în noiembrie 1992. A doua zi urmau să înceapă Zilele Helion, la Timişoara. Nu prea aveam bani, eram doar în cămaşă şi nu aveam nici o siguranţă că cei doi tineri studenţi aveau să se ţină de cuvânt. Am luat totuşi trenul de noapte şi am plecat la Timişoara. M-am întâlnit cu SF-iştii şi le-am cerut materiale. Aveam un reportofon hodorogit cu care am făcut şi prima ancheta: Credeţi că putem susţine un săptămânal de SF? Doriţi să faceţi parte din redacţia unui periodic de profil? Ce credeţi că ar trebui să conţină el?


2. Cât a durat pregătirea primului număr?

Primul număr a intrat în tipar la 5 zile de la discuţia cu cei doi. Vroiam să le arăt că avem suficiente materiale să publicăm tone de reviste. Redacţia a avut pentru început 3 oameni: Isabela Ion, Ionuţ Bănuţă şi cu mine. Ionuţ a fost cel care a lansat conceputul fără materiale care au mai fost publicate. Eu am avut o singură idee fixă: să lansez o nouă generaţie de scriitori.


3. Pe ce dată a apărut primul număr? Dar ultimul?

Primul număr a apărut în prima săptămână din decembrie 1992. Nu ştiu exact data, dar am încă şpalturile. Au apărut două numere în 1992. Nu ştiu nici data ultimului număr, dar bănuiesc că e mai uşor de aflat. J Erau mulţi în redacţie la acea dată. Mai puţin eu.


4. Ai încercat, in mod deliberat, să imprimi o anume direcţie estetică a JSF? Ai militat deschis pentru o „mişcare” literară?

Le-am cerut două lucruri celor care publicau: să nu pună ideea mai presus de scriitură şi să existe o poveste. Chiar din primul an am observat că sunt câţiva „tineri” scriitori care au elemente comune şi mi-am propus „să leg” lumile pe care şi le imaginau. Am încercat să imprim o direcţie estetică a generaţiei, prin al treilea an de JSF. N-a prea ţinut. Nu-s critic literar. Cei care ar fi putut crea o mişcare literară erau din păcate studenţi în 93-95.


5. Ai considerat vreodată că prietenia ta cu autorii promovaţi în JSF ar putea să fie o piedică în calea obiectivităţii? Cum te-ai înţeles cu fratele tău în domeniul ăsta?

Am fost tot timpul obiectiv. Prietenii erau prieteni. Textele, texte. Nu le amestecam. I-am rugat pe unii să rescrie, la alţii am rescris eu. Am publicat şi texte care nu mi-au plăcut, dar pe care le consideram bune în registrul lor: horror, fantasy, sf. Dacă aş fi publicat doar poveştile care îmi plăceau aş fi făcut un săptămânal de literatură fantastică. Poate de fantastic şi poezie. Dar am crezut că singura şansă de a creşte o generaţie de scriitori este să le las libertatea de a se exprima. Dacă n-aş fi fost plecat pe insula Atlantykron, numărul integral cyberpunk, n-ar fi apărut.


6. Ai refuzat texte şi dacă da, cam cate?

Primeam cam 30 de texte pe săptămână şi publicam 7 din ele. Cam ăsta este raportul.


7. Care sunt extremele JSF, adică numărul cel mai drag şi numărul cel mai detestat de tine?

Cel mai detestat ţi-am spus. Cel mai drag, nu ştiu. J Ar trebui să am în faţă teancul şi să-l răsfoiesc. Au fost multe numere bune, multe numere ratate, multe numere făcute sub presiunea timpului. Multe din tainele meseriei de publicist le-am învăţat din mers. Multe le-am aflat mult prea târziu. Sigur că aş concepe altfel o revistă acum, dar nu ştiu dacă ar avea acelaşi efect ca Jurnalul.

Aruncând o privire în trecut regret doar faptul că le-am permis unor oameni să arunce cu noroi în alţii în paginile revistei. Chiar şi faptul că se menţiona că responsabilitatea aparţine semnatarului nu mă încălzeşte. Ce să-i faci, abia la bătrâneţe afli care sunt beneficiile cenzurii.


8. Ai primit vreodată, chiar la modul voalat, „indicaţii” privind conţinutul revistei (dacă da, de la cine)? De ce „a murit” JSF?

Au încercat câţiva să mă lumineze, să nu mai public români. Au încercat alţii să mă convingă că doar ei merită să fie publicaţi. Au mai fost câţiva care îşi ofereau cu generozitate sprijinul contra unei sume ameţitoare pentru mine. Chiar îţi foloseşte să le ştii numele? Vreau să le mulţumesc în schimb tuturor celor care au renunţat la drepturile alea amărâte de 2 lei/pagină ca să poată să trăiască decent un Scriitor. Şi le-aş mai mulţumi celor care pierdeau nopţile cu mine în redacţie, celor care au scris de fiecare dată cand am avut nevoie şi mai ales celor care m-au mai salutat după ce JSF-ul nu a mai fost. Puţini, dar buni prieteni.

De ce a murit? Fiindcă am plecat în armată şi cei doi oameni care erau „angajaţii mei” câştigau mai puţin decât femeia de serviciu a Trustului. Singurul lucru bun pe care ţi-l oferă armata este că îţi dă timp de gândire. O perioadă am sărit gardul unităţii şi am venit în redacţie şi am muncit cot la cot cu ei.

Apoi s-a schimbat noua conducere a Trustului şi mi-a făcut o ofertă pe care n-am putut să o refuz: angajarea cu carte de muncă a celor doi colegi ai mei, pe un salariu decent. Mi-au mai promis să repornim Jurnalul SF după ce mă întorc din armată. Dispariţia Jurnalului SF mi-a dat ocazia să văd adevărata faţă a unor oameni pe care îi consideram prieteni. Nu mi-a plăcut ce am văzut.


9. Acum, dupa 10 ani, se mai „văd” urmele Jurnalului SF? Ce părere ai de peisajul SF actual?

Urmele JSF-ului se văd în biblioteci. Jurnalul SF a oferit baza piramidei pentru o generaţie valoroasă. Peisajul SF actual este cel normal într-o societate de consum. Anormal era faptul că au dispărut fanii. Acum avem scriitori, avem editori, avem traducători, dar nu mai sunt cititori. Dacă te duci la o lansare a unui autor român nu ştii dacă să plângi sau să râzi. E un fel de nuntă cu dar la care participă familia şi „obligaţiili”. Fastuoasele Convenţii de altă dată sunt un fel de priveghi stropit din abundenţă cu alcool. Citându-l pe CTP „JSF-ul a luat cu el în mormânt şi cititorii”.


10. Daca ai avea posibilitatea, ai reînvia JSF într-un fel sau altul?

Am posibilitate, dar nu am pentru cine.





JURNALUL SF (ARTICOL PENTRU DICTIONARUL SF)

Cătălin Ionescu


Primul număr (1) apare în decembrie 1992 (data exactă nu se mai cunoaşte cu precizie!) şi ultimul (169) poartă data săptămânii 4 ¸ 10 iunie 1996.

Apariţie săptămânală foarte constantă, cu foarte puţine excepţii (de obicei în jurul sărbătorilor de iarnă, atunci când s-au sărbătorit de altfel jubileurile de 50, 100 şi 150 de numere). Numărul 13 lipseşte, dar coperta acestui număr apare în interiorul numărului 50.

Numere duble: 72-73 (proză românească în engleză şi franceză în ajunul Euroconului 1994 de la Timişoara), 81-82 (estetica generaţiei 90), 89-90 (romanul Adrenergic! de Sebastian Corn), 123-124 (încurcătură de numerotare, pentru că în ciuda datei 14 ¸ 28 iunie, adică 2 săptămâni, numărul următor este 125, datat 29 iunie ¸ 5 iulie!), 134-135 (în timpul deplasării la Eurocon 95), 139-140 (medalion Fritz Leiber).

Numere speciale: 17 (Isaac Asimov), 25 (integral cyberpunk), 35 (cyberpunk şi tehno, integral William Gibson), 40 (integral Serge Brussolo), 43 (integral Norman Spinrad), 47 (dedicat lui Dan Merişca), 50 (generaţia 90 - de fapt îndrăznim să spunem generaţia JSF - dar coperta nu poartă nici o referinţă la cuprins), 60 (totul despre vampiri), 65 (integral Ovidiu Bufnilă), 66 (Quo Vadis? Ploieşti), 68 (special Harlan Ellison), 69 (special Sex Fiction), 70 (integral Mihail Grămescu), 71 (SUPER NOVA), 78 (integral Star Trek), 79 (horror şi Robert Bloch), 83 (aproape totul despre ATLANTYKRON 1994), 93 (George R. R. Martin), 94 (dedicat cărţii Anticipaţia românească de Mircea Opriţă), 95, (special Vietnam), 97 (horror şi Clive Barker), 100 (Salvaţi-l pe Moş Crăciun - selecţie specială de crăciun), 107 (horror), 110 (dedicat feminelor), 113 (vampiri), 114 (special de 1 aprilie Harry T. Francis - psedonimul lui Aurel Cărăşel), 116 (integral Philip K. Dick), 129 (cyber - Serge Brussolo), 130 (Isaac Asimov), 136 (John Brunner şi Roger Zelazny), 148 (integral Peter Leb), 149 (integral Sebastian A. Corn), 150 (nedeclarat, dar evident, special Adrian Bănuţă), 151 (nedeclarat, dar evident, special parodic între cei care au publicat în JSF de-a lungul timpului), 152 (integral b.d. - in memoriam Hugo Pratt), 155 (integral Orson Scott Card), 157 (in memoriam John Brunner), 163 (numărul 100 al colecţiei Nautilus a editurii Nemira), 164 (special Quasar), 166 (Eurocon 96 şi Philip K. Dick).

Jurnalul SF a fost editat de trustul de presă SC JURNALUL SA, făcând parte din reţeaua naţională a publicaţiilor JURNALUL. În ciuda diverselor nume care s-au perindat în caseta redacţională, Jurnalul SF a fost editat în mare parte doar de Adrian Bănuţă (oficial redactor-şef) şi Ionuţ Bănuţă (oficial redactor, alături de toţi ceilalţi), plus Isabela Ion (ce a prestat aproape de la începuturi munca de secretară de redacţie).

Putem afirma, cu puţin curaj, că Jurnalul SF a fost catalizatorul nu generaţiei 90, ci mai curând ai unei generaţii JSF. Aceasta a pierdut o serie de scriitori care, la un moment sau altul, au cochetat cu ea (Dănuţ Ungureanu - prezent în primele decade ale JSF - sau Cristian Tudor Popescu). Numele celor care au publicat în JSF pot fi grupate în câteva categorii:

1) veteranii (Ovidiu Bufnilă, Mihail Grămescu sau Liviu Radu); 2) ponderaţii (Micheal Hăulică, Dănuţ Ivănescu sau Don Simon); 3) new-age-iştii (Ionuţ Bănuţă sau Sebastian Corn).

Desigur, schiţa aceasta de catalogare a omis o grămadă de nume valoroase, cum ar fi Cotizo Draia, Ana Maria Negrilă sau Florin Pâtea.

Materialul critic şi comentariile au fost semnate de mai multe nume, din care reliefăm pe Nicolae C. Ariton, Ionuţ Bănuţă, Cristian şi Mihaela Ionescu, Mircea Naidin, Florin Mircea Tudor. Se poate spune că JSF a însemnat una din cele mai coerente mişcari estice a science fiction-ului românesc contemporan, precum. În ciuda sfârşitului brusc şi neaşteptat, exact într-o perioadă ce părea plină de activitate, JSF a reuşit să emuleze în jurul său nu atât o mişcare cu un statut foarte clar, cât să promoveze o proză ce reflecta science fiction-ul românesc dintr-un unghi cât mai larg cu putinţă, incluzând toate aşa numitele genuri conexe (fantasticul, horror-ul, etc.).

Minusurile JSF s-au situat pe tărâmul polemicii cordiale, care nu a fost în general încurajată, în ciuda mai multor încercări de acest fel.





LUNGUL DRUM DE LA TERIBILISM LA PROFESIONALISM

(Jurnalul SF în istoria science-fiction-ului românesc) (1)


Cătălin Ionescu


Prolog

Jurnalul SF a intrat în categoria a două extreme. Ori a fost adorat cu habotnicie, ori denigrat cu înverşunare. A avut urcări şi coborâşuri, dar, fără nici o umbră de îndoială, s-a investit multă pasiune în editarea lui. Şi, mai ales, a ales un drum propriu de existenţă, departe de cărările bătătorite.

Articolul care urmează a fost structurat pe un material apărut chiar în paginile Jurnalului SF, numerele 120 – 121, în care au fost privite primele 100 de numere, intitulat „Privind înapoi către sută (Jurnalul SF în istoria science-fiction-ului românesc)“. Cum articolul păcătuia printr-un partizanat uşor de decelat, am eliminat comentariile (exagerat de) subiective. Continuarea, de la numărul 101 la 169, a fost concepută acum, la zece ani de la dispariţia sa. Am păstrat însă anume trimiteri către nişte evenimente desfăşurate în acea vreme, pentru că prin însăşi natura sa Jurnalul SF a fost extrem de bine ancorat în realitate, şi a răspuns, în mai multe feluri, la stimuli externi. Nu este în intenţia mea de discredita sau de a supralicita anumite acţiuni sau persoane. Cum însă subsemnatul a avut dese contacte cu Jurnalul SF (spre sfârşit devenind chiar un colaborator săptamanal), recunosc că am făcut un efort de a păstra un minim de obiectivitate. Dacă, dintr-un motiv sau altul, acest lucru mi-a scăpat, nu pot decât să-mi cer scuze în avanpremieră.

În mod cert însă, Jurnalul SF este una din cele mai interesante experienţe ale science-fiction-ului românesc. În primul rând prin faptul că Jurnalul SF este un produs consisitent al mişcării science-fiction de după Decembrie 1989, al aşa numitei generaţii '90 (asupra acestui termen vom mai avea ocazia de a reveni în cursul acestui material). În al doilea rând, prin însăşi evoluţia sa, prin ambiţiile sale - mărturisite şi nemărturisite - şi, de ce să nu o recunoaştem, prin personalitatea fraţilor Adrian şi Ionuţ Bănuţă, trupul şi sufletul acestei „teribile“ publicaţii.


Decada 1-10

Primul număr a apărut în decembrie 1992 (data exactă nu mai era ştiută, după apariţia a 100 de numere, nici de redactorii acestei publicaţii!), ca şi cum Jurnalul SF ar fi existat dintotdeauna: fără nici un editorial special, fără nici o precizare de intenţii. Primul cititor, curios din fire, a putut deduce doar că are în faţă Prima publicaţie săptămânală de cultură ştiinţifico-fantastică din România, după cum putea constata chiar după copertă. Această siglă, oarecum desuetă, era totuşi suficient de incitantă la data apariţiei Jurnalului, cel puţin pentru cei de o cultură medie science-fiction. Numărul cap de serie se deschide cu un in memoriam Dan Merişca, şi cu aproape două pagini de informaţii de diverse nuanţe. În josul paginii a 3-a, un Atenţie! precizează că Jurnalul SF aşteaptă texte, în special pentru debuturi, şi mulţumeşte pentru sprijin cenaclurilor Brain, Geneze, Quasar, Sigma şi Signum, pe un ton cam prea protocolar. Apar în continuare numele „grele“ ale lui Philip K. Dick şi Isaac Asimov, alături de Mihail Grămescu pe proză, partea de ştiinţă de frontieră fiind susţinută cu entuziasm, de la bun început de domnul Florin Munteanu. De remarcat şi scurta privire critică asupra noului val semnată de George Anania şi Romulus Bărbulescu.

Numerele încep apoi să defileze săptămânal prin chioşcurile de ziare, tânăra generaţie răspunzând în general prezent la chemarea de strângere „sub arme“: Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Lucian Merişca, Victor Martin, Mircea Liviu Goga, George Ceauşu, Aurel Cărăşel, Michael Haulică. De altfel, numărul 5 lansează primul concurs JSF, iar numărul 6 (primul care a fost achiziţionat de autorul acestor rânduri) prezintă cenaclul Orion din Ploieşti pe aproape o jumătate de pagină, deşi fostul cenaclu Orion, în ciuda abnegaţiei şi pasiunii regretatului Anton Tănăsescu, nu a însemnat nimic în science-fiction-ul românesc). De altfel, tot în numărul 6 apare şi adresa din Ploieşti a lui Dan Tărăcilă, dar pe vremea aceea Quo Vadis?-ul era departe de perioada lui de glorie, chiar dacă Dănuţ Ivănescu debutase deja în numărul 3 şi revenea în numerele 5 şi 9, iar numele lui figurase de la bun început în caseta tehnică. Jurnalul SF nu abundă în traduceri, deşi apar Robert Sheckley, Stasislav Lem, Norman Spinrad şi Michel Jeury, de pildă. Din numărul 6 debutează serialul Mic glosar de teme şi noţiuni science-fiction, semnat de Cristian şi Mihaela Ionescu.

Numărul 10 prezintă, destul de neaşteptat, editorialul de rigoare, dar într-o formă care se doreşte nonconformistă, preferând câteva fotografii de tinereţe ale aşa-zisului colectiv de redacţie; numai că de acolo pentru că nimeni nu înţelegea că Jurnalul SF era realizat, în ultimă instanţă, doar de fraţii Bănuţă.


Decada 11 - 20

La începutul noii decade, Jurnalul SF încearcă o prezentare a colaboratorilor, care este însă abandonată după doar două numere (11 şi 12). Se remarcă însă o anume polarizare a numelor notabile ale perioadei: în numărul 11 apare semnătura lui Doru Pruteanu pe partea critică; în partea literară apare Petrică Sârbu (JSF 18) şi reapare Michael Haulică (JSF 14).

Semnalăm totodată primul număr special: Isaac Asimov, (JSF 17), cu un interesant poster de mijloc şi o copertă a l'americane. În numărul 15 apare cuponul primului sondaj de opinie JSF, cupon care trebuia folosit şi pentru a cataloga lucrările primului concurs de proză, lucrări care au fost publicate începând cu numărul 7 până la numărul 20 inclusiv.

Se continuă prezentările de cenaclu, de carte, apar mici (chiar prea mici) materiale cochetând cu critica (dar nimic incisiv), rubrica ştiinţifică a lui Florin Munteanu, ghidul de teme şi motive SF. Din numărul 12 în caseta tehnică apare numele lui Nicolae C. Ariton, care intră în forţă cu o rubrică de noutăţi SF din lumea vestică, sub diverse titulaturi. În rest se pedalează mai departe pe Mihail Grămescu, Cristian Lăzărescu, Victor Martin şi Dănuţ Ivănescu şi mulţi alţii, alături de Ursula K. Le Guin, transformată în serial.

În ciuda multelor nume noi apărute, impresia generală este că Jurnalul SF bate pasul pe loc.


Decada 21 - 30

Uşoare, foarte uşoare semne de pantă ascendentă a Jurnalului SF. Al doilea număr special, 25, integral cyberpunk, număr bine muncit de Ionuţ Bănuţă, Ana Maria Negrilă, William Gibson şi Dănuţ Ivănescu, al treilea, 30, Stephen King.

Numărul 26 conţine începutul altor două seriale de mare interes: materialul Literatura SF ca o paradigmă culturală a civilizaţiei celui de-al treilea val, semnat de Mircea Naidin, format din două episoade şi File din istoria modernă a literaturii Anglo-Saxone, semnat de Nicolae C. Ariton, după o bogată bibliografie străină. Tot în numărul 26 apar premianţii concursului JSF, proză Nicolae C Ariton, grafică Ionuţ Bănuţă, Lucian Bădeanu (sic! - conform JSF 26, pagina 2, stânga sus) şi Victor Trifan, la secţiunea consacraţi.

Continuă serialele semnate de Florin Munteanu, Ursula K. Le Guin, Cristian şi Mihaela Ionescu. Coperţile 22 - 24 renunţă la prezentarea autorilor din interior, dar numărul 25 revine la vechea tradiţie şi bine face.

De remarcat că de la numărul 30 se renunţă la sigla Primul săptămânal de cultură ştiinţifico-fantastică din România.


Decada 31 - 40

Se termină Ursula K. Le Guin cu Lumii îi spuneau pădure în numărul 32 şi începe în numărul 31 rubrica Videomania, la care se înhamă pentru început Dănuţ Ivănescu şi Dan Tărăcilă. Celelalte materiale lungi continuă, cu mai multă sau mai puţină periodicitate.

Numere speciale: 35, cyberpunk şi tehno, integral William Gibson şi 40, integral Serge Brussolo. Numărul 35 încearcă o altă siglă, Primul săptămânal de Science-Fiction din România, dar atât.

Duc în continuare greul Liviu Radu, Ray Bradbury, Petrică Sârbu, Fredric Brown, Cristian Lăzărescu, Ovidiu Bufnilă. Oricum, Jurnalul SF se diversifică şi devine mai dens, pe măsură ce caseta tehnică se mai subţiază de năvala de nume puse acolo, doar fraţii Bănuţă ştiu de ce, şi aceste două tendinţe, care ar semăna doar cu o găselniţă ciudată, au mai multă legătură între ele decât pare la prima vedere; cert este că Jurnalul SF începuse deja să prindă contur.


Decada 41 - 50

Numărul 50, lansat vineri 10 decembrie 1993, ora 17 conţine şi coperta numărului 13 – care nu a apărut niciodată pe piaţă.

Între timp au mai apărut specialele 43, integral Norman Spinrad, ca un gest de curtoazie, mai curând pentru scriitorul american, decât pentru Romcon-ul Plocon în plină desfăşurare, pentru că volumul Maşinăria rock and roll apăruse deja în librării editată de Nemira, şi 47, număr dedicat lui Dan Merişca.

De la numărul 44 apare cu intermitenţă sigla Premiul Convenţiei naţionale 1993. În numărul 45 Adrian Bănuţă se înfurie şi trage un editorial de număr, Quo Vadis? JSF, un imperiu într-o republică, dar critica la adresa Plocon-ului este pertinentă şi redactorul-şef are în general dreptate. În consecinţă Adrian prinde curaj şi spune alte câteva adevăruri vis-a-vis de mişcarea science-fiction românească în general, şi F.N.T.S.F. în special, în editorialul 50, numărul în cauză fiind dedicat de altfel generaţiei '90.

Alte nume apărute în decada de care ne ocupăm: Alina Popov, Clifford D. Simak, Gerard Klein, Michael Haulică, Samuel R. Delany, Ovidiu Bufnilă, Stephen King, etc.

Curentul ascendent început din decada trecută devine clar odată cu atingerea primului an de viaţă, adică cu lansarea numărului 50.


Decada 51 - 60

Numărul 51 se deschide cu ecouri la adresa lansării „omagiale“ JSF 50, pe o pagină care poartă semnăturile Ion Hobana, Alexandru Mironov şi Cristian Ionescu (ministrul comerţului la acea dată, unul din marii fani „din umbră“ ai Jurnalului). În fond, JSF 50 însemna un an de trudă şi merita poate chiar ceva mai mult decât atât.

Numerele 51 - 58 aduc Noile frontiere ale posibilului, un material tare vechi semnat de Jaques Bergier şi tradus de regretatul Mihail Ionescu, şi care apăruse pe vremuri (în 1981) în Fantastic Magazin numărul 1, probabil cel mai consistent fanzin românesc scos în perioada pre-decembristă, de clubul Quasar din Iaşi. Materialul, deşi interesant şi fără îndoială inedit pentru cel puţin 98 la sută din cititorii JSF, este tras cam forţat pe prea multe numere, ca un hatâr făcut tinerei generaţii trecute.

Numărul 55 reiterează sigla Primul săptămânal de sf din România. Tot 55 încearcă o „bypass-are“ a cititorului, materialul Visul de fier - de Adolf Hitler fiind în aşa fel tipărit, încât numele lui Norman Spinrad, apare mic de tot, la sfârşit, neexplicându-se defel intenţiile reale ale autorului, cu privire la un Adolf Hitler alternativ, care în loc să fi purtat cel mai sângeros măcel din istoria omenirii, s-ar fi mulţumit să scrie science-fiction (iar numele Adolf Hitler apare pe copertă, la autori!). Oricum, decada poartă însă şi alte nume străine de marcă: Richard Matheson, Harlan Ellison, Robert Silverberg sau chiar, surpriză de calitate imensă, Jorge Luis Borges cu o superbă pastilă Argumentatum ornithologicum, în traducerea lui Dan Petrescu (JSF 58). Românii excelează prin Mihail Grămescu, Petrică Sârbu, Michael Haulică sau Cotizo Draia (acesta din urmă cu un articol - partizan despre cyberpunk, Între umanism şi tehnicism în cyberpunk - tot JSF 58).

Decada se închide cu un număr special Totul despre vampiri, JSF 60 demonstrând astfel că Jurnalul nu este interesat numai de un anume subgen, ci de fenomen în ansamblu, neavând nimic contra fantasticului, de pildă. Iar vampiraşii din numărul 60 sunt munciţi frumos. Privind puţin mai de la distanţă, decada demonstrează că redactorii ştiu ce înseamnă SF-ul de calitate şi cum să-l promoveze. Sau, mai simplu, arată că anul care s-a scurs n-a trecut degeaba.


Decada 61 - 70

Ploaie de numere speciale în decada a 7-a a Jurnalului SF: 65, integral Ovidiu Bufnilă; 66, special Quo Vadis? Ploieşti (dar coperta poartă doar menţiunea Număr realizat cu sprijinul A.C.F.S.F. „Quo Vadis?“ - Ploieşti); 68, special Harlan Ellison; 69, special Sex Fiction (cu litere de-o şchioapă, coperta titrează NU SE RECOMANDA~ CITITORILOR SUB 16 ANI); şi în sfârşit 70, integral Mihail Grămescu.

Impresia de forţă degajată de această decadă este subliniată şi de debutul unei noi rubrici, intitulate sugestiv Aici se dezintegrează, o rubrică de critică a apariţiilor editoriale, purtată pe umeri de Ionuţ Bănuţă – care păcătuieşte însă printr-un subiectivism exacerbat. Dar chiar şi aşa, această rubrică semnalează destul de clar faptul că Jurnalul SF se simte ca o forţă, sau mai corect ca o locomotivă în science-fiction-ul românesc.

În materie de traduceri remarcăm nume ca Ambroice Bierce, John Crowley, Theodore Sturgeon. În plan autohton, îşi face apariţia „copilul teribil“ al SF-ului românesc, pe numele lui de împrumut Sebastian Corn în numărul 67, sau Sebastian A. Corn în numărul 69 (pseudonim sub care „se ascunde“ Florin Chirculescu). Îl secondează îndeaproape Liviu Radu, Ana Maria Negrilă plus, evident, cei cărora le sunt dedicate numere speciale.

Înainte de a trece la decada următoare să mai remarcăm o gafă amuzantă: numărul 68, care prezintă partea a doua a eseului lui Mircea Naidin Literatura SF şi ecologia, o declaraţie de interdependenţă, specifică imediat sub titlu, urmare din numărul 57. Lucrul însă nu miră foarte tare, pentru că File din istoria modernă a literaturii SF Anglo-Saxone, de Nicolae C. Ariton, ajunge în numărul 68 la episodul 22. Dar deh, cu atâtea speciale şi integrale, unde să mai ai loc de bietele seriale lungi?...

Iar numărul 70 mai scoate din joben o siglă „comercială“ de copertă JSF - o şansă SF-ului românesc.


Decada 71 - 80

Ar fi trebuit să urmeze apogeul Jurnalului SF, localizat temporal alături de faimosul Eurocon de la Timişoara. Dar ceea ce a urmat a fost de fapt, şi da, şi nu, pentru că din multe puncte de vedere faimosul Eurocon '94 s-a dovedit a fi un fiasco. Mai mult, Eurocon-ul va constitui semnalul care va premerge ceea ce am putea numi prima „criză“ valorică a science-fiction-ului românesc (în care apare foarte clară ideea inutilităţii unor organizaţii naţionale de tip multi-cenaclist, bazate nu pe ideea unor anume afinităţi de concepţie la nivel global a fenomenului science-fiction, ci pe ideea „clasică“ a patronatului de gen UTC, cât şi problema promovării cu adevărat a valorii în proza românească, prin concursuri care să nu coboare ştacheta sub un nivel inacceptabil).

Numărul 71 este un special SUPER NOVA şi trebuie să recunoaştem că faimosul supliment de miercuri al ziarului Evenimentul de Iaşi a depăşit de multe ori JSF-ul prin densitate de informaţie şi calitate a textelor, ca să nu mai vorbim de tiraj, care surclasa Jurnalul SF la un raport de-a dreptul incredibil de peste 3 la 1 (în ciuda distribuţiei inegale a ediţiei, la nivel naţional). SUPER NOVA merita din plin această recunoaştere naţională, cu atât mai mult cu cât excelenta echipă editorială a lor mai avea în faţă mai puţin de 30 de săptămâni până la o dispariţie ce a umplut de uimire science-fiction-ul românesc.

Primul număr dublu JSF este 72 - 73, dedicat Eurocon-ului 1994 de la Timişoara şi conţinând proză scurtă românească în limbile engleză şi franceză, în care semnează Cristian Tudor Popescu, Mihail Grămescu, Vladimir Colin, Petrică Sârbu, Ovidiu Bufnilă, Sebastian A. Corn, Dănuţ Ivănescu şi Cătălin Ionescu.

Jurnalul SF numărul 74 spune Aproape totul despre euROcon 1994, neuitând să arunce în colţul din dreapta sus al coperţii premiul convenţiei europene de SF 1994, iar numărul 75 revine în forţă cu un integral Don Simon. Tot un special este şi JSF 78, integral Star Trek, ca şi 79, dedicat horror-ului şi lui Robert Bloch.

Pe parte străină putem remarca în decada de faţă pe Fredric Brown şi Mike Conner, iar dintre autohtoni duc greul Ovidiu Bufnilă, Don Simon, Michael Haulică şi alţii.

Impresia generală este că JSF s-a instalat confortabil în elita science-fiction-ului românesc şi conduce fără probleme, chiar dacă face cursa de unul singur...


Decada 81 - 90

Ploaie de numere duble în penultima decadă a sutei: 81 - 82, o ambiţioasă estetică a generaţiei '90, deschisă de În loc de prefaţă sau despre realitatea virtualului şi virtualitatea realului sau câte ceva despre textul virtual, autor Ionuţ Bănuţă şi în care semnează Sebastian Corn, Don Simon, Dănuţ Ivănescu, Liviu Radu, Cristian Hriscu, Bruce Sterling şi Ovidiu Bufnilă; şi 89 - 90 ce găzduieşte Adrenergic!, un roman de Sebastian Corn, premiul Nemira 1994. Alt număr special este JSF 83, aproape totul despre ATLANTYKRON 1994.

În altă ordine de idei JSF 85 propune o rubrică excelentă, care însă nu rezistă, Corupând mainstream-ul, poate şi pentru că decada este străbătută de un fior al indeciziei: premiile de la Atlantykron sunt extrem de contestate şi se ridică foarte pertinent ideea valorii în science-fiction, criză la care a contribuit din plin şi deziluzia faimosului Eurocon. Mergând mai departe pe firul acestor evenimente, tot la Atlantykron s-a acutizat şi problema patronării SF-ului de către nişte organisme care au, de fapt şi de drept, prea puţină tangenţă cu science-fiction-ul.

În aceste condiţii este normal că Jurnalul SF pare puţin dezorientat, iar serialul File din istoria modernă a literaturii SF Anglo-Saxone sare de la episodul 27 (JSF 84) la episodul 20 (JSF 88).


Decada 91 - 100

Numărul 91 ne lămureşte că serialul lui Nicolae C. Ariton ajunge, cum era şi normal la episodul 29.

Ultimele numere speciale ale sutei sunt: 93, special George R. R. Martin; 94, număr special dedicat cărţii Anticipaţia românească de Mircea Opriţă; 95, un excelent special Vietnam; 97, dedicat horror-ului cu un special Clive Barker; şi bineînţeles 100, numărul de două ori festiv, jubileu şi Crăciun, Salvaţi-l pe Moş Crăciun!. Apropo de numere speciale, numărul 98 titrează pe copertă, medalion Costi Gurgu; desigur, medalioane au mai apărut, într-o formă sau alta de-a lungul vremii, dar acum Jurnalul încearcă o formă aparte, de prezentare a unui autor român care nu trebuie să ocupe în mod obligatoriu tot spaţiul tipografic al unui număr oarecare. De altfel şi numărul 99 poartă medalionul Liviu Radu.

Printre picături mai apar Robert A. Heilein, Gordon R. Dickson şi Serge Brussolo sau Darius Luca, Liviu Surugiu şi Don Simon. O chestie de-a dreptul science-fiction se iniţiază începând cu numărul 94, adică un concurs de integrame, JSF reuşind astfel performanţa de a reduce la 14 paginile efective ale publicaţiei.

În rest mai apare scrisoarea deschisă de retragere din F.N.T.S.F. a clubului Quo Vadis? din Ploieşti (JSF 93) şi începând din 96 publicitatea pentru sindrofia numărului 100. Numai că Jurnalul SF nu dă semne de oboseală, ci îşi păstrează suflul sacadat al alergătorului de cursă lungă...

Iar pe 10 decembrie, la orele 16,30 trecute fix (cu vreo juma' de oră) pocnea dopul primei sticle de şampanie la sediul Jurnalului SF. Pe mese, pahare şi sticle cu diverse licori, sandvich-uri, şi faimosul număr 100. Redactorii „cei mari“ duc greul conversaţiilor şi interviurilor radio - TV, iar redactorii „cei mici“ - adică fetele - duc greul alimentării cu feliile de pâine ce se consumă ca într-un horror... Printr-o coincidenţă amară, băieţii de la SUPER NOVA aduc vestea bombă a desfiinţării suplimentului. O mască râde, o mască plânge... Restul este cronică mondenă.


Decada 101-110

Mihail Grămescu şi Liviu Radu par a domina decada, prin comentarii şi literatură. Îi secondează Don Simon, Doru Stoica, Costi Gurcu, Michael Haulică, Ana Veronica Mircea şi alţii. Printre picături, Nicolae C. Ariton, Florin Mircea Tudor, Remus Cernea şi Florin Iulian Hribb duc greul părţii non-fiction. Apar traduceri din Joanna Russ, John Kessel, Daniel F. Galouye, Mike Resnick, J. R. R. Tolkien, Robert Bloch, etc.

Numere speciale: 107 Horror, 109 Francophone, 110 Număr dedicat feminelor (martie 1995). Începând cu numărul 103 sigla JSF se schimbă în „Săptămânal de cultură SF, HORROR ŞI FANTASY”. Impresia generală este totuşi că redacţia s-a rodat, colaboratorii îşi respectă rubricile periodice. O altă impresie vagă este că, în acelaşi timp, perioada terbilistă începe să se diminueze, deşi are încă zvâcniri.

Un aspect negativ ce trebuie sublinit este articolul din numărul 104 semnat de Alexandru Mironov, „BusRomCon”, în care semnatarul promite, în stilul său revoluţionar inspirat din anii ’50 o excursie în care va fi capabil să transporte cu autobuzul, în urma unor misterioase sponsorizări, circa 100-200 de persoane la EuroCon-ul de la Glasgow. Dincolo de stilul de prost gust al exaltării specifice mironoviene, trebuie remarcat că excursia la Glasgow a evoluat de la o mişcare de mase (în viziunea lui Mironov), la un bun motiv de şantaj al cenaclurilor de a face „ciocu’ mic” (în viziunea conducerii F.N.T.S.F. asigurată la vremea aceea de faimosul om de paie al neobositului Mironov, Sorin Repanovici), terminând cu o frumoasă excursie asigurată copiilor de bani gata ai potentaţilor momentului printre care s-au strecurat, cu greutate, foarte puţini reprezentanţi ai science fiction-ului românesc - câţiva membrii ai redacţiei JSF...


Decada 111-120

Decada anterioară continuă în aceeaşi tonalitate. Duc greul tot Mihail Grămescu şi Liviu Radu. Mai apar Sebastian A. Corn, Radu Pavel Gheo, Don Simon, Liviu Surugiu, Ana-Veronica Mircea, Ladislau Daradici (debut în SF, cum este marcat textul său în numărul 119). Apar traduceri din Anne Rice, Edward Bryant, Murray Leinster, Gene Wolfe şi Octavia E. Buttler. Trebuie remarcat Medalionul „Harry T. Francis” din numărul 114, un puternic atac parodic, concentrat, la adresa lui Aurel Cărăşel.

Un medalion nedeclarat îl întâlnim în numărul 117, Cenaclul Pozitronic din Buzău. Remarcăm aici ca un „vârf” greu de egalat articolul lui Mugur Cornilă (preşedinte „Pozitronic”) intitulat „Adagio la o piesă gata scrisă” în care mândria de a fi „Fondatori” ai FNTSF-ului se încheie pe un ton de mare avânt patriotic-băştinăş: „Traiască buzoienizarea SF-ului!”. Dar tot pentru respectarea adevărului, ne simţim datori să adaugăm că „Seara SF” a cenaclului Pozitronic din acea perioadă a fost o manifestare reuşită. Revenind la JSF 117, probabil că A. Bănuţă a preferat să nu anunţe un „medalion Pozitronic” şi pentru că în acest număr apare un text semnat de el...

Numere speciale: 113 Vampiri (pe copertă apare „Cruise” lângă poza actorului) şi 116 Integral Philip K. Dick (24 de pagini, faţă de 16 în mod normal!, număr special de Paşti.
În numărul 120 apare şi cronica subsemnatului despre primele 100 de numere ale Jurnalului SF (cu sfârşitul în numărul 121). Ca o ciudată coincidenţă, din numărul 118 Jurnalul SF pune data de apariţie – ce-i drept într-un format „proprietar”: doar ziua şi luna, anul fiind contabilizat în continuare de la facerea JSF: Anul IV, 1-8 Mai. Sigla rămâne neschimbată şi după ce redacţia a descoperit că există şi frânturi de calendar...

(Sfârşitul în numărul viitor)





O SUTĂ DE PAŞI

Dan Popescu


JURNALUL S.F. a apărut pentru că era nevoie de el şi pentru că fraţii Adrian şi Ionuţ Bănuţă nu ştiau că „nu se poate".

Era nevoie de JSF pentru că fandomul nu avea un mijloc de comunicare propriu. Revistele „naţionale” existente, adică Anticipaţia, Nautilus şi Quasar, erau exponente ale unor grupuri restrînse (grupuri la care ne-consacraţii ajungeau foarte greu)(1., suplimentul Quasar QI / Iaşi şi fila sf din Renaşterea Banaţeană / Timişoara aveau difuzare locală iar fanzinele, Brain / Braşov, Cron / Craiova, Nova 5.5 / Galaţi, ProFan SF / Buzău, Sigma Club / Piatra Neamţ (2., prin înseşi rostul şi modul lor de existenţă puteau îndeplini o astfel de funcţie doar într-o foarte mică măsură.

Şi mai era nevoie de J.S.F. pentru că exista o generaţie dornică de afirmare, generaţie constituită din debutanţi si din cei care prin neconformismul lor nu (prea) reuşiseră să-şi vadă tipărite ideile (asta cred că este cea mai potrivită definiţie a generatiei '90).

Entuziasmul fraţilor Banuta care nu ştiau nici că un săptămînal de SF „nu se putuse” în occidentul cel înainte mergător (dar oare existaseră incercări?) şi nici de temerile uzuale ale oricărui editor nu aveau ştiinţă, cuplat la stilul novator al celor din grupul de presă JURNALUL, a dus la apariţia în decembrie 1992 a primelor trei numere din J.S.F.

De atunci, li s-a oferit fanilor, saptămînal, aproape tot ce-şi doreau : poveşti, grafică, BD-uri, articole critice, eseuri, informaţii din ţară şi din străinătate, interviuri, relaţii în şi din fandom etc. Plus o serie de primi paşi foarte necesari ieşirii din ceaţa pe care unii o numesc tranzitie. Aici mă gîndesc în primul rînd la serialele „teme şi noţiuni sf” al soţilor Mihaela şi Cristian Ionescu şi „file din istoria sf-ului” al lui Nicolae Ariton, la publicarea sistematică a debutanţilor, la crearea obiceiului întîlnirilor cu cititorii (prima a vut loc pe 8 mai 1993 la Buzău, simultan cu prima lansare festivă a unui J.S.F., nr.20) şi al serviciului la telefonul redacţiei, la prezentarea sistematică a noutăţilor editoriale şi a tuturor premiilor acordate la fel de fel de ocazii, la faptul că în cadrul primului concurs al revistei lansat în J.S.F. 4, textele participante au fost publicate după care premiile s-au precizat pe baza notelor date de cititori (rezultatele au fost prezentate în J.S.F. 26). Şi aş mai adăuga prima publicare de după 1989, în foileton, a unui roman românesc, Cadavre de lux al lui Ovidiu Bufnilă.

O sută de numere înseamnă aproximativ 5000 de pagini dactilografiate adică aproximativ 20 de cărţi, o cantitate în care erorile sînt inevitabile cu atît mai mult cu cît profesiunea de jurnalist sf s-a învăţat şi continuă să se înveţe din mers iar drumul e cam ceţos. Pentru asta, înainte de a încheia, am să reamintesc cîteva articole care au stîrnit discuţii şi trebuie avute în atenţie şi pe mai departe, în demersurile noastre pentru autodefinire : „Literatura SF ca paradigmă culturală a civilizaţiei celui de al 3-lea Val” de Mircea Naidin (J.S.F. 26 & 27), „Despre firescul ideologiei aşteptate” de Doru Pruteanu (J.S.F. 51), „Ceauşescu a luat în mormînt S.F.-ul românesc” de Cristian Tudor Popescu (J.S.F. 61), „Estetica generaţiei '90” de Ionuţ Bănuţă (J.S.F. 81 - 82).

În loc de încheiere am să-mi exprim o dorinţă, simplă: vreau să ajung să citesc şi numărul 1000.


NUMERE SPECIALE ALE J.S.F.

17 - Isaac Asimov
25 - cyberpunk
30 - Stephen King
35 - William Gibson
40 - Serge Brussolo
43 - Norman Spinrad
47 - Dan Merişca (primul special dedicat unui român)
50 - generaţia '90
60 - vampirii
65 - Ovidiu Bufnilă (primul special dedicat unui român în viaţă)
66 - cenaclul Quo Vadis
68 - Harlan Ellison
69 - sex - fiction
70 - Mihai Grămescu
71 - grupul SuperNova
72 - 73 - special euROcon '94 (în engleză)
75 - Don Simon
78 - Star Trek
79 - Robert Bloch
89/90 - Sebastian A.Corn
93 - George R.R.Martin
94 - Mircea Opriţă şi cartea sa „Anticipaţia Românească"
95 - Vietnam


CENACLURI PREZENTATE ÎN J.S.F.

Datorită relaţiilor necesare şi normale cu fandomul, au fost publicate prezentările cenaclurilor cu care J.S.F. a colaborat mai bine : QUO VADIS / Ploieşti (în J.S.F. 5 şi 66), ORION / Ploieşti (J.S.F. 6), SAPIENS / Bucureşti (J.S.F. 7), SIGMA / Piatra Neamţ (J.S.F. 8), V. PAPILIAN / Cluj (J.S.F. 9), SEGRA / Slatina (J.S.F. 11), SFERA / Brăila (J.S.F. 12), PLANETAR SF / Bucureşti (J.S.F. !4), CLEPSIDRA / Bacău (J.S.F. 16), STRING / Bucureşti (J.S.F. 19), AMALTEIA / Zalău (J.S.F. 63).

Despre ele ştiu acum, decembrie 1994, următoarele : QUO VADIS s-a retras din F.N.T.S.F.; ORION fusese înglobat în A.C.S.F. Craiova şi mă tem că nu mai este activ (nici de A.C.S.F. Craiova nu mai ştiu de există sau a rămas doar pe hîrtie); de SAPIENS, SEGRA şi PLANETAR SF n-am mai auzit nimic şi nu ştiu de mai activează.

Acum există activ (şi să sperăm că J.S.F. le va prezenta) BRANT / Braşov (uniune BRAIN şi ANTARES), FAN CLUB SF „MERIDIAN / Braşov, GAME OVER / Baia Mare, HELION şi H.G. WELLS / Timişoara, HENRY COANDĂ / Craiova, MILENIUL III / Tulcea, NOI / Focşani (are şi o filialş, în Braşov), NOVA 5,5 / Galaţi, PENTAGRAMA / Cluj, QUASAR / Iaşi, POZITRONIC / Buzău, SUFLET / Botoşani, VLADIMIR COLIN / Oţelu Roşu.

Şi este bine să se ştie că există o fundaţie VLADIMIR COLIN în Bucureşti (director Leonard OPREA) şi o asociaţie, A’91, în Slobozia (de ea am aflat din catalogul SOROS pentru asociaţii ne-guvernamentale).


ALTE REPERE

JSF 1, 2, 3 - Apărute în decembrie 1992 / în nr.1 este menţionat primul librar specializat pe SF, Adrian MUSCĂ din Timişoara / nr. 2 şi 3 conţin liste cu apariţiile editoriale (cărţi) din 1990, 1991 şi 1992; aşa ceva nu s-a mai publicat de la SF CONTACT-ul lui Dan MERIŞCA apărut în 1983 / apariţiile editoriale din anii 1983...1989 deşi puţine, nu sînt listate nicăieri / în nr.2 apare primul din seria de articole ştiinţifice ale lui Florin MUNTEANU (ultimul articol din serie este publicat în J.S.F. 28).

JSF 4 - J.S.F. are deja reprezentanţi în 12 judeţe / se lansează primul concurs al redacţiei (proză scurtă, grafică alb-negru, BD).

JSF 6 - Apare primul articol din seria „Teme şi motive SF” al soţilor Mihaela şi Cristian IONESCU.

JSF 7 - Sînt lansate în lume 5 exemplare cu semnăturile membrilor redacţiei; norocoşii cumpărători au primit cadou cîte un abonament pe 6 luni.

JSF 10 - Este prezentată redacţia J.S.F. Cu poze.

JSF 13 - Este inclus în JSF 50.

JSF 17 - Este primul număr special şi este dedicat lui Isaac ASIMOV care tocmai trecuse în alt univers.

JSF 20 - Lansarea lui prilejuieşte prima întîlnire a redacţiei cu cititorii / 8 mai 1993.

JSF 26 si 27 - Apare „Literatura SF ca paradigma culturala a civilizatiei celui de al 3-le Val”, articol semnat de Mircea NAIDIN / este important pentru ca ajuta la re-definirea genului prin prisma unui mare sociolog si vizionar, Alvin TOFFLER si de aceea reamintesc fanilor de existenta lui.

Noiembrie 1993 - La ROMCON XXII, J.S.F. este premiat ca fiind cea mai bună revistă.

JSF 51 / decembrie 1993- Apare articolul lui Doru PRUTEANU, „Despre firescul ideologiei aşteptate”, articol care a stîrnit numeroase discuţii, din nefericire nereflectate de presă / şi aici găsim multe idei utile re-definirii genului, redefinire necesară dat fiind dispariţia limitărilor epocii comuniste.

JSF 61 / martie 1994 - Apare „Ceauşescu a luat în mormînt SF-ul românesc”, interviu luat lui Cristian Tudor POPESCU.

JSF 76 / iunie 1994 - Începe prima publicare în foileton a unui roman românesc, „Cadavre de lux” de Ovidiu BUFNILĂ.

JSF 78 - Se lansează un concurs saptămînal gen „cine ştie cîştigă”(cărţi SF).

JSF 81/82 - Apare „Estetica generaţiei ‘90” de Ionuţ BĂNUŢĂ şi „Ragnarok”, nuvelă a lui Sebastian A.Corn (Florin CHIRCULESCU) / din nefericire doar „Ragnarok” a devenit subiect de discuţii deşi şi articolul lui I.B. trebuia să fie, datorită multiplelor confuzii pe care ar fi putut să le stîrnească.

JSF 94 - Apare prima... integramă.

JSF 96 - Apare prima recenzie realmente serioasă a unei traduceri publicate după 1989; articolul este intitulat „Antiroman şi antieroi” şi se referă la romanul „Vagabondul interspaţial” de Roberto QUAGLIA.




Comentarii la data de 11.03.2006

Am descoperit cu mare plăcere acest articol. Bună uitarea asta - ca în bancul cu roza.

Mi-a amintit diverse „faze” din colaborarea cu J.S.F. şi am zîmbit amintindu-mi despre cum l-am privit, la prima mea vizită la redacţia JSF, pe unul din şefii lui Adrian, un oarecare Marius TUCĂ...

Revenit la timpul prezent, mă întreb cum se face că multele sit-uri .ro din ultimii ani, dedicate SeFeului, nu au reuşit să depăşească performanţele J.S.F.


Note:

1). Aici am greşit. În grupuri se ajungea uşor, în publicaţii mult mai greu.
2). Ce multe erau pe atunci!





THOSE BARREN LEAVES

(10 ani fără Jurnalul S.F.)


Cristian Tamaş


"Enough of science and art,
Close up those barren leaves,
Come forth and bring with you a heart
That watches and receives."

"The table turned" - William Wordsworth


Mda, două cincinale trecute de la dureroasa dispariţie, e timpul să-i facem un parastas !

În sensul comemorării a ceva care ne-a fost drag odată...

Sau să ne dedăm unori activităţi arheologic-arhivistice de depistare prin vrafurile şi teancurile de cărţi şi reviste de prin bibliotecă respectiv de recitire-recenzare-analizare a veştedelor file de revistă pulp parţial color, celuloză îngălbenită de timp şi de uitare...

Primul impresie la "dezgroparea" colecţiei Jurnalului SF din cutiile-biblioraft este una de "déja vu" !

Fiţuicile seamănă teribil de mult cu alte fanzine şi publicaţii SF pre şi post 1990, adică hârtie proastă, paginaţie înghesuită şi îmbâcsită, sufocată de prea multe rubrici şi rubricuţe, corp prea mic de literă (supravieţuitorii SFişti ai genocidului eufemistic numit tranziţie, vor avea nevoie în curând de lupă, pentru a reciti colecţia), grafică (cu puţine excepţii), în nobila tradiţie a Almanahului „Anticipaţia", adică suficient de mediocră şi teribil de amatoristă, benzi desenate á la „Cutezătorii"...

Tonalitatea unora din textelor debutanţilor SF (nu este cazul lui Liviu Radu şi a lui Michael Hăulică, Sebastian Corn, etc.) este una teribilist juvenilă, de multă ori rebelă fără cauză, fără vreo implicare socio-politică în adevăratele probleme şi drame ale începutului de deceniu nouă.

Ai impresia unui univers paralel (oglindind deformat România reală), în care pseudo-adolescenţi întârziaţi simulează jocul de-a literatura, într-o enclavă spirituală tributară modului ceauşist-diversionist de a configura fandomul şi activităţile de fandom.

Este prima generaţie SF postbelică expusă direct libertăţii (inclusiv libertăţii totale de expresie), economiei de piaţă, necoordonată la modul vizibil de „organe" de tipul CC al UTC.
O parte a generaţiei 90 a avut şansa să debuteze în publicaţii particulare, să fie publicaţi în volum de edituri particulare, să aibă emisiuni SF la posturi particulare de radio şi TV, ceea ce denotă în cazul talentaţilor şi ambiţioşilor, capacitatea de adaptare la noile condiţii sociale, politice şi economice.

Iar însuşi Jurnalul SF este un asemenea exemplu de iniţiativă privată, de publicaţie particulară care s-a confruntat direct cu problemele economice ale pieţii capitaliste ca dovadă că nu a rezistat decât trei ani şi jumătate ! Dar fiind distribuit la nivel naţional a avut o altă rată de penetraţie şi de adresabilitate decât alte publicaţii SF.

Ce este unic ? Faptul că, până la inclusiv nr.117, nu se menţionează anul, luna, săptămâna (căci de, ne referim la „Primul săptămânal de cultură ştiinţifico-fantastică din România") apariţiei şi la trecerea a aproape 10 ani, trebuie să deduci cam când a fost publicat primul număr (Decembrie 1992).

O fi fost samizdat, era conceput ca vreo publicaţie underground ? Poate pentru că Adolf Hitler apare pe coperta nr.55, ca fiind unul dintre colaboratori !

Mă tem că explicaţiile sunt de alt ordin, mult mai „terre a terre". Pentru că, începând cu nr.118, se menţionează săptămâna (1-8 Mai). Ultimul număr, 169 apare în săptămâna 4-10 Iunie din 1996.

Şi totuşi ...şi totuşi pe măsură ce recitesc schiţele şi povestirile, deja nu mă mai frapează nici hârtia, nici fontul ridicol de mic şi mă gândesc că fondul şi nu forma, contează.

În decursul numerelor, regăseşti şaizecişti precum Ion Hobana, George Anania & Romulus Bărbulescu, şaptezecişti precum Alexandru Mironov, Victor Martin, optzecişti ca Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Cristian Tudor Popescu, Cristian Lăzărescu, Cristian Teodorescu, Faur Agachi, Costel Baboş, Doru Pruteanu, György Györfi, Silviu Genescu, Ovidiu Bufnilă, George Ceauşu, Lucian Merişca, Mircea Liviu, Goga, Aurel Cărăşel, Marian Mirescu, Victor Nănescu, Nicolae Ariton, Marius Alecu, Cătălin Ionescu şi nouăzecişti ca Cotizo Draia, Mihai Hăulică, Liviu Radu, Dănuţ Ivănescu, Sebastian Corn, Don Simon, Radu Pavel Gheo, Ana-Veronica Mircea, Laurian Cnobloch, Constantin Gurgu, Darius Luca, Traian Bădulescu, Ana-Maria Negrilă, Aurelius Belei, etc.

Câţiva autori români au beneficiat de numere integrale: Dan Merişca-47, nouăzeciştii JSF-50, Ovidiu Bufnilă-65, autorii cenaclului Quo Vadis Ploieşti-66, Mihail Grămescu-70, autorii de la Supernova-71, Mircea Opriţă-94, Aurel Cărăşel-114, Sebastian Corn-89-90, 149, Adrian Bănuţă-150.

Incepând cu numărul 60, tematica se lărgeşte cuprinzînd genuri ca horror-ul („Totul despre vampiri"), sex fiction-ul (nr.69), fantasticul (începând cu nr.103, Jurnalul SF devine „săptămânal de cultură SF, horror şi fantasy"), încercând o panoramare a literaturii de imaginaţie.

Orientarea cyberpunk a debutat cu numărul 25 – „Integral cyberpunk" care cuprindea editorialul lui Ionuţ Bănuţă, „Sex & crom, piele & computere sau cine e cyberpunkşii şi ce vrea ei sau de ce aşa şi nu altfel", continuând cu numărul 35 – „Integral William Gibson" (număr special cyberpunk) şi 58, în care Cotizo Draia semna editorialul „Între umanism şi tehnicism în cyberpunk"

Mi se pare important grupajul „Estetica generaţiei 90" din numărul dublu 81-82 şi editorialul lui Ionuţ Bănuţă, „În loc de prefaţă sau despre realitatea virtualului şi virtualitatea realului sau câte ceva despre textul virtual" pentru că se configurează credo-ul nu al generaţiei 90, ci al generaţiei JSF.

Se cristalizează treptat sentimentul de apartenenţă la o „generaţie SF", nr.148 anunţând pe copertă romanul „2484 Quirinal Ave" de Sebastian A.Corn, „primul roman SF al unui autor al generaţiei JSF".

Iar generaţia JSF cred că se compune din nouăzeciştii mai sus amintiţi care împărtăşeau concepte estetice comune (cel puţin în perioada existenţei Jurnalului SF), care fuseseră contaminaţi de cyberpunk şi care au încercat la rândul lor să contribuie la configurarea unui mod autohton de percepţie a cyberpunk-ului.

Consider că una dintre tendinţele maifeste ale generaţiei SF a fost încercarea de modernizare abruptă şi de occidentalizare (americanizare), prin intermediul orientării cyberpunk, de cuplare la ceea ce în epocă părea să fie hiper trendy şi hiper modern.

Au reuşit JSF-iştii să schimbe faţa SF-ului românesc ?

Au reuşit să publice, asta este evident, au reuşit să rămână în istoria literaturii SF româneşti, au reuşit scrierea câtorva texte notabile (povestiri şi romane), s-au grupat într-o mişcare destul de omogenă şi coerentă şi cam atât, fără a fi marcat o schimbare cu adevărat esenţială a modului mioritic de a scrie şi concepe SF-ul şi nici măcar saltul calitativ faţă de anii 80, care în continuare mi se pare a fi până acum perioada cea mai rodnică a anticipaţiei româneşti.

Şi ca să termin pe un ton optimist, permiteţi-mi să-l citez pe Ray Bradbury, cel care în „Surghiuniţii", scria :

„În mintea cărui pământean exist eu în noaptea asta ? ...Vreun schimnic îmi citeşte poveştile ? Să fie el oare singuratica lumânare care arde în vântul vremii şi al ştiinţei ? Flacăra tremurătoare care mă susţine aici, ca pe-un răvrătit în surghiun ? El să fie ? Sau vreun băieţaş dintr-o mansardă, care mă descoperă taman la timp ? ...ca şi cum vreun copil ar fi găsit, în vreun pod prăfuit de pe Pământ, o carte de-a mea, roasă de vreme !”





PRO-EMINENŢE: J.R.R. TOLKIEN





LISTA CU GREŞELILE DESCOPERITE ÎN EDIŢIILE TOLKIEN ROMÂNEŞTI

Repet Ent (Györfi-Deák György)


Lista de mai jos şi-a propus să adune cât mai multe dintre erorile descoperite în ediţiile româneşti ale cărţilor lui J. R. R. Tolkien. Ea va fi reluată, ediţie cu ediţie, pe măsură ce se va îmbogăţi cu noi şi noi greşeli de tipar ori „perle" ale traducătorilor. Printre ultimele sunt unele incredibil de grave, rezultate prin efectul combinat al oboselii tălmăcitorului şi al neatenţiei corectorului. Mulţumim tuturor care ne-au semnalat „bâlbele" de mai jos şi să sperăm că ele vor fi corectate în următoarele apariţii editoriale.


SILMARILLION, 19
În loc de: „este povestea lui Beren şi a lui LÚTHEIN, fecioara elfă” ar fi trebuit să apară: „este povestea lui Beren şi a lui Lúthien, fecioara elfă”
În loc de: „Astfel câştigă el mâna lui LÚTHEIN” ar fi trebuit să apară: „Astfel câştigă el mâna lui Lúthien”

SILMARILLION, 22
În loc de: „atât în mitologia românească, precum şi în cea TOLKINIANĂ” ar fi trebuit să apară: „atât în mitologia românească, precum şi în cea tolkieniană”

SILMARILLION, 147
În loc de: „când Luna s-a înălţat DEASUPA întunericului de la apus” ar fi trebuit să apară: „când Luna s-a înălţat deasupra întunericului de la apus”

SILMARILLION, 160
În loc de: „Atunci FINGOD viteazul, fiul lui Fingolfin” ar fi trebuit să apară: „Atunci Fingon viteazul, fiul lui Fingolfin”

SILMARILLION, 175
În loc de: „cei din NORGOTHROND au construit” ar fi trebuit să apară: „cei din Nargothrond au construit”

SILMARILLION, 186
În loc de: „a venit şi vremea când la NARGOTHORND” ar fi trebuit să apară: „a venit şi vremea când la Nargothrond”

SILMARILLION, 197
În loc de: „a azvârlit-o asupra lui MAEGLON” ar fi trebuit să apară: „a azvârlit-o asupra lui Maeglin”

SILMARILLION, 238
În loc de: „în dreptul porţilor FOTĂREŢEI Nargothrond” ar fi trebuit să apară: „în dreptul porţilor fortăreţei Nargothrond”

SILMARILLION, 240
În loc de: „şi-a scos de pe cap coroana de argint a regatului NORGOTHROND” ar fi trebuit să apară: „şi-a scos de pe cap coroana de argint a regatului Nargothrond”

SILMARILLION, 264
În loc de: „şi NEMAŢINÂND seamă de legăturile ei de sânge” ar fi trebuit să apară: „şi nemaiţinând seamă de legăturile ei de sânge”

SILMARILLION, 268
În loc de: „dacă regele nu binevoia să le DĂDEA giuvaierul” ar fi trebuit să apară: „dacă regele nu binevoia să le dea giuvaierul”

SILMARILLION, 270
În loc de: „Utúlie'n aurë! Aiya Eldalië ar AANATÁRI, utúlie'n aurë!” ar fi trebuit să apară: „Utúlie'n aurë! Aiya Eldalië ar Atanatári, utúlie'n aurë!”

SILMARILLION, 323
În loc de: „l-au dus în faţa Regelui Thingon” ar fi trebuit să apară: „l-au dus în faţa Regelui Thingol”.

SILMARILLION, 342
În loc de: „giuvaierul dobândit de Beren şi purtat de LÚTHEIN” ar fi trebuit să apară: „giuvaierul dobândit de Beren şi purtat de Lúthien”

SILMARILLION, 353
În loc de: „Aici se SFÂRŞEŞETE Silmarillion.” ar fi trebuit să apară: „Aici se sfârşeşte Silmarillion.”

SILMARILLION, 403
În loc de: „şi au ocupat MINAS ETHIL” ar fi trebuit să apară: „şi au ocupat Minas Ithil”

SILMARILLION, 408
În loc de: „tot el a fost cel mai ÎNGRIJAT” ar fi trebuit să apară: „tot el a fost cel mai îngrijorat”
În loc de: „atunci s-a hărăzit această soartă, ca SARUMAN să se întoarcă” ar fi trebuit să apară: „atunci s-a hărăzit această soartă, ca Sauron să se întoarcă”

SILMARILLION, 441
În loc de: „FUINAR - Un númenórean renegat” ar fi trebuit să apară: „Fuinur - Un númenórean renegat” (greşeală preluată din ediţia engleză)

SILMARILLION, 480
În loc de: „în Nanduhirion, valea PÂRÂURILOR tainice” ar fi trebuit să apară: „în Nanduhirion, valea pâraielor tainice”

SILMARILLION, 508
În loc de: „ÎMPĂŢIREA seminţiei elfilor” ar fi trebuit să apară: „Împărţirea seminţiei elfilor”

SILMARILLION, coperta IV
În loc de: „pe care îl descoperă Hobbitul şi PE CARE luptă” ar fi trebuit să apară: „pe care îl descoperă Hobbitul şi pentru a cărui distrugere luptă”
În loc de: „vitejii STRÂNŞI ÎN JURUL” ar fi trebuit să apară: „vitejii adunaţi să-l înfrunte pe”
În loc de: „Stăpânului INELULUI” ar fi trebuit să apară: „Stăpânului Inelelor”



CELE DOUĂ TURNURI 2000, 356
În loc de: „în ţinutul fiilor lui Elendil cel DORUL însuşi şi-a atras încetul cu încetul ruina şi căderea” ar fi trebuit să apară: „în ţinutul fiilor lui Elendil cel Chipeş şi încă mai sălăşluiesc acolo. Chiar şi aşa, Gondorul însuşi şi-a atras încetul cu încetul ruina şi căderea”



STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 82
În loc de: „fiul lui ISILDUR, ELENDIL” ar fi trebuit să apară: „Isildur, fiul lui Elendil”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 122
În loc de: „Elen sla lúmenn' omentielvo” ar fi trebuit să apară: „Elen síla lúmenn' omentielvo”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 277
În loc de: „ca să recucerească SILMARILSURILE RĂPITE” ar fi trebuit să apară: „ca să recucerească silmarilii răpiţi”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 278
În loc de: „au luat din coroana lui de fier UNA DINTRE CELE TREI SILMARILSURI” ar fi trebuit să apară: „au luat din coroana lui de fier unul dintre cei trei Silmarili”
În loc de: „iar din acesta Elwing CEL ALB, cu care S-A MĂRITAT Eärendil” ar fi trebuit să apară: „iar din acesta Elwing cea Albă, cu care s-a însurat Eärendil”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 396
În loc de: „ZIRAK-ZIZIL” ar fi trebuit să apară: „Zirak-zigil”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 399
În loc de: „sunt crebaini din FARNGORN şi Ţara Sură” ar fi trebuit să apară: „sunt crebaini din Fangorn şi Ţara Sură”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 415
În loc de: „Balin, fiul lui FUNDON” ar fi trebuit să apară: „Balin, fiul lui Fundin”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 426
În loc de: „CELEBRIOMBUR din Hollin le-a lucrat” ar fi trebuit să apară: „Celebrimbor din Hollin le-a lucrat.”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 427
lipseşte imaginea cu inscripţia de pe Porţile Moriei

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 495
În loc de: „după ce A PIERIT REGATUL Nargothrond, SAU Gondolin, CUM ÎI SPUNEŢI VOI, am străbătut munţii” ar fi trebuit să apară: „după ce au pierit Nargothrond şi Gondolin, am trecut munţii” (for ere the fall of Nargothrond or Gondolin I passed over the mountains)

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 511
În loc de: „Asta e bine, consimţi CELERBON” ar fi trebuit să apară: „Asta e bine, consimţi Celeborn”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 522
În loc de: „Această piatră am dăruit-o fiicei mele, CELEBRION” ar fi trebuit să apară: „Această piatră am dăruit-o fiicei mele, Celebrían”
În loc de: „din care s-au născut CELEBRION şi Arwen” ar fi trebuit să apară: „din care s-au născut Celebrían şi Arwen”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, I, 571
În loc de: „Oglinda lui Galadriel .... 470” ar fi trebuit să apară: „Oglinda lui Galadriel .... 490”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 111
În loc de: „blândeţea poate fi răsplătită cu MOARTA” ar fi trebuit să apară: „blândeţea poate fi răsplătită cu moartea”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 363
În loc de: „şi STAFUL Alb şi Gondorul” ar fi trebuit să apară: „şi Sfatul Alb şi Gondorul”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 407
Lipseşte nota de după propoziţia: „Poate în semn de dragoste pentru mine.”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 428
În loc de: „al Treilea Ev s-a încheiat atunci când S-AU STINS CEI TREI REGI, în septembrie 3021” ar fi trebuit să apară: „al Treilea Ev s-a încheiat atunci când cele Trei Inele au trecut Dincolo, în septembrie 3021” (The Third Age was held to have ended when the Three Rings passed away in September 3021)

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 428
un rând al corectorului uitat în text:
„...vezi volumele I 20 [?], şi III 486 [?] - de corelat cu paginaţia volumului de faţă.”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 436
În loc de: „fiul cel mai vârstnic al lui ARVEDIU” ar fi trebuit să apară: „fiul cel mai vârstnic al lui Arvedui”
În loc de: „MNELDIL fiul lui Anárion” ar fi trebuit să apară: „Meneldil fiul lui Anárion”
În loc de: „HYARMWNDACIL I (Ciryaher)” ar fi trebuit să apară: „Hyarmendacil I (Ciryaher)”
În loc de: „HYARMENDACUL II (Viyarion)” ar fi trebuit să apară: „Hyarmendacil II (Viyarion)”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 436
În loc de: „a fost restaurată de Elessar Telcontar în 1319” ar fi trebuit să apară: „a fost restaurată de Elessar Telcontar în 3019”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 438
În loc de: „încă se mai AFLATU” ar fi trebuit să apară: „încă se mai aflau”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 443
În loc de: „Când va veni REGLE înapoi” ar fi trebuit să apară: „Când va veni regele înapoi”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 450
În loc de: „RÓMENDOCIL” ar fi trebuit să apară: „Rómendacil”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 453
În loc de: „a adăugat numelui său porecla UMBADARCIL” ar fi trebuit să apară: „a adăugat numelui său porecla Umbardarcil”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 455
În loc de: „Regele ONDOBAR şi amândoi fiii săi” ar fi trebuit să apară: „Regele Ondoher şi amândoi fiii săi”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 457
În loc de: „să arunce ancorele în portul LONDON” ar fi trebuit să apară: „să arunce ancorele în portul Lindon”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 462
În loc de: „iar el a murit doisprezece ani după tatăl său” ar fi trebuit să apară: „iar el a murit la doisprezece ani după tatăl său”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 472
În loc de: „căci fără bunăvoinţă A Stăpânului Elrond” ar fi trebuit să apară: „căci fără bunăvoinţa Stăpânului Elrond”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 476
În loc de: „să DE desparţi de Crepuscul” ar fi trebuit să apară: „să te desparţi de Crepuscul”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 481
În loc de: „La aceeaşi VEME” ar fi trebuit să apară: „La aceeaşi vreme”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 497
Nota de după cuvintele: „cu întreaga familie” a ajuns în pagina 498.

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 503
Nota de după propoziţia: „încetul cu încetul numărul lor a sporit din nou” a ajuns în pagina 504.

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 514
În loc de: „CELEBRIMBAR ghiceşte planurile lui Sauron” ar fi trebuit să apară: „Celebrimbor ghiceşte planurile lui Sauron”
În loc de: „Moare CELEBRIMBAR” ar fi trebuit să apară: „Moare Celebrimbor”


STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 522
În loc de: „Celebrían este ATACAT pe neaşteptate în Trecătoarea Cornului Roşu şi RĂNIT” ar fi trebuit să apară: „Celebrían este atacată pe neaşteptate în Trecătoarea Cornului Roşu şi rănită”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 522
În loc de: „THOR scapă împreună cu Thráin” ar fi trebuit să apară: „Thrór scapă împreună cu Thráin”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 523
În loc de: „2851 - Moare Belecthor al II-lea” ar fi trebuit să apară: „2852 - Moare Belecthor al II-lea”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 524
În loc de: „2851 - Moare Belecthor al II-lea” ar fi trebuit să apară: „2852 - Moare Belecthor al II-lea”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 525
În loc de: „2940 - Bilbo se reîntoarce în Comitat” ar fi trebuit să apară: „2942 - Bilbo se reîntoarce în Comitat”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 527
În loc de: „Ia orice cal POFTEŞI” ar fi trebuit să apară: „Ia orice cal pofteşti”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 529
În loc de: „26 decembrie” ar fi trebuit să apară: „25 decembrie”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 548
Lipseşte nota de după propoziţia: „Anul era la fel de lung precum este în zilele noastre.”
În loc de: „cuvântul yén, în limba QUENIA” ar fi trebuit să apară: „cuvântul yén, în limba quenya”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 549
În loc de: „numite în limba QUENIA” ar fi trebuit să apară: „numite în limba quenya”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 553
În loc de: „TÓRION” ar fi trebuit să apară: „Tárion”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 555
În loc de: „şi le-am RE-NUMIT pe celelalte” ar fi trebuit să apară: „şi le-am renumit pe celelalte”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 556
În loc de: „pe 25 martie 3012” ar fi trebuit să apară: „pe 25 martie 3021”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 561
În loc de: „LADY Galadriel, din Casa regală FINARPHIR” ar fi trebuit să apară: „Doamna Galadriel, din Casa regală Finarphin”
În loc de: „nu mai putea fi STÂMPĂRAT” ar fi trebuit să apară: „nu mai putea fi astâmpărat”
În loc de: „După ÎNFRÂNGREA Puterii” ar fi trebuit să apară: „După înfrângerea Puterii ”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 565
În loc de: „când s-a întors în ţara Pustietăţii” ar fi trebuit să apară: „când s-a întors în Ţara Pustietăţii”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 567
Nu s-a tradus: „In this jargon 'tark', 'man of Gondor', was a debased form of 'tarkil', a Quenya word used in Westron for one of Númenorean descent; see III, 54.”
În loc de: „în volumul al II-lea, Cartea a Treia” ar fi trebuit să apară: „în volumul al II-lea, pagina 53 (ediţia engleză)”

STĂPÂNUL INELELOR 2002, III, 568
În loc de: „GRISHNÂKH” ar fi trebuit să apară: „Grishnákh”
Pasajele dedicate căpcăunilor sau gnomilor ar trebui precedate de câte un rând liber.





ENCICLOPEDIA TOLKIEN: MAIAR

Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi


MAIAR [MA-iar] (sg. Maia [MA- ia])


„Cei-plini-de-sfinţenie", spiritele Ainur (pe care Ilúvatar „le-a făcut din gîndul său" „înainte să fi luat fiinţă orice altceva"), văd (cu minunare) cum Ilúvatar creează Lumea-care-Este: „a trimis Focul Tainic să ardă în inima Lumii; şi Lumea a primit numele Eä" (Sil.Val). Creatorul le spune: „dintre voi cine voieşte poate coborî în ea [în Lume]". „Aşa s-a întîmplat că [...] unii au rămas cu Ilúvatar dimcolo de hotarele Lumii; dar alţii – şi printre ei mulţi dintre cei măreţi şi mîndri – şi-au luat rămas-bun de la Ilúvatar şi au pogorît în Lume" (Sil.Ain), s-au întrupat („au îmbrăcat veşmîntul Pămîntului", Sil.Val). „Pe Mai-Marii acestor spirite elfii îi numesc valari [Valar], Puterile Ardei, iar oamenii îi numesc adesea zei"; „împreună cu valarii au venit şi alte spirite, a căror vieţuire începuse şi ea înaintea Lumii; de aceeaşi spiţă cu valarii, sînt mai prejos ca rang decît ei. Maiari [Maiar] se numesc ei, fiind supuşi valarilor, slujindu-i şi sprijinindu-i în toate cîte fac" (Sil.Val).

Cel mai de vază spirite Maiar din Valinor sînt Eönwë (purtătorul de stindard şi crainicul lui Manwë, stăpîn al Vîntului şi priceput mînuitor de arme) şi Ilmarë (care o slujeşte pe Varda, Stăpîna Boltei înstelate); alături de ei, foarte cunoscuţi (şi veneraţi) de copiii lui Ilúvatar sînt Ossë („stăpîn al mărilor ce udă ţărmurile Pămîntului de Mijloc"; iubitor de furtună şi zbucium, „rîde cînd urlă valurile în jurul său" – Sil.Val) şi blînda lui doamnă, Uinen (care potoleşte valurile agitate şi-i ocroteşte pe marinari). Arien (spirit de foc; ea veghează mersul Soarelui pe cer) şi Tilion (numit şi „Vînătorul cu arc de argint"; el poartă Luna pe cer) sînt tot Maiar, ca şi legendara Melian (protagonistă a singurei uniuni dintre o Maia şi un elf, ea s-a căsătorit cu Elwë Singolo şi a devenit astfel regină a elfilor Teleri), ca şi pătrunzătorii, înţelepţii Istari: Curunír (sau Saruman-cel-Alb), Olórin (sau Gandalf-cel-gri; apoi, Gandalf-cel-Alb – cînd ajunge să îndeplinească el rolul de lider, neonorat cum se cuvine de Saruman), Aiwendil (Radagast-cel-cafeniu), Pallando şi Alatar.

La origine, sînt spirite Maiar şi: abjectul, maleficul Sauron, Stăpînul întunecimii; sîngerosul Gothrog, conducătorul balrogilor (spirite ale focului, ca şi Arien, transformate însă de Melkor, prin ură şi mînie, în demoni); înfricoşătoarea Ungoliant, păianjenul uriaş care înghite lumină şi vomită beznă de nepătruns.

Tom Bombadil (cum îi spun hobbiţii; numit de unii elfi Iarwain Ben-adar, iar de oameni Orald), făptură bonomă şi excentrică, stăpînind în mod natural şi cu veselie fermecata Pădure Străveche din Eriador, este posibil să fie tot un Maia, iar soaţa lui, Goldberry, de asemenea.


Sigle şi abrevieri:

Sil.Ain – Ainulindalë (Silmarillion, traducere de Irina Horea şi Ion Horea, postfaţă de Vlad Macri, Bucureşti, Editura RAO, 2003)
Sil.Val – Valaquenta. Istoria valarilor şi a maiarilor după legendele eldarinilor (Silmarillion, traducere de Irina Horea şi Ion Horea, postfaţă de Vlad Macri, Bucureşti, Editura RAO, 2003)





ENCICLOPEDIA TOLKIEN: GOLDBERRY

Györfi-Deák György


Făptură enigmatică, soţia lui Tom Bombadil din Pădurea Bătrână (The Old Forest), care o prezintă drept „Fiica Râului” (River-woman's daughter). Se pare că numele (tradus de Irina Horea ca „Fragă Aurită”) reprezintă o formă distorsionată, provenită din sindarină, unde „golodh-bereth” înseamnă „regina floare”. De o frumuseţe deosebită, G. pare o suverană elfă, cu părul lung şi galben, revărsat pe umeri, „mlădie ca o trestioară/ mai clară decât apa clară”. Are o voce limpede, fermecătoare, „la fel de tânără şi de străveche precum Primăvara”. Când Frodo Baggins şi hobbiţii însoţitori au întâlnit-o pentru prima oară, G. stătea aşezată între nişte vase cu nuferi albi şi purta o rochie verzuie cu sclipiri argintii, încinsă cu un brâu de aur, brodat cu o împletitură de irişi şi flori de nu-mă-uita. În ziua următoare, atunci când a încetat ploaia, G. a apărut în uşa casei cu o lumânare în mână, „prin care lumina trecea precum razele soarelui printr-o scoaică”. Era „înveşmântată în argint, încinsă cu o cingătoare albă, iar pantofii îi erau ca solzii peştilor”. Povestea celor doi soţi ne este povestită separat, în prima baladă din „Aventurile lui Tom Bombadil”, de unde aflăm că „zâna” (fair) G. l-a prins pe Tom de barbă, atunci când s-a aplecat să bea apă din râu şi l-a tras în adâncuri. Bombadil a reuşit să scape şi, mai târziu, a surprins-o pe G. pe malul apei, a răpit-o şi a dus-o într-o casă aflată în amonte de râul Sălcioara (Withywindle), construită pe o movilă înierbată, înconjurată de un gard viu îngrijit, cu o grădină de zarzavat înspre soare-răsare şi straturi de flori înspre apus. Îndrăgostindu-se de el, fata a acceptat să-şi părăsească mama şi locuinţa subacvatică dintre rădăcinile sălcilor. Gloriana St. Clair susţine în „Tolkien's Cauldron: Northern Literature and The Lord of the Rings” că G. şi Tom Bombadil reprezintă nişte caractere originare, atemporale şi propune o polarizare bine/rău: dacă G. şi Tom Bombadil reprezintă spirite primitive pozitive de gen feminin şi masculin, păianjenul Shelob şi demonul Balrog se situează în partea opusă, a aliaţilor Întunecimii. Toate aceste patru personaje din străvechime sunt non-evolutive, nici unul dintre ele nu se află la originea vreunui neam din cel De-al Treilea Ev. Pentru că au apărut demult, ele nu se află sub stăpânirea inelului. Ideea caracterului benefic al lui G. a fost contestată. Ruth Noel susţine în „The Mythology of Middle-Earth” că Goldberry a fost iniţial o ştimă a apei, o femeie pe jumătate peşte, rudă bună cu sirenele şi ondinele, făpturi cu voci la fel de melodioase, care-i ademeneau pe oameni în apă, unde se înecau. Întâlnirea şi căsătoria cu Tom Bombadil au constituit un punct de turnură şi abia după aceea „Fiica Râului” s-a transformat într-un personaj pozitiv, protector.





TOLKIEN ŞI DRAGONII

Robert Lazu


După cum arăta Vladimir Iakovlevici Propp, unul dintre erudiţii cercetători ai iconografiei şi surselor folclorice şi religioase privitoare la dragoni, cunoscuţi în cultura românească şi sub denumirile de „zmei” sau „balauri”, aceste fiinţe străvechi sunt, totodată, cele mai misterioase şi nedescifrate.

În primul rând, dacă ne gândim strict la reprezentările dragonilor, ele indică neputinţă oamenilor de a-i descrie: cu cât mergem mai adânc spre izvoare, parcurgând texte mitologice şi religioase unde sunt menţionaţi, cu atât devine mai neclar cum anume arătau aceste fiinţe fabuloase .

Singurul lucru pe care dorim să-l subliniem, deocamdată, este faptul că dragonii nu trebuie, în nici un caz, confundaţi cu uriaşele fiinţe imaginate în filme ca Jurassic Park sau Godzilla. Căci ei nu sunt nicidecum vreo specie înrudită cu dinozaurii. Este mult mai probabilă originea lor spirituală, originată în mito-istoria şarpelui amăgitor din Eden asociat cu cel pe care Mântuitorul Isus Cristos îl numeşte în Evanghelii „şarpele de demult, Satana”. Putem deci vedea camuflată sub aparenţa balaurilor prezenţa malefică a demonilor, care, departe de a fi simple personaje pentru speriat şi/sau adormit copiii, sunt prezenţe constante în istoria lumii căzute.

Într-o scrisoare din 1949, J.R.R. Tolkien mărturisea că ştie foarte puţin despre întreaga problemă a intruziunii dragonilor în imaginarul nordic („Letters of J.R.R. Tolkien”, George Allen & Unwin, London, 1981, p.134). Cert este că influenţa cea mai importantă asupra operelor sale literare se datorează unei scrieri medievale de mare valoare: „Beowulf”, căreia autorul i-a dedicat o conferinţă celebră cuprinsă în volumul „The Monsters and the Critics and Other Essays” (George Allen & Unwin, London, 1983, pp. 5-48). Aici, în „Beowulf”, întâlnim trei monştri care se află la originea balaurilor din „Silmarillion” şi „Stăpânul inelelor”. E vorba de Grendel şi mama sa cea fioroasă, apoi de balaurul care-l otrăveşte pe regele Hrotghar înainte de a fi ucis de acesta. Totuşi, în cazul nici unuia dintre ei nu întâlnim trăsături atât de clar conturate ca în poveştile tolkieniene, unde dragonii sunt înfăţişaţi sub una dintre formele lor cel mai des întâlnite în imaginarul comun: aceea de reptile uriaşe, dotate cu aripi şi având o pronunţată trăsătură ignee (scuipă flăcări pe nas şi gură). Să vedem, concret, cum anume descrie Tolkien monstruoşii ofidieni în paginile operelor sale.

Zămislit în adâncurile Angbandului de către Melkor, primul dragon consemnat în mito-romanul „Silmarillion” este Glaurung Auritul, un dragon-de-foc „Urulóki” care a dat mult de furcă vieţuitorilor din acea epocă îndepărtată. Într-un târziu a fost ucis de unul dintre cei mai faimoşi războinici din istoria Ardei, Túrin Turambar. Alţi doi dragoni legendari, care au vieţuit la epoci diferite, sunt Ancalagon cel Negru, ucis de Eärendil în timpul Războiului Mâniei, şi Smaug care a fost în anul 2941 al celui de-al Treilea Ev doborât de săgeata lui Bard Arcaşul. Ancalagon a ieşit la lumină din adâncurile Angbandului, alături de întreaga armată a dragonilor păstraţi de Morgoth ca o veritabilă „armă secretă” pe care a aruncat-o în luptă la disperare, fără sorţi de izbândă, împotriva armiei valarilor.

Neîndoielnic, Smaug e balaurul cel mai cunoscut cititorilor lui Tolkien, el fiind acela care a furat comoara gnomilor de sub muntele Erebor. Dialogul dintre acest urmaş al lui Ancalagon cel Negru şi Bilbo Baggins este un bun exemplu de viclenie zmeiască. Capabili să-şi hipnotizeze victima împietrind-o, dragonii vădesc prin asemenea puteri trăsăturile ofidiene ce le sunt specifice. Dotaţi cu o inteligenţă ascuţită şi cu un miros extrem de fin, trăiesc foarte mult, armura lor de solzi întărindu-se până la a deveni impenetrabilă.

Marea lor pasiune sunt însă comorile. De altfel, în foarte multe texte şi surse străvechi ei apar drept păzitori ai comorilor, paznici care trebuiesc învinşi de cei ce vor să cucerească aur şi nestemate. Problema cea mai dificilă este lupta împotriva lor: e foarte greu să fie ucişi fără vreun vicleşug sau în absenţa unui mare erou. Dar, mai ales, după cum s-a văzut şi în cazul confruntării cu Smaug, este foarte importantă cunoaşterea slăbiciunilor dragonilor. La fel ca în iconografia creştină, unde confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul simbolizează lupta dintre cavalerul aflat în slujba binelui şi rău, confruntarea personajelor Pământului de Mijloc cu dragonii are un profund caracter iniţiatic, constituind un episod necesar pe drumul către glorie.

Personaje fascinante prin ineditul lor, dragonii apar şi în alte poveşti ale lui J.R.R. Tolkien, dintre care publicului românesc îi este accesibilă „Roverandom” (traducere de Cristina Iliescu, Bucureşti, Editura RAO, 2004). Departe de a fi înfiorători ca în Pământul de Mijloc, balaurii de aici – dintre care pot fi amintiţi Dragonii albi – sunt mai degrabă capricioşi şi greoi, trăind retraşi pe lună, doar areori călătorind între pământ şi luminătorul nopţii.


Text reprodus cu îngăduinţa autorului din revista:
Adevărul literar şi artistic, nr. 794, 15 noiembrie 2005, pag. 14.





CAVALERUL VERDE

Robert Lazu


Între sursele principale ale lumii imaginare create de J.R.R. Tolkien, la loc de cinste se găseşte o veche poveste medievală care nu este axată pe confruntarea eroului cu balaurul, ci pe probele la care viteazul e supus spre a-şi vădi virtuţile: Sir Gawain and the Green Knight 1. Autorul trilogiei The Lord of the Rings şi-a adus o contribuţie importantă la cunoaşterea şi popularizarea acestei legende medievale pe care a editat-o, împreună cu E. V. Gordon, în cursul anului 1925, la prestigioasa editură a Universităţii din Oxford. Provenind din universul cavalerilor Mesei rotunde şi a regelui Arthur, legenda l-a influenţat pe autorul nostru într-un sens fundamental: cel al evidenţierii unui cod al onoarei cavalereşti bazat pe virtutea creştină a castităţii.

Luptător vestit al mesei rotunde, Sir Gawain este supus, cu ocazia unei petreceri la curtea regelui, unei încercări neaşteptate. Un alt cavaler, complet înveşmântat în verde, îi propune să se expună unei lovituri de armă - sabie sau secure - după ce, mai întâi, el însuşi se va fi expus unei lovituri a lui Sir Gawain. Intervalul dintre cele două lovituri trebuia să fie de exact un an. Uimit, eroul acceptă încercarea, lovindu-l năprasnic pe misteriosul războinic verde. Spre stupoarea celor prezenţi, vizitatorul venit de nu-se-ştie-unde îşi culege ţeasta de pe jos, după care pleacă, impasibil. Când anul se împlineşte, Sir Gawain pleacă în căutarea adversarului care-i indicase vag zona unde putea fi găsit. Pe drum este găzduit la curtea unui nobil şi viteaz prinţ a cărei soaţă, muşcată de demonul infidelităţii, caută cu ardoare iubirea lui Gawain. Rezistând fără ezitare provocărilor frumoasei femei, eroul nostru acceptă doar o eşarfă, ca semn al preţuirii pe care i-o arată doamnei refuzate. După ce părăseşte compania prinţului şi a consoartei acestuia, Gawain ajunge în regatul cavalerului verde, unde e pus în situaţia de a primi, la rândul său, o lovitură cu o secure enormă care, în mod sigur, i-ar fi pus capăt zilelor. Închizând ochii, Sir Gawain se încredinţează milei şi protecţiei lui Dumnezeu, recunoscând că numai Providenţa l-ar fi putut scăpa de năpastă. În loc de a primi însă o lovitură năprasnică, se alege cu o uşoară atingere la braţ ce-i provoacă o mică sângerare. Dupa această primă surpriză urmează a doua: cavalerul verde era, de fapt, soţul doamnei care-l ispitise cu favorurile ei seducătoare. Probându-şi fidelitatea faţă de virtutea cardinală a curăţiei, Sir Gawain şi-a dovedit, deopotrivă, curajul şi neprihănirea, fiind recunoscut drept un adevărat cavaler, apt să stea la masă alături de Regele Arthur.

Reducând la esenţă virtuţile cavalerismului, povestea i-a furnizat lui Tolkien modelul cel mai potrivit de legendă încreştinată, asemănătoare în spirit cu străvechea legendă „Beowulf”, care contrastează puternic cu frivolitatea curtezanilor şi curtezanelor din romanele Mesei rotunde. Atrăgând atenţia asupra necesităţii curăţiei inimii - caracteristica principală a ţinutei morale proprii oricărui erou -, mesajul incifrat în Sir Gawain and the Green Knight se regăseşte întrutotul în lumea lui Tolkien, lipsită de pasiunea celor atinşi de morbul iubirii romantice, gata oricând să-şi vândă curăţia pentru o (falsă) iubire inflama(n)tă. Eroii şi eroinele lui Tolkien sunt caşti la superlativ. Asemenea lui Gawain, toţi cavalerii lui Tolkien, în special Aragorn (Strider - Pas Mare), îşi cinstesc alesele inimii cu o bunăcuviinţă tot mai rar întâlnită în lumea noastră, recentă. Purificaţi de frivolitate şi de erotism, eroii tolkienieni sunt adevăraţi exponenţi ai instituţiei creştine a cavaleriei, apărători ai celor slabi şi umili şi aprigi duşmani ai celor care doresc să subjuge lumea liberă dorinţei lor nesăbuite de putere.


Note în text:

[1] În limba română există o excelentă traducere a frumoasei poveşti medievale, realizată pe baza ediţiei critice stabilite de însuşi J.R.R. Tolkien: Sir Gawain si cavalerul verde, traducere, prefaţă, note şi comentarii de Dan P. Iliescu, Bucureşti, Editura Univers, 1982.


Text reprodus cu îngăduinţa autorului din revista:
Adevărul literar şi artistic, nr. 797, 6 decembrie 2005, pag. 14.





CONFERINŢĂ TOLKIEN LA OXFORD

Györfi-Deák György


În 1909, îndrăgostit până peste urechi de Edith Bratt, Lúthien Tinúviel a inimii sale, J.R.R. Tolkien a lăsat cartea şi a pierdut bursa de la Universitatea Oxford. Cum însă soarta îi favorizează pe îndrăgostiţi, norocul i-a surâs în anul următor şi, din 1911, tânărul a continuat să înveţe ca student la Exeter College. A studiat literatura comparată cu profesorul Joseph Wright, ca, după ce pasiunea pentru limbile nordice a devenit evidentă, să se transfere în 1913 la secţia de engleză veche. A absolvit în 1915, an în care a intrat în rândurile armatei. În 1916, a fost trimis pe front. După terminarea Primului Război Mondial, a colaborat la elaborarea prestigiosului „Oxford English Dictionary”, ca apoi, în 1921 să devină profesor de limbă engleză la Universitatea din Leeds.

Cum Exeter College, ca orice instituţie britanică de învăţământ, ţine să se mândrească cu foştii ei studenţi, în vara acestui an va găzdui „The Lord of the Rings: Sources of Inspiration”, un ciclu de conferinţe dedicate izvoarelor care l-au inspirat pe J.R.R. Tolkien în elaborarea vastei epopei a Pământului de Mijloc, din care face parte si romanul „Stăpânul inelelor”.

Din România va participa Robert Lazu, autorul primei monografii critice româneşti (Lumea lui J.R.R. Tolkien, Hartmann Publishing House, Arad, 2004), coautor al antologiei „J.R.R. Tolkien - Credinţă şi imaginaţie” (Hartmann Publishing House, Arad, 2005), unul dintre coordonatorii mult-aşteptatei „Enciclopedii Tolkien”.

Conferinţele vor debuta luni, 21 august 2006, cu expunerea lui John Garth, „Tolkien, Exeter şi Marele Război” (Tolkien, Exeter, and the Great War).

Marţi, 21 august 2006, vor urma Peter Gilliver, Jeremy Marshall şi Edmund Weiner cu conferinţa „Tolkien şi limba engleză: Cuvântul ca frunză” (Tolkien and the English Language: The Word as Leaf), Wayne G. Hammond despre „Tolkien şi Universitatea din Oxford” (Tolkien and Oxford University), Verlyn Flieger cu lucrarea „Sacrificiu şi semnificaţie” (Gilson, Smith, and Baggins: Sacrifice and Meaning in France and Middle-earth), Părintele Guglielmo Spirito despre „Puterea vindecătoare a naraţiunilor lui Tolkien” (The Influence of Holiness: The Healing Power of Tolkien’s Narrative) şi „Studii germane despre Tolkien” (Tolkien Studies in Germany) de Marcel Bülles.

Robert Lazu va conferenţia miercuri, 23 august 2006, despre cum e să fii „În pântecele balaurului” (Inside the Belly of the Dragon: Levels of Initiation in Tolkien’s Works). În aceeaşi zi, vor mai prezenta lucrări Patrick Curry (Tolkien and Enchantment) şi Christina Scull (Tolkien, Kullervo and the Kalevala). Seara, participanţii se vor întâlni într-un cadru festiv cu Priscilla Tolkien şi Walter Hooper, spre a-şi aminti împreună de J.R.R. Tolkien şi C.S. Lewis.

Joi, 24 august 2006, Alison Milbank va analiza dintr-o perspectivă inedită o temă mai veche, „Tolkien, Thomism and Chesterton”, Michaël Devaux va conferenţia despre prietenia dintre Tolkien şi teologul francez Louis Bouyer (Tolkien and Louis Bouyer: A Friendship Between Writers), iar seara Marek Oziewicz va propune „O discuţie despre structura mitopoetică a conştiinţei umane” (From Vico to Tolkien: The Argument for the Mythopoeic Construction of Human Consciousness).

Ultima conferinţă e cea de vineri, 25 august 2006. Stratford Caldecott, scriitor cunoscut şi în România ca autor al eseului „Stăpânul şi Stăpâna Inelelor”, va vorbi despre „Anglia lui Tolkien” (Tolkien’s England).

Curioşii pot afla mai multe amănunte despre Colegiul Exeter, participanţi, modificări în program, alte oportunităţi, pe situl oficial al manifestării: „The Oxford Tolkien Conference website”: http://www.tolkiensoxford.com/





SCRISORILE DE CRĂCIUN ALE TATII (5)

J.R.R. Tolkien


(continuare din numărul precedent)


1934

Foarte puţine noutăţi. După afacerea aceea înfricoşătoare de anul trecut nu a mai mirosit a goblini pe o rază de 200 de mile. Dar, după cum am prevăzut, până să reparăm toate stricăciunile s-a făcut miezul verii, iar noi am pierdut multe ore de somn şi odihnă. Când a sosit luna noiembrie, eram lânceziţi de oboseală şi nu prea ne venea să ne apucăm de lucru, aşa că spre sfârşit a cam trebuit să ne pripim. Colac peste pupăză, Polul Nord a fost deosebit de călduros anul acesta, iar Ursul Polar nu se mai opreşte din căscat.

A trecut ceva vreme de când Paksu şi Valkotukka se învârt pe aici. Au crescut binişor - şi sunt la fel de îndemânatici în a se băga în tot felul de încurcături în dorinţa lor de a fi de ajutor. Anul acesta mi-au furat pantalonii şi au mâzgălit pereţii albi ai beciului; au mâncat tot aluatul pregătit dinainte pentru plăcinţelele de Crăciun; chiar ieri au despachetat jumătate din cadouri numai pentru a găsi şine şi trenuleţe cu care să se joace! Nu sunt prea prietenoşi cu ursuleţii de grotă - câţiva au sosit astăzi şi vor sta două-trei nopţi cu bătrânul Urs-de-Grotă, care este unchiul, stră- unchiul, stră-stră- unchiul şi bunicul lor. Paksu îi zgândăreşte mereu pentru că-l distrează cum mormăie şi cum scâncesc. De câte ori a trebuit să-l urechească Ursul Polar! - şi cu aşa ceva nu e de glumit. Cum prin preajmă nu a mai rămas ţipenie de goblini şi nu bate deloc vântul, iar zăpada e mult mai puţină decât în mod obişnuit, anul acesta o să avem o petrecere de Ajun pe cinste - sub cerul liber. O să invit 100 de Elfi şi Gnomi Roşii, o mulţime de ursuleţi polari, ursuleţi de grotă şi puişori de zăpadă şi, desigur, şi pe Paksu şi pe Valkotukka, iar Ursul Polar şi Ursul-de-grotă, împreună cu nepoţii săi, vor fi şi ei acolo. Am adus un pom de crăciun tocmai din Norvegia şi l-am plantat în mijlocul unui patinoar. Din desenul meu nu prea vă puteţi da seama de măreţia lui, ori de frumuseţea şi magia beculeţelor sale colorate. Le-am încercat pe toate aseară, ca să vedem dacă totul e în ordine - după cum se vede şi din desenul alăturat. Dacă vi se va întâmpla să observaţi o lumină strălucitoare înspre nord, măcar veţi şti ce este. Ornamentele din jur sunt plante alcătuite din zăpadă, după forma copacilor - acestea par a fi purpurii ori negre numai din cauza întunericului şi a umbrelor. Cele colorate din faţă reprezintă un marcaj special pentru patinoar - şi sunt făcute din gheaţă colorată. Paksu şi Valkotukka au şi început să le dea târcoale, deşi n-ar trebui să se atingă de ele - cel puţin până la petrecere.


În româneşte de Simone Györfi

Ediţia de bază:
http://www.geocities.com/roseandcompass/kithain/FCL.html
http://www.geocities.com/roseandcompass/kithain/FCL2.html
(retrasă de pe internet)





PRO-FILE





HELION 1 / 2006

Cătălin Ionescu


Clubul de anticipaţie Helion a luat naştere pe data de 18 martie 1980 la Casa Tineretului. Sub îndrumarea lui Cornel Secu, al doilea cenaclu timişorean de gen îi are printre membrii fondatori pe Corneliu Giagim, Lucian Ionică, Silviu Genescu, Wilhelm Jäger, Liviu Pârvan, Mihai Vuescu.

Aşa sună istoria „oficială” (a se vedea site-ul oficial H. G. Wells, „Momente reper din evoluţia Cenaclului H.G. Wells şi a fanzinului Paradox - http://www.hgwells.ro/istorie/momente.htm)

Numai că istoria oficială este de multe ori fadă. Şi asta pentru că Timişoara era, la acea vreme, un centru cu tradiţie SF extrem de puternică. Dovadă stau şi fanzinele apărute într-o epocă în care publicaţiile oficiale erau extrem de puţine şi de sărăcăcioase. De-a lungul timpului – până în Anno Domini 2006 - au apărut 7 numere din fanzinul Helion. Primul în 1981, ultimul în 1990. Această informaţie este preluată chiar din numărul 1 / 2006 - deşi se pare că au mai existat nişte fanzine, în alt format, care nu sunt amintite aici...

După 1989 Helion a intrat, laolaltă cu celelalte nume „mari” ale SF-ul românesc, într-un con prelungit de umbră. Astfel încât apariţia numărului 1 pe 2006 a constituit, într-adevăr, o mare surpriză.

„Helion redivivus” titrează editorialul revistei de literatură SF, Helion, nr.1, Timişoara, februarie – martie, 2006: „Cel mai puternic club s.f. din fandomul românesc al secolului XX şi-a reluat în forţă activitatea la 5 noiembrie 2005.” Hm, puţin cam rigid acest editorial semnat, simplu, Redacţia. Personal mă aşteptam măcar la un joc de cuvinte vizavi de clubul românesc al secolului XX care şi-a reluat activitatea în secolul XXI... Nu a fost să fie, pentru că dincolo de aceste pagini, care privite mai cu atenţie par mai degrabă o manifestare a emoţiei decât a stângăciei, revista Helion ne propune un sumar dens şi captivant.

Capitolul Laborator SF propune texte semnate de Lucian-Vasile Szabo, Costel Baboş, Laurenţiu Nistorescu, Györfi-Deák György şi Florin Contrea. Urmează un interviu cu Horia-Roman Patapievici, urmat de capitolul Debut SF, în care semnează Marius Pădurean şi Alexandru Maniu. În capitolul de critică literară, Alternative, sunt prezenţi John Clute şi Cornel Robu. Mai găsim Meridian SF (povestiri de Mandics György şi M. Veress Zsuzsanna, Jefrey Thomes, Ambrose Bierce), Navigator SF (Dragoş Haţegan despre filme, jocuri şi internet şi Dacian Vâlcu despre muzică şi cyberpunk), Contrapunct (eseuri de Alexandru Maniu, Lucian-Vasile Szabo şi Laurenţiu Nistorescu), Pe scurt despre proza scurtă (comentarii de Györfi-Deák György, Bogdan Bâlcu şi Lucian-Vasile Szabo) Zig-Zag (Calendarul Helion 2006 şi Arhiva Helion) şi un capitol de benzi desenate sub semnătura timişorenilor Radu Cleţiu şi Beniamin Maghiari.

Aş dori să zăbovesc puţin asupra capitolului Alternative, compus din două materiale de o factură deosebită. Eseul lui John Clute, în excelenta traducere a Ioanei Robu pune degetul pe o rană deschisă. Intitulat Ce am făcut în vacanţa de vară - probabil parafrazând titlul unui film de groază, materialul pune în discuţie, nici mai mult nici mai puţin decât utilitatea - privită din două direcţii - a recenziei de carte. Şi dacă a scrie un roman înseamnă „o cădere şi-o sutură, înseamnă că ceva este adunat şi cusut la loc după ce-a căzut şi s-a spart”, atunci a scrie critică „înseamnă a interveni chirurgical asupra unei căderi”. Şi asta încă n-ar fi nimic. Dar... „Simţi ceva ca o moarte când eşti citit. Când iţi vezi cartea tăiată chirurgical. ... Citirea deschide din nou măruntaiele cărţii. Trebuie să simţi ceva ca o moarte când eşti deschis în felul ăsta.” Şi totuşi eseul faimosului John Clute este o pledoarie încântătoare pentru carte şi lectură - aşa că nu pot decât să vă invit să-l parcurgeţi cu nesaţ...

Cornel Robu ne propune, în acelaşi capitol al Helionului, un Pilaf de carne fără carne. În ce măsură fantasy, genul la mare modă acum, sau horror ajută sau nu science fiction-ului „clasic” sau „hard” - întreabă, cu o mare doză de curaj, autorul eseului. Gregory Benford încearcă o explicaţie: „Genul hard SF aspiră să convingă, să se adreseze intelectului. Genurile fantasy şi horror se adresează emoţiilor.” Şi ar fi ceva grav în lucrul ăsta? Grav, spune tot Benford, e că „oamenii ... devin o pradă uşoară în faţa celor care guvernează prin emoţii, nu prin raţiune. Asemenea oameni nu au idee ce anume ţine avioanele în aer, se simt timoraţi de complexitatea unei viziuni tehnico-ştiinţifice asupra lumii. Literatura fantasy le spune că lumea e animată, că are suflet, că e plină de spirite, că pădurile trăiesc şi că au viaţă. Ea sugerează un program de-a o scoate la capăt cu lumea graţie unor acte de personalitate - graţie voinţei şi iscusinţei, voiniciei şi destoiniciei, mai degrabă decât intelectului. Iar ce nu poţi face cu mâinile, poţi face cu spiritul: Fie ca Forţa să-ţi stea mereu alături!”. Repet, punctul de vedere al lui Cornel Robu este îndrăzneţ. Personal nu-l agreez sută la sută dar nu pot să nu admir calităţile evidente şi expunerea impecabilă. Este, chiar şi pentru fanii încrâncenaţi fantasy un punct de vedere pe marginea căruia se poate medita.

Iar subsemnatul se opreşte aici. Fanzinul - şi evident, clubul - Helion a deschis iar ochii, a zâmbit candid şi s-a apucat de treabă, în felul său, inconfundabil. Şi lucrul ăsta este, la modul fundamental, un lucru bun.

Helion
Revistă de Science Fiction # 1/2006
Redactor şef: Cornel Secu
Seniori editori: Lucian Vasile Szabo, Gabriel Zănescu
ISSN - 1220 - 7154
Preţ 6 Lei RON (60 000 Lei ROL)

E-mail: helion@arsfan.ro
http://www.helion.arsfan.ro





CĂRŢI F & SF APĂRUTE ÎN ANUL 2005

Dan Popescu


preţurile sînt în lei noi, L = RON
listare la 11.03.2006.

Special thanks to Cristian TAMAŞ


AMALTEA

colecţia “star wars”

- nr. 14 / Matthew STOWER - La răscruce / Shatterpoint / N / SF / Hc / 24 L / 400 p / 973-7780-17-5 / traducere de Mihai Dan PAVELESCU

- nr. 15 / James LUCENO - Labirintul răului / Labirinth of Evil / N / SF / Hc / 24 L / 302 p / 973-7780-22-1 / traducere de Ana Maria MURARIU

- nr. 16 / Matthew STOWER - Răzbunarea Sith / Revenge of the Sith / N / SF / Hc / 25 L / 352 p / 973-7780-23-x / traducere de Mihai Dan PAVELESCU

- nr. 17 / Timothy ZAHN - Spectre din trecut / Specter of the Past / N / SF / Hc / 25 L / 320 p / 973-7780-31-10 / traducere de Bogdan MIHĂILESCU

colecţia “warcraft”

- Jeff GRUBB - Ultimul gardian / The Last Guardian / N / F / Pb / 256 p / 15 L / 973-7780-27-2 / traducere de Hortenzia POP



AQUILA '93, Oradea

colecţia "cameleon"

- Stephen King - Dintr-un Buick 8 / From a Buick 8 / N / SF / Hc / 522 p / 32,9 L / 973- 714-051-6 / traducere de Mircea PRICĂJAN / coperta de Alexandru SABO



BOGDANA

- Claudia MĂRU-HANGHIUC - Tărîmul misterios / N / SF / Tp / 314 p / 10 L / 973-9127-57-x



CASA CĂRŢII de ŞTIINŢĂ, Cluj

- Cornel ROBU - O cheie pentru science-fiction / nonF / Tp / 612 p / 973-686-601-7 / coperta de Anca PINTILIE



CORINT

- Cristian Tudor POPESCU - Trigrama Shakespeare: ficţiuni speculative / C / R + / SF / Tp + supracopertă / 312 p / 290000 L / 973-653-764-1 / antologie şi prefaţă de Mihai IOVĂNEL / coperta de Walter RIESS; ilustraţia copertei: Max ERNST, "Copacul solitar şi copacul căsătorit" / partea I şi partea a II-a reproduc conţinutul volumului "Omohom" (ed. POLIROM, ) iar partea a III-a, "Trigrama Shakespeare" conţine următoarele texte apărute anterior în diverse volume: Timp mort; Construcţia; Dor de Ceauşescu; Pe creasta valului de sînge; Copiii fiarei; Kosovomul; Faţa întunecată a lunii; Cît de bine ştia să greşească Mihai Eminescu; Hitecha, my love; Arta atomică; Trigrama Shakespeare; Pîinea lui Dumnezeu.

galeria de proză

- Anatole FRANCE - Insula pinguinilor / L'Ile de pingouins / N / SF / R / 406 p / 15,90 L / 973-7786-21-1 / traducere şi note de Aurel TITA / coperta de Walter RIESS



CORINT / LEDA

colecţia "galeria fantastică"

- Ambrose BIERCE - Valea bîntuită / Can Such Things Be? / C / F / R / Tp / 16.9 L / 973-7786-52-1 / traducere de Cornelia MARINESCU / coperta de Walter RIESS cu ilustaţie-detaliu din "Cimitir acoperit de zăpadă" de Caspar David FRIEDRICH

- Ray BRADBURY - Fahrenheit 451 / N / R / SF / Tp / 17,50 L / 973-7786-34-3 / 226 p / traducere de Petre SOLOMON / coperta de Walter RIESS cu detaliu din"Sărbătoarea stupului" de John HARRIS

- William GIBSON - Neuromantul / Neuromancer / R / N / SF / Tp / 358 p / 19,90 L / 973-7786-78-5 / traducere de Mihai Dan PAVELESCU / coperta de Andreea APOSTOL şi Raluca POPESCU

- Lafcadio HEARN - Visul unei zile de vară / C / SF / Tp / 260 p / 17 L / 973-7786-97-1 / traducere de Radu SĂNDULESCU / coperta de Cristina BUCUROIU şi Raluca POPESCU

- William H. HODGSON - Casa de la marginea Abisului / The House on the Borderland / N / F / Tp / 16,50 L / 973-7786-57-2 / 216 p / traducere de Anca FLOREA / coperta de Walter RIESS cu detaliu din "Rîpă stîncoasă" de Caspar D. FRIEDRICH

- Vernon LEE - Obsesii / Hauntings / C / F / Tp / 260 p / 17,9 L / 973-7786-41-6 / traducere de Sorin VOINEA / coperta de Walter RIESS cu detaliu din "Mlaştină în pădure" de Jacob van RUYSDAEL

- Howard P. LOVECRAFT - Dagon şi alte povestiri macabre / Dagon and other Macabre Stories / C / R / F / Tp / 14,90 L / 973-7786-96-3 / 178 p / traducere de Mircea OPRIŢĂ / coperta de WalterRIESS cu detaliu din "Cititorul din cimitir" de Richard POWERS

- Howard P. LOVECRAFT - Demoni şi miracole / C / R / F / Tp / 18,90 L / 973-7786-90-4 / 334 p / traducere de Traian FINŢESCU / coperta de WalterRIESS cu detaliu din "Judecata de apoi" de IeLimus BOSCH

- Theodore STURGEON - Nestemate visătoare / The Dreaming Jewels / R / N / SF / Tp / 250 p / 19 L / 973-7786-75-0 / traducere de Nicolae BALTĂ / coperta de Andreea APOSTOL şi Raluca POPESCU

- H. G. WELLS - Insula doctorului Moreau / The Island of dr. Moreau / N / R / SF / Tp / 16,90 L / 973-7786-44-0 / 204 p / traducere de Mihu DRAGOMIR şi Constantin VONGHIZAS / coperta de Walter RIESS cu detaliu din"Piele tînără" de Judith CLUTE

- H. G. WELLS - Războiul lumilor / War of the Worlds / N / R / SF / Tp / 16,90 L / 973-7786-83-x / 264 p / traducere de Mihu DRAGOMIR şi Constantin VONGHIZAS / coperta de Walter RIESS cu detaliu din"Noapte liniştită" de John HARRIS

- Edward Lucas WHITE - Lukandu şi alte povestiri / Lukundoo / C / R / F / Tp / 17,50 L / 973-7786-84-x / 298 p / traducere de Cristina JINGA / coperta de Cristina BUCUROIU şi Raluca POPESCU cu detalii din "Îmblînzitoarea de şerpi" de Henri "Douanier" ROUSSEAU

- John WYNDHAM - Ziua trifidelor / The Day of the Triffids / N / SF / Tp / 19,90 L / 973-7786-83-1 / 412 p / traducere de Sorin VOINEA / prefaţă de Radu Pavel Gheo / coperta de Andreea APOSTOL şi Raluca POPESCU

- Evgheni ZAMIATIN - Noi / N / R / SF / Tp / 17,5 L / 973-7786-94-7 / 274 p / traducere de Cornelia TOPALĂ / prefaţă de Mihai IOVĂNEL / coperta de WalterRIESS cu detaliu din "Oameni în oraş" de Ferdinand LEGER



CORUŢ PAVEL

seria "octogon"

- nr. 67 / Pavel CORUŢ - Sfîrşitul marii rătăciri / N / SF + nonF / Tp

- nr. 68 / Pavel CORUŢ - Vise de viaţă omenească / N / SF + nonF / Tp

- nr. 69 / Pavel CORUŢ - Cu mintea rece şi inima caldă / N / SF + nonF / Tp / 204 p Fiction + 52 p nonF / 6 L / 973-9225-65-9

- nr. 70 / Pavel CORUŢ - Lumini ce cresc în oameni / N / SF + nonF / Tp

- nr. 71 / Pavel CORUŢ - Vin salvatorii / N / SF + nonF / Tp / 200 p Fiction + 50 p nonF / 7 L / 973-9225-67-5



GRANADA

- Mihail GRĂMESCU - Iritaţia / nonF / Tp / 122 p / 7,50 L / 973-86584-2-x / coperta de Adina LIPAI



HARTMANN, Arad

colecţia "cai verzi"

- Virgil NEMOIANU şi Robert LAZU, coordonatori - J.R.R.Tolkien, Credinţă şi imaginaţie / nonF / Tp / 21,80 L / 286 p / 973-86801-8-21 / introducere de Virgil NEMOIANU



HUMANTAS

- Lucian BOIA - Jules Verne - paradoxurile unui mit / Jules Verne - les paraoxes d'un mythe / nonF / Tp / 290 p / 24 L / 973-50-0830-0 / coperta de / traducere dun franceza de Lucian BOIA / coperta de Răzvan LUSCOV

colecţia "cartea de pe noptieră"

- Andre Pieyre de MANDIARGUES - Muzeul negru / Le Musee Noir / C / M + F / Pb / 220 p / 16 L / 973-500872-6 / traducere de Alexandru BACIU / coperta de Ioana DRAGOMIRESCU MARDARE / editie completă, cu semnalarea pasajelor eliminate de cenzură

colecţia "raftul întîi"

- Adolfo BIOY CASARES - Dormind la soare / Dormir al Sol / R / N / F / Pb

- Michel FABER - Sub piele / Under the Skin / N / SF / Tp / 274 p / 25 L / 973-50-0859-9 / traducere de Domnica DRUMEA / coperta de Ioana DRAGOMIRESCU MARDARE

- D. B. C. Pierre (Dirty But Clean) (Peter Warren FINLEY) - Ţap ispititor / Vernon God Little / N / F / Tp / 350 p / 28 L / 973-50-0994-3 / coperta de Gabi DUMITRU / traducere de Cristina BARBU şi Lucian SÎRBU

- Albert SANCHEZ PINOL - Pielea rece / La Piel Fria / N / F / Tp / 192 p / 240000 L / 973-50-0951-x / traducere de Cornelia RĂDULESCU / pe copertă, detaliu din "Cazemata" de Marian CONDRUZ

- Boris VIAN - Moarte pocitaniilor / Et on tuera tous les affreux / N / SF / Tp / 174 p / 17 L / 973-50-0889-0 / traducerede Gabriela ABĂLUŢĂ / coperta de Ioana DRAGOMIRESCU MARDARE



KONDYLI

colecţia "kondyli junior"

- Emily RODDA - Deltora Quest nr. 3/8 - Oraşul şobolanilor / The City of the Rats / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE

- Emily RODDA - Deltora Quest nr.4/8- Nisipurile mişcătoare / The Shifting Sands / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE

- Emily RODDA - Deltora Quest nr.5/8- Muntele groazei / The Dread Mountain / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE

- Emily RODDA - Deltora Quest nr.6/8- Labirintul fiarei / The / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE

- Emily RODDA - Deltora Quest nr.7/8- Valea pierzaniei / The / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE

- Emily RODDA - Deltora Quest nr.8/8- Întoarcerea / The / N / F / Ch / Pb / coperta de Marc McBRIDE



LIDER

- Dean KOONZ - La un pas de paradis / N / F / Tp / traducere de Irina NEGREA



LUCMAN

colecţia "SF"

- Isaac ASIMOV - Magie / Magic / C / F + nonF / Tp / 348 p / 130000 L / 973-8465/81/8 / coperta de Flory PREDA / traducere de Smaranda NISTOR

- Stephen KING / Richard Bachman - Fugarul / The Running Man / R / SF / Tp / 270 p / 110000 L / 973-8465- - / traducere de Mihai Dan PAVELESCU / coperta de .

- Stephen KING / Richard Bachman - Marşul cel lung / The Long Run / R / SF / Tp / 332 p / 120000 L / 973-8465- - / traducere de Mihai Dan PAVELESCU / coperta de Flory PREDA

- Stephen KING / Richard Bachman - Şantier în lucru / Roadwork / SF / Tp / 360 p / 150000 L / 973-723-025-6 / traducere de Mihai Dan PAVELESCU / coperta de Flory PREDA

- Nancy KRESS - Spaţiul probabilistic / Probability Space / SF / N / Tp / 432 p / 160000 L / 973-8372-13-5 / coperta de / traducere de A. MÎNDRILĂ



MEDIA - TECH, Iaşi

colecţia "scifiscop"

- nr. 1 / Dan DOBOŞ - Abaţia infinită / vol. 3 al trilogiei / N / SF / Tp / 336 p / 200000 L / 973-8364-17-5 / coperta de Radu RĂILEANU



MILLENNIUM PRESS, Satu Mare

- Nicola GRIFFITH - Rîul liniştit / Slow River / N / SF / Tp / 318 p / 21 L / 973-87590-3-x / traducere de Roxana BRÎNCEANU / coperta de Vlad Mihai BOTTA cu ilustraţie de Ona FRANTZ
- Costi GURGU, antologator - KULT: RADHARC / A / F / Tp / p / 15 L
conţine texte de Jean-Lorin STERIAN, Ana-Maria NEGRILĂ, Costi GURGU, Bogdan BUCHERU

- Michael HAULICĂ - Aşteptînd-o pe Sara / N / F + SF / Tp / 206 p / 16 L / 973- / coperta de Vlad Mihai BOTTA cu ilustraţie de Ona FRANTZ / prefaţa "Bărbatul la 40 de ani. Un fel de prefaţă la un roman tulburător" de Liviu ANTONESEI

- Michael HAULICĂ, antologator - Atelier Kult / A / F / Tp / 222 p / 16 L / 973-87590-1-3 / coperta de Vlad Mihai BOTTA cu ilustraţie de Ona FRANTZ / cuvînt înainte de Michael HAULICĂ / conţine : Ona FRANTZ (Eu şi un cîine), Liviu RADU (Ispitirea călugărului Chapta), Florin PÎTEA (Soiuri de peşte), Paul TUDOR (Modelul), Eduard PANDELE (Privindu-l murind), Silviu GENESCU (Ultima versiune), Cătălin SANDU (În căutarea zborului), Bogdan GHERGHIU (CyClone), Bogdan-Tudor BUCHERU (Iroquois), Ben Ami (90,14 şi ceaţă, apoi întuneric iar acum TU), Roxana BRÎNCEANU (O femeie de succes), Marian COMAN (Sevăn), Michael HAULICĂ (Vremea zăpuşelii).



MINERVA - biblioteca pentru toti

colecţia "biblioteca pentru toţi" - "Ion Hobana prezintă maeştrii anticipaţiei clasice"

- Edmont ABOUT - Omul cu urechea ruptă / N / SF / R / Pb / 236 p / 8,91 L / 973-21-0728-6 / traducere de Mihai ELIN / prefaţă de Ion HOBANA

- Karinthy Frigyes - Călătorie în Faremido; Capillaria / C / R / SF / Pb / 254 p / 8,90 L / 973-21-0740-5 / traducere de Eugen HADAI / prefaţă de Ion Hobana / coperta de Cristina DUMITRESCU

- Jack LONDON - Ciuma stacojie / The Red Plague / R / C / SF / Pb / 250 p / 8,90 L / 973-21-0739-1 / traducere de Mihai ELIN / prefaţă de Ion HOBANA

- Emilio SALGARI - Minunile anului 2000 / N / SF / Pb / 282 p / 9,40 L / 973-21-0718-9 / traducere şi prefaţă de Ion HOBANA

- Jules VERNE - O dramă în văzduh / C / R / SF / Pb / 230 p / 8,90 L / 973-21-0729-4 / selecţie, traducere, prefaţă şi note de Ion HOBANA



NEMIRA

- Michael CHABON - Agentul marţian, o poveste de iubire interplanetară / N / SF / Pb / 665 p / 39,50 L

- Jeff GUINN - Autobiografia lui Moş Crăciun / The Autobiographz of Santa Klaus / N / F / Pb / 24,90 L / 350 p / 973-569-779-3 / traducere de Mariana RADU / coperta de Dana MOROIU şi Cornel ALEXANDRESCU

colecţia "Mc Sweeney’s"

- nr. 01 / Michael CHABON, antologator - Povestiri incredibile / Mc Sweeney’s Mammoth Treasury of Thrilling Tales / As / M + F + SF / Pb / 672 p / 39,50 L / 973-569-738-6 / traducere de Alexandra I. POPESCU / coperta de Dana MOROIU şi Cornel ALEXANDRESCU

colecţia "nautilus"

-Douglas ADAMS - Ghidul autostopistului galactic / The Hitchhiker 's Guide to the Galaxy / 5 x N / SF / Tp / 774 p / 45,90 L / 973-569-732-7 / traducere de Eugen DUMITRESCU / coperta de Dana MOROIU şi Corneliu ALEXANDRESCU

- Orson Scott CARD - Jocul lui Ender (Ender 1) / Ender's Game / R / N / SF / Tp / 344 p / 19,50 L / 973-569-739-4 / traducere de Mihai Dan PAVELESCU

- Orson Scott CARD - Xenocid (Ender 2) / Xenocide / R / N / SF / Tp / 670 p / 26,50 L / 973-569-745-9 / traducere de Constantin Dumitru PALCUS / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU

- Orson Scott CARD - Vorbitor pentru morţi (Ender 3) / Speaker for the dead / R / N / SF / Tp / 510 p / 24,50 L / 973-569-744-0 / traducere de Gabriel STOIAN / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU

- Orson Scott CARD - Copiii minţii (Ender 4) / Children of the Mind / N / SF / Tp / 428 p / 24,90 L / 973-569-795-5 / traducere de Gabriel STOIAN / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU

- Philip K. DICK - Visează androizii oi electrice? / Do Androids Dream of Electric Sheeps? / R / N / SF / Tp / 254 p / 19,90 L / 973-569-777-7 / traducere de Ştefan GHIDOVEANU / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU

- Frank HERBERT - Duna / Dune / R / N / SF / Tp / 822 p / 39,50 L / 973-569-748-3 / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER

- Frank HERBERT - Mîntuitorul Dunei / Dune Messiah / R / N / SF / Tp / 302 p / 19,90 L / 973-569-749-1 / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER

- Frank HERBERT - Copiii Dunei / Children of Dune / R / N / SF / Tp / 590 p / 29,50 L / 973-569-753-x / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER.

- Frank HERBERT - Împăratul-zeu al Dunei / God-Emperor of Dune / R / N / SF / Tp / 582 p / 29,50 L / 973-569-750-5 / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER

- Frank HERBERT - Ereticii Dunei / The eretics of Dune / R / N / SF / Tp / 688 p / 35 L / 973-569-751-3 / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER

- Frank HERBERT - Canonicatul Dunei / Chapterhouse Dune / R / N / SF / Tp / 646 p / 35 L / 973-569-752-1 / traducere de Ion Doru BRANA / coperta de Corneliu ALEXANDRESCU cu ilustraţii de GIGER

- Stephen KING - Oraşul bîntuIT / / N / R / F / Tp / 2 volume / 59,5 L / 973-569-782-3

- Stephen KING - Cimitirul animalelor / Pet Semetary / N / R / F / Tp / 35,00 L / 973-569-761-0 / 432 p / traducere de Ruxandra TOMA / coperta de Dana MOROIU şi Corneliu ALEXANDRESCU



NOESIS

- Terry PRATCHETT - Copilul minune / N / F / Hc / 50 L / 252 p / 973-85637-8-x / traducere de monica AIRAM / coperta de Dan CHIORDĂNESCU / vol. 5 din "Lumea Disc"



PARALELA 45, Piteşti

colecţia "deschideri"

- Sergiu PAVEL DAN - Feţele fantasticului / nonF / Tp / 15 L / 212 p / 973-697-344-1 / pe copertă, detaliu din "The Starry Night" de Vincent Van Gogh

colecţia "ficţiuni fără frontiere"

- Arkadi & Boris STRUGAŢKI - E greu să fii zeu / N / SF / Pb / 240 p / 14 L / 973-697-365-4 / traducere de Valerian STOICESCU / coperta de Valentin CRISTEA

- Arkadi & Boris STRUGAŢKI - Poveste despre Troika / N / SF / Pb / 194 p / 12,50 L / 973-697-558-4 / traducere de Valerian STOICESCU / coperta de Valentin CRISTEA



PHOBOS

- Ion MÎNZATU - Chemarea nesfîrşitului / N / SF / R / Hc / 973-7683-00-5 / 20 L / 212 p / coperta de DEIMOS IMAGE cu ilustraţie de Valentin TĂNASE

- Ion MÎNZATU - Paradoxala aventură / N / SF / R / Hc / 973-7683-01-3 / 20 L / 228 p / coperta de DEIMOS IMAGE cu ilustraţie de Valentin TĂNASE



POLIROM, Iaşi

- Michael CRICHTON - Frica / State of Fear / N / SF / Tp / 610 p / 34,90 L / 973-46-0183-0 / traducere de Iulia GORZO / coperta de Angela ROTARU - ŞERBENKO

- Michael ENDE - Poveste fără sfîrşit / Die Unendliche Geschichte / N / R / F / Hc / 412 p / 395000 L / 973-681-884-5 / traducere de Yvette DAVIDESCU

- Ian McEWAN - Copilul furat / Child in time / N / SF / Pb / 330 p / 22,90 L / 973-681-937-x / traducere de Irina HOREA

- Haruki MURAKAMI - Elefantul a dispărut / Zo No Shometsu / C / M + F + SF / Tp / 24,55 L / 308 p / 973-46-0063-x / traducere de Iuliana OPRINA / coperta de Angela ROTARU-ŞERBENCO

- Haruki MURAKAMI - La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor / N / M + SF / Tp / 24,5 L / 468 p / 973-681-935-3 / traducere din limba japoneză şi note de Angela HONDREA / coperta de Angela ROTARU-ŞERBENCO

- Edgar Allan POE - Misterul lui Marie Roget şi alte povestiri / C / R / M + F / Tp / 416 p / 26,99 L / 973- / traducere, note şi comentarii de Liviu COTRĂU

colecţia "galeria fantastică"

- Hari KUNZRU - Virusul / Transmission / N / SF / Pb / 380 p / 24,90 L / 973-46-0100-8 / traducere de Rareş MOLDOVAN.

colecţia "ego"

- Paul CERNAT şi Andrei UNGUREANU - Războiul fluturilor / N / F + SF / Tp / 214 p / 169000 L / 973-46-0047-8 / coperta de cu detaliu din "Butterfly Dreams II" de Chris BROADBENT

- Mariana CODRUŢ - Ul Baboi şi alte povestiri / C / F / Tp / 206 p / 129000 L / 9732-681-564-1 / coperta de Mariana CODRUŢ

- Silviu GHERMAN - Scurta şi plictisotoarea viaţă a lui Kjus / C / Tp / M + F + SF /

- Tudor Călin ZAROJANU - Sfîrşitul lumii / N / SF / Tp / 229000 L / 344 p / 973-681-831-4 / prefaţa "Jocuri de-a măcelul şi o iubire cît lumea" de Dan C. MIHĂILESCU / coperta de Manuela OBOROCEANU

colecţia "proză XX"

- Dino BUZZATTI - Cele mai frumoase povestiri / Il maglio dei racconti / R / C / M + F / Pb / 229000 L / 350 p / 973-681-510-2 / traducere de Mara CHIRIŢESCU, Florin CHIRIŢESCU, Geo VASILE / pe coperta, "Il Cagnone" de Dino BUZZATI

- Dino BUZZATTI - Marele portret / Il Grande Ritratta / R / C / SF / Pb / 16,50 L / 178 p / 973-681-384-3 / traducere de Cornel Mihai IONESCU / pe copertă "Portretul Albertinei" de Dino BUZZATTI

- Dino BUZZATTI - Monstrul Colombre şi alte povestiri / Il Colombri i altre 50 Racconti / R / C / SF / Pb / 24,90 L / 350 p / 973-681-0088-5 / traducere de Florin şi Mara CHIRIŢESCU / pe copertă detaliu din "Ex Voto - Il Colombre" de Dino BUZZATTI

- Jose SARAMANGO - Eseu despre orbire / Ensaio sobre a ceagueira / N / SF / Pb / 229000 L / 332 p / 973-681-723-7 / traducere de Mioara CARAGEA / pe coperta detaliu din "Orb" de Hugh FLEETWOOD

- Jose SARAMANGO - Peştera / A Caverna / N / SF / Pb / 25,90 L / 376 p / 973-46-0157-1 / traducere de Mioara CARAGEA

- Kurt Vonnegut - Hocus Pocus / N / Pb / 348 p / 21,50 L / 973-46-0100-9 / traducere de Vali FLORESCU


PRUT INTERNATIONAL, Chişinău

- Herbert George WELLS - Omul invizibil / The Invisible Man / N / SF / R / Hc / 10 L / 204 p / 975-69-716-x / introducere de Eugen LUNGU, "Pisica invizibilă" / ilustraţii de sergiu STANCIU / traducere de A. RALIAN şi C. CLARUS


PYGMALION, Ploieşti

colecţia "cyborg"

- Cristian IONESCU - dicţionar SF

- Connie WILLIS - Remake / N / SF / Tp / 175 p / 15 L / traducere de Mihai Dan PAVELESCU/ prefaţă de Ştefan DOBRE


RAO

- Clive BARKER - Marele spectacol secret (seminţia nopţii 2) / the Nightbreed 2 / N / H / Pb / 252 p / 14,90 L / 973-576-625-6 / traucere de Gabriel STOIAN /

- Nancy FARMER - Marea trolilor / The Sea of Trolls / N / F / Hc / 378 p / 33,99 L / 973-576-849-6 / traducere de Cezar Octavian TĂBÎRCEA

- Dean KOONTZ - În puterea nopţii / Fear Nothing / N / H / Hc / 35 L / 412 p / 973-576-760-0 / traducere de Liviu RADU

- Dean KOONTZ - Trăieşte noaptea / Size the Night / N / H / Hc / 38,99 L / 444 p / 973-576-695-7 / traducere de Liviu RADU / continuare la "În puterea nopţii"

- T.M. LaHAYE & Jerry B. JENKINS - Pecetluirea sfinţilor / Soul Harvest / N / F / Pb / 378 p / 16,99 L / 973-576-662-0 / traducere de Adrian MOŞOIANU / este a 4-a carte din ciclul "Supravieţuitorii"(Left Behind)

- Anne RICE - Interviu cu un vampir / Interview with the Vampire / R / N / F / Pb / nr. 1 din "Cronicile vampirilor"

- Anne RICE - Povestea hotului de trupuri / The Tale of the Body Thief / R / N / F / Pb / / 973-97683-180-7

- Anne RICE - Vampirul Lestat / The Vampire Lestat / R / N / F / Pb / 700 p / 24,90 L / 973-576-756-2 / traducere de Horia Nicola URSU

- Anne RICE - Diavolul Memnoth / Memnoth the Devil / R / N / F / Pb / 973-8121-01-9 / traducere de Antuza GENESCU & Horia Nicola URSU / nr. 5 din "Cronicile vampirilor"

- Anne RICE - Vampirul Armand / The vampire Armand / R / N / F / Pb / 973-576-617-5 / nr. 6 din "Cronicile vampirilor"

- Anne RICE - Vampirul Vittorio / Vittorio The Vampire / R / N / F / Pb

- Anne RICE - Regina damnaţilor / The Queen of the Damned / R / N / F / Pb

- Anne RICE - Mumia / The Mummy / R / N / F / Pb

- John SAUL - Casa de la răscruce / Black Creek Crossing / N / H / Hc / 380 p / 35,90 L / 973-576-731-7 / traducere de Gina Monica ŞERBAN

- John SAUL - Clubul Manhattan / The Manhattan Hunt Club / N / H / Pb / 348 p / 35,99 L / 973-576-865-8 / traducere de Gina Monica ŞERBAN

- John SAUL - Creatura / Creature / N / H / Pb / 378 p / 22,90 L / 973-576-728-7 / traducere de Bogdan Nicolae MARCHIDANU

- John SAUL - Mîna dreaptă a diavolului / The Right Hand of Evil / N / H / Pb / 442 p / 21,91 L / 973-576-870-4 / traducere de Gina Monica ŞERBAN

- J.R.R. TOLKIEN - Poveşti neterminate / Unfinished Tales / C / F / Hc / 634 p / 45,99 L / 973-576-895-x / traducere de Irina HOREA

rao pentru copii

- Roald DAHL - Charlie şi fabrica de ciocolată / Charlie and the Chocolate Factory / N / F / Pb / 250 p / 13,9 L / 973-576-844-5 / traducere de Cristina ILIESCU / ilustraţii de Quentin Blake

- Anna DALE - Şoptindu-le vrăjitoarelor / Whispering to Witches / N / F / Pb / 13,90 L / 250 p / 973-576-757-0 / traducere de Mariana PETCU

- C. S. LEWIS - Nepotul magicianului (vol. 1 din seria "Narnia")/ The MAgicin Nephew / N / R / F / Pb / 186 p / 18,90 L / 973-576-876-3 / traducere de Larisa AIRAM / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Şifonierul, leul şi vrăjitoarea (vol. 2 din seria "Narnia")/ The Lion, the Witch and the Wardrobe / N / R / F / Pb / 186 p / 18,90 L / 973-576-875-5 / traducere de Larisa AIRAM / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Călătorie pe mare cu "Zori de zi" (vol. 3 din seria "Narnia")/ The Voyage of the "Dawn Trender" / N / R / F / Pb / 250 p / 18,90 L / 973-576-896-8 / traducere de Irina NEGREA / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Calul şi băiatul (vol. 4 din seria "Narnia")/The Horse and his Boy / N / R / F / Pb / 250 p / 18,90 L / 973-576-874-7 / traducere de Simona NEAGU / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Prinţul Caspian (vol. 5 din seria "Narnia")/ The Prince Caspian / N / R / F / Pb / 250 p / 18,90 L / 973-576-882-8 / traducere de Larisa AIRAM / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Jilţul de argint (vol. 6 din seria "Narnia")/ The Silver Chair / N / R / F / Pb / 250 p / 18,90 L / 973-576-897-6 / traducere de Irina NEGREA / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

- C. S. LEWIS - Ultima bătălie (vol. 7 din seria "Narnia")/ The Last Battle / N / R / F / Pb / 250 p / 18,90 L / 973-576-880-1 / traducere de Irina Negrea / coperta de Cliff NIELSEN, ilustraţii de Pauline BAYNES

rao pentru tineret

- Eoin COLFER - Artemis Fowl / N / F / Pb / 316 p / 139000 L / 973-576-639-8 / traducere de Mihaela PAPA

- Eoin COLFER - Artemis Fowl, incidentul din Arctica / The Arctic Incident / N / F / Pb / 316 p / 149000 L / 973-576-730-9 / traducere de Mihaela PAPA

- Nancy FARMER - Casa Scorpionului / The House of the Scorpion / N / F / Pb / 378 p / 19,90 L / 973-576-665-5 / traducere de Carmen BOURCEANU.

- Christopher PAOLINI - Eragon (volumul 1 din trilogia "Moştenirea") / N / F / Tp / 540 p / 379000 L / 973-576-635-3 (in interior 973-576-661-2) / traducere de Cezar Octavian TĂBÂRCEA / coperta de John Jude PALENCAR

- Katherine ROBERTS - Prădarea Marii Piramide (vol.1 din seria "Cele 7 minuni")/ The Great Pyramid Robbery / N / F / Pb / 314 p / 15,9 L / 973-576-644-2 / traducere de Aura BĂRDESCU

- Katherine ROBERTS - Întîmplări din Babilon (vol.2 din seria "Cele 7 minuni") / The Babylon Game / N / F / Pb / 378 p / 19,99 L / 973-576-847-x / traducere de Fabiola POPA

- Kaye UMANSKY - Pongwiffy / N / F / Ch / Pb / 188 p / 11,90 L / 973-576-729-5 / ilustraţii de Chris SMEDLEY / traducere de Cristina ILIESCU

- Moony WITCHER - Nina şi blestemul şarpelui / Nina e la maledizione del serpente piumato / N / F / Ch / Tp / 378 p / 32,99 L / 973-576-778-3 / copertă şi ilustraţii de Ilaria MATTEINI



SOLNESS, Timişoara

- Mihaela CHRISTI - T’Amar




TIM, Reşiţa

- Dan SURU - Masterplanus Universalis - privind prin crăpăturile uşii / N / FB / SF / Tp / 192 p / 10 L / 973-696-029-3 / copertade Dan SURU



TREI

colecţia "coolT"

- Mark HADDON - O întîmplare cu un cîine la miezul nopţii / / N / F / Pb / 288 p / 199000 L / 973- / coperta de / traducere de



TRITONIC

colecţia "fiction.ro"

- Roxana BRÎNCEANU - Sharia / FB / N / SF / Pb / 15 L / 973-733-058-7 / 222 p / coperta de Cristian ROŞU

- Marian COMAN - Nopţi albe, zile negre / FB / C / SF / Pb / 136 p / L / 973- / coperta de Cristian ROŞU / cuvînt înainte de Michael HAULICĂ: "Lecturi, muzici şi oameni" / conţine: Cel care nu mai e; 1. Pacientul; Elegie pentru drill; 2. Eu; Pastel; 3. Urmează povestirea cu bicicleta; Drumul spre iad; 4. Vise în clepsidră; Fierbinte ca iadul; 5. Un textuleţ scris în tren; De cealaltă parte; 6. Ai deschis cartea la întîmplare?; Uşa de la baie; 7. Cîteva lucruri despre Cătălin şi o poveste apocaliptică; Alegere greşită; 8. O gaură-n cap; Decablat; 9. Atenţie! Povestire grea; Nopţi albe, zile negre; 10. O poveste de cartier; Dependent TV; 11. Omule gogoaşă; Popveste cu bătrîni; 12. Singurătate şi degete; Degete; 12. Alo! Cine-i acolo? Cum adică eu?! Eu!?!; Alo; 13. Mortar, nisip şi dragoste; Între ziduri; 14. Ultimul text şi cîteva zîmbete înainte de sfîrşit; Sevăn; 15. Nebunul alb, nebunul negru.

- China MIEVILLE - Staţia Pierzaniei / Perdido Street Station / N / SF / Pb / 720 p / 270 L / 973-733-050-1 / traducere de Mihai SAMOILĂ / coperta de Cristian ROŞU cu ilustraţie de Alexandru POPESCU



www.cartea.info

- Ana VeLica MIRCEA - supraVieţuitorii / C / SF / FB / conţine : Vremea vînturilor; Învins; Fără doar şi poate; De dragoste; Mutare disciplinară; Oyoja Onuk; Sfinte Dumnezeule; Irecuperabilil Donald; Tolaie; Cazul Jurgen Gott; Slujbă temporară; Clocitorul Josh; Floarea de Loldilal; Călugăriţa; Iadul; Închisoare convenţională; Kill; Izvoditorul; În culise; Felix the king; Mărturisirea; Culoare locală; Bifurcaţia; Himera; Turant 2; Scan Dal; Elementul exotic; Lovitura de palat; Ziua retragerii; Năpîrstocii; Supravieţuitorii.

- Florin ŞLAPAC - Jucăria / N / SF / R


http://gyuri.go.ro

- Gyorgy GYORFI - DEAK - Curiozităţi sălăjene / C / nonF / conţine:

Prefaţă; Aurul de piatră; Decana de vârstă (Biserici 1); Sfinţenia lemnului (Biserici 2); Casa cu hegheduşi; Castelanii din Jibou; Colinde sălăjene; Comoara din Cuciulat; Cu pluta printre secole; Dragostea îmbogăţeşte bunicile; Eminescu în presa sălăjeană; 200 de ani de la construirea primelor sere din Jibou (Grădini sălăjene 1); Prima grădină botanică din ţară (Grădini sălăjene 2); Haiducii la Guruslău; O statuie cât veacul; Oameni de seamă ai Sălajului; Origami la Jibou; Ortodoxia salvează etnografia; Prima monografie virtuală a Jiboului; Sărbătorile la maghiari; Ucigă-l toaca în Sălaj; Un american la Guruslău


www.hgwells.ro

- Gyorgy GYORFI - DEAK - Lampa de veghe - cronici de carte / C / nonF/ conţine: Bunica distopiilor (Edwin A. Abbott - Flatland: A Romance of Many Dimensions); A la turca, bre (Mihai Alexandru - Cântând cu Europa); Visele şi viitorul (Artemidoros - Carte de tălmăcire a viselor); Despre doruri şi dore (Sânziana Batişte); Marea provocare (Ovidiu Bufnilă); Crucificarea lui Moreaugarin (Ovidiu Bufnilă - Cruciada lui Moreaugarin); Punct şi de la căpătîi (Voicu Bugariu - Mozart şi Moartea); Forţa tămăduitoare a cuvîntului (Camelia Burghele - Descântece); Ortodoxia salvează etnografia (Dóra Czégényi - A hiedelem és hiedelemszöveg mint reprezentáció); Colegul nostru din neştiut (Doru Davidovici); Eminescu şi "Veneţia" (Eminescu - Veneţia); "Galbar", prima bandă desenată românească (Sandu Florea şi Ovidiu Şurianu - Galbar); Grafica fanzinelor timişorene (Ilustraţiile din fanzinele „Paradox" şi „Helion"); Temeinicia cutezanţei (Radu Pavel Gheo - Despre science-fiction); Farmecul derutei (Radu Pavel Gheo - Fairia: o lume îndepărtată); Picătura chinezească (Mihail Grămescu - Ildikó: microromanele singurătăţii); Un "copil teribil" printre femei (Mihail Grămescu - Răzbunarea Yvonei); Scriitorul de oţel inoxidabil (Harry Harrison); Despărţirea de cyberpruncie (Michael Haulică - Madia Mangalena); Adevărul despre Drăculea (Otilia Hedeşan - Şapte eseuri despre strigoi); Marea extragere (Cătălin Ionescu - Loser: Măştile norocului); Vizual şi semnificaţie (Lucian Ionică - Imaginea vizuală: Aspecte teoretice); Prima monoografie critică Tolkien (Robert Lazu - Lumea lui Tolkien); Mai mult decît nimic (Adina Lipai); O machiaveliadă cosmică (Victor Marin - Elogiul muncii de partid); Criticul logicii impure (Dumitru Micu - Scurtă istorie a literaturii române: perioada contemporană, proza); Deasupra eclipsei, în aşteptarea apocalipsei (Viorel Mureşan - Lumina absentă); Tăierea împrejur a tăcerii (Viorica Mureşan - Urma piciorului stâng); Era digitală (Nicholas Negroponte - Era digitală); Sub zodia pelicanului (Ana Olos - Pelicanul sau babiţa); Esenţa adevăratei mişcări (Mircea Opriţă - Anticipaţia românească: Un capitol de istorie literară); Un cronicar contemporan (Alexa Paşca); Literatura pe cont propriu (Ovidiu Petcu - Chipul pământului: Oameni în spaţiu); De la fabulă la space-opera (Nicolae Pop - Aventurile junilor astronauţi Romeo şi Dan: Jurnal de bord); Dincolo de istorie (Liviu Radu - Constanţa 1919); O apocalipsa rezolvată (Liviu Radu - Spaime); Fericit cel ce-şi cunoaste fratii (Liviu Radu - Opţiunea) ; O androidă castă şi o cască albă (Sergiu Someşan - Să n-o săruţi pe Isabel); Împlinire în 2 (Sergiu Someşan - Carte de magie); Un crăciun extraterestru (Sergiu Someşan - Cadouri de Crăciun




www.liternet.ro

- Ovidiu BUFNILĂ - Norii / N / F + SF / conţine: Taina norilor; Dragonul norilor; Dansul norilor; Norul de argint; Norul din Bankusai; Fabrica de nori; Atîrnănd de nori; Simfonia norilor; Goana după nori; Fantasmagorica norilor; Nori în amurg; Omul norilor; Dincolo de nori; Marele absent din inima norilor; Meduza norilor; Norii molateci; Timpul norilor e vălurit; Nori pe mare.







LEGENDĂ & PRECIZĂRI

KEY & NOTES




A = Antologie / Anthology;

Am = Antologie mixtă, cu autori şi români şi străini / Anthology with both Romanian and Foreign Authors;

As = Antologie cu autori străini / Anthology with foreign authors;

BD = Benzi Desenate / Stripes;

C = Culegere de texte ale unui autor / Collection;

Ch = pentru Copii / for Children;

F = Fantastic (include fantasy şi unele texte horror pe care editorul nu le-a definit explicit ca horror / Fantastic (includes fantasy and some horror which the editor did not define explicitely);

FB = prima carte de profil, a autorului sau editurii / First Book of the author or publishing house;

H = Horror;

Hc = carte cartonată, format uzual (aprox. 130 x 200 mm) / Hardcover Tradepaperback;

Hcp = carte cartonată, format de buzunar / Hardcover paperback;

L = preţul în lei noi, L, la librărie / the Bookshop Price in Romanian Currency;

M = Mainstream;

N = Roman / Novel;

nonF = lucrare nonFiction: critică, istorie, teorie, eseuri etc. / nonFiction: criticism, theory, history, essays, etc;

p = numărul de pagini / number of pages;

Pb = carte broşată, format de buzunar (aprox. 110 - 170 mm) / paperback

R = Reeditare / Reprint;

R+ = Reeditare cu adăugiri / Reprint with Corrections;

L = preţul în lei noi, după 01 iulie 2005, la librărie / the Bookshop Price in Romanian Currency after 1st July 2005;

SF = Science Fiction;

Tp = carte broşată, format uzual (aprox. 130 x 200 mm) / Tradepaperback


¨ În cazul lucrărilor a căror încadrare în < F > sau < SF > depinde de utilizarea doar a cîtorva elemente sau pagini de text am folosit marcajul < M + F > sau < M + SF >. În cazul lucrărilor la care şi această soluţie este discutabilă, am folosit marcaj numai cînd însuşi autorul a indicat o direcţie sau alta. De exemplu, în această situaţie se află lucrările a căror încadrare depinde de modul se receptare a elementelor de paranormal utilizate de autor; Pavel CORUŢ indică el însuşi directia < SF >.

¨ Lucrările < H > nedeclarate ca atare de către editor, sunt incluse la < F >.

¨ M-am străduit să semnalez formatele de carte substanţial diferite de formatele uzuale.

¨ La edituri, este precizat oraşul de reşedinţă numai în cazul celor care nu sînt din Bucureşti

¨ Numele de familie este scris cu majuscule.


Dan POPESCU
0744 793139, escu_neamt@yahoo.com
CP 3 - 49, Piatra Neamţ, cod poştal 610330





PRO-PUNERI





MODELUL ANTIUTOPIEI ŞTIINŢIFICE: ALDOUS HUXLEY (3)

Cătălin Constantinescu


(continuare din numărul trecut)


Stabilitatea – idealul social al noii lumi

În această lume, costul stabilităţii este acesta: absenţa individualităţii. în această nouă lume este asumat principiul conform căruia nu există civilizaţie fără stabilitate socială. Nevoia de stabilitate implică existenţa unui guvern care hotăreşte că stabilitatea poate fi înfăptuită dacă oamenii gîndesc şi arată la fel. în realitate, stabilitatea are nevoie de roboţi, nu de oameni. Astfel la baza societăţii stă condiţionarea. Huxley vizează, aşa cum transpare din Reîntoarcerea în minunata lume nouă, şi condiţionarea şi convertirea nesupuşilor din sistemele dictatoriale. Acordă întîietate descoperirilor lui Pavlov în privinţa metodelor de tortură şi corecţie utilizate de poliţia politică a sistemului totalitar comunist; se poate stabili o relaţie de similitudine între condiţionarea cerebrală a cîinilor şi a deţinuţilor politici: dacă sistemul nervos central al cîinilor poate fi distrus, acelaşi lucru se poate întîmpla şi cu sistemul nervos central al deţinuţilor. Lumea nouă, cea reală de data aceasta (Huxley citează cazurile prizonierilor americani din timpul războiului din Coreea şi al lagărelor chinezeşti), utilizează din plin tehnica spălării creierelor:


„Spălarea creierelor, aşa cum este practicată în zilele noastre, este o tehnică hibridă, care-şi bazează eficacitatea parţial pe folosirea sistematică a violenţei, parţial pe o abilă manipulare psihologică. Ea reprezintă tradiţia romanului 1984 al lui Orwell, pe cale de a deveni tradiţia din Minunata lume nouă”.


Instrumentul major al stabilităţii sociale este metoda Bokanovsky, prin care se obţin indivizi standardizaţi – nouăzeci şi şase fiind limita reproducerii de gemeni:


„-în esenţă, conchise DCIC, bokanovskificarea constă într-o serie de opriri ale dezvoltării. Noi întrerupem creşterea normală şi, lucru, destul de paradoxal, oul reacţionează prin înmugurire. /.../

Bărbaţi standardizaţi, femei standardizate; în loturi uniforme. întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat. /.../ Pentru prima oară în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate”.


Deviza statului mondial accentuează importanţa grupului şi subordonarea individului. Comunitatea valorizează importanţa individului în măsura în care acesta contribuie la dezvoltarea societăţii – „Toţi sîntem ai tuturor”. Se are în vedere contribuţia individului chiar şi după moarte – trupul este dus la crematoriu, iar fosforul rezultat în urma icinerării este folosit pe post de fertilizator:


„Pe vremuri, de cîte ori se ardea un cadavru, pentaoxidul de fosfor era scos din circulaţie. Acum se recuperează peste 98 la sută din el. Mai mult de un kilogram şi jumătate din fiecare adult mort. Ceea ce face aproape patru sute de tone de fosfor pe an numai din Anglia. Henry vorbea cu mîndrie şi încîntare, savurînd din inimă această realizare, ca şi cum iniţiativa i-ar fi aparţinut chiar lui: E splendid să te gîndeşti că putem să continuăm să fim utili societăţii chiar şi după ce am murit!”


Stabilitatea este cuvîntul cheie al societăţii planetare; decantarea, condiţionarea, abolirea familiei şi conformitatea în gîndire şi acţiune – toate contribuie la o societate stabilă. în numele stabilităţii se impune eliminarea diferenţei şi a capacităţilor individului:


„Cu cît mai mari sînt talentele unui om, cu atît e mai mare capacitatea lui de a-i induce în eroare pe alţii. /.../ Putem face foarte uşor un individ nou – putem face cîţi vrem. Comportamentul neortodox nu ameninţă doar viaţa unui simplu individ; ea loveşte în înseşi temeliile Societăţii”.


Stabilitatea are nevoie de condiţionare şi pentru că prin intermediul acesteia se poate asigura controlul demografic: una din temele romanului lui Huxley este suprapopularea, sursă de insecuritate economică şi socială. Asupra acestei teme Huxley revine cu spectaculoase consideraţii în Reîntoarcere în minunata lume nouă; reiterează importanţa problemei creşterii demografice în raport cu resursele naturale, cu stabilitatea socială şi cu bunăstarea indivizilor. Suprapopularea – care atrage imposibilitatea asigurării unui standard minim al condiţiilor de viaţă – atrage după sine un control mai puternic din partea guvernelor centrale şi astfel deschide calea totalitarismelor. în acest control al natalităţii (şi al mortalităţii) rezidă totalitarismul minunatei lumi noi, în care problema creşterii demografice a fost rezolvată prin menţinerea constantă, generaţie după generaţie, a cifrei optime a populaţiei în raport cu resursele Statului Mondial.

Dar de ce societatea Statului Mondial este divizată în clase, cînd ştim foarte bine că idealul totalitarist este societatea fără clase? Orice societate are nevoie de indivizi cu talente şi înzestrări diferite, pentru a asigura funcţionarea acesteia – profesori şi educatori, gunoieri, bancheri, macaragii, avocaţi, grădinari, oameni de ştiinţă, muncitori etc. întrucît idealul Statului Mondial este societatea stabilă, sistemul castelor este potrivit deoarece exercită o influenţă stabilizantă. Atîta timp cît individul este condiţionat fizic şi psihologic să îndeplinească o funcţie, el este fericit să o ducă la bun sfîrşit. De exemplu, un Beta este fericit pentru că munceşte mai puţin decît un Alfa şi pentru că este mai inteligent decît alţii; un Epsilon – aparţinînd celei mai umile clase – este prea ignorant pentru a fi nefericit.

Societatea este determinată de guvern. Este formată din cinci caste care numără în rîndurile lor indivizi special concepuţi pentru a îndeplini o anumită funcţie: Alfa (funcţii de conducere), Beta (poziţii care necesită un nivel ridicat de inteligenţă), Gamma şi Delta (poziţii necesitînd o inteligenţă oarecare) şi Epsilon (poziţii care nu necesită inteligenţă). în acest context este vorba despre punerea în practică, la scară industrială, a eugeniei. Acest proces este explicat mai bine în Reîntoarcere în minunata lume nouă:


„În minunata lume nouă izvorîtă din imaginaţia mea, se practică sistematic eugenia şi disgenia. într-un set de flacoane li se acorda unor ovule superioare din punct de vedere biologic – şi fecundate de o spermă superioară din punct de vedere biologic – cel mai bun tratament prenatal posibil; în cele din urmă ele erau decantate sub forma unor embrioni Beta; Alfa, şi chiar Alfa-plus. într-un alt grup de flacoane mult mai numeroase, ovule inferioare din punct de vedere biologic, erau supuse Procesului Bokanovsky (nouăzeci şi şase de gemeni identici dintr-un singur ou) şi tratate prenatal cu alcool şi alte otrăvuri proteinice. Fiinţele decantate în final erau aproape subumane; ele erau totuşi capabile să îndeplinească munci necalificate şi, atunci cînd erau condiţionate în mod corespunzător, eliberate de tensiune prin accesul liber şi frecvent la sexul opus, bucurîndu-se de distracţii constante şi gratuite şi stimulate prin doze zilnice de soma să se încadreze în tiparele de bună comportare – deveneau fiinţe pe care te puteai bizui că nu le vor da de furcă superiorilor lor”.


Potrivit lui Huxley drumul cel mai scurt şi cel mai sigur către coşmarul reprezentat de minunata lume nouă – adică spre totalitarism – trece prin suprapopulare. Dar în acest caz surprinde cel puţin o contradicţie: deşi minunata lume nouă nu este suprapopulată, creşterea demografică fiind riguros controlată, nu înseamnă că a eliminat totalitarismul. Statul din lumea nouă este un stat totalitar, deşi a eliminat riscul suprapopulării. Totalitarismul are particularităţi huxleyene: este o dictatură benevolă – cel puţin oligarhie acceptată benevol, atîta timp cît are în fruntea sa zece controlori mondiali. Ei guvernează o societate în care toate aspectele vieţii individului sînt determinate de stat. Enormul control exercitat de stat asupra fiecărei faţete a existenţei indivizilor reiese şi din juxtapunerea trecutului, prezentului şi viitorului. Cei zece controlori vor lua întruchiparea unuia singur – Big Brother – la Orwell, în 1984. Este o temere-predicţie pe care Huxley o va relua în eseul din 1958:


„/.../ secolul al XXI-lea va fi era Controlorilor mondiali, a sistemului ştiinţelor de caste şi a minunatei lumi noi”.


Apoi, societatea este centrată în jurul ideii de control şi manipulare. Destinul unui individ depinde de ereditate şi mediu; dar mecanismele de control ale statului utopic le controlează pe ambele.

O altă contradicţie este ridicată de ideea fericirii dobîndite prin uzul drogului soma – instrument împotriva inadaptării individului. Este un instrument asemănător tabletei Murti-Bing din romanul (necunoscut pe atunci în Occident) al polonezului Stanisław Ignacy Witkiewicz, Nesaţul (1932), comentat şi asimilat de Czesław Miłosz, în fundamentalul său eseu despre lumea nouă stalinistă Gîndirea captivă (1951, editat în 1953). Această societate a viitorului, standardizată, este una în care oamenii se nasc pentru a fi fericiţi. însă dacă au nevoie de soma, înseamnă că ei nu sînt fericiţi. Astfel se induce ideea că nu avem de-a face cu o societate perfectă. Şi cum ar putea fi fericită o societate căreia i se interzice să se reproducă pe cale naturală, eliminînd instinctele umane?

Aşa cum arată Gérard Vincent, nimic nu poate suprima perpetuarea lui homo sapiens:


„În pofida holocaustului, a Gulagului, a foametei africane, a bombei atomice, omenirea caută să se perpetueze. Nu e cuprinsă încă de teama propriei sale dispariţii. Individul ţine întotdeauna să nu rupă lanţul generaţiilor”.


În romanul lui Huxley, soma are funcţia de a alunga stările deprimante, fără a fi un viciu – în locul tutunului, whisky-ului, heroinei. Huxley transferă în societatea industrială numai puterile pozitive ale acestui drog ipotetic derivat, potrivit afirmaţiilor sale, dintr-o plantă necunoscută (probabil Asclepias acida, spune el) folosită de „invadatorii arieni ai Indiei”, într-unul dintre ritualurile religioase. Huxley mai aminteşte că băutura soma era pomenită în Imnurile vedice: băutorii de soma trăiau experienţa iluminării şi a unui somn odihnitor. A bea soma era un mare privilegiu întrucît avea puteri transcendentale. în Minunata lume nouă, soma devine instrument de control, chiar şi substitut al religiei:


„era o instituţie politică, era însăşi esenţa Vieţii, Libertăţii şi Căutării fericirii, garantată de Carta Drepturilor Omului. Dar acest privilegiu, cel mai preţios dintre privilegiile inalienabile ale supuşilor statului, era totodată şi unul dintre cele mai puternice instrumente de dominare din arsenalul dictatorului. Drogarea sistematică a indivizilor în avantajul Statului (şi, bineînţeles, cu totul întîmplător, şi pentru propriul lor deliciu) reprezenta un element major al politicii Controlorilor Mondiali. Raţia zilnică de soma era un mijloc de asigurare împotriva inadaptării personale, împotriva tulburărilor sociale şi a răspîndirii ideilor subversive. Religia este opiul popoarelor – declara Karl Marx. în Minunata lume nouă, situaţia este inversată, opiul sau, altfel spus, soma era religia poporului. Ca şi religia, drogul avea puterea de a-i consola pe oameni, de a le compensa necazurile, el le stîrnea vedenii ale unei alte lumi, o lume mai bună, oferea speranţă, întărea credinţa şi promova caritatea”.


Absenţa religiei, ca şi a artelor, a culturii, este un efect al modelării lumii de către ştiinţă. Singurul care cunoaşte mărturii ale unei lumi în care religia mai însemna ceva este Mustapha Mond, unul dintre cei zece Controlori Mondiali. în biblioteca acestuia, John Sălbaticul găseşte Biblia, Despre imitarea lui Hristos a lui Thomas a` Kempis, Variaţiile experienţei religioase a lui William James. Este, de fapt, o lume din care Dumnezeu a fost alungat şi interzis, mărturiseşte Mustapha Mond:


„Dumnezeu nu e compatibil cu maşinile, cu medicina ştiinţifică şi cu fericirea universală. Trebuie să faci o opţiune. Civilizaţia noastră a ales maşinile şi medicina şi fericirea. Tocmai de aceea trebuie să ţin încuiate în seif toate cărţile astea”.


Asupra binomului Mustapha Mond – John Sălbaticul vom reveni ulterior, întrucît el marchează opoziţia dintre cele două lumi reprezentate de cei doi.

Se remarcă în plus contradicţia între idealul societăţii fericite şi anularea instinctelor şi emoţiilor umane. După cum aminteam, tocmai acesta este „raţiunea” utopiei la Huxley: o societate utopică are nevoie de roboţi, nu de fiinţe umane, pentru că acestea, prin emoţii şi instincte, destabilizează societatea. De aceea societatea utopică devine o societate dezumanizată. Astfel devine distopie minunata lume nouă.

Pe aceleaşi coordonate putem plasa şi problema religioasă, anterior discutată. Absenţa sentimentului religios se subordonează procesului de condiţionare a oamenilor. După cum arată Milton Birnbaum, oamenii sînt condiţionaţi astfel încît să nu fie niciodată singuri şi să se gîndească la posibilitatea existenţei lui Dumnezeu. Religia şi creaţia religioasă se aseamănă cu expresia artistică, în măsura în care necesită o importanţă doză de emoţie şi credinţă personală.

Aşa cum am mai arătat, ingredientul principal al stabilităţii constă în absenţa individualităţii. Iar elementul fundamental care conferă umanitate şi unicitate individului este emoţia. Sau mai corect spus: ansamblul de emoţii depozitate de mintea umană, emoţii pe care le putem controla într-o anumită măsură. Emoţiile sînt atît de personale, de intime şi au o influenţă atît de covîrşitoare încît nu este de mirare că guvernul din minunata lume nouă descurajează aceste trăsături umane. De aceea emoţiile sînt controlate. Controlul şi stabilitatea sînt cel mai uşor de atins cînd toată lumea este fericită. Guvernul face tot ce-i stă în putinţă pentru a elimina emoţiile dureroase, ceea ce înseamnă alungarea oricărui sentiment profund şi a oricărei pasiuni. Guvernul însuşi recunoaşte pericolele pe care le ridică emoţiile negative. O dată ce individualitatea şi emoţiile au fost eliminate, lanţul dezumanizării pătrunde pe terenul artei şi al expresiei personale. De vreme ce nimeni din minunata lume nouă nu poate crea sau exprima emoţii, expresia individuală este subdezvoltată. Lipsa unui mediu cultural adînceşte deşertul creativ. Conducătorii lumii insistă asupra idealului acestei lumi: fericirea; trebuia ales între fericire şi ceea ce oamenii numesc arta înaltă – a fost sacrificată cea din urmă. Cetăţenii minunatei lumi noi conştientizează că scopul vieţii lor este bunăstarea şi menţinerea ei, nicidecum intensificarea conştiinţei sau lărgirea puterii de cunoaştere, cum spune Huxley.

Proprie utopiei este abolirea trecutului, a istoriei. La Huxley, această anulare a istoriei dublează suprimarea vieţii culturale:


„Şi apoi se produce celebrul masacru de la Muzeul Britanic. Două mii de adepţi ai culturii au fost gazaţi cu yperită. /.../


... însoţită de o campanie lansată împotriva Trecutului; prin închiderea, muzeelor, dinamitarea monumentelor istorice (din fericire, cele mai multe dintre ele fuseseră deja distruse în cursul Războiului de Nouă Ani); şi prin suprimarea tuturor cărţilor publicate înaintea Anului de la Ford 150”.


Fragment preluat cu îngăduinţa autorului din volumul:
Cătălin Constantinescu - Paradigme literare ale utopiei
Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 2004





NOI, DE E. I. ZAMIATIN

George Orwell


După mulţi ani de la data când am auzit pentru prima oară de existenţa ei, în sfârşit ţin în mână cartea lui Zamiatin, „Noi”, o raritate literară dintr-o vreme când se ardeau cărţile pe rug. Răsfoindu-l pe Gleb Struve, „Twenty-Five Years of Soviet Russian Literature” (25 de ani de literatură rusă sovietică), am găsit următoarele:


Zamiatin - scriitor şi critic rus, a murit în 1937 la Paris. A publicat mai multe cărţi înainte şi după revoluţia bolşevică. „Noi” a luat naştere în jurul anului 1923 şi, deşi nu se referea la Rusia, nici nu stabilea vreo legătură directă cu situaţia politică de atunci (romanul reprezintă o viziune a secolului XXVI), publicarea lui a fost interzisă, pe motivul că „nu corespunde din punct de vedere ideologic”. Însă un exemplar al manuscrisului a reuşit să iasă din ţară şi a apărut tradus în engleză, franceză şi cehă, dar încă fără nici o ediţie în ruseşte.


Versiunea engleză a apărut în Statele Unite şi de aceea încă n-am reuşit să fac rost de ea; din fericire am reuşit să împrumut un exemplar din ediţia franceză (al cărei titlu este „Nous Autres”). Pe cât mi-am putut da seama dintr-aceasta, deşi nu este o capodoperă, avem de-a face cu o scriere deosebită şi tocmai din această cauză este de mirare că până acum nu s-a găsit nici un editor englez care să o reediteze.

Primul lucru, care sare în ochii oricărui cititor, este faptul că „Noi” - deşi nu ştiu ca până acum cineva să fi făcut vreo referire - a fost cu siguranţă una dintre sursele de unde îşi trage seva „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley. Amândouă cărţile vorbesc despre revolta instinctelor umane primitive într-o lume raţionalizată, mecanizată şi anesteziată şi amândouă intrigile se petrec într-un viitor aflat la 600 de ani depărtare. Ambele au o atmosferă asemănătoare şi imaginea societăţii reprezentate în ele este, în linii generale, identică, deşi în cartea lui Huxley nu se insistă pe elementele de conştiinţă politică, deoarece autorul a fost influeţat de teoriile biologice şi psihologice de ultimă oră.

Evgheni Zamiatin - NoiViziunea lui Zamiatin dă viaţă unei Utopii din secolul XXVI, unde locuitorii şi-au pierdut cu totul personalitatea şi figurează doar sub forma unor numere în evidenţe. Trăiesc în case construite din sticlă (cartea a apărut înainte de inventarea televiziunii), astfel încât Custozii, poliţia politică, să-i poată supraveghea mai uşor. Cu toţii poartă uniforme, iar indivizii sunt amintiţi doar ca „numere”. Consumă o hrană sintetică şi se deconectează plimbându-se încolonaţi în şiruri de câte patru, pe acordurile imnului „Statului Unic”, revărsat din trompetele Uzinei Muzicale. La vremea rânduită (în ziua sexuală) pot coborî pentru câte o oră toate jaluzelele. Bineînţeles, nu există noţiunea de „căsătorie”, dar în ciuda acestui fapt, se pare, viaţa sexuală nu trece peste hotarul promiscuităţii. Ca să se drăgostească, fiecare număr dispune de un talon roz, pe care partenerul trebuie să-l decupeze după trecerea timpului îngăduit. Statul Unic este guvernat de persoana numită Binefăcător, reales de popor în fiecare an, desigur, într-o unanimitate perfectă. Principiul politic aflat la baza Statului susţine că fericirea şi libertatea sunt noţiuni incompatibile. Cât a trăit în grădina Raiului, omul a fost fericit, dar, cu nesocotinţă, a pretins să fie lăsat liber şi, prin urmare, a fost alungat, trimis să trăiască în sălbăticie. Acum însă Statul Unic i-a răpit libertatea ca să-i redea fericirea pierdută.

Până în acest punct, asemănările cu „Minunata lume nouă” sunt izbitoare. Totuşi, deşi cartea lui Zamiatin este inferioară din punct de vedere constructiv - îi lipseşte forţa narativă, acţiunea e episodică, greu de rezumat -, prezintă un plus de mesaj politic, ce lipseşte din cealaltă. În romanul lui Huxley, „natura umană” este tratată ca un dat, ca o problemă rezolvată, deoarece presupune că organismele umane pot fi transformate în indivizi cu caracteristici prestabilite prin tratamente prenatale, terapii medicamentoase şi hipnoză. În acest fel se obţin atât un savant de mâna întâia cât şi un semi-idiot Epsilon, iar reminescenţele unor instincte primitive, precum sentimentul matern ori dorinţa de libertate, sunt eliminate cu uşurinţă.

Însă, în acelaşi timp, nu ni se oferă o explicaţie satisfăcătoare a necesităţii ca societatea să fie stratificată în felul arătat şi detaliat cu multă grijă în roman. Pentru că aici n-avem de-a face cu spolierea economică şi, se pare, nici violenţa sau dorinţa de dominare nu constituie o motivaţie valabilă. Eo lume lipsită de ambiţii deşarte, sadism, cruzime. Clasa superioară e lipsită de motivaţia rămânerii în frunte şi, cu toate că toată lumea e mulţumită, viaţa a devenit atât de lipsită de scop, golită, că ne vine greu să admitem faptul că o asemenea societate ar putea dăinui.

Cartea lui Zamiatin, luată în totalitatea ei, ne aminteşte mult mai pregnant de starea noastră actuală. În ciuda educaţiei şi vigilenţei Custozilor, aici există încă o seamă de instincte. Povestea ne este relatată de un anumit D-503, un individ deosebit de capabil ca inginer, dar care în particular este doar un tip şters, un fel de echivalent utopic al londonezului Billy Brown. D-503 trăieşte într-o spaimă continuă, deoarece se află sub influenţa unor forţe atavice. Se îndrăgosteşte (desigur, un lucru considerat ca păcat major) de o oarecare I-330, una dintre activistele din mişcarea de rezistenţă, care, pentru o bucată de timp, reuşeşte să-l transforme într-un conspirator. Când izbucneşte revolta, dintr-odată devine clar că Binefăcătorul are o mulţime de duşmani şi rezultă că toţi aceşti oameni nu numai că au uneltit împotriva Statului, dar, în spatele jaluzelelor coborâte, s-au dedat şi unor păcate de neiertat, precum fumatul sau consumarea de băuturi alcoolice. Autorităţile declară că au reuşit să identifice cauza răbufnirilor de nemulţumire: o boală numită „Fantezia”, de care suferă anumiţi oameni. Dar centrul nervos din creier unde se nasc fanteziile a fost localizat, aşa că maladia poate fi vindecată prin iradierea lui cu un fascicul dirijat de raze Roentgen. D-503 este operat şi aşa îi va veni uşor să facă un lucru socotit întotdeauna ca inevitabil, să-şi trădeze tovarăşii şi să-i dea pe mâna Custozilor. Cu deplină nepăsare, el urmăreşte cum I-330, draga lui de odinioară, este torturată sub un clopot de sticlă, prin decomprimarea aerului:


„Ea mă privea fix, în timp ce se ţinea strâns de braţele fotoliului - m-a privit până a închis ochii de tot. Atunci au scos-o de acolo şi au adus-o în simţiri cu ajutorul electrozilor. După aceea, au băgat-o iarăşi sub clopot. Asta s-a repetat de trei ori, dar ea nu a spus nici un cuvânt. Alţii, care au fost aduşi o dată cu acea femeie, s-au dovedit a fi mai cinstiţi: mulţi dintre ei au început să vorbească chiar de prima dată. Mâine ei vor urca pe treptele Maşinii Binefăcătorului." (traducere de Mihai Maxim)


Maşina Binefăcătorului este ghilotina. În Utopia lui Zamiatin întâlnim mai multe execuţii. Ele sunt publice şi au loc în prezenţa Binefăcătorului, însoţite solemn de cântecele de victorie create de poeţii „de curte”. Bineînţeles, ghilotina nu este defel vechiul şi nemilosul instrument de execuţie, ci o versiune mult îmbunătăţită, care lichidează, mai precis, lichefiază victima, care într-o clipă se transformă într-o băltoacă de apă şi o şuviţă de fum. Execuţia este cu adevărat o ceremonie de jertfire şi scena a fost descrisă intenţionat de Zamiatin astfel încât să sugereze atmosfera nefastă a civilizaţiei sclavagiste din Antichitate. Prin urmare, cartea lui Zamiatin ajunge să se situeze pe un nivel mai elevat decât romanul lui Huxley prin felul intuitiv în care descrie iraţionalitatea regimurilor totalitare, unde sacrificiile umane şi lipsa milei au devenit un scop în sine, menite să instituie cultul personalităţii unui lider cu pretenţii de divinizare.

Nu este greu de înţeles, de ce publicarea cărţii a fost interzisă. Dialogul dintre D-503 şi I-330 (pe care, pe alocuri, l-am scurtat un pic) ar fi fost suficient să dea de lucru creioanelor roşii ale cenzorilor.


- „Tu nu-ţi dai seama că asta înseamnă revoluţie?
- Revoluţie, bineînţeles. Şi de ce e absurd?
- Absurd, pentru că nu poate fi revoluţie. Pentru că revoluţia noastră - vorbesc eu, nu tu - a fost ultima. Nu mai pot avea loc alte revoluţii. Asta ştie oricine...
- Tu eşti matematician, dragul meu. Spune-mi, te rog, ultimul număr.
- Adică ce? Nu înţeleg, care ultimul?
- Ultimul, sfârşitul-sfârşitului.
- Dar e ceva stupid. Dacă mulţimea numerelor e infinită, cum să-ţi spun eu ultimul număr?
- Dar atunci de ce vorbeşti de ultima revoluţie?” (traducere de Mihai Maxim)


S-ar putea cita multe alte fragmente asemănătoare. Cu toate acestea, probabil, Zamiatin nu şi-a propus să satirizeze cu precădere regimul sovietic. Deoarece, în linii mari, şi-a scris cartea prin preajma morţii lui Lenin, ideea dictaturii staliniste n-avea cum să-i treacă prin cap, iar condiţiile din Rusia anului 1923 n-ar fi determinat nici o revoltă împotriva unui mod de trai mult prea comod şi sigur. Calul de bătaie al lui Zamiatin, se pare, nu este o ţară anume, ci însăşi civilizaţia industrială şi tendinţele vădite de aceasta. Deşi nu i-am citit şi celelalte cărţi, de la Gleb Struve ştiu că Zamiatin a petrecut mai mulţi ani în Anglia şi a scris şi câteva satire aprige la adresa stilului englezesc de viaţă. Bazându-ne pe „Noi”, devine evident că era un adept al primitivismului. În 1906 a făcut cunoştinţă cu închisoarea ţaristă, ca apoi bolşevicii să-l întemniţeze din nou în acelaşi penitenciar, ba chiar în aceeaşi aripă, aşa că avea suficiente motive să deteste toate regimurile politice sub care a trăit. Cu toate acestea, cartea nu constituie o simplă reflectare o nedreptăţilor îndurate. În esenţă, este un studiu despre „Maşinărie”, despre „spiritul” pe care omul îl eliberează într-o clipă de necugetare şi apoi nu mai poate să-l prindă şi să-l închidă înapoi, în sticlă. Merită să vă procuraţi volumul, atunci când, în sfârşit, va apare şi versiunea engleză.


[1946]


Traducere de Györfi-Deák György
după versiunea maghiară:
Aurin





PRO-POZIŢII





LUMEA LA MICROSCOP

Györfi-Deák György


În 1840, Hans Christian Andersen a pornit într-o lungă călătorie prin Europa şi Orient. A ajuns la Constanţa călătorind cu vaporul de la Constantinopole. Traversarea Dobrogei ne este povestită în „En Digters Bazar” („Bazarul unui poet”, Editura Univers, Bucureşti, 2000, traducere de Grete Tartler). Turmele de vite întâlnite în cale i s-au înfăţişat ca nişte armate aliniate în frontul de luptă. Păstorii valahi, înveşmântaţi în şube prelungi, aveau o înfăţişare fioroasă, cu plete lungi, negre şi aspre, ivite de sub pălării uriaşe sau căciuli miţoase. Întâlnirea cu Dunărea a constituit sfârşitul spaimei provocate de un stârv de barză zărit pe malul mării, socotit drept un semn de rău-augur.

La Cernavodă, „o mândreţe de oraş în ruină”, s-a îmbarcat pe vaporul austriac „Argos”. Spre deosebire de eroul lui Jules Verne din „Pilotul de pe Dunăre”, scriitorul danez a urcat pe firul apei, de la Cernavodă la Orşova, dar tot fără să pună piciorul pe malul stâng al fluviului. Să remarcăm tulburarea produsă de imensitatea câmpiei dunărene, un spaţiu neted ca-n palmă, lipsit de pădurile familiare de acasă. În dreptul gurii de vărsare a râului Timoc, punct de întâlnire a graniţelor, poetul danez a meditat asupra faptului cum trăsăturile diferitelor popoare şi culturi se regăsesc în construcţia căsuţelor de pază ale grănicerilor:


„Pe câmpia ierboasă a Valahiei, cu malurile line spre Dunăre, căsuţa era de lut, pricăjită, fără ferestre; avea un acoperiş de papură şi un coş atât de mare şi spaţios, încât părea un mic turn. Nişte bărbaţi cu veşminte lungi de piele alcătuiau grupul de aici. De partea bulgară, unde natura era la fel ca în Valahia, casa era de piatră neagră, cum sunt magaziile în care ţinem noi cartofii. Un turc gras, în haină strâmtă, semănând cu un mops aşezat pe picioarele din spate era grănicerul. De cealaltă parte, în Serbia, se vedeau munţii împăduriţi, fiecare copac fiind demn de a găzdui o driadă. Căsuţa de pază era prietenoasă, albă, cu acoperişul roşu, totul părea să zâmbească, totul era plin de viaţă şi verde; soldaţii păreau pe jumătate războinici, pe jumătate păstori.”

Printr-o coincidenţă plăcută pentru cei care cred în existenţa unei „corole de minuni a lumii”, în anul când poetul danez a traversat Porţile de Fier, Gheorghe Asachi a publicat poezia „Vioreaua de martie”, primul text andersenian tradus în româneşte, în „Spicuitorul moldo-român” din Iaşi. Ca şi în cazul tălmăcirilor de mai târziu, s-a folosit un intermediar, în cazul de faţă unul francez. De fapt, tocmai larga răspândire a poveştilor i-a jucat autorului cele mai multe feste. În mod paradoxal, Hans Christian Andersen este „un clasic al literaturii pentru copii” foarte citit în România, însă cel mai adesea redat în pripă, superficial şi, prin urmare, prea puţin studiat şi cunoscut la noi. Un prim impediment l-a constituit stilul scriitorului, foarte personal, la care s-a adăugat absenţa unor buni cunoscători ai limbii daneze.

Precum remarca Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi într-un studiu aflat la începutul antologiei critice „14 poveşti nemuritoare” (Editura Institutul European, Iaşi, 2005):


„Transpunerea textelor andersiene într-o altă limbă e un proces dificil, soldat cu pierderi inevitabile (care, în funcţie de situaţie, pot fi şi masive). Multe subtilităţi se pierd, unele nuanţe sunt falsificate, iar pasajele descriptive (care contribuie hotărâtor la conturarea atmosferei) sunt adesea trunchiate sau chiar eliminate. Cunoaşterea celebrului Andersen este, astfel, una voalată - chiar distorsionată.”


2005 a fost anul când s-au împlinit două secole de la naşterea marelui povestitor, un prilej nimerit de a îndrepta această stare de fapte. Antologia ieşeană e un început. Pentru prima oară la noi, s-au realizat noi traduceri pornind de la versiunile originale, s-au publicat texte inedite, toate adnotate şi însoţite de un variat aparat critic. Consultanţa de specialitate a fost asigurată de profesorul Max Dorge Pallesen din Copenhaga, care a colaborat cu cadrele didactice de la Catedra de Literatură Comparată şi Estetică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: conferenţiar Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi şi preparator Adrian Crupa. Volumul mai cuprinde o serie de anexe întocmite cu profesionalism şi dăruire: un tabel biobibliografic, un index cronologic şi alfabetic al tuturor poveştilor anderseniene, o schiţă a bibliografiei critice esenţiale, precum şi succinte prezentări ale celor care au trudit la realizarea acestei ediţii. Volumul a fost ilustrat cu vignete reprezentând figurine realizate de Andersen prin decuparea hârtiei, meşteşug numit azi „kirigami”. O bună parte dintre piesele realizate astfel au fost colecţionate de admiratori şi depuse la biblioteca regală daneză, prezente şi prezentate pe internet ca „Scissor Writing” (Scriere cu foarfeca).

Printre cele „14 poveşti nemuritoare” întâlnim naraţiuni celebre („Prinţesa pe bobul de mazăre”, „Mica sirenă”, „Bobocul de raţă cel urât”, „Hainele cele noi ale împăratului”), alături de povestiri fantastice („Tovarăşul de drum”, „Umbra”), incursiuni science-fiction în microunivers („Picătura de apă”), parodieri şi texte satirice („Cufărul zburător”, „Privighetoarea”, „Movila Ielelor”, „Adevărat vă spun!”), meditaţii triste asupra condiţiei umane („Bradul”, „Omul de zăpadă”, „Mărunţeii verzi”).

„Picătura de apă” (1847) a fost publicată iniţial în limba engleză, într-o broşură cu texte de Crăciun. În „Povestea vieţii mele” (Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1983, traducere de Teodora Popa-Mazilu), Andersen nota că marele fizician Hans Christian Oersted, descoperitorul electromagnetismului, a menţionat acest lucru în lucrarea sa „Spiritul naturii”, spunând: „Descoperirile moderne au şi început să pătrundă în lume literelor”. Apoi, într-o discuţie particulară despre volumul „În Suedia” (1851), savantul a remarcat în special capitolele „Credinţă şi ştiinţă” şi „California poeziei”, intuind că poveştile scrise de prietenul său erau sortite nemuririi: „Dintre poeţi vei fi singurul care va fi făcut cel mai mult pentru ştiinţă!”

Citind comentariile lui Adrian Crupa pe marginea textului, aflăm că Andersen a examinat universul dintr-un „strop de mocirlă” printr-un microscop, pentru prima oară, în laboratorul lui Niels Hofman Bang, un botanist specializat în studiul florei acvatice. Numele personajului principal, Krible-Krable (Fâţ-Foială), ne duce cu gândul la mişcarea browniană, în fapt, agitaţia termică a moleculelor dintr-un lichid, descoperită prin urmărirea traseului parcurs de boabele de polen presărate pe o picătură de apă. Explorând lumea minusculilor, cititorul descoperă un oraş aievea, asemănător cu Copehaga sau cu orice altă metropolă („toate arată la fel”), unde locuitorii se lovesc şi înghiontesc, trag unii de alţii şi se izbesc, sforţându-se şi războindu-se: „Uite! Uite! Are un picior mai lung decât al meu! Hlup! Gata cu el! Iată-l pe altul cu o mică bubuliţă după ureche [...] l-au făcut bucăţele şi l-au luat şi l-au mâncat, numai şi numai din cauza unei bubuliţe.” Intenţiile moraliste sunt evident.

Atras de ştiinţă, „acest izvor atât de puţin cercetat”, H. C. Andersen a descoperit un filon narativ exploatat ulterior de numeroşi autori, dintre care Florin Manolescu îi aminteşte în „Literatura S.F.” (Editura Univers, Bucureşti, 1980) pe Fitz-James O'Brien (The Diamond Lens, 1858), Ray Cummings (The Girl în the Golden Atom, 1919; People of the Golden Atom, 1920); The Princess of the Atom, 1929), Maurice Renard (Un homme chez les microbes, 1928), R. F. Starzl (Out of the Sub-Universe, 1928), Jacques Spitz, (L'homme élastique, 1938), Theodore Sturgeon (Microcosmic God, 1941), Richard Matheson (The Shrinking Man, 1956), James Blish (The Seedling Stars, 1957). Din „The Encyclopedia of Science Fiction” de John Clute şi Peter Nicholls, aflăm că şi Mark Twain s-a jucat cu ideea şi a scris „The Great Dark” (1898, titlu dat de A. B. Paine) şi „Three Thousand Years among the Microbes” (1905), publicate postum, în 1962, respectiv 1967. În articolul „Great and Small” din sursa citată veţi găsi multe alte exemple. Dintre toate, vom aminti doar cele două „Călătorii fantastice” ale lui Isaac Asimov, „Fantastic Voyage” (1966) şi „Fantastic Voyage II: Destination Brain”. Accesibile în traducere românească sunt „Îngerii cancerului” de Norman Spinrad, înrudite tematic cu povestirile „Colţii tăioşi ai speranţei” sau „Alegorie cu fluturi şi cristalide” de Constantin Cozmiuc, ultima publicată chiar în revista „Pro-Scris” nr.31-32, apărută în 20 decembrie 2004.


Despre:
Hans Christian Andersen - 14 poveşti nemuritoare
Editura Institutul European, Iaşi, 2005





INFINITUL CU CLOPOŢEI

Györfi-Deák György


Costel Baboş este nepotul de frate al celebrului Petre Baboş al Şoitului din Cizer, unul dintre ultimii inventatori populari, un fel de I. C. Vissarion din Ardeal, creatorul unui nemaipomenit model de antenă de televiziune, capabilă să prindă Belgradul şi suedezii în mijlocul Sălajului, doar de-aia l-au dat la „Viaţa satului” şi au scris despre el în revista „România pitorească” pe vremea lui Ceauşescu. După revoluţie, omul a ajuns chiar primar, deoarece, supărat de politica distructivă din ultimii ani ai dictaturii comuniste, i-a scris Cârmaciului şi l-a făcut măgar, un gest lămurit de disidenţă, în urma căruia s-a ales cu o bătaie soră cu moartea şi un dosar la Securitate.

„Nomen est om”, ziceau latinii, vrând să spună că numele dat unei persoane îi predestinează viaţa. În cazul de faţă le putem da dreptate. „Şoit” vine din ungurescul „saj”, care nu înseamnă „brânză”, cum a crezut Iorgu Iordan (v. „Dicţionar al numelor de familie româneşti”), ci „tobă, caş presat, caşcaval”, cuvânt din care derivă „sajtoló”, adică „teasc, presă”, denumire ce cuprinde atât neastâmpărul tehnic al unchiului, ceasornicarul satului şi constructorul primului generator eolian sălăjean, cât şi înclinaţiile scriitoriceşti ale nepotului său.

Din dicţionarul „Oameni de seamă ai Sălajului”, întocmit de Lucia Bălaş şi Bódis Ottilia, aflăm că prozatorul nostru s-a născut în Mal, în 27 iunie 1962. A devenit inginer chimist, absolvind Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, apoi a emigrat, întâi în Anglia, apoi peste ocean, în Canada, la Windsor (Ontario), unde locuieşte în prezent.

Costel Baboş a debutat în 1994, cu volumul „Un om din Wayfalua”, apărut la Editura Marineasa din Timişoara. Evenimentul a fost consemnat în revistele „Orizont”, „Arca”, „Convorbiri literare”, „Helion”, „Jurnalul SF”. În mod paradoxal, cartea a avut parte de o primire pompos-favorabilă din partea presei literare oficiale, în vreme ce vocile critice colegiale din fandom au fost reţinute sau dureros de sincere. A fost comparat cu Daniil Harms de către Daniela Litoiu şi cu Gabriel Garcia Marquez de către Radu Andriescu. În „Anticipaţia românească” (ediţia a doua, 2004), Mircea Opriţă l-a trecut în rândul autorilor promiţători, plasându-l în zona crepusculară unde „decantarea literară a materialului generic este încă deficitară, reuşitele având de suportat vecinătatea unor texte nedesprinse de convenţiile curente, de aventurosul comun, în dubla sa ipostază: gravă şi mimată ironic”. Personal, subscriem la opinia lui Lucian Vasile Szabo, care, în articolul „O pisică neagră şi un volum grăbit” (Helion, nr.4/ noiembrie-decembrie 1994), a identificat cu precizie resorturile lăuntrice ale mecanismelor narative proprii autorului şi a concluzionat: „Cu mai multă atenţie şi, poate, dacă ar fi aşteptat încă un an, doi, Costel Baboş ar fi putut da un volum de debut extraordinar. Aşa el ne propune un volum bun, însă inegal.”

BABOŞ Probleme bărbăteşti Cea de-a doua carte, intitulată „Probleme bărbăteşti” a apărut la zece ani după debut, de asemenea la Editura Marineasa din Timişoara. Prefaţa, scrisă de Eugen Dorcescu, marşează pe ideea că nepotul lui Petrea Şoitului ar face parte din „marea şi complicata familie a absurdului, a comicului deziluzionat, chiar dureros şi tragic pe alocuri”, fiind, în literatură, un descendent al lui Urmuz. Nu vom nega existenţa unor fragmente ce sugerează o înrudire cu germinatorul lui Stamate, precum cel „Despre iertare”: „Iertarea e cam bună. Dar nu prea se găseşte. Eu am căutat iertare şi am întrebat pe la toate magazinele şi nimeni nu vindea aşa ceva”.

Însă Costel Baboş nu este nici citadin, nici abscons, nici absent, nici abstract. Absurdul este o chestie radicală, un pumn intelectual în plenitudinea cerebelului. Prozatorul nostru are mai degrabă o fire vegetală, iar drept coloană vertebrală o vână noduroasă desprinsă din lemnul pomilor cu ramurile acoperite de licheni verzi-cenuşii din livezile de la poalele Meseşului. Vivacitatea stilului narativ, personajele desprinse din mediul sătesc, caracterul preponderent oral al povestirilor, sfătoşenia, singurătatea cercetătoare din momentele de meditaţie profundă, hazul nebun, înclinaţia către fantasticul popular îl apropie mai degrabă de Ion Creangă. Ca diferenţă specifică, desluşim o serie de accente sămănătoriste, idilizante, exprimate în clar sau sugerate prin negarea programatică a unor modele literare consacrate, precum Ilie Moromete sau Ion al Glanetaşului:


„Într-o carte am citit despre un om care îl chema Moromete şi era cam şmecher şi-i bătea pe copiii lui, cum făcea şi tata. Nu mi-a plăcut cartea aia, care mai târziu am aflat că era capodoperă.

În altă carte era vorba despre un om care se apleca şi pupa pământul şi lăsa femeile gravide, dar nu le iubea decât pe altele care nu erau gravide. Pe omul ăsta îl chema Ion. Nici cartea aia nu mi-a plăcut şi era tot o capodoperă, aşa că am început să mă feresc de capodoperele astea.”


Noul volum este, în esenţă, o „carte de buzunar”, o succesiune de schiţe, fragmente autobiografice scrise chipurile de DoDu (Dorian Duma), un alter-ego căruia Costel Baboş i-a rezervat o secţiune separată pe situl său: http://costel.bbabos.com. Şirul de episoade comice ce alcătuiesc „saga” personajului-narator este fragmentat de corespondenţa electronică cu Vladimir Carusso, redactorul-şef de departament al editurii Caritas, căruia i se propune mai întâi publicarea lucrării, apoi este ameninţat că pe copertă se va trece: „CARTE REFUZATĂ DE EDITURA CARITAS!”. Aflăm că şeful de departament este sociolog de meserie şi că tirajul este principala condiţie a succesului unei cărţi: „că dacă scot tiraj mic, ies în pierdere şi mă omoară draga de nevastă-mea”. Iar dacă tirajul e prea mare, iar e bai, deoarece autorul riscă să se îmbogăţească pe spinarea cititorilor. Când tăcerea lui Carusso se prelungeşte, este anunţat cu o „bucurie nedescriptibilă” ca la revizuirea volumului a reieşit un număr par de texte, par bun şi pentru altoit. În final, DoDu renunţă la multiplele ataşamente la e-mail, pentru că a studiat ofertele din România şi a ajuns la concluzia că poate să-şi susţină financiar aventura editorială, numai să fie sfătuit în privinţa promovării şi distribuţiei.

Prin continua schimbare de mesaje, „Probleme bărbăteşti” capătă un ritm, dinamism, se transformă de la prima la ultima pagină, cunoaşte o evoluţie oarecum asemănătoare lui Charlie din „Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes, adică îşi trăieşte propria înălţare şi decădere, devine romanul unui pseudoroman. Totuşi, recomandăm cititorului să nu se lase derutat de aparenţe. Vorba autorului: „Capul şi capătul sunt lucruri diferite, chiar dacă la plural sunt capete şi reprezintă marginile infinitului de necuprins.”


Despre:
Costel Baboş - Probleme bărbăteşti
Timişoara, Editura Marineasa, 2004





ZMEUL CA VALOARE ABSOLUTĂ

Györfi-Deák György


Cerebron Emtadratus, întemeietorul Şcolii Neantice Superioare, magisterul evocat de Stanislaw Lem în „Ciberiada”, nu s-a mulţumit cu constatarea că zmeii nu există, ci a ţinut să precizeze că ei nu există în mod diferit. Conform celor arătate în cea de-a treia expediţie a lui Trurl şi Clapauţius, Cerebron a studiat probabilitatea apariţiei unui balaur şi a descoperit că ea este de trei feluri: nulă, imaginară şi negativă.

Mircea Cărtărescu nu s-a lăsat convins de această genială demonstraţie. Cu mult înainte ca Justin Hardy să realizeze pentru postul de televiziune Discovery documentarul „Dragons' World: A Fantasy Made Real” (2004), el a scris o carte unde susţine că a văzut unul, încastrat într-un enorm bloc de gheaţă, păstrat la The Pennsylvanian Institute for Unreliable Studies (PIUS). Apoi a vizitat o mulţime de situri arheologice, a explorat universul subpământean, a studiat izvoarele scrise păstrate în marile biblioteci. Cum fosilele de dinozauri din Ţara Haţegului şi cele de pe Valea Someşului sunt o realitate tangibilă, cititorul cu un spirit ludic se lasă convins cu uşurinţă, mai ales când poetul afirmă că a avut ocazia să converseze cu câţiva dintre zmeii vii, care trăiesc protejaţi în rezervaţii şi grădini zoologice. Normal, informaţiile obţinute au fost sistematizate şi publicate într-un opus, intitulat „Enciclopedia Zmeilor” (Humanitas, Bucureşti, 2002).

Volumul este riguros structurat conform canoanelor ştiinţifice şi cuprinde două părţi. Prima este dedicată prezentării anatomiei zmeilor, cuprinde rasele şi varietăţile existente, studiază răspândirea geografică, istoria, economia, civilizaţia, limba, artele şi literatura lor, descrie arme, unelte şi studiază ocupaţiile acestor monştri. Taxonomia propusă este inedită şi cuprinde zmeul comun, zmeul zmeilor, zmeul sur de văgăună, zmeul cu colţi, câinele de zmeu, muma zmeilor, zmeul mioritic (o specie deosebit de nătângă), animicştiutorul, zmeul zmeielor, zmăul, încălţaţii, zombalul (zmeul asiatic).

A doua parte cuprinde traducerea „unui vestit ciclu epic din literatura zmeiască originală”, intitulat „Zurba Inelară a lui Meer-Tsha”, un fel de Kalevala cărtăresciană de inspiraţie budai-deleană: „Acolo, în Quatr'a sfântă, se născu printr-un miracul/ Un pruncuţ de zmău ce chipul îl avea ca însuşi dracul./ Ochii răi, urechi ciulite, colţii îi ieşeau prin buze.../ Vă închipuiţi mândria norocoasei de lehuze./ Când îl duse să-l închine la Matrak, fără de preget/ Mititelul pe cel preot îl muşcă adânc de-un deget./ Semn că, iată, în cetate se născuse un erou!”

Într-un interviu publicat în fanzinul „Paradox” apărut în 1991, Mircea Cărtărescu afirma că fiecare dintre personajele sale îl reprezintă, „toate fac parte din biografia mea, toate sunt reale în egală măsură”. Stilul sprinţar, tineresc, al textelor ne face să credem că „Enciclopedia zmeilor” fusese începută încă pe atunci. Privit prin această prismă, cel mai interesant dintre toate felurile de zmei este Animicştiutorul. În general, existenţa sa este considerată o legendă, deşi are o bază cât se poate de reală. Cele mai multe informaţii despre el provin de la zombalii din Orient, dar a fost întâlnit şi de alţii, ba chiar şi de neamuri nezmeieşti, precum Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase. În trecerea sa a lăsat urme, precum cele imprimate într-un strat de şisturi bituminoase din Caucaz.

Seamănă cu un mare copil, cu gene prelungi şi ochi limpezi de diamant. Pare să fie un fel de iniţiat, un „călător printre nouri”, cum erau discipolii lui Zalmoxis, cum sunt călugării printre creştini, sufi în rândul musulmanilor, Iluminaţii printre budişti. Ca atribute, îi sunt caracteristice Toiagul cu urechi şi Ghetele de Plumb. Nu poartă nici un fel de îmbrăcăminte. Trăieşte în regiuni muntoase inaccesile ori în căsuţa din vârful unui munte de sticlă. Peştera sa arată ca o bulă de aer într-un enorm gheţar. N-are buzdugan, ci numai amintitul caduceu.

Animicştiutorul este mut ca o lebădă, aşa că se crede că nici nu n-are limbă. Comunică prin scris. Legendele susţin că îşi petrece timpul scrijelind pe coaja ouălor preistorice tot soiul de sfaturi şi proverbe de o mare înţelepciune, precum: „Ce este, este. Şi ce nu este, nu este.” Ori: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e.” Graiul folosit pentru notarea aforismelor are o structură gramaticală aparte. Animicştiutorul nu foloseşte părţi de vorbire, precum substantivul, pronumele, verbul etc. ci o succesiune de reacţii sufleteşti, „care descriu lumea în culori mai puternice şi mai vii”: zâmbirea, pălmuirea, holbarea, lăcrimarea, părul măciucă, geamătul (de durere şi de plăcere), mângâierea etc. Este considerat ca autorul lucrării „Sistema Lumii" şi socotit de zmei drept autoritatea supremă în domeniul ştiinţific. Unii spun că Universul în care trăim este dansul încremenit al Animicştiutorului. Alţii susţin că oricine se uită în ochii acestui zmeu vede neantul de dinaintea facerii lumii.

Ca orice zmeu, scoate foc pe nări, dar acesta nici nu arde, nici nu pârjoleşte, ci încălzeşte sufletele şi umple inimile cu iubire. Celelalte specii de zmeu se feresc din calea lui, de teamă să nu le pleznească inimile în piept de prea multă duioşie. Fiorosul Zurbalan a crezut că l-a întâlnit dincolo de „un râu de lacrimi, apoi altul de pelin”, la umbra unui „nuc cu frunza palidă şi viermănoasă,/ Ce nu da nici pic de umbră, parcă n-ar fi existat”. Zmăul (scris cu această grafie, pentru că e o specie aparte de zmeu) a zdrobit nucile din care s-au născut cerul, stelele şi luna unei lumi fantastice, apoi a pierit preschimbat în piatră de Pasărea Distrugătoare a Dragostei: „un glob de foc/ Orbitor, cu pâlpâire ca de cuarţuri în mijloc/ Şi în lumea ideală izvorăşte mii de raze/ Pe licornă şi centaur, peste luncile-n extaze...”

Însă Zurbalan cel grosolan a greşit, moşul cel politicos şi cu gene lungi nu era temutul Animicştiutor, ci Umbello, un Om-de-flori-cu-barba-de-mătase. „Povestea Animicştiutorului” ne lămureşte că, într-un anumit sens, fabulosul personaj nici măcar nu este zmeu. Oricine îl caută cu credinţă de-a lungul întregii sale vieţi poate să se transforme într-un Animicştiutor. Chiar şi noi, cititorii.


Despre:
Mircea Cărtărescu - Enciclopedia zmeilor, ediţia a 3-a,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2005.





ÎNTRE TRADIŢIE ŞI DISTOPIE

Györfi-Deák György


O bună parte din volumul lui Viorel Marineasa, „Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită” (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004), este dedicată analizei unor articole filosofice, centrate pe problematica statului, publicate în perioada interbelică de Nichifor Crainic şi Nae Ionescu.

Lucru rar, o teză de doctorat despre supralicitarea tradiţiei.

Autorul este el însuşi un tradiţionalist declarat, lucru dovedit în nenumărate rânduri de proza pe care o scrie (de unde pui că „a diortosi”, adică „a pregăti pentru tipar”, e desprins din vechi izvoade). Viorel Marineasa face parte dintr-o ramură pârguită a generaţiei optzeciste, cu fructe de un inconfundabil iz bănăţean, particularitate întâlnită şi la alţii, dintre care îi amintim acum pe Viorel Boldureanu, Florin Bănescu, Marcel Luca (în poezia umoristică). Scriitorul ţine la această „ocoşeală”, cultivată începând cu „Litera albă”, primul său roman, apărut la Editura Facla în 1988, text intertextualist, în discursul căruia se împletesc fragmente scrise de gazetarul şi prozatorul plugar Ioan Ciucurel, alături de regionalisme de sine stătătoare, culese cu italice, obicei regăsit şi în volumele următoare: „Unelte, arme, instrumente” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1992), „O cedare în anii '20” (Editura Paralela 45, Piteşti, 1998) etc.

Identificăm, deci, printre preocupările literare ale lui Viorel Marineasa, un fel de fixaţie legată de condiţia ţăranului în perioada interbelică, continuată în plan analitic de acest volum dedicat articolelor de presă scrise de „doctrinarii” legionari şi împlinită „postbelic” cu documentarele scrise împreună cu Daniel Vighi despre deportaţii în Bărăgan: „Rusalii '51” (Editura Marineasa, Timişoara, 1994 - Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara; reeditată în 2004) şi „Deportare în Bărăgan. Destine, documente, reportaje” (Timişoara, Mirton, 1996 - un alt coautor e Valentin Sămânţă).

Iată deci o teză despre doi rivali: un „filosof fără filosofie”, idolul generaţiei care ni i-a dat pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu sau Petre Ţuţea, „în contra” unui tradiţionalist mistic, preocupat în mod obsesiv de „regenerarea naţiunii”, slăbită de „minciunile umaniste” şi „occidentalizarea excesivă”.

Nichifor Crainic a fost ideologul care a transformat tradiţionalismul de inspiraţie sămăntoristă într-o doctrină naţionalistă, cu unele particularităţi de mirul lumii. Spre deosebire de nazişti, care au propovăduit, cu un tumult wagnerian, întoarcerea la mitologia ariană şi la o mistică păgână, directorul „Gândirii” a militat pentru gruparea forţată a tuturor oamenilor de cultură în „plenitudinea suprafirească a Bisericii lui Hristos”.

Nici nu putea fi altfel, de vreme ce, în răstimpul cât a fost student la Viena, tânărul din Bulbucata a tras chiulul de la cursul despre Nietzsche ţinut de profesorul Reininger, deoarece a considerat conceptul de Supraom vechi şi perimat: „o biată platitudine darwinistă”. În schimb, în capitala austriacă a dobândit convingerea că „arta culminează în religie”, ca la întoarcerea în ţară să înceapă ceea ce Lucian Blaga, el însuşi fecior de preot, numea în derâdere „invazia teologică”, acuzându-l pe Crainic că le potriveşte pe toate ca să le subordoneze religiei. Vorba lui George Călinescu: „Specificul naţional nu e determinat pe cale pozitivă ci obţinut prin speculaţie sociologică şi prefăcut în comandament”.

Cu claritatea vederii de peste decenii, Viorel Marineasa reliefează cu calm „vocaţia constructivă care demolează” a lui Nichifor Crainic, pendularea între tradiţie şi exagerările distopice. Ţinţa predilectă a criticilor gândiristului era statul naţional modern, secularizat de un „anticlericalism prins din atmosfera occidentală a vremii”. În articolul „Politică şi ortodoxie”, publicat în „Gîndirea” (1923), protestatarul respinge socialismul, ţărănismul, liberalismul şi conservatorismul. Statul român interbelic păcătuia prin raţionalism, pozitivism, scienteism, materialism, ateism şi chiar... romantism. E adevărat, Constituţia prevedea că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă, însă Crainic considera că era doar o declaraţie formală, deoarece, în esenţă, România era un stat laic.

Pentru promotorul „neaoşismului luptător”, ordinea burghezo-capitalistă era ditamai haosul, „o luare în exploatare a poporului prin votul universal” şi „o abilă sustragere de la responsabilitate” (iată un cuvânt cu greutate, de care şi politicienii noştri au învăţat să se ferească). Îmbinarea religiosului cu naţionalul se realizează prin „contactul omului sau al mulţimilor cu sufletului neamului lor”. Nichifor Crainic nu vede o antinomie între ideea naturală al etnicităţii şi conceptul supranatural al creştinismului ortodox: „Adevărul adevărat e numai în Dumnezeu şi în inima neamurilor”.

De aceea, în societatea luminată descrisă în volumul „Ortodoxie şi etnocraţie” (1938), se porneşte de la educaţia creştină a copiilor, pentru a elimina răul de la început şi a dobândi mântuirea de păcat. Una dintre menirile „statului ideologic” este „controlul vieţii simbolice”, instituirea unor „forme de comportament cultural obligatoriu”, menite să ducă la ceea ce Viorel Marineasa numeşte ca fiind „izbânda naţionalismului integral”. Statul etnocratic a fost conceput astfel încât să răspundă moral de soarta tuturor creatorilor de cultură şi să reprime tot ce aduce a „pornografie şi idei dizolvante”. Şi, cu mult înainte ca Orwell să fi născocit sinistrul Minister al Adevărului din „1984”, Nechifor Crainic enunţă: „cultura dă conţinut memoriei neamului”.

Statul devine „supremul gospodar”. Plugarii vor primi pământul înapoi printr-o reformă agrară. Muncitorul, „trup din trupul naţiunii”, trebuie salvat de sub înrâurirea „aventurierilor socialişti şi comunişti”, el trebuie să devină „asociatul şi colaboratorul patronului” (Viorel Marineasa punctează cu luciditate: „parcă nu ne e străină formularea «în triplă ipostază: de proprietar, de producător şi de consumator»”). Altminteri, viaţa economică e condamnată dintru început prin emascularea finanţelor: „doctrina creştină osândeşte camăta”. „Dictatura capitaliştilor” va fi înlăturată prin naţionalizarea bogăţiilor naturale ale ţării şi a industriilor de armament. Desfiinţarea trusturilor şi cartelurilor va distruge „solidaritatea evreiască”. Nichifor Crainic se teme de libera iniţiativă, pe care propune s-o încadreze într-un „sistem profesional”, pentru a dobândi controlul total asupra ei. De asemenea, „etnocraţia nu admite nici un fel de organizaţie secretă”.

Viorel Marineasa observă că: „ar fi ridicol să-l invinuim pe Nichifor Crainic că a fost cel care a contribuit închip decisiv la prăbuşirea democraţiei în România”, dar nu putem să ignorăm faptul că programul său a inspirat copios ideologia, organizarea şi instituţiile din cele cinci dictaturi care s-au succedat între 1938 şi 1989. De altfel, la procesul din 1947, care l-a trimis în închisoarea din Aiud, unde a stat până în 1962, însuşi ideologul gândirist „marşează până într-acolo, încât poate să se identifice cu călăii săi”:


„Dacă citiţi în paralelă Titlul II al Constituţiei Republicii, precum şi broşura mea «Programul statului etnocratic», vedeţi imediat că absolut toate cele 11 articole ale acestui Titlu sunt aidoma preconizate de mine încă din 1937. Eu nu sunt un criminal, ci un precursor al regimului social-democratic (citeşte „comunist” - notă GDG) de azi.”


Despre:
Viorel Marineasa - Tradiţie supralicitată, modernitate diortosită
Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2004





PRO-GRESII





SFERELE DYSON: UN IMPAS PENTRU SPAŢIOINGINERIA CONTEMPORANĂ

Virgona Vilius


Gene Roddenberry1 a menţionat cândva demult, într-unul din capitolele Star Trek2 - Generaţia Următoare, un concept complet revoluţionar, la nivel tehnologic. Era vorba despre Sferele Dyson (n.a. Dyson Spheres)3 nişte „trăznăi" conceptuale aproape imposibil de transpus în realitate tehnologică imediată.

O astfel de Sferă, după cum se presupune a putea fi construită în viitorul suficient de îndepărtat, ar fi capabilă să colecteze energia solară degajată pentru a o utiliza ca energie industrială, respectiv casnică. Aici au prioritate, desigur, nevoile crescânde ale unei civilizaţii în plin boom tehnologic, precum este cazul speciei noastre, luată la nivel global, nemaiţinându-se cont de rase şi culturi. Sfera Dyson, pentru capacităţile noastre tehnologice actuale, însă, este o himeră, pur şi simplu.

Dar, ca să revin la Star Trek, care a devenit oricum mai mult decât un fenomen cultural, iar admiratorii acestuia au constituit, de-a lungul a patru decenii la rând, mult mai mult decât un simplu fandom,4 asemenea superstructuri5 spaţiale au fost menţionate de către autorul povestirii iniţiale în capitolul Relicve (n.a. Relics), pe parcursul căruia fostul inginer - şef al navei stelare a FPU – Federatiei Planetelor Unite - USS – Enterprise NCC-1701-C, Montgomery Scott (alias Scotty, interpretat de regretatul James Doohan) fusese suspendat într-o undă a teleportorului navei Jelenon, prăbuşită pe suprafaţa unei astfel de structuri, în apropiere de pensiunea planetară Norpin 5 (s-a presupus a fi decedat în urma incidentului din 2294, dar a fost remolecularizat în 2369 de către inginerul – şef al USS Enterprise NCC-1701-D, Geordi LaForge, interpretat de către talentatul LeVar Burton). Lăsând însă „istoria” personajului fictiv Scotty laoparte, îmi voi focaliza atenţia asupra conceptului însuşi de Sferă Dyson.

Practic, ce înseamnă o asemenea superstructură stelară (deoarece se referă la „căptuşirea” stelei înseşi) pentru „mase"?(!) O simplă teorie a unei generaţii întregi de (astro-)fizicieni din Occident un pic mai excentrici şi, de ce nu, un pic... străluciţi, mai ales când vine vorba despre imaginarea imposibilului aparent.

Ca să fiu explicit, distinşii (astro-)fizicieni, începând cu fizicianul şi academicianul englez, d-nul Freeman Dyson,6 teoretician căruia conceptul de „sfera stelară” de clasă B7 pentru o civilizaţie de tip II (în acord cu sistemul de clasificare al unei societăţi, la nivel de specie, în optica d-lui astrofizician Nikolai Semenovich Kardashev8) îi poartă numele, de altfel, şi-a făcut publică ideea (prin 1964) conform căreia umanitatea ar putea fi capabilă, într-un viitor foarte îndepărtat, să replanifice în amănunt şi să construiască o astfel de structură, menită în a furniza speciei constructoare (în cazul nostru, celei umane) energia naturală necesară pentru a supravieţui (!).

Un „vis” frumos, însă fezabilitatea proiectului unde rezidă anume? Momentan, nicăieri, însă omenirea „visează”, precum susţine şi scriitorul anticipaţionist Pierre Teillhard de Cardin9, care înţelege scopul final al existenţei însăşi a Omului pe Terra a fi drept unul de conştientizare globală, transumană, de tip noosferic.10

Definiţia unei Sfere Dyson, ca să concluzionez asupra primei părţi a seriei de articole privind acest concept (preluat, de altfel, din surse respectabile şi foarte credibile) ar fi următoarea, în accepţiunea mea: Motorul stelar de clasă B, în orice variantă ar fi acesta construit (în acord cu clasificarea nivelurilor tehnologice ale unei societăţi globale, în optica d-lui astrofizician Nikolai S. Kardashev – civilizaţia constructoare s-ar situa în apropiere de nivelul al doilea de dezvoltare al acesteia), care utilizează emanaţia radioactivă a unei stele, prezentă în spaţiul interstelar (cu exactitate: spaţiul dintre „Coroana" solară şi suprafaţa ventrală a Sferei, de exemplu – se pune problema modului în care aceasta ar trebui să fie construită, astfel încât emanaţiile să poată penetra „învelişul” acesteia fără a o degrada în vreun fel) prin metode termoelectrice (catalizatoare şi/sau diode termale de dimensiuni mega), s-ar numi „Sferă Dyson”.



Spre deosebire de propulsorul stelar B, de tip Shkadov, sfera aceasta nu ar constitui în sine un sistem autopropulsant, ci ar folosi inerţia pentru a se menţine în spaţiul - vid, înglobând steaua pe de-a-ntregul într-o „manta” (uneori metalică – din aliaj necunoscut - , alteori energetică, de tip plasmatic) sau într-o reţea de captatoare de energie solară, de tipul sateliţilor artificiali actuali, însă dotaţi cu o velatură specială, dezvoltată ca metodă de autopropulsare reutilizabilă şi, implicit, ecologică (folosind energia solară), denumite statite (n.a. statites).11

Problemă: Cum vor reuşi oamenii din acele vremuri să „recolteze" energia radioactivă (emanată în jeturi plasmatice masive în Infinitate, de altfel) fără a degrada structura (atât „învelişul” interior, cât şi cel exterior, laolaltă cu ecluzele eventuale ale sferei, respectiv elipsei – probabil că nu va fi o sferă perfectă -)?

Se presupune, respectiv propune, ca ecluzele structurii să fie prevăzute cu un sistem de unde electromagnetice (integrate în nişte „proiectoare” fixate cumva în unghiurile ecluzelor în cauză), de o lungime de undă foartă înaltă, capabile să controleze jetul solar de tip plasmatic, ejectat în spaţiu, dar după ce jetul se va fi expulzat complet în cosmos, la câteva mii de kilometri distanţă de Sferă, atunci CE şi CUM va prelua plasma înainte de a fi definitiv pierdută în Vid?(!)

Costurile unei astfel de „aventuri astronomice”? „Astronomice”, desigur. Numai ca să poată fi construită „mantaua” Sferei, ar fi necesară o cantitate de minereu metalifer de pe o treime din întregul nostru sistem planetar (presupunând faptul că am şi găsi metale precum fier şi aur pe-acolo, şi încă în cantităţi enorme, astfel încât să putem şi proteja cumva fuzelajul structurii de radiaţiile UV – ultraviolete – din cosmos, nu numai ca s-o construim) dacă nu cumva de pe toate cele nouă planete ale sistemului, exceptând, totuşi, Jupiterul şi Venus, care-s prea „fierbinţi” ca să ne descurcăm cu ele, oricum; pe Jupiter, printre altele, nu se poate ajupiteriza nicicum, deoarece masa sa este numai gaz (metan, mai exact), iar pe Venus... ni s-ar topi toate fuzelajele navelor pe care eventual le-am trimite în cercetare „la sol” (acolo există numai lavă şi vulcani activi şi uriaşi cât continentele noastre terrane).

Ar mai rămâne, prin urmare, de exploatat: Luna noastră, sateliţii naturali ai lui Jupiter, Marte, Saturn, Mercur, Pluto şi Neptun (inclusiv sateliţii acestora de tip asteroidic). Cât priveşte „avatarizările” conceptului de Sferă Dyson, în genere, pot afirma doar că sunt de-a dreptul geniale, deşi suferă de inadaptabilitate în condiţiile vitrege ale cosmosului.

O asemenea manifestare a inadaptabilităţii Sferei Dyson este cea portretizată de „carapacea/capsula” Sferei, deoarece nefiind un sistem autopropulsant, nu-şi poate auto-ajusta orbita stelei „de recoltă”. Neputând face aceasta, degajări incomensurabile de plasmă sunt definitiv ca şi pierdute, deoarece ecluzele nu se vor fi aflat în poziţia ideală pentru a prelua „recolta”.

De altminteri, cum ar putea o sferă, ca dispozitiv special conceput pentru a prelua o cantitate enormă de energie nucleară, instabilă şi, implicit, impredictibilă, precum este cea solară, în genere, să poată prelua jetul plasmatic atunci când acesta s-ar regăsi, eventual, la „ecuatorul” solar, or acolo neexistând ecluzele necesare, ci numai la „polii” Sferei (luând exemplul elipsei Terra)? Fără acele ajustoare reprezentate de către motoarele autopropulsante, pe bază de energie solară, bineînţeles, nu se va putea realiza nimic, or pentru ca acele motoare, în eventualitatea în care ar fi ajustate Sferei, să poata funcţiona în parametri optimi, este nevoie ca întreaga suprafaţă internă a „mantalei" Sferei să fie „căptuşită” cu o megaoglindă solară12, capabilă de a capta energia necesară auto-ajustoarelor, astfel încât Sfera să fie corect poziţionată.

Personal, consider că rostul acelei „oglinzi - meşă" ar trebui să fie, în eventualitatea în care s-ar decide construirea acesteia, să capteze energia solară şi să fie protejata de un câmp de forţă, iar dimensiunile Sferei înseşi să nu fie atât de exagerate, dacă tot se optează pentru o astfel de structură (propun să fie suficient de mare încât să înglobeze doar steaua în cauză, nu şi întregul sistem planetar, iar energia acumulată şi procesată să fie transmisă coloniilor planetare prin teleportoare special concepute pentru a rezista unei astfel de suprasarcini.

La nivel extern, pe de altă parte, consider că fuzelajul ar trebui protejat tot cu un astfel de „scut", dar de o intensitate enormă, or energia necesară alimentării unui astfel de generator (pentru „scutul" extern) ar putea fi găsită în înseşi rezervele energetice solare. Practic, ar fi un generator autoregenerant, în materie de energie. Structura ar fi protejată, astfel, şi din exterior.

Or, de ce nu, s-ar putea gândi cineva mai bine, în viitorul acela foarte îndepărtat despre care vorbim cu toţii, că Sfera, dacă este să fie construită din metal, să fie prevăzută cu o serie de „ecluze” de genul porilor unei... bile energizante chinezeşti (!). Pare nebunesc, dar ar fi oricum o soluţie mult mai bună decât să treacă câteva zile eventual până ce Sfera să se fi poziţionat în unghiul optim captării jetului de către undele EM ale proiectoarelor. Diferenţa în grade de unghi ar fi redusă atunci simţitor, iar durata poziţionării ar fi la fel de redusă; şansele ca plasma să scape „printre degete” ar fi minimalizate radical.

Aşadar, în cazul „avatarizării" scenariului cu Sfera solidă (metalică), sunt necesare câteva mii de astfel de ecluze, prevăzute cu o serie de proiectoare de undă tractoare fiecare, pe toată suprafaţa fuzelajului, în mod uniform, la o distanţă optimă unele de celelalte.

Un alt motiv pentru ca o serie de câteva mii sau zeci de mii de astfel de ecluze să existe pe întreaga suprafaţă a Sferei este acela pentru ca să nu existe pericolul ca „scutul" (nereferindu-mă doar la unul de tip termal, ci proiectat să reziste inclusiv oricărui impact) să nu cedeze din cauza suprasarcinii exercitate de către jetul solar, iar emanaţiile să fie astfel în mod controlat procesate de către „proiectoarele" de unde tractoare (dacă tot este să ne raportăm la Star Trek), care să preia inclusiv energia emanată; nimic să nu se piardă, cu alte cuvinte, iar structura să fie ferită de accidente interne.

În cel de-al doilea caz, mult mai apropiat oricum de ideea iniţială a distinsului academician, este Roiul13; acesta ar consta dintr-o multitudine de megastructuri spaţiale, foarte asemănătoare sateliţilor artificiali actuali, care să aibă unicul rol de a capta energia solară din jeturile plasmatice ejectate, orbitând steaua într-un tipar variat (unii au propus tiparul „Gogoaşa", iar alţii „Capsula" - până şi „Orbita electronului" a fost propusă!).

Problemă: Orbitele megastructurilor colectoare ar risca să provoace haos, deoarece în mod inevitabil, acestea (rutele orbitale) s-ar interpola foarte des, iar jeturile plasmatice ar risca să rămână cu „ferestre” în loc să fie interceptate de undele tractoare ale statitelor. În mod aproape fabulos, s-a propus şi construirea unor spaţii de inhabitat pe orbita foarte apropiată de... „Coroană"(!).

Întrebarea mea este următoarea: Cum să poţi propune ca un spaţiu să poată fi considerat drept habitabil atât de aproape de Soare, spre exemplu? Şi mă refer exclusiv la distanţe de ordinul a doar câtorva milioane de kilometri (suficienţi pentru a „pârjoli” totul), indiferent dacă acea colonie ar beneficia de un „scut" foarte puternic.

În primul rând, ar trebui ca arhitecţii acelor viitoare lumi autonome, gravitante în jurul unor „coroane" solare să se gândească la faptul că o singură erupţie solară necontrolată (în fond, cercetătorii de astăzi se referă exclusiv la preluarea şi transformarea energiei solare expulzate în urma unor astfel de fenomene, nu şi la controlarea acestora) poate distruge toate structurile orbitante din imediata vecinătate.

Prin urmare, axele orbitante aleatorii nu sunt o soluţie tocmai potrivită pentru controlarea pericolului pe care erupţiile solare l-ar reprezenta pentru coloniile orbitante aproape de corolă. În opinia mea, prima soluţie ar fi mult mai potrivită, însă cu mici excepţii.

Paradoxal, pentru o protecţie sporită a coloniilor orbitante, ar fi necesar un sistem de tip inelat, dar un singur asemenea „inel” ar constitui un dezavantaj major, şi anume prin prisma faptului că ar acoperi doar „ecuatorul” solar, nu şi restul celor două emisfere.

O a treia abordare a problemei a fost adusă în prim-plan prin aducerea în discuţie a unor velaturi solare14 imense, de o densitate uimitor de redusă (0.78 gr/metru pătrat), or la nivelul actual al dezvoltării industriale, o velă din fibră de carbon ar avea o densitate de 3 gr/metru pătrat.

S-a propus, în schimb, folosirea unei nanomeşe15, obţinută prin inginerie moleculară16 (se doreşte ca masa totală a unei velaturi solare pe metru pătrat să fie sub 0.1 grame), iar nivelul mediu al masei unei astfel de velaturi ar putea fi menţinută, în aceste împrejurări, în apropiere de 0.3 gr/metru pătrat, dar numai dacă capelajul statitului nu ar îngreuna cumva restul velaturii.

În mod adiţional acestei opţiuni, megacolonii ştiinţifico-agricole, precum cele imaginate în cartea d-rului Gerard Kitchen O'Neill17, fondatorul onorific al Societăţii L518 (faimoşii Cilindri19), ar fi fezabile; aşadar, spaţii inhabitabile pentru peste un milion de oameni şi având dimensiuni (diametre şi lungimi) imense.

Rămâne de văzut cum s-or reorienta (astro-)fizicienii şi inginerii care explorează încă „barierele" ingineriei spaţiale, astfel încât aceste proiecte să poata fi măcar considerate drept fezabile; până atunci, ceea ce ne rămâne nouă de făcut, ca locuitori ai aceleiasi planete din ce în ce mai ticsite de populaţie şi mizerie, însă la propriu (poluare cu deversări de deşeuri; „amprentarea" atomică a unor spaţii extinse, aceasta fiind cauzată de proasta gestionare a problemelor energizării nucleare, mai ales în vechiul „Bloc" ex-comunist), rezultată din intrigi stupide, la toate nivelurile, este să ne folosim creierele intr-un mod un pic mai nedistructiv, şi să ne gândim cum am putea măcar să folosim, prin reciclare, resursele noastre naturale, şi mă refer în special la cele oceanice, şi anume: APA.




Note în text:


1. Autor de romane western, regizor de filme de profil (19 august 1921 – 24 octombrie 1994), care s-a facut remarcat in special pentru ciclul de creatii literare de tip anticipationist, Star Trek, incepand cu 1966 si continuand pana in prezent (consultati: http://en.wikipedia.org/wiki/Gene_Roddenberry). (înapoi la text)

2. Concept fictional, care priveste viitorul utopic al omenirii; o specia deja trecuta pe scara de valori inalte din punct de vedere: social, cultural, religios, economic si militar. Firul epic al fenomenului literaro-televizionistic (inclusiv cinematografic, in raport cu cele 10 filme deja regizate) ce-a devenit Star Trek in ultimele patru decenii se „scurge" intre 2063 si 2002369.
Totusi, nu toate povestirile Star Trek apartin lui Gene Roddenberry (analizati: http://stng.36el.com/st-tng/trivia/timeline/trek7-1.html). (înapoi la text)

3. Megastructura ipotetica, a carei planificare a fost propusa spre dezbatere de catre prof. univ., acad. Freeman Dyson; rolul acesteia este acela de a capta energia unei stele intregi folosind diverse metode de „recoltare" a energiei plasmatice ejectate in timpul eruptiilor coronale (analizati: http://en.wikipedia.org/wiki/Dyson_Sphere). (înapoi la text)

4. Comunitate literara de fani ai unui gen, respectiv curent, sau altul; termenul provine din rad. engl. „fan" si sufixul engl. „-dom" (analizati: http://en.wikipedia.org/wiki/Fandom). (înapoi la text)

5. Creatii ingineresti de tip speculativ, care pot fi, sau nu, compuse dintr-o serie de structuri mai mici; prezinta autonomie si, deseori, sunt descrise avand dimensiuni variind de la cateva sute de metri la cateva miliarde de kilometri (astroinginerie – consultati: http://en.wikipedia.org/wiki/Megastructure). (înapoi la text)

6. Renumit fizician si matematician (n. 15 decembrie 1923), faimos pentru teoria d-sale privind posibilitatea „recoltarii" energiei plasmatice ejectate de o stea (inclusiv in stadiu de nova) prin folosirea unor dispozitive gigantesti, care sa se extinda pe miliarde de kilometri spatiali, precum sunt asa-numitele „Sfere Dyson" (consultati: http://en.wikipedia.org/wiki/Freeman_Dyson). (înapoi la text)

7. Clasificarea acestor „motoare stelare” (n. a. Stellar engine) ipotetice apartine cercetatorului in domeniu, astrofizicianul Leonid Mikailovich Shkadov (analizati: http://www.astronomytoday.com/exploration/solartravel.html). (înapoi la text)

8. Astronom eminent (n. 1932), faimos pentru Scara sa estimativa pentru dezvoltarea unei civilizatii (mai exact, a unei specii), judecand dupa nivelul de dezvoltare tehnologica pe care l-a atins deja. Acelasi Kardahsev a estimat ca, actualmente, societatea umana, in genere, se afla la nivelul 0.78, iar ca primul nivel il va putea atinge pe deplin in jurul anului 2200 (analizati: http://www.answers.com/topic/kardashev-scale). (înapoi la text)

9. Un eminent paleontolog de orientare iezuita si filozof (1881 – 1955); cercetatorul care a descoperit osemintele Omului din Pekin (Beijing – consultati: http://www.factspider.com/pi/pierre-teilhard-de-chardin.html (înapoi la text)

10. Concept emis sub forma de postulat de catre scriitorul Pierre Teillhard de Cardin, in care specia umana, ajunsa la nivel de transumanitate, poate cuprinde simbolistica existentiala, la un nivel generalizat. De fapt, se presupune ca sensul existentei umane este insasi atingerea nivelului semidemiurgic al fiintei umane (consultati: http://noosphere.princeton.edu). (înapoi la text)

11. Structuri artificiale, foarte asemanatoare satelitilor artificiali din contemporaneitate, care insa vor utiliza energia radioactiva a unei stele pentru a-si mentine orbita „la punct fix” sau a o modifica intr-un mod pe care legea inertiei nu o permite in mod uzual, dar si pentru a se feri de cazul prabusirii de suprafata unei locatii pe care ar scana-o. Au fost propuse planuri pentru construirea unor astfel de sateliti statici, insa niciunul nu este in uz sau macar in stadiu de prototip. Teoreticianul statitelor este distinsul anticipationist literar si astrofizician, Robert L. Forward (consultati: http://www.biography.ms/Robert_L._Forward.html). (înapoi la text)

12. Aparat capabil de „recoltare” a energiei solare prin panouri fotovoltaice de dimensiuni apreciabile (de regula, anvergura „aripilor” unei astfel de „oglinde” este de cateva zeci de metri – analizati/consultati: http://grin.hq.nasa.gov/ABSTRACTS/GPN-2000-001455.html respectiv: http://en.wikipedia.org/wiki/Solar_mirror). (înapoi la text)

13. O super(mega-)structura tehnologica virtuala, constand intr-o multitudine de statite capabile de „recoltare” solara (analizati: http://experts.about.com/e/d/dy/Dyson_sphere.htm). (înapoi la text)

14. Structuri tehnologice foarte fine, capabile sa se deplaseze in vid cu ajutorul energiei radioactive preluate din ejectarile plasmatice si nu numai (inclusiv din „vanturile solare”). Diametrul acestora ar trebuie sa fie apreciabil, astfel incat sa poata exista macar sansa ca energia solara avuta in vedere pentru a fi captata si prelucrata in energie electrica, respectiv mecanica, sa poata fi intr-adevar inglobata in cantitati suficient de mari (analizati: http://solarsails.jpl.nasa.gov/index.html). (înapoi la text)

15. Material bidimensional de tip anorganic, nanostructurat (analizati: http://www.nanomesh.ch). (înapoi la text)

16. Crearea moleculelor in mediu artificial (analizati: http://crnano.org). (înapoi la text)

17. Fizician si astronaut nord-american (1927 – 1992) intrat in istorie ca fiind unul dintre pionierii Erei Spatiale a S.U.A., iar pe langa acest aspect, s-a remarcat drept unul dintre cei mai prolifici scriitori de SF ai timpului sau (consultati: www.daviddarling.info/encyclopedia/O/ONeill.html). (înapoi la text)

18. Parte activa a Societatii Spatiale Nationale a S.U.A. (consultati: http://www.nss.org); a luat fiinta odata cu prezentarea ideii initiatorului onorific al acesteia, G. K. O'Neill (de fapt, Carolyn si Keith Henson – consultati: http://en.wikipedia.org/wiki/Keith_Henson - au instituit-o), in decursul lui 1975(consultati:http://www.oregonl5.org/index.html). (înapoi la text)

19. Super(mega-)structuri tehnologice spatiale, capabile de deplasare la viteze subluminice si ajustare controlata a pozitiei in vid; de dimensiuni „rezonabile”, fiind destinate exclusiv colonizarii si cercetarii, si prevazute cu elemente de confort maxim, reproducand conditiile naturale ale planetei de provenienta a inhabitantului (analizati: http://www.daviddarling.info/encyclopedia/O/ONeill_type.html). (înapoi la text)





AGONIA TEISMULUI ÎN VIZIUNE „TREKISTĂ”: INCIDENTUL „MINTAKA 3”

Virgona Vilius


Scriitorul de origine nord-americană, Eugene („Gene”) Roddenberry, nu a imaginat un simplu univers ficţional în care să ne purtăm gândurile „printre stele”, ca într-un veritabil fandom, ci a realizat mai mult decât atât; a realizat, în primul rând, o analogie între „hibele” societăţilor şi civilizaţiilor umane dintotdeauna şi cele ale celor din ciclul Star Trek. Şi despre Star Trek voi scrie din nou, dat fiind faptul că este un concept intenţionat a ne îndemna să gândim (unii i-ar spune „visare”, însă eu aş numi-o mai degrabă, „analiză de fapt”).

M-am gândit să-mi continuu „epopeea” cu capitolul intitulat Cine-i supraveghează pe Supraveghetori? Este un capitol bun, în opinia mea şi nu numai, mai ales fiindcă se bazează pe identica (în formă) şi retorica (în „conţinut”) întrebare de provenienţă latină: Qui custodiet ipsos custodes?

Întrebarea în sine se referea, însă, la aspectul politic al vieţii din „Cetatea Eternă”, dar cumva scriitorul şi scenaristul Gene Roddenberry s-a gândit s-o transceadă problematicii panteoniste, şi este un fapt curios, deoarece dânsul era considerat a fi drept un panteist convins, dovedindu-se a fi, în timp,... unul semi.

Problema se pune la nivelul de înţelegere a metafizicului, însă; noi abia începând să întrevedem, nu să şi înţelegem, limitele fizicului, ca să ne gândim la metafizic, Probabil că ne-ar lua câteva miliarde de ani (câţiva eoni) pâna ce am atinge nivelul de înţelegere necesar pentru ceea ce eventual am mai (putea) cunoaşte, dacă nu ne vom autodistruge „spiritul” în conflicte stupide, care trenează de milenii.

Ca să revin la „firul” epic, echipajul ficţional al navei stelare federative, Enterprise NCC 1701 D, întâlneşte o societate „primitivă”, aflată la nivelul Erei Bronzului (mie mi se pare a fi, însă, la nivelul anilor terrani 1400 – 1500 e.n.), care inhabitează Mintaka 3, o planetă aflată în sistemul planetar mintakan, acesta fiind format în jurul stelei cu nume omonim a sistemului ce se află realmente în Centura lui Orion, denumirea latinească a acesteia fiind Delta Orionis şi situându-se pe „braţul” vestic al acesteia (al Centurii).

Pe măsura ce expoziţiunea (destul de simplistă, de-altfel) progresează, un avanpost antropologic uman de pe Mintaka 3 suferă un accident din pricina unei caderi de tensiunii a generatorului holografic, astfel camuflajul fiindu-i total compromis (intrarea avanpostului era „deghizată”, de-altfel, precum un simplu perete de stâncă), echipajul navei Enterprise D se grăbeşte să salveze situaţia.
Soarta face, însă, ca un mic grup al acelei populaţii „primitive”, din zona care fusese obiectul principal de studiu al avanpostului „străin”, să asiste la un „număr de magie”, respectiv la teleportarea unei echipe medicale trimise de pe nava stelaraă intr-ajutorarea răniţilor din avanpost.

O familie mintakană restrânsă se întorcea la treburile specifice comunitătii din care făceau parte, iar mezina acesteia trebuia să îşi pregătească observatorul solar, care servea drept calendar pentru respectivul cătun, în vederea calculării şi consemnării zenitului stelei sistemului lor planetar, când tocmai îi este distrasă atenţia de o descărcare electrică a observatorului ştiinţific decamuflat.

De remarcat este faptul că se utilizează inclusiv elemente de jargon astronomic specific vocabularelor latin, arab şi occitan (tradus literar, „zenit” înseamnă „linia de deasupra capului” sau „cale”, respectiv „drum”; prima traducere fiind valabilă pentru occitană, iar cea de-a doua pentru arabă, adaptată cumva fonetico – ortografic din latină); încă un indiciu conform căruia autorul ar fi dorit să faciliteze şi mai mult publicului cunoscător identificarea acestuia cu acea populaţie mintakană raţională, care era, de fapt, idealul lui Roddenberry pentru civilizaţia umană, mintakanii urmând a le „călca pe urme” vulcanienilor în doar... un mileniu, poate chiar în două sau trei.

Martorul acestor „fapte de magie” este Liko, un locuitor al aşezării mintakane respective (obiectul de studiu social - religios pentru doctorii - cercetători ai acelui avanpost, deoarece problemele de ordin economic, precum era cazul negoţului „în natură”, se desfăşurau precum în cazul tuturor celorlalte culturi „primitive” întâlnite de-a lungul istoriei federative, inclusiv precum în cazul celei asemenea nouă, pe care oamenii încercau, de-altfel, să-l înţeleagă prin studierea altor culturi similare).

Liko cade, din nefericire, de pe stâncă, atunci când este descoperit de către echipaj şi se electrocutează de „veranda” intrării principale a avanpostului, care suferise o suprasarcină, accidentându-se sever; în mod obişnuit, n-ar fi supravieţuit fără îngrijiri medicale de specialitate şi avansate, însă este teleportat pe nava şi vindecat „miraculos”, astfel producându-se o... contaminare culturală, cu care căpitanul Picard nu era nicidecum de acord. Dar cum nu avea ce să-i mai facă situatiei, cu excepţia minimalizării „răului” provocat de către „contaminare”, îl reteleportează pe localnic aproape în acelaşi loc unde a căzut, acesta având memoria pe termen scurt „ştearsă”.

O problemă o va constitui-o faptul că sinapsele mintakane nu au reacţionat precum era preconizat, iar memoria lui Liko a rămas intactă, urmând ca acesta să ducă vestea mai departe alor săi, conform căreia el ar fi fost readus la viaţă „prin magie”, la voia „Picardului”, o fiinţă misterioasă, pe care el o identifică cu zeitatea supremă a cosmosului vizibil şi invizibil, trecând de la raţiune şi logică argumentată mintakană la un păgânism iraţional, neargumentat defel, şi care era vechi de milenii în conştiinţa poporului său, devenind... copilăros chiar.

Mintakanul va argumenta, apoi, semenilor săi faptul că el chiar fusese transportat „magic” de către „Picardul” (Supraveghetorul) mintakanilor, într-un loc incredibil, plin de minuni; teleportaţi pe planetă, în căutarea celui de-al treilea antropolog, care era rănit, consiliera Troi şi comandorul Riker, deghizaţi ca localnici dintr-o altă aşezare mintakană, au sosit în cătunul lui Liko sub pretextul de a-şi da lâna la negoţ, susţinând, în acelaşi timp faptul că mintakanul ar fi avut un vis foarte interesant (de remarcat ar fi paralela cu teoriile „hipnogogiei lucide”, aşa-numitele IMVL-uri – Inducerile Mnemotice de Visuri Lucide – în care se prezintă cazuri, unele dintre acestea fiind antice, de persoane care au suferit asemenea experienţe destul de traumatizante, iar un exemplu în acest sens îl constituie Cântecele lui Solomon 5:2). Liko protestează, motivând că explicaţia oferită de către străini nu este rezonabilă, dar găsirea unuia dintre antropologii avanpostului avariat într-o grotă, îi convinge pe localnici de faptul că toate dovezile indică faptul că Supraveghetorul există.

Este un fapt dovedit acela conform căruia ceea ce nu poate fi explicat raţional, este imediat pus pe seama supranaturalului, şi exact asta încearcă şi Liko să facă: să pună vindecarea sa pe seama intervenţiei unei forţe cosmice supreme, de ordin supranatural, în care poporul său nici nu mai credea de aproape un mileniu, de-altfel, acesta dovedindu-se, în timp, unul foarte receptiv şi logic prin argumentaţie perpetuă, prin excelenţă. Lidera locala, Nuria, nu-l crede pe Liko, argumentând faptul că poporul lor nu mai credea în Supraveghetor precum nu mai credea nici în superstiţia conform căreia spiritele celor morţi îi bântuie pe cei vii, ţinând să mai menţioneze şi faptul că nimeni nu mai credea în aşa ceva de nenumărate generaţii.

Dacă ar fi să luăm exemplul lui Viracocha, personaj central aparţinător panteonului teist (pleonasmul acesta este acceptabil în cazul de faţă) de origine andină, care ar fi locuit în trei dimensiuni, şi care ar fi fost responsabil cu crearea Omului şi cu „educarea” sa, atunci cu siguranţă că-l vom putea identifica pe „Picardul” lui Liko cu acesta, deoarece mintakanul respectiv (avatarizarea nu tocmai ideală a omului comun şi superstiţios, deoarece el fusese, înainte de a-l întâlni pe Jean-Luc Picard, o fiinţa raţională, dar profund rănită de moartea soţiei în urma unui potop local) începe să reaprindă credinţa poporului său în Supraveghetor, conform propriilor afirmaţii ale unuia dintre antropologii salvaţi. Iar cu o asemenea credinţă neţărmuită într-un ideal teist, în care nimeni nu ar mai fi crezut pentru multe alte milenii de-atunci încolo (pentrucă vorbesc despre timpul „trekist”), fără nicio dovadă concreta care să justifice existenţa Supraveghetorului, astfel ar fi putut izbucni războaie religioase globale, într-o perioadă destul de restrânsă de timp, mai ales fiindcă lipseau... Poruncile.

Unica „soluţie” la criza creată pentru Picard ar fi fost aceea de a se înfăţişa comunităţii mintakane drept... Supraveghetorul, şi să o conducă spre o „epocă de aur a păcii şi prosperităţii” (în minciună sfruntată), dar acesta refuză şi propune un compromis: s-o răpească întru Duhul pe Nuria la bordul navei sale, astfel încât consiliera Troi să nu fie executată în numele „Picardului”, ca să-L „îmbuneze” (pronumele este folosit cu majusculă, Supraveghetorul putând fi analogat şi identificat chiar cu Iehova), deoarece acesta ar fi fost „mânios”, iar ploaia iscată „din senin” ar fi fost manifestarea fizică a voinţei acestuia.

Reacţia Nuriei? Primitivă, desigur; îngenunchează în faţa căpitanului, atunci când se regăseşte teleportată pe Enterprise, ca şi când acesta ar fi fost vreo zeitate supremă, şi refuză să creadă că el, „Picardul”, doar face parte dintr-o civilizaţie foarte avansată, care a călătorit pe planeta lor, ca să-i studieze.

Se prea poate ca şi Enoh să fi fost la fel de surprins în timpul presupusei sale călătorii spaţiale la bordul „corabiei angelice”, trimisă de către Iehova (Yahweh), unde şi-ar fi petrecut restul „zilelor” (în tradiţie ebraică, „zi” însemnă „an”), dupa ce ar fi împlinit şi cel de-al 365-lea an de viaţă, alături de Ei (de „zeii” supremi).

Căpitanul începe a o chestiona retoric pe Nuria despre strămoşii ei „din peşteri”, dacă ar fi văzut-o aceştia pe ea, cum se prezenta la acel moment dat, cam care ar fi fost reacţia lor firească. Un element ajutător l-a constituit şi argumentaţia „tehnologiei” folosite în acea perioadă de catre mintakani, respectiv: arcul.

Un strămoş de-al Nuriei nu ar fi putut vâna de la distanţă, dar ea poate, deoarece Nuria are o putere pe care strămoşul ei nu ar fi avut-o, şi anume: arcul. Mintakana argumentează că arcul este doar o unealtă, dar nu realizează că atunci când admite acest fapt, admite totodata şi că strămoşii ei ar fi considerat-o vreo fiinţă fabuloasă, exact din pricina acestei „puteri” neobişnuite pentru lumea lor (de peşteră), şi că s-ar teme de ea precum ea se teme de căpitan, care era doar un explorator.

Intr-un final, îşi dă seama unde dorea să ajungă Picard, şi acceptă întrucâtva faptul că nu mai trebuie să se teamă de străinii veniţi a le vizita, respectiv pentru a le studia planeta, dar urma de îndoială rămăsese.

Când Nuria îi spune contemplativ „Picardului” că poate şi poporul ei va fi capabil să construiască asemenea „corăbii”, care să le permită a călători deasupra cerului, şi să vadă norii de pe partea cealaltă, reacţia căpitanului este foarte emoţionantă şi profetică chiar, murmurând sieşi concluzia: De aşa ceva n-am nici cea mai mică îndoială.

Dacă analizăm potenţialul mesianic, pe care şi Iisus (în cazul în care acest „învăţător” al lumii noastre ar fi şi existat, referinţele istorice cu privire la existenţa sa fiind mai mult decât vagi, şi chiar foarte apropiate de fabulistică) ni l-a proorocit, atunci cu siguranţă că atitudinea „profetică” a lui Jean-Luc este de înţeles, deoarece el întruchipa exact profilul mesianic aşteptat de către mintakani, fie şi în pofida faptului că ei refuzaseră, la un moment dat în istorie, să mai creadă în supranatural, venirea „străinilor” distrăgându-le logica şi raţionamentul ce stăteau la baza societăţii lor curente (în accepţiune „trekistă”).

Refuzând, cu toate acestea, realitatea faptelor „reci”, respectiv refuzând să accepte faptul că Picard nu era Supraveghetorul, deşi căpitanul i-a oferit o serie de exemple pertinente (pe care astăzi le-am considera drept „pilde” sau „fabule”), care se bazau pe logica evoluţionistă din cazul Mintakăi 3, referindu-se la istoria mintakană însăşi, Nuria se dovedeşte a fi atât o persoană cu foarte multă putere de decizie, dar şi cu un paradoxal de limitat discernământ, crezând în continuare că dacă ar fi executat-o mai demult pe consilieră, atunci „Picardul” i-ar fi readus la viaţă pe acei mintakani înecaţi în potopul anului precedent, patru dintre cei şase mintakani morţi fiind copii (laitmotivul copilăriei şi al copilului, prin excelenţă simbol al inocenţei şi puterii regenerative cosmice, este din nou folosit, astfel încât să se creeze un efect stilistic... calofil).

Mintakanii erau aproape de a rămâne izolaţi într-o paradigmă a supranaturalului, care odată văzându-se lipsită de îndrumare,.. ar fi putut degenera în exact ceea ce religiile noastre au degenerat de-a lungul timpului: persecuţii locale (localnicii puteau a începe să creadă la nivel poli- şi monoteist), inchiziţii regionale, la nivel rural, şi chiar la războaie între oraşele şi ţările care aveau să se formeze mai târziu. Haosul ar fi fost absolut, aşa cum şi antropologul şef îl preconizase, însă solicitându-i căpitanului Picard să se angajeze într-un rol perfid, respectiv acela de zeitate supremă (să-i ia „identitatea” Supraveghetorului), această religie ar fi avut sorţi de izbândă în timp.

Mă întreb dacă cumva Iehova şi „îngerii” lui, incluzându-l pe Belzebuth/Lucifer (unii teologi separă entităţile acestea „negative”, conferindu-le identităţi proprii şi istorii separate total), ar fi refuzat cu buna-credinţa să îşi aroge o astfel de identitate, oare oamenii de astăzi n-ar fi fost... civilizati, în adevăratul sens al cuvântului?

Jean-Luc refuză, din fericire, să-i mai acorde Nuriei impresia că el este vreo zeitate supremă, deşi nici nu încercase să joace acest rol vreodată, şi-i prezintă mintakanei un caz („pe viu”) al morţii unuia dintre semenii săi umani, invitând-o să asiste la inexorabilitatea morţii soţiei doctorului antropolog şef al avanpostului, care a primit un şoc prea puternic de la generatorul holografic distrus.

Prin urmare, nici măcar cea mai avansată tehnologie (a liniei temporale ficţionale „trekiste”) nu mai putea ajuta pe cineva să împiedice moartea trupească; prin acest exemplu, Nuria este convinsă de veridicitatea spuselor lui Picard, şi acceptă să-l convingă, la rându-i, pe Liko, ca să n-o sacrifice prostesc pe consiliera Deanna Troi, care se lupta în argumente cu călăul ei, cu Liko, încercând să-l determine să raţioneze faptul că intotdeauna când crezi în supranatural, încerci să percepi de unul singur ce vrea fiecare „forţă divină” în parte de la tine, ce se asteapta fiecare „zeu” să faci, iar atunci ajungi să comiţi greşeli, în mod inevitabil.

Căpitanul reuşeste să-l convingă pe Liko însuşi de faptul că nu el este Supraveghetorul, şi că superstiţiile mintakane în Acesta sunt doar elemente religioase născute din teamă şi ignoranţa, mai ales, dar dovada necesara pentru a-l convinge o va constitui însăşi rănirea sa cu o sageată trasă de către mintakanul neîncrezător (de către Liko) în umărul său, în mod accidental (intenţia lui Liko ar fi fost să tragă în plin, doar pentru a dovedi că „Picardul” este Supraveghetorul, însă a fost impiedicat de către fiica sa, Oji).

În următoarea zi, Jean-Luc se prezintă încă o dată comunităţii mintakane şi le oferă un „crâmpei” din ceea ce înseamnă civilizaţia umană, la nivel tehnologic, în acea perioadă ficţională, decamuflând avanpostul şi recamuflându-l, apoi, pentru ca mintakanii să nu se gândească prea mult să mai cerceteze acea zonă, de-atunci ştiind oricum că sunt... supravegheaţi.

Picard le mai spune mintakanilor reuniţi că vor trebui să progreseze în felul lor propriu, fără nicio intervenţie „dinafară” (adica din partea reprezentanţilor altei lumi, cum era cazul oamenilor), răspunzând întrebării-rugăminti a lui Oji, care era nedumerită de ce anume trebuie ca nava lor să plece, când ar fi putut să-i înveţe atât de multe.

De-asemenea, Picard motivează că prezenţa lor dezvăluită pe planetă a constituit un accident regretabil, şi că cea mai înaltă lege a lor este să nu se amestece în progresul natural al altor populaţii indigene (până ce acestea atingeau un nivel tehnologic suficient de complex, încât să le permită reprezentanţilor acelei specii să zboare prin spaţiul cosmic cu viteze superluminice; aceasta ar fi constituit „dovada” de care ar fi avut nevoie orice specie avansată şi civilizată – armonioasă – în privinţa luării deciziei de a întreprinde „primul contact” cu o alta, fiindcă acea specie ar fi dovedit faptul că a atins un grad de intracooperare ştiinţifică planetară foarte bună, astfel încât să reuşească zborurile superluminice).

Surprinzătoare este, totuşi, decizia lui Liko de a o executa pe Troi în numele „Picardului” într-un mod atât de... sofisticat (prin săgetare), dar exemplul populaţiilor indigene andine este relevant în acest sens, de-altfel. Şi acele populaţii optaseră, la un moment dat, pentru executarea oamenilor aduşi spre sacrificare lui Inti şi a lui Viracocha, trecut în panteonul divin după ce a „civilizat” omenirea, aceştia nefiind exclusiv din rândul prizonierilor de război (Imperiul Inca şi Regatul Aztec erau în plină hegemonie teritorial – culturală în acea perioadă), orientându-se chiar şi către sacrificări de copii, deoarece aceştia erau considerati drept... un „catalizator” de nelipsit oricărei civilizaţii pentru a asigura continuitatea acesteia, şi chiar a vieţii pe Pământul aşa cum îl conştientizau oamenii pe-atunci.

Sângele copiiilor era foarte aprciat, deoarece acesta prelingându-se pe ţărână, ar fi asigurat regenerarea Naturii, iar metodele de execuţie nu erau dintre cele mai... umane, dar nici dintre cele mai sălbatice. De fapt, andinilor li se păreau... foarte civilizate.





PRO-TON





PICĂTURA DE APĂ [1]

Vanddraaben


Hans Christian Andersen


Ştii ce-i o lupă [2], o bucată rotundă de sticlă, ca o lentilă de ochelari, care face ca toate lucrurile să apară de sute de ori mai mari decît în realitate? [3] Dacă o iei şi o ţii aproape de ochi şi priveşti prin ea la o singură picătură de apă dintr-o baltă, [4] vezi mii de creaturi ciudate pe care nu ţi le-ai fi închipuit trăitoare într-un strop de apă. Dar ele chiar sînt acolo şi arată ca o tipsie plină cu creveţi, cu toţii mişunînd şi urlînd, atît de haini, încît îşi smulg unii altora braţele şi picioarele, capetele şi cozile, totuşi, în felul lor, sînt mulţumiţi şi veseli. [5]

Acum, era odată un bătrîn căruia lumea îi zicea Fîţ-Foială [6], fiindcă acesta îi era numele. Cum îşi dorea întotdeauna ce-i mai bun, dacă nu-i ieşea după voie se folosea de vrăjitorie.

Într-o zi, ţinea lupa la ochi şi iscodea o picătură de apă luată dintr-o băltoacă din şanţ. Vai! cum se mai fîţîiau şi cum se mai foiau! [7] Mii de vietăţi mărunte viermuiau şi se zvîrcoleau, îşi smulgeau unele altora mădularele sau chiar se mîncau de-a binelea.

– Ei, dar asta-i prea de tot! – spuse bătrînul Fîţ-Foială – trebuie să fie o cale să-i facem să trăiască în linişte şi pace [8] şi fiecare să-şi vadă de-ale lui! A chibzuit el şi a tot chibzuit, dar n-a găsit nici o rezolvare, aşa că s-a apucat de vrăji.

– Măcar să-i colorez, ca să-i văd mai bine, zise el şi picură un strop ca de vin roşu, care era, de fapt, sînge de vrăjitoare de soiul cel mai bun, ce costase două parale; imediat, micile arătări se făcură rozalii, iar picătura de apă semăna acum cu un oraş plin de sălbatici despuiaţi.

– Ce-ai acolo? întrebă un alt bătrîn vrăjitor, care nu avea nume şi ăsta era lucrul cel mai grozav la el.

– Dacă poţi ghici ce-i asta – răspunse Fîţ-Foială – ţi-o dau ţie; dar nu-i prea lesne să-ţi dai seama dacă nu ştii dinainte ce este!

Şi vrăjitorul, cel fără nume, scrută picătura prin lupă. Scenele ce i se perindau prin faţa ochilor aduceau cu un oraş aievea în care toţi locuitorii rătăceau fără veşminte: îngrozitoare privelişte! Dar şi mai îngrozitor era să-i vezi lovindu-se şi înghiontindu-se, sforţîndu-se şi războindu-se, trăgîndu-se şi izbindu-se unul pe altul. Toţi cei de dedesubt se luptau să ajungă deasupra, iar cei de deasupra erau împinşi dedesubt! „Uite! Uite! Are un picior mai lung decît al meu! Hlup! Gata cu el! Iată-l pe altul cu o mică bubuliţă după ureche, o mică bubuliţă [9] acolo, dar îl doare şi-o să-l doară şi mai şi!” şi l-au făcut bucăţele şi l-au luat şi l-au mîncat, numai şi numai din cauza unei bubuliţe. Iar o altă creatură şedea tare cuminte, ca o fată mare, şi nu-şi dorea decît tihnă şi pace, [10] dar aşa ceva nu puteau îngădui şi au înşfăcat-o, au sfîşiat-o şi au mîncat-o!

– Nostim din cale-afară! zise vrăjitorul.

– Da, dar totuşi ce crezi că este? – întrebă Fîţ-Foială. Poţi ghici ce-i asta?

– Se vede foarte bine! – spuse celălalt – este Copenhaga sau un alt mare oraş, nu-ţi pot spune care pentru că toate arată la fel. Un oraş mare, asta e! [11]

– E doar un strop de mocirlă! [12] spuse Fîţ-Foială.


Note în text

1. Poveste (Eventyr) publicată pentru prima dată în decembrie 1847, în limba engleză (în broşura A Christmas Greeting to My English Friends); în daneză a fost publicată pe 4 martie 1848. Prima traducere românească este semnată de I. Cassian-Mătăsaru şi face parte din ampla culegere Crăiasa zăpezii, Bucureşti, EPL, 1965. Picătura de apă pare să fie rodul direct al amiciţiei lui Andersen cu tizul său, fizicianul şi chimistul Hans Christian ?rsted (descoperitorul fenomenului electromagnetismului). La prima vedere, textul e „ştiinţific” (sau, mai degrabă, unul de popularizare entuziastă a noilor descoperiri ştiinţifice). Andersen scrie că, după lecturarea textului, ?rsted i-ar fi spus: „poate însă că dintre poeţi vei fi singurul care a făcut cel mai mult pentru ştiinţă” (Povestea vieţii mele, trad. de Teodora Popa-Mazilu, ediţia a doua, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1983, p. 196). Dincolo însă de spectaculoasa etalare a infuzorilor, pasiunea pur ştiinţifică este dominată vizibil de înclinaţia moralistă – una dintre caracteristicile de bază ale stilului andersenian. (înapoi la text)

2. În original, Forst?rrelseglas, „sticlă care măreşte”. (înapoi la text)

3. Hans Christian Andersen face cunoştinţă cu microscopul în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea. Invitat fiind la reşedinţa botanistului danez Niels Hofman Bang, specialist în flora acvatică, el are prilejul să contemple o picătură de apă prin „sticla măritoare” a microscopului. (înapoi la text)

4. Vanddraaben fra Dammen, literal: „picătură de apă dintr-un eleşteu/iaz”. În ultima frază din text apare (intensificînd perspectiva derogativ-negativă) termenul (mai dur) Gr?ftevand (Gr?ft „şanţ”, „groapă”; Vand „picătură”, „strop”). (înapoi la text)

5. Picătura de apă, univers miniatural, pare să oglindească (ori să amintească) în detaliu (deşi şarjat) ordinea lumii reale (oraşul devenit, prin raportare, „macrocosmos”). (înapoi la text)

6. Krible-Krable – joc de cuvinte care sugerează mişcarea excesivă (şi fără rost): „a se foi”, „a se fîţîi (încolo şi-ncoace)”; în traducerea lui I. Cassian-Mătăsaru, Foilă-Fojgăilă. (înapoi la text)

7. Părţile componente ale numelui personajului se transformă în verbe (kriblede; krablede). (înapoi la text)

8. Fred og Ro, „linişte şi pace”; cf. Fred og Rolighed, expresia care e folosită spre finalul textului. (înapoi la text)

9. În original, Knop: „mugur”; „coş”, „bubă”. (înapoi la text)

10. Fred og Rolighed (Ro, „linişte”; rolig, „liniştit”, „calm”, „netulburat”; Rolighed, „stare de linişte, de calm”; „lipsă de agitaţie”; „repaus”); coincidenţă cumva tulburătoare: Andersen se va stinge din viaţă (aproape trei decenii mai tîrziu) la Rolighed, reşedinţa familiei Melchior (situată la ?sterbro, lîngă Copenhaga). (înapoi la text)

11. Deşi Andersen (originar dintr-un oraş de provincie) şi-a dorit mereu, cu ardoare, să ajungă în lumea bună a Capitalei, să locuiască în metropolă, textul de faţă actualizează oraşul mare ca topos al decadenţei. De aici impresia de fabulă deghizată în basm pe care Picătura de apă o lasă cititorului. (înapoi la text)

12. În original, Gr?ftevand, „picătură de apă din şanţ”; termenul mocirlă e însă mai percutant şi redă adecvat ambele realităţi la care trimite cuvîntul: picătura de apă luată, ca mostră, din apa murdară dintr-un şanţ; mizeria spirituală a picăturii-oraş. (înapoi la text)


Fragment preluat din volumul:
Hans Christian Andersen - 14 poveşti nemuritoare
Editura Institutul European, Iaşi, 2005





DREPTUL LA SUCCES

Györfi-Deák György


- Calcan, tot tămbălăul acesta n-are nici rost. Nu poţi să te cerţi cu un actor, şi în nici un caz cu o actriţă, îi spuse Pilot, încercând să-l liniştească.

- Dar îţi dai seama ce cere? Să i se iţească gleznele de sub dantela rochiei de mătase.

- Îmi surâde ideea, e şocantă.

- Şi pantofiorii strălucitori de lac!!! explodă Calcan.

Producătorul îl înghionti în joacă şi-i zâmbi prietenos.

- Lasă supărarea, e un capriciu pe care ni-l putem permite.

- Ne vom pune toate gospodinele şi babetele pe cap.

- Să dea dracii în vrăjitoarele din şapte mări! Gândeşte-te că suntem pe cale să realizăm cel mai uluitor film din istoria cinematografiei. Pe Neptun! Orianna e nereida perfectă, parcă a fost anume creată să joace rolul principal din „Mica sirenă”. E tânără, frumoasă şi are talent cu carul.

- E o gâsculiţă plină de ifose.

- Ba-i o lebădă, protestă Pilot. E graţioasă, mândră, atrage privirile, umple sălile. S-a născut cu darul de a vrăji publicul.

Într-adevăr, privită pe ecran, tânăra actriţă radia un farmec inexplicabil. Vorba subversivei Dorada, cronicara de film de la „Tunetul valurilor”: „avea un vino-ncoace adictiv”. Lumea nu se sătura, se îmbulzea s-o vadă, iar şi iar. Dar în particular era o fâşneaţă răsfăţată, căreia i se urcase succesul la cap.

- Lebăda nu face ouă de aur, răspunse tăios Calcan.

Se ştiau de ani de zile, încă de pe vremea când prietenul său îşi începuse cariera artistică. Deşi Pilot terminase institutul de arte teatrale ca şef de promoţie, n-avusese noroc ca actor. Nu-l avantaja nici fizicul, avea un cap ascuţit, ca un morun. Însă era un tip dinamic, plin de pasiune, doldora de idei. A ştiut să-i convingă pe alţii că împreună pot face lucruri măreţe. Ce n-a izbutit ca actor, a depăşit ca regizor şi a împlinit ca producător. Mintea şi flerul l-au ajutat să găsească o formulă de succes: castele de spumă plus şerpi de mare.

Genul fantasy devenise o modă. Lumea se plictisise de binefacerile civilizaţiei tehnologice, tânjea după poveştile străvechi, cu prinţi, prinţese, vrăjitoare şi piraţi posedaţi de demoni.

Pilot le dăduse tinerilor artişti şansa de care el însuşi nu beneficiase. Optase pentru regizorii nonconformişti, dar cu imaginaţie, precum Calcan. Mizase pe scenarişti capabili să producă dialoguri vii, cu replici memorabile. Angajase compozitori de succes pentru ca muzica să reliefeze momentele de tensiune sau să comenteze discret scenele tandre. Iar atu-ul din mânecă îl constituiseră efectele speciale bine făcute şi bine plasate în acţiune.

După primul mare succes, cu „Tentacule”, marile firme dăduseră buzna să-i ofere bijuterii, rochii, aparate casnice, mobilă şi contracte de publicitate. Avea câţi bani poftea şi ştia cum să-i cheltuiască, astfel încât publicul să primească tot ce dorea: emoţii puternice, privelişti nemaivăzute, posibilitatea de a explora lumi inedite, total diferite de realitatea imediată şi totuşi atât de familiare.

Îşi putea permite orice capriciu, inclusiv picioruşele cerute de Orianna, care-l scoseseră din minţi pe Calcan.

- Scena balului trebuie să fie perfectă, îi spusese prietenului său, prinzându-l de aripioară, parcă dorind să-l conducă în lumea de vis a uscatului, să ţâşnească împreună din apă şi să meargă dincolo de cheiurile portului, să străbată împreună ulicioarele strâmte din cetate, să intre împreună în castelul din vârf de munte, să-l ducă până în sala cea mare, unde răsuna muzica şi se auzeau clinchete de pahare.

- Mica prinţesă trebuie să valseze parcă plutind în braţele prinţului, astfel încât toate fetele mării să se viseze în locul ei. Nu mă interesează cât va costa. Chiar dacă Orianna n-are picioare, i le vom picta fotogramă cu fotogramă, cu glezne zvelte şi pantofiori strălucitori de lac în locul suavei înotătoare dorsale.

Îl ameninţă pe Calcan în glumă:

- Nu mă supăra, că pun să le facă tuturor picioare.

Regizorul oftă din adâncul branhiilor şi făcu un semn că renunţă:

- Bine. Ai tot dreptul.

Apoi refuză să mai discute pe această temă.

Trecură încă trei săptămâni, răstimp în care secţia de postprocesare trudi din greu la secvenţele de bal, până desenatorii au reuşit să redea scena de dans conform instrucţiunilor date de Pilot.

La previzionare, Calcan izbucni în râs, dar nu spuse nimic şi lăsă ca greşeala să treacă nesemnalată. Nu era un perfecţionist şi nici n-aveau timpul s-o corecteze. Avea să rămână mica sa răzbunare. Şi a tăcut în continuare.

Vreme de ani şi ani, „Mica sirenă” a fost văzută de zeci de milioane de spectatori pe marele ecran, apoi a fost multiplicată şi vândută în alte câteva milioane de copii video pentru home-cinema. Deşi a încântat generaţii în şir şi a devenit un film de referinţă în istoria genului, nimeni nu şi-a dat seama de eroare. N-ar fi fost remarcată nici azi, dacă la bătrâneţe, în memoriile sale, regizorul n-ar fi atras atenţia asupra ei.

Pentru că în graba lor, artiştii au neglijat faptul că oamenii au o simetrie bilaterală, cu dreptul oglindindu-se la stânga. Ca să termine cât mai repede, cei de la efectele speciale au folosit cu nevinovăţie un singur model de bază, pe care pur şi simplu l-au dublat, astfel încât în final Mica Sirenă s-a trezit cu două picioare identice.

Poate că n-are nici o importanţă şi mă tem că e doar o precizare inutilă, dar o fac, deoarece pentru unii va aduce un spor de tâlc: amândouă erau stângi.





NIMIC NOU LÎNGĂ BĂNEASA [1]

Dan Popescu


Magistrul Anadir [2] păşea nervos prin laboratorul sau. Trebuie s-o mai fac odată - gîndea el - deşi ipotecarul m-a avertizat că inima mea delicată nu va mai rezista la încă o încercare de asta. Trebuie. Măcar o dată. Chiar de ar fi ultima.

Traversă camera şi se opri în faţa oglinzii magice. Privi la montura ei cu reflexe metalice în care erau incluse, cu măiestriea vechilor artizani, toate cele 102 de simboluri magice.

Pentru o clipă , ochii revăzură imagini din trecut. Umbre... Amintiri, unele plăcute, altele nu... Dar numai pentru o clipă. Se scutură. Îmbătrînesc şi mă prostesc, mă vrăjesc singur. Şi-şi aplică viguros cîteva tehnici alternative de control mental.

Limpezit, calm, întinse ambele mîini către simbolurile magice din faţa lui, parcă nerăbdătoare să-i simtă mîinile din nou. Era din nou plin de energia benefică dintotdeauna şi cu o mîngîiere tandră atinse primul simbol.

Şi porni incantaţia.

... să fie Fereastra Albastră.

Şi cel de al 21-lea director...

... să fie ...

(( nu ne putem permite să redăm aici toate cuvintele Magistratului, amintirea ucenicului vrajitor ne este mult prea proaspătă şi nu ne putem face că uităm forţa magică a cuvintelor ...))

O voce fără trup avertiză:

- Dorinţa ta Anadir a fost înregistrată dar dă-mi voie să-ţi aduc aminte că pentru toate există un preţ.

- Va fi plătit - răspunse magistrul fără şovăială. Iar dacă dorinţa mea nu va fi îndeplinită cu graba celui ce scapă de moarte, preţul să fie redus la un sfert!

- Jumătate.

- La un sfert. Ştii că nu mă poţi minţi!

Magistrul mai trecuse prin asta de nenumărate ori. Ştia că urmau clipe lungi şi grele de aşteptare - 20 de secunde pentru muritorii de rînd... În sfîrşit, vocea fără trup anunţă:

- Gata!

Pe platanul de lîngă oglinda magică se materializă o filă acoperită cu un scris mărunt dar citeţ. În partea de sus, cu litere de-o şchioapă, stătea scris „JURNALUL SF - nr. 2001"


Note:

1) Acest text a fost transmis prin fax, la redacţia J.S.F., la data de 13.12.1993, cu urări de „La mulţi ani!” lui Adrian BĂNUŢĂ.

2) Precizez, pentru cei neatenţi, că „Anadir” este o anagramă a lui „Adrian". Şi Adrian Bănuţă a fost neatent. La data de 13.12.1993. Ulterior, a zis că textul nu e publicabil (nu mai ţin minte justificarea).





IUBIREA UNUI VRĂJITOR

Oana Stoica-Mujea


Tunelurile morţii erau împânzite de şerpi şi cranii. Consiliul Vrăjitorilor Morţii era gata să înceapă; nu mai lipsea decât flacăra cea mare şi, totul, era gata. Femeia cu nas coroiat şi cu mâinile zbârcite, a aprins-o. Marea sacrificare din cadrul Consiliului începea. Trei tinere, fecioare, erau aşezate la picioarele piedestalui deasupra căruia mocnea flacăra.

Cel mai tânăr dintre vrăjitori a început ceremonia. În fiecare an un nou învăţăcel punea în practică ceea ce a învăţat de la strămoşi. Întotdeauna, iniţiera, începea cu sacrificiul fecioarelor. Vrăjitorul avea o frumuseţe blajină, un chip angelic, trupul bine definit şi braţele puternice. Pe faţa lui nu se putea citi acea crispare carateristică acestor gen de vrăjitori; şi cu toate astea, sufletul îi era la fel de negru şi plin de ură. Credea în ceea ce strămoşii făceau de secole. Pentru ei fecioria era un păcat ca şi cinstea sau dragostea.

Până să fie creat pământul ei au trăit la porţile iadului. Pe vremea aceea se numeau, Vrăjitorii Întunericului, pe urmă s-au despărţit în două tabere. Nici una din cele două grupări nu dorea binele omenirii. Ambele luptau pentru a aduce haosul şi durerea printre cei de deasupra.

Vrăjitorul cel tânăr - pe nume Marr - a încheiat ceremonia. De aici urma o nouă provocare. Ca şi cei dinnaintea sa, trebuia să se ducă deasupra, să-i urmărească pe muritori, să le afle secretele apoi să-i distrugă. Abia după ce elimina un sat întreg putea fi considerat unul de-al lor.

Ca de fiecare dată, cel mai bătrân, a luat harta lumii şi a aruncat bagheta spre ea. Obiectul magic s-a oprit pe Sotora; un mic sat în vârful munţilor Olimp. Încă se credea că, în acele zone, există creaturi născute de vechii zei. Pentru Marr, era un bun prilej de a descoperii şi alte rase în afară de cea umană. Dacă ar fi distrus mai multe rase ar fi putut fi avansat la funcţia de Consilier al celor tineri. Gândul acesta l-a făcut să schiţeze un zâmbet malefic. Putea să devină învăţător al celor mai tineri ca el sau, chiar, de aceiaşi vârstă.

Încă nu cunoscuse crima, dar ca orice vrăjitor din rasa lui, avea asta în sânge. Cel mai bătrân i-a spus să se pregătească de plecare, să îşi ia cele mai eficiente poţiuni şi cele mai bune arme. În felul acesta nu era nevoit să folosească magia, aceea întunecată.

Două vrăjitoare l-au îmbăiat şi i-au oferit straie omeneşti; alte două creaturi i-au oferit poţiuni şi arme, în cele din urmă, cel mai bătrân, i-a oferit o amuletă a nemuriri. Cu doar câteva cuvinte magice, tânărul a dispărut din abisul întunecat.


* * *


Lacul era mai limpede decât cristalul. Peştii se puteau observa cum se joacă împreună cu cele şase nimfe. Fetele îşi scăldau trupurile albe în apa râului. Nici un muritor nu putea să se scalde acolo, era locul lor şi numai al lor. Legenda spune că, înnainte ca Poseidon să dispară, le-a dăruit ficelor sale un râu al tinereţii veşnice. Soarele le mâgâia pielea fină şi pletele blonde. În fiecare zi, în acest loc, se încingea o joacă pe cinste. Cele şase surate erau nedespărţite, iubeau natura şi oamenii, se dăruiau, veşnic celor nevoiaşi. Erau fiinţe firave, cu suflete alese, fiinţe ale celor drepţi. Se spune că luptau pentru locuitorii din Sotora oferindu-le, astfel, pacea şi bunăstarea.

Cea mai mică şi-a încheiat joaca, preferând să se retragă pe mal. Părul îi acoperea trupul dezgolit şi, soarele, avea grijă să o încălzească. Cu o viteză uimitoare şi-a tras veşmântul alb, şi-a strâns părul în palme ducându-l, pe urmă, în creştet. Ochii îi erau albaştri ca marea însorită, fruntea micuţă şi albă, buzele rotunde şi roşii, trandafirii.

Un zgomot din spatele tufişurilor i-a distras atenţia pentru o clipă. A privit în urma sa dar nu a aobservat nimic: „ Vântul sau vreun animal, a gândit distrată". Privea la surorile ei cum se răsfaţă la lumina soarelului înconjurate de apa pură a râului. Încă, de când s-a născut, s-a simţit mai specială decât celelalte, mai calmă, mai liniştită, mai înţeleaptă. Chiar şi frumuseţea ei le domina, era mult mai pură, atât trupeşte cât şi sufleteşte. Pielea îi era catifelată, plăcută la atingere, ca o catifea de calitate bună; trupul firav.

Era singura care trăia în Sotora. După moartea părinţilor lor o ţărancă s-a oferit să o crească. O iubea nespus, era unica fică pe care o avea. După ritualul zilnic se întorcea în sat. Simţea că acolo îi este locul, nu se simţea nemuritoare şi nici mai presus decât ei. Era seamăna lor.

Fetele au renuţat la bălăceală. Cu toate s-au strâns pe mal. Râdeau şi glumeau fericite. Văzându-le pe ele oricine ar fi avut impresia că lumea nu se mai sfârşeşte. După ce şi-au acoperit trupurile au plecat fiecare spre casa lor.

Lia, cea mai mică, a plecat singură pe cărarea ce ducea spre sat. Vântul o însoţea şi trilurile, fine, ale păsărilor. Din când în când, în spatele ei se mai auzea un foşnet, dar ea nu îl băga în seamă.

Pe înserate a ajuns în sat. O localitate cu câteva căsuţe munteneşti. De acolo se puteau observa toate, părea a fi un sat peste care au trecut nenumărate nenorociri de-a lungul timpului. Casele erau derăpănate şi triste. Nici pe chipurile oamenilor nu se putea citi fericirea; munceau din zori şi până în seară pentru a putea aduce o felie de pâine pe masă.

În fiecare seară se strângeau în mijlocul satului: bărbaţi, femei, copii. Aici îşi plângeau, mizera, existenţă. De cele mai multe ori femeile aducea tuciuri cu mâncare şi îndestulau întreg satul. Seara aceasta era una asemănătoare. Femeile s-au strâns mai din vreme, pentru a aşeza mâncarea pe mesele lungi. Apăreau pe rând şi copii apoi bărbaţii.

Lia a alergat lângă mama ei, dându-i o mână de ajutor. Toată forfota a luat sfârşit, cu toţii erau aşezaţi în jurul mesei, unii mâncau, alţii vorbeau şi copii alergau. Liniştea le-a fost întreruptă de o siluetă ce s-a arătat în faţa lor. Bărbatul cu ochi întunecaţi, trupul mare şi puternic, părul negru şi lung, a poposit în satul lor.

Oamenii au rămas încremeniţi. Bărbaţii şuşoteau iar femeile îşi strângeau copii la piept:

- Seara bună, a salutat bărbatul!

Nimeni nu îndrăznea să îi răspundă doar Lia, şi-a luat inima în dinţi şi a vorbit:

- Bună străinule, ce vânt te aduce în părţile astea?

Privirea străinului a rămas aţintită asupra nimfei. Nu mai văzuse o asemenea frumuseţe. Pentru o clipă un fior rece i-a trecut prin tot corpul. Fără să îşi mute privirea a reuşit să continue:

- Sunt un biet călător. Am plecat în căutarea părinţilor mei, pe care i-am pierdut cu mult timp în urmă. De atunci călătoaresc prin întreaga lume. Până nu voi ajunge la capătul ei nu mă voi lăsa. Cer găzduire pentru o noapte, mâncare şi băutură. M-au atacat hoţii şi mi-au luat tot ceea ce aveam, a mărturisit.

Lia l-a poftit la masa lor. Oamenii şi-au mai revenit, găsind în chipul angelic, al călătorului, sinceritatea. După ce ospăţul a luat sfârşit, nimfa şi bătrâna ei mamă, l-au invitat în casa lor. I-au pregătit camera cea mai frumoasă asigurându-l că este bine venit.


* * *


A trecut o săptămână de când Marr locuia în Sotora. Îi ajuta pe săteni la treburile zilnice şi le asculta poveştile. Nu a aflat prea multe despre ei, erau destul de secretoşi. Dar mai era ceva, Lia. Sentimente tot mai profunde nutrea pentru dânsa. În fiecare zi o urmărea la lac şi apoi pe drumul de întoarcere, o privea, cu coada ochilului, atunci când îi era în preajmă. Inima lui suferise o transformare pe care nu şi-o putea explica. Îşi dorea să stea tot timpul în preajma ei, să îi vorbească şi buzele lui ardeau de o dorinţă ascunsă.

În seara aceea, Lia nu s-a alăturat sătenilor ca de obicei. Stătea singură pe o colină observându-i. Marr s-a îndreptat către ea şi, fără să ceară permisinune, s-a aşezat alături:

- Frumoase stele, a constatat vrăjitorul! Mi-aş dori să trăiesc printre ele, cerul este singura infinitate pe care nu o cunosc.

- Vrei să spui că tu, cunoşti toate infinităţile pământului?

Bărbatul a privit-o pierdut. Şi-a dat seama că a făcut o prostie şi acum va trebui să o repare:

- Nu! Cunosc tot ceea ce vreau să cunosc cu ajutorul imaginaţiei dar, cerul, nu am reuşit să îl aduc în mintea mea. Iubesc culoarea nopţii luminată de stele...

Nimfa i-a atins buzele uşor:

- Ascultă! Trilul păsărilor de noapte. Nu-i aşa că e minunat?

Nu o mai putea asculta. Îşi dorea să o strângă în braţele lui mari, îşi dorea să îşi apropie buzele de ale ei, să îi simtă căldura.

Lia a observat privirea însetată de iubire a tânărului. O emoţie i-a cuprins inima, sentimentul a speriat-o şi fără să vrea s-a retras ceva mai departe:

- Ar trebui să ne întoarcem, a îngânat fata. Mama o să se îngrijoreze.

- Stai! I-a strigat, chiar, când era pe punctul de a pleca. Mai stai o clipă. Mai lasă-mă să te privesc...Aş vrea să îţi spun ce simt, dar nu ştiu cum să o numesc.

- Dragoste, i-a dezvăluit nimfa. Cum poţi să nu cunoşti sentimentul?

A strâns-o în braţe fără să îi răspundă. Timid şi-a apropiat buzele de ale ei. Inima i-a luat-o la trap, alerga ca nebuna, nu putea să o oprească dar nici nu dorea. Picioarele i-au amorţi, întreg trupul i-a amorţit, nu mai simţea decât sângele care curgea cu viteză. În mâinile sale îi ţinea capul micuţ şi rotund, nu îi venea să creadă că este a lui. Era a lui, o simţea făcând parte din fiinţa sa. Trupurile li s-au unit iar căldura ce i-o oferea o simţea până în tălpi.

Fata s-a retras sfioasă. Nu şita ce să-i spună, fără să îşi dea sema, s-a trezit alergând spre sat. Lăsându-l pe el, undeva în urmă. Îi simţea privirea aţintită asupra ei, dar nu se putea întoarce. Sentimentele acelea o speriau, era atât de speriată. Nu ştia să iubească, nu mai iubise până atunci şi, totuşi, îi plăcea fiorul care îi cuprindea trupul.

În dimineaţa zilei următoare s-a dus să îl trezească. El nu era acolo. Pe măsuţa mică erau aşezat câteva sticluţe cu conţinut colorat. A luat-o pe cea albastră. Nu ştia ce poate fi acolo, dar cu siguranţă că nu era nimic bun. Avea de gând să se ducă la suratele ei să le povestească. Ele ştiau mai bine, trecusră prin nenumărate războaie, văzuseră o mulţime de lucruri stranii. Când să iasă din încăpere a observa într-un colţ o spadă de argint. Nu a avut curaj să o atingă, dar avea o forţă misterioasă ce o acapara. A ieşit din cameră ca vârtejul, trezindu-se direct în pădure. A alergat pâna la casa celei mai mari dintre surori.

Cerul şi-a tras cortina de stele, iar luna părea să o vegheze. În casa mică din mijlocul pădurii nu era nici o luminiţă aprinsă. A intrat fără să bată. Nimeni! Pustiu! Mirosul morţii învăluia valea. A alergat spre celelalte surate, dar nici ele nu erau de găsit.

În dimineaţa următoare s-a întors în sat, obosită şi înfometată. Vroia să-l vadă, să-i vorbească, trăgea speranţă că o va ajuta să îşi găsească surorile. Satul era pustiu, parcă totul în jurul ei se năruia. A intrat, cu paşi grăbiţi, în camera lui. Nici unu din lucruri nu mai era acolo. Ce se întâmpla? S-a aşezat în mijlocul camerei şi şi-a lăsat lacrimile să-i curgă şiroaie. Era singură şi speriată.


* * *


Au trecut doi ani de la cumpliata tragedie. Vrăjitorii Morţii dezbăteau în fiecare zi problema celei ce a scăpat măcelului din Sotora. Într-una din zile cel mai bătrân l-a chemat par Marr la el. Încăpera din fundul pământului era mică şi înecăcioasă. Din pereţii pământii, mâinile spiritelor, încercau să îşi găsească salvarea. Vocile lor se auzeau până dincolo de Consiliul Morţilor.

Marr a păşit sfios. Vrăjitorul, din faţa sa, mereu i-a impus un anume respect. S-a aşezat pe jilţul din pământ şi l-a urmărit cu atenţie:

- Am să te mai întreb o dată, a spus vrăjitorul trist. Cum a scăpat? Aminteşte-ţi! Spui că nu îţi aminteşti ca această nimfă să fi trăit în împrejurimi. Gândeşte-te, căci, ea spune că te-a cunoscut. Mai mult, îţi plânge moartea. Ce s-a întâmplat acolo, Marr?

Tânărul a plecat capul. Cât de bine şi-o amintea. Chipul ei gingaşi, gesturile tandre, privirea caldă, cât o iubea. După tot acest timp, el încă o iubea ca şi în prima zi. Numai gândul că ar mai putea să o sărute o dată l-a făcut să se cutremure. Vrăjitorul, cel bătrân, a observat absenţa lui:

- Marr? Ce-i cu tine?

- Nimic! S-a grăbit să răspundă. Doar...nu îmi amintesc de o altă nimfă. Le-am ucis pe toate cinci, nu ştiam că mai există una, a susţinut fără nici un resentiment.

Bătrânul şi-a lăsat capul în palme:

- Trebuie să o găseşti şi să o ucizi înaintea Întunericului. Nu vreau să îşi ia ei merite ce nu le au. Te vei întoarce în Sotora şi o vei căuta. Numai aşa mai putem spăla ruşinea.

Ştia că nu se poate împotrivi, oricât îşi dorea. Nu ştia ce va face când o va revedea ce îi va spune. Ştia cu siguranţă că inima nu îl va lăsa să o ucidă, atunci care să fie scăparea? În afară de el nimeni nu o cunoştea. Ar fi putut să fugă cu ea, poate în felul acesta... Dar nu, în cele din urmă îi vor găsi şi soarta le va decide sfârşitul. Nu ştia ce sau cum să facă.

Întoacerea în Sotora nu era, tocmai, un motiv de bucurie. Atunci a văzut câtă jale a lăsat în urma lui. Lia, încerca să refacă satul, să le dea încredere noilor locuitori. Dar eforturile ei păreau a fi în zadar, oamenii preferând să stea departe de acel loc, pe care, îl considerau blestemat.

Suferinţa nimfei l-a impresionat, inima i s-a umplut de durere, sentiment pe care nu l-a cunoscut până în acel moment. O privea, de după colina cea marea. Vroia să se ducă la ea, să îi vorbească dar nu ştia ce să-i spună, cum să-i spună.

A vegheat mai multe zile satul, de câte ori o vedea inima îi tresărea. Rememora acel sărut la nesfârşit, era singura amintire care îl făcea să zâmbească. A privit-o îndelung, dar a sosit şi clipa în care trebuia să se arate.

Într-una din zilele ploiase de mai şi-a făcut curaj şi a coborât în sat. I se părea mult mai sărăcăcios şi fără de viaţă, Sotora încă îşi jelea morţii.

Când i-a apărut în faţă a rămas nemişcat, trupul nu i-a mai reacţionat. Ei iau căzut din mână ulcelele pline cu apă, l-a privit nevenindu-i să-şi creadă ochilor:

- Marr?!, a suspinat.

- Da, a confirmat timid. M-am întors.

Ochii nimfei s-au înnegrit de furie, de durere. Sentimente contradictorii îi măcinau sufletul; pe o parte ar fi dorit să-i sară în braţe, să-l sărute, pe cealaltă parte îl ura. Nu ştia de ce îl ura, nu cunoştea secretul lui dar sufletul aşa o îndemna:

- Nu ai dispărut o dată cu ceilalţi, l-a interogat fata?

Vrăjitorul şi-a plecat privirea:

- Ce dispariţie?

Nimfa nu i-a crezut neştiinţa, într-un fel îl bănuia. Nu putea să dovedească că el este pricina acestor necazuri, dar inima îi spunea, într-un fel, că simţămintele îi sunt reale.

- De ce te-ai întors? De ce ai plecat?

- Sunt întrebări la care nu îmi pot răspunde nici mie, a spus timid. Aş vrea să îţi pot răspunde, dar nu pot. Nu ştiu ce să spun.

- Nu îmi poţi spune sau nu vrei, s-a răţoit fata? M-ai făcut să te iubesc, pe urmă, ai dispărut din viaţa mea o dată cu tot satul. Cu surorile mele, cu visele şi tot ceea ce iubeam. Ori eşti blestemat şi aduci durerea oriunde te-ai duce, ori tu ai făcut-o!

Nici măcar nu putea contrazice acuzaţiile. O privea cu jind. A reuşit să îi atingă chipul şi să-i fure o sărutare, timidă. Fata s-a fâstâcit. În faţa lui era mică, cât un grăunte în Univers. În ciuda sentimentelor de ură, nu se putea stăpâni în faţa sărutărilor blânde şi a privirii drăgăsoase. Îl iubea şi îl ura deopotrivă. S-a retras fără să îl privească. Lacrimile iau invadat chipul bălai, apoi a dispărut în sptele uşii de chirpici.


* * *


Doi dintre Vrăjitorii Morţii, îl aşteptau pe colina cea înaltă. S-a dus cu inima îndoită. Ei nu o cunoşteau, putea să o lase în viaţă sau să o trădeze şi astfel viaţa ei nu ar mai fi valorat nimic:

- Ai găsit-o?!, a întrebat cel mai învârstă.

- Nu! A spus ferm şi hotărât. Nu am găsit nici o nimfă prin locurile astea, doar ţărănci.

Vrăjitorii l-au privit cu suspiciune:

- Vei mai rămâne până mâine, l-a pus în temă unu dintre ei. Mânie vom trimite un vânător de suflete.

S-a prefăcut a fi resemnat. S-a îndreptat către sat şi a aştepta plecarea celor doi. Pe înserate a îndrăznit să se apropie de Lia, era momentul să o salveze:

- Trebuie să pleci, i-a mărturisit pe un ton grav. Dacă nu vei pleca mâine va fi ultima ta zi de viaţă.

- Ce însemană asta? De ce să plec? Unde să plec? Marr, eşti atât de..., câteodată simt că îmi doresc să te omor. Nu te înţeleg. Explică-mi!

Vrăjitorul i-a luat mâinile într-ale sale. A privit-o profund în ochi şi a sărutat-o cu pasiune:

- Nu îţi pot explica, îţi cer doar să te salvezi. Vor veni după tine...

- Cine?

- Vrăjitorii Morţii, de fapt, un vânător de suflete.

- Ce vor de la mine? Nu am făcut nici un rău nimănui, de ce să mă hăituiască?

Bărbatul şi-a trecut mâinile prin păr, a oftat profund, apoi a strâns-o cu putere la pieptul lui:

- Mă vei urî, ştiu asta. Ai simţit de la bun început. Sunt damnat. Am fost damnat încă de când te-am cunoscut. O dată cu tine am cunoscut iubirea, suferinţa, durerea, sentimente pe care le-am ascuns în ultimii doi ani. Eu am...

Pentru prima oară picături sărate îi şiroiau de-a lungul feţei. S-a oprit uimit. O durere apăsătoare îi încărca inima:

- Eu i-am ucis, a izbutit să recunoască.

Copila şi-a plect privirea, ştia, bănuia, dar acum nu mai putea da timpul înnapoi. Îl iubea şi îl putea ierta. Nu vroia să îl piardă şi pe el se săturase de singurătate. Şi apoi, inima îi bătea cu atâta putere în prezenţa lui... I-a prins capul în mâinile ei mici:

- Am ştiut! Am ştiut tot timpul ce eşti, de unde vii şi ce urmăreşti. Am simţit. Sunt la fel de vinovată ca şi tine de ceea ce s-a întâmplat. Dacă aş fi avut puterea să te opresc la timp...

- Trebuie să pleci, te rog Lia. Pleacă, fără să mai întorci privirea, fără să îţi mai pese de mine sau de altcineva. Cautăţi semenii. Uită. Uită-mă pe mine, cel ce ţi-a adus durerea şi suferinţa.

- Vin-o cu mine!

Ochii bărbatului au zâmbit. Cât şi-ar fi dorit să plece cu ea, să o poată ţine lângă el toată eternitatea:

- Dacă vin cu tine, vom muri împreună. În felul acesta avem şansa de a supravieţui şi apoi, atunci când apele se vor mai linişti voi veni după tine. Îţi jur!

Inima ei s-a oprit pentru o clipă. Ştia că dacă va pleca nu o să-l mai vadă niciodată. S-a aruncat la pieptul lui şi i s-a dăruit toată.


* * *


Când a venit vânătorul de suflete totul era pustiu. Nici urmă de vietate. A deschis uşa de chirpici, singurul loc în care simţea mirsoul morţii. Marr, zăcea mort. Spada de argint i-a străpuns inima. Din câte şi-a dat seama, s-a sinucis.

Ea nu avea să afle niciodată ce s-a întâmplat cu cel pe care îl iubea cu toată fiinţa. Inima ei va rămâne mereu la prima noapte de dragoste, la primul sărut şi la chipul angelic pe care îl iubea. Îl va căuta toată eternitatea cu speranţă în suflet. Asta era pedeapsa ei: să iubească un suflet mort.





PRO-PORŢIE





LINK-URI ALESE


Revista, clubul, cenaclul „Helion”
http://www.helion.arsfan.ro

Asociaţia „H. G. Wells” Timişoara
Redactor: Duşan Baiski
http://http://www.hgwells.ro/

Bilet de voie
Redactor: Györfi-Deák György
http://www.bilet.go.ro

Ţesătorul
Redactor: Florin Pîtea
http://www.amaltea.ro/tesatorul
http://www.geocities.com/themaddancinggod

Literatura şi artele imaginarului
Redactor: Marian Coman
http://www.imaginar.tk/

LiterNet
Redactor: Răzvan Penescu
http://www.liternet.ro/

Net SF
Redactor: Cătălin Sandu
http://www.netsf.org/

Noesis
http://www.noesis.ro

Pagina cronicarului
Redactor: Dan Rădulescu
http://www.rapax.ro/cronicar/index.php

Pagina personală Radu Pavel Gheo
http://www.literati.net/Gheo/

Pagina personală Dan Marius Sabău
http://www.dan-marius.ro/

Pagina personală Sergiu Someşan
http://somesan.home.ro/

Psycomix
Redactor: George Lupeanu
http://www.psycomix.dap.ro

Romanian Top 10 SF
Redactor: Claudiu Oprea
http://ivyco.com/sf/

Scriptmania
http://www.scriptmania.rdsct.ro

SFera
Redactor: Marian Ţarălungă
http://www.sferaonline.ro





ARHIVA ON-LINE


Pro-Scris nr. 01
(17.07 - 15.09.2000)

Pro-Scris nr. 02
(17.09 - 17.12.2000)

Pro-Scris nr. 03-04
(18.12.2000 - 23.04.2001)

Pro-Scris nr. 05-06
(24.04 - 08.08.2001)

Pro-Scris nr. 07-08
(09.08 - 19.11.2001)

Pro-Scris nr. 09-10
(20.11.2001 - 03.03.2002)

Pro-Scris nr. 11-12
(04.03 - 10.06.2002)

Pro-Scris nr. 13-14
(10.06 - 05.10.2002)

Pro-Scris nr. 15-16
(06.10.2002 - 10.02.2003)

Pro-Scris 1 / 2003 (nr. 17-18)
(11.02 - 20.05.2003)

Pro-Scris 2 / 2003 (nr. 19-20)
(21.05 - 13.09.2003)

Pro-Scris 3 / 2003 (nr. 21-22)
(14.09 - 15.12.2003)

Pro-Scris 4 / 2003 (nr. 23-24)
(16.12.2003 - 15.03.2004)

Pro-Scris 1 / 2004 (nr. 25-26)
(16.03.2004 - 27.06.2004)

Pro-Scris 2 / 2004 (nr. 27-28)
(28.06 - 16.10.2004)

Pro-Scris 3 / 2004 (nr. 29-30)
(17.10 - 19.12.2004)

Pro-Scris 4 / 2004 (nr. 31-32)
(20.12.2004 - 19.03.2005)

Pro-Scris 1 / 2005 (nr. 33-34)
(20.04.2005 - 30.06.2005)

Pro-Scris 2 / 2005 (nr. 35-36)
(01.07.2005 - 15.01.2006)

Pro-Scris 3-4 / 2005 (nr. 37-40)
(16.01 - 10.04.2006)





INDEX DE AUTORI


* * * - Critică de critic (Referinţe critice de-a lungul timpului) (Pro-Eminenţe - Ovid S. Crohmălniceanu 3-4)
* * * - Prezenţe SF înspre mainstream (material promoţional al editurii ProLogos) (Pro-Puneri - clasice 5-6)
* * * - Omnibooks Club - Oferta lunii aprilie (Pro-Puneri - clasice 5-6)
* * * - Eurocon 2001 - Press Release (Pro-Gram 9-10)
* * * - Sandu Florea în Dicţionarul de autori SF (Nemira 1999) (Pro-Eminenţe 13-14)
Anghel, Dimitrie - Murmurul fântânei (Va urma 27-28)
Arghezi, Tudor - I. C. Vissarion (Pro-Eminenţe 9-10)
Barthes Roland - Nautilus şi „Corabia beată" (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Bálint, Tibor - Cum s-au împăcat cele două clase (Pro-Ton 29-30)
Bădulescu, Traian - Invitaţie Eurocon (Pro-Gram 5-6)
Bădulescu, Traian - Primul mesaj FNTSF trimis prin mail (Pro-Gram 5-6)
Bădulescu, Traian - Al doilea mesaj FNTSF trimis prin mail (Pro-Gram 5-6)
Bădulescu, Traian - Numai cine se mişcă greşeşte (Pro-Gram 7-8)
Bărbulescu, Radu - De vorbă cu Gheorghe Săsărman (Pro-Eminenţe 11-12)
Bărbulescu, Romulus - Imaginea (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Boţea, Doina - Tripticul curvasasinei (Pro-Poziţii 1)
Boţea, Doina - Mioriţa 1919 (Pro-Poziţii 3-4)
Bufnilă, Mihaela - În umbra zilelor: Despre creioane (Pro-Puneri 31-32)
Bufnilă, Ovidiu - Bărbaţi plecaţi pe front sau cum se scrie istoria după Liviu Radu (Pro-Poziţii 1)
Bufnilă, Ovidiu - Liviu Radu, cruciatul (Pro-Poziţii 1)
Bufnilă, Ovidiu - Volum în pregătire: Cruciada lui Moreaugarin (Pro-Puneri 1)
Bufnilă, Ovidiu - Orgolikon (Pro-Poziţii 2)
Bufnilă, Ovidiu - Marea plictiseală sau Costi Gurgu vestind (Pro-Poziţii 2)
Bufnilă, Ovidiu - Creşterea sau descreşterea biografiei şi Jean-Lorin Sterian descriind (Pro-Poziţii 2)
Bufnilă, Ovidiu - Cum fac pe nebunul bâjbâind prin non-metafizica lui Adrian Ionescu (Pro-Poziţii 3-4)
Bufnilă, Ovidiu - Traian Bădulescu şi îngerii chilugi pe deplin ticăloşiţi (Pro-Poziţii 3-4)
Bufnilă, Ovidiu - Întâlnire de gradul trei - Ana Maria Negrilă (Pro-Poziţii 3-4)
Bufnilă, Ovidiu - Interpretări asupra totalităţii (Pro-Gresii 5-6)
Bufnilă, Ovidiu - Fragmentalia sau risipirea corpurilor (Pro-Poziţii 5-6)
Bufnilă, Ovidiu - Căutându-l pe Cătălin Ionescu prin Agarttha îl descopăr ca fiind atractor al fantasmelor în cascadă în timp ce mentalul se schimbă aceasta fiind cheia Neîmplinitei Shangri-La (Pro-Poziţii 5-6)
Bufnilă, Ovidiu - Iluzoria etatizare a imaginarului si regimul utopic al turismului SF (Pro-Gresii 7-8)
Bufnilă, Ovidiu - Jean Lorin Sterian şi inflaţia corpurilor (Pro-Poziţii 7-8)
Bufnilă, Ovidiu - Michael Haulică deconstruind-o pe Mordelia (Pro-Poziţii 7-8)
Bufnilă, Ovidiu - Închipuirile despre science fiction ale unor tovarăşi-camarazi vaşnici şi berbanţi din listele de discuţii, stricători de e-groups (Pro-Gram 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Cenaclul şi trivialitatea imaginarului (Pro-Poziţii 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Colectivismul şi elitismul înmoaie elanul sefistului român născând ficţiunea rococo (Pro-Poziţii 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Încercare asupra imaginarului românesc pricinuită de burlesca science fiction (Pro-Poziţii 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Încercare asupra personajului tembel care stârneşte silnicia sefistului român spre furibunda plăcere a criticului desuet (Pro-Poziţii 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Scriitorul SF inanimat şi lipsit de insurgenţă, inocent sau ignorant şi despre adevăratul sens al lucrurilor (Pro-Poziţii 9-10)
Bufnilă, Ovidiu - Asupra misiunii (Pro-Poziţii 11-12)
Bufnilă, Ovidiu - Magicienii secretului (Pro-Poziţii 11-12)
Bufnilă, Ovidiu - Economia războiului şi războaiele economiei (Pro-Poziţii 11-12)
Bufnilă, Ovidiu - Imaginea celuilalt şi descompunerea autorităţii (Pro-Poziţii 11-12)
Bufnilă, Ovidiu - Câmpuri magnetice (Pro-Ton 11-12)
Bufnilă, Ovidiu - Senzualitatea hazardului sau despre nesfârşitele interioare ale imaginarului supus revoluţiei sexuale (Pro-Dus 13-14)
Bufnilă, Ovidiu - Magicianul (Pro-Ton 13-14)
Bufnilă, Ovidiu - Eul matricial (Pro-Ton 15-16)
Bufnilă, Ovidiu - Luna pe din dou@ (Pro-Ton 15-16)
Bufnilă, Ovidiu - Meduza (roman integral) (Pro-Ton 17-18)
Bufnilă, Ovidiu - Eseuri ficţionale (Pro-Ton 19-20)
Bufnilă, Ovidiu - Omul apropiat (Pro-Ton 19-20)
Bufnilă, Ovidiu - Apocalipsa după Buf (Pro-Ton 21-22)
Bufnilă, Ovidiu - Marele absent... (Pro-Ton 23-24)
Bufnilă, Ovidiu - Nori pe mare (Pro-Ton 23-24)
Bufnilă, Ovidiu - Norii molateci (Pro-Ton 23-24)
Bufnilă, Ovidiu - Timpul norilor e vălurit (Pro-Ton 23-24)
Bufnilă, Ovidiu - Aventura imaginii (Pro-Puneri 25-26)
Bufnilă, Ovidiu - Literatura sau Ficţiunea (Pro-Puneri 29-30)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice (Pro-Poziţii 2)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice II (Pro-Poziţii 3-4)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice III: Lumi virtuale (Pro-Poziţii 5-6)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice IV (Pro-Poziţii 7-8)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice V: În cerc, de-a pururi (Pro-Poziţii 9-10)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice VI: Ars combinatoria (Pro-Poziţii 11-12)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice VII: Despre gnoza SF (Pro-Poziţii 13-14)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice VIII: Despre sefiştii români (Pro-Poziţii 15-16)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice IX: Două dicţionare (Pro-Poziţii 17-18)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice X: Sociologia sefeului (Pro-Poziţii 19-20)
Bugariu, Voicu - Fragmente critice XI: Romanul sefeului românesc (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Bugariu, Voicu - Împlinirea unui scriitor (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 33-34)
Bugariu, Voicu - O bună carte demodată (Pro-Eminenţe Florin Manolescu 37-40)
Cassian, Nina - Capcana (Va urma 35-36)
Căplescu, Romulus - Actualitatea lui Orwell (I) (Pro-Eminenţe 23-24)
Căplescu, Romulus - Actualitatea lui Orwell (II) (Pro-Eminenţe 23-24)
Căplescu, Romulus - Actualitatea lui Orwell (III) (Pro-Eminenţe 23-24)
Căplescu, Romulus - Clonarea în utopiile negative (Pro-Eminenţe 23-24)
Cărbunaru, Mircea - Anticipaţie testamentară (Pro-File 1)
Cărbunaru, Mircea - Dicţionarul SF trecut prea uşor cu vederea (Pro-File 1)
Cărbunaru, Mircea - Dincolo, în imaginar (Pro-Gresii 2)
Cărbunaru, Mircea - Fandomul românesc vrea altceva (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Cărbunaru, Mircea - Cu Eurocon-ul prin ţară... O istorie agitată (Pro-Gram 5-6)
Cărbunaru, Mircea - Fantasy şi heroic fantasy o explicaţie necesară (Pro-Gresii 5-6)
Cărbunaru, Mircea - Scriitoarele fantasy şi revoluţia romantică a literaturii heroic fantasy (Pro-Gresii 5-6)
Cărbunaru, Mircea - Marea evadare pe Internet (Pro-Gresii 7-8)
Cărbunaru, Mircea - Despre imaginaţie şi evaziune (Pro-Gresii 9-10)
Cernea, Remus - Societatea culturală NOESIS (Pro-File11-12)
Cernea, Remus - Enciclopedia virtuală I. L. Caragiale (Pro-File 13-14)
Cernăuţi-Gorodeţchi, Mihaela - Înfiinţarea lumilor secunde (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Cernăuţi-Gorodeţchi, Mihaela - Paradigme literare ale utopiei (Pro-Poziţii 33-34)
Cernăuţi-Gorodeţchi, Mihaela - Între aici şi altundeva. Fascinaţia unei Alte Lumi (Pro-Poziţii 35-36)
Cernăuţi-Gorodeţchi, Mihaela - Valar (Pro-Eminenţe Tolkien 37-40)
Ciocan, Iulian - Cinci întrebări pentru Ovidiu Bufnilă (Pro-Eminenţe - Ovidiu Bufnilă 3-4)
Colin, Vladimir - Castelul din Carpaţi, azi (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Constantinescu, Cătălin - Modelul antiutopiei ştiinţifice: Aldous Huxley 1 (Pro-Puneri 35-36)
Constantinescu, Cătălin - Modelul antiutopiei ştiinţifice: Aldous Huxley 2 (Pro-Puneri 37-40)
Corbu, Leon R. - Bucharest delendum est! (Pro-Poziţii 2)
Cozmiuc, Constantin - Totul e posibil (I.C. Vissarion, Scrieri alese) (Pro-Eminenţe) 9-10)
Cozmiuc, Constantin - Anticipaţia pentru copii (Pro-Gresii 9-10)
Cozmiuc, Constantin - Riga Cryptocomunistă şi Lapona Şmenel (Pro-Ton 17-18)
Cozmiuc, Constantin - Elemente fantastice în poezia lui Damian Ureche (Pro-Poziţii 29-30)
Cozmiuc, Constantin - Alegorie cu fluturi şi cristalide (Pro-Ton 31-32)
Cozmiuc, Constantin - Iluzia formelor şi forma iluziilor (Pro-Puneri 31-32)
Cozmiuc, Constantin - Suntem pe drumul de la Big Bang la Gnab Gib? (Pro-Puneri 33-34)
Cozmiuc, Constantin - Jules Verne între ştiinţă şi fantezie (Pro-File 33-34)
Creţu, Ion - Viaţa controversată a lui George Orwell (Pro-Eminenţe 23-24)
Crohmălniceanu, Ov. S. - Ştiinţifico - fantasticologie (însemnări despre literatura ştiinţifico-fantastică) (Pro-Eminenţe - Ovid S.Crohmălniceanu 3-4)
David, Robert - "Thinking different" an interview by Robert David (Pro-Fan 5-6)
David, Robert - Dan Silviu-Boerescu - despre dezordinea structurala a neamului românesc (Pro-Poziţii 7-8)
Don Simon - Volum în pregătire: Împotriva Satanei (Pro-Puneri 1)
Dulvac, Horia - Resurse mitologice ale anticipaţiei (Pro-Puneri 29-30)
Dulvac, Horia - Imaginar politic, expresie şi putere 1 (Pro-Puneri 35-36)
Dulvac, Horia - Imaginar politic, expresie şi putere 2 (Pro-Puneri 37-40)
Eliade, Mircea - O călătorie spre centrul pământului (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Florea, Sandu - Benzi desenate (Pro-Eminenţe 13-14)
Florea, Sandu - A Graveyard Tale (Pro-Eminenţe 13-14)
Florea, Sandu - Borderlands (Pro-Eminenţe 13-14)
Florea, Sandu - Garda (Pro-Eminenţe 13-14)
Florea, Sandu - Kumango (Pro-Eminenţe 15-16)
Florea, Sandu - Fortăreaţa (Pro-Eminenţe 17-18)
Florea, Sandu - Hotelul viselor 1-6 (Pro-Eminenţe 13-14)
Florea, Sandu - Hotelul viselor 7-10 (Pro-Eminenţe 15-16)
Florea, Sandu - Hotelul viselor 11-14 (Pro-Eminenţe 17-18)
Florea, Sandu - Hotelul viselor 15-19 (Pro-Eminenţe 19-20)
Florea, Sandu - Kumango 1-4 (Pro-Eminenţe 21-22)
Florea, Sandu - Kumango 5-8 (Pro-Eminenţe 23-24)
Florea, Sandu - Kumango 9-12 (Pro-Eminenţe 25-26)
Florea, Sandu - Kumango 13-16 (Pro-Eminenţe 27-28)
Florea, Sandu - Kumango 17-19 (Pro-Eminenţe 29-30)
Florea, Sandu - Kumango 20-22 (Pro-Eminenţe 31-32)
Galben, Cornel - Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Genescu, Silviu - Progress Report 0: A Doua Săptămână Internaţională de Ştiinţă şi Science Fiction, Timişoara, 19-25 Mai 2003 (Pro-File 13-14)
Genescu, Silviu - Progress Report 1: A Doua Săptămână Internaţională de Ştiinţă şi Science Fiction, Timişoara, 19-25 Mai 2003 (Pro-File 13-14)
Gheo, Radu Pavel - Science Fiction şi Mainstream: inutilul drept la diferenţă (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Gheo, Radu Pavel - La o bere... (Pro-Ton 11-12)
Gheo, Radu Pavel - Ultimele apariţii editoriale în S.U.A. (Pro-File 15-16)
Gherasim, Constantin - Sărac şi singur, scriitorul Alex Ungureanu a trecut "Marele prag" (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Grant, Roberto R. - Ucigaşul melcilor (Pro-Ton 11-12)
Grămescu, Mihail - Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Györfi, Simone - Am fost odată (Pro-Ton 13-14)
Györfi, Simone - O înviere ratată (Pro-Ton 15-16)
Györfi, Simone - Paranormal sau nu, despre iubire (Pro-Puneri 23-24)
Györfi, Simone - Un altfel de science-fiction (Pro-Puneri 25-26)
Györfi, Simone - Impotriva urii (Pro-File 31-32)
Györfi, Simone - Gergő şi cuşca-de-vise (Pro-File 33-34)
Györfi-Deák, Elisabeta Dincolo de orizont (Pro-Eminenţe 9-10)
Györfi, Simone - Halloween, ardeleneşte (Pro-Ton 35-36)
Györfi-Deák, György - Despre distopii, numai de bine (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Györfi-Deák, György - Dincolo de istorie (Pro-Poziţii 5-6)
Györfi-Deák, György - Hrana derbeZeilor - digestie asupra soluţiei antropofagice (Pro-Gresii 7-8)
Györfi-Deák, György - Adevărul despre Drăculea (Pro-Poziţii 7-8)
Györfi-Deák, György - Picătura chinezească (Pro-Poziţii 7-8)
Györfi-Deák, György - Temeinicia cutezanţei (Pro-Poziţii 7-8)
Györfi-Deák, György - Traducerile, o formă subtilă de critică literară (Pro-Gresii 9-10)
Györfi-Deák, György - Ortodoxia salvează etnografia (Pro-Poziţii 9-10)
Györfi-Deák, György - Pre-Scris (Pro-Domo 11-12)
Györfi-Deák, György - Conu Iancu faţă cu ştiinţificţiunea (Pro-Eminenţe 11-12)
Györfi-Deák, György - Crucificarea lui Moreaugarin (Pro-Poziţii 11-12)
Györfi-Deák, György - Un "copil teribil" printre femei (Pro-Poziţii 11-12)
Györfi-Deák, György - Pre-Text (Pro-Test 11-12)
Györfi-Deák, György - Livada (Pro-Ton 11-12)
Györfi-Deák, György - Pre-Scris (Pro-Domo 13-14)
Györfi-Deák, György - "Galbar", prima bandă desenată SF românească (Pro-Eminenţe 13-14)
Györfi-Deák, György - Pre-Supunere (Pro-Test 13-14)
Györfi-Deák, György - Missa solemnis (Pro-Ton 13-14)
Györfi-Deák, György - Era digitală (Pro-File 15-16)
Györfi-Deák, György - Cenaclul H.G.Wells - şedinţa din 12 octombrie 1986 (Pro-Poziţii 15-16)
Györfi-Deák, György - Banda desenată românească în floare (Pro-Puneri 15-16)
Györfi-Deák, György - Vraja desenului pe hârtie (Pro-Puneri 15-16)
Györfi-Deák, György - Soldaţi, vă ordon, treceţi Golful (Pro-Test 15-16)
Györfi-Deák, György - Afacerea Adam (Pro-Ton 15-16)
Györfi-Deák, György - Fergonaut fără frontiere (Pro-File 17-18)
Györfi-Deák, György - O androidă castă şi-o cască albă (Pro-File 17-18)
Györfi-Deák, György - Dino-origami (Pro-Puneri 17-18)
Györfi-Deák, György - Hobiţii în ţara lui Ceauşescu (Pro-Test 17-18)
Györfi-Deák, György - Cine eşti dumneata, domnule Fergonaut? (Pro-File 19-20)
Györfi-Deák, György - Ionel şi ouăle (Pro-Puneri 19-20)
Györfi-Deák, György - Împlinire în 2 (Pro-File 19-20)
Györfi-Deák, György - Mai mult decât Nimic (Pro-File 19-20)
Györfi-Deák, György - Matematica, luată la bani mărunţi (Pro-Test 19-20)
Györfi-Deák, György - Star Wars Origami (Pro-Puneri 19-20)
Györfi-Deák, György - Americanii şi spaţiul cosmic (Pro-Gresii 21-22)
Györfi-Deák, György - Star Trek Origami (Pro-Puneri 21-22)
Györfi-Deák, György - Straniul caz al criticului Jekyll şi al romancierului Hyde (Pro-File 21-22)
Györfi-Deák, György - Şi există un timp pentru a vedea... (Pro-Test 21-22)
Györfi-Deák, György - Termen final: Ziua Judecăţii (Pro-Puneri 21-22)
Györfi-Deák, György - Un Crăciun extraterestru (Pro-File 21-22)
Györfi-Deák, György - Visele şi viitorul (Pro-File 21-22)
Györfi-Deák, György - Arca lui Neo (Pro-Puneri 23-24)
Györfi-Deák, György - Origami: Inelele suverane (Pro-Puneri 23-24)
Györfi-Deák, György - Pre-Facere (Pro-Test 23-24)
Györfi-Deák, György - Punct şi de la căpătâi (Pro-File 23-24)
Györfi-Deák, György - Efecte speciale (Pro-File 25-26)
Györfi-Deák, György - Esenţa adevăratei mişcări (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Györfi-Deák, György - Ilustraţii Tolkien (Pro-Puneri 25-26)
Györfi-Deák, György - În joacă, despre Tolkien (Pro-File 25-26)
Györfi-Deák, György - La stânga-mprejur (Pro-Eminenţe Tolkien 25-26)
Györfi-Deák, György - Origami Tolkien (Pro-Puneri 25-26)
Györfi-Deák, György - Pre-Facere (Pro-Test 25-26)
Györfi-Deák, György - Tolkien cel veşnic verde: Mitologii vegetale (Pro-Eminenţe Tolkien 25-26)
Györfi-Deák, György - Două paloşe (Pro-Ton 27-28)
Györfi-Deák, György - Farmecul derutei (Pro-Poziţii 27-28)
Györfi-Deák, György - Fericit cel ce-şi cunoaşte fraţii (Pro-Poziţii 27-28)
Györfi-Deák, György - O apocalipsă rezolvată (Pro-Poziţii 27-28)
Györfi-Deák, György - Pre-Lucrare (Pro-Test 27-28)
Györfi-Deák, György - Prima monografie critică Tolkien (Pro-Eminenţe Tolkien 27-28)
Györfi-Deák, György - Quenta Raopublisillion (Pro-Eminenţe Tolkien 27-28)
Györfi-Deák, György - Supravieţuirea lui Kennedy (Pro-File 27-28)
Györfi-Deák, György - Tolkien cel veşnic verde: O salcie năbădăioasă (Pro-Eminenţe Tolkien 29-30)
Györfi-Deák, György - Bunica distopiilor (Pro-Puneri 29-30)
Györfi-Deák, György - De la fabulă la space-opera (Pro-Poziţii 29-30)
Györfi-Deák, György - Ea, roboata (Pro-Poziţii 29-30)
Györfi-Deák, György - O machiaveliadă cosmică (Pro-Poziţii 29-30)
Györfi-Deák, György - Pre-Simţire (Pro-Test 29-30)
Györfi-Deák, György - Robotniţa hollywoodiană (Pro-File 29-30)
Györfi-Deák, György - Va fi fost odată (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Györfi-Deák, György - Păstorii copacilor 1 (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Györfi-Deák, György - Noi tărâmuri alb-albastre (Pro-Poziţii 31-32)
Györfi-Deák, György - Neliniştiţii „împroşcători" de cerneală (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Györfi-Deák, György - Pre-Poziţie (Pro-Test 31-32)
Györfi-Deák, György - Păstorii copacilor 2 (Pro-Eminenţe Tolkien 33-34)
Györfi-Deák, György - Codul Opriţă (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 33-34)
Györfi-Deák, György - Pre-Caritate (Pro-Test 33-34)
Györfi-Deák, György - Dincolo de îndoială (Pro-Poziţii 33-34)
Györfi-Deák, György - Trei texte sacre (Pro-Eminenţe Tolkien 33-34)
Györfi-Deák, György - Dincolo de clepsidră (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Györfi-Deák, György - Lista cu greşelile găsite în ediţiile Tolkien româneşti (Pro-Eminenţe Tolkien 33-34)
Györfi-Deák György - SFera şi artele magice (Pro-Poziţii 35-36)
Györfi-Deák György - Autografe craiovene (Pro-File 35-36)
Györfi-Deák György - O utopologie literară (Pro-Poziţii 35-36)
Györfi-Deák, György - Un tărâm de explorat: Borderlands (Pro-File 35-36)
Györfi-Deák, György - Pre-Luare (Pro-Test 35-36)
Györfi-Deák, György - Teologie şi Tolkien (Pro-Eminenţe Tolkien 35-36)
Györfi-Deák, György - Un studiu în albastru (Pro-Eminenţe Cornel Robu 35-36)
Györfi-Deák, György - Lista cu greşelile găsite în ediţiile Tolkien româneşti (Pro-Eminenţe Tolkien 35-36)
Györfi-Deák, György - Confuzii verniene (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Györfi-Deák, György - Autograf MJM (Pro-File 37-40)
Györfi-Deák, György - Pre-Stanţă (Pro-Test 37-40)
Györfi-Deák, György - Fabulă (Pro-Ton 37-40)
Györfi-Deák, György - Colocviu SF la Budapesta (Pro-File 37-40)
Györfi-Deák, György - Helion (Pro-File 37-40)
Györfi-Deák, György - Înşelători şi înşelătorii (Pro-Poziţii 37-40)
Györfi-Deák, György - Elfi (Pro-Eminenţe Tolkien 37-40)
Györfi-Deák, György - Sfertul şi întregul (Pro-Eminenţe Jules Verne 37-40)
Györfi-Deák, György - Sfertul şi întregul (Pro-Eminenţe Florin Manolescu 37-40)
Györfi-Deák, György - Mai mult decât carbonul (Pro-Eminenţe Jules Verne 37-40)
Györfi-Deák, György - Lista cu greşelile descoperite în ediţiile Tolkien româneşti (Pro-Eminenţe Tolkien 37-40)
Hăulică, Michael - Mirări, veşti bune, gelozii (Pro-Gresii 35-36)
Hobana, Ion - Trei simboluri ale anticipaţiei clasice: Robur, „Albatrosul", „Groaza" (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Ionescu, Cătălin - Ficţiuni 3 (Pro-File 1)
Ionescu, Cătălin - Lumi virtuale (Pro-File 1)
Ionescu, Cătălin - Matrix - sau realitatea / iluzia Securităţii (Pro-Poziţii 1)
Ionescu, Cătălin - Societatea europeană de science fiction şi «imaginea» sefeului românesc (Pro-Poziţii 1)
Ionescu, Cătălin - Editorial 1 (Pro-Test 1)
Ionescu, Cătălin - Pro-File (Pro-File 2)
Ionescu, Cătălin - SF-ul, eternitatea şi lumea de dincolo (Pro-Gresii 2)
Ionescu, Cătălin - Editorial 2 (Pro-Test 2)
Ionescu, Cătălin - Pro-Gram: OSR 2001 (Pro-Gram 3-4)
Ionescu, Cătălin - Motocentaurul, simbol, personaj sau găselniţă? (Pro-Gresii 3-4)
Ionescu, Cătălin - Noutăţi şi mai puţin noutăţi (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Ionescu, Cătălin - Cu noi, despre noi (Pro-Puneri - webeliz@nte 3-4)
Ionescu, Cătălin - Cu ei, despre ei (Pro-Puneri - webeliz@nte 3-4)
Ionescu, Cătălin - Editorial 3 sau apropo de „Teoria Conspiraţiei" (Pro-Test 3-4)
Ionescu, Cătălin - Cronica unor orgolii anunţate (Pro-Gram 5-6)
Ionescu, Cătălin - SF, minciuni şi internet (Pro-Poziţii 5-6)
Ionescu, Cătălin - Pro-Puneri - webeliz@nte (Pro-Puneri 5-6)
Ionescu, Cătălin - Noutăţi, mai puţin noutăţi şi - de ce nu? - mică publicitate (Pro-Puneri - clasice 5-6)
Ionescu, Cătălin - Editorial 5: Nimic nou despre FNTSF (Pro-Test 5-6)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Ovidiu Bufnilă - 10 întrebări în exclusivitate (Pro-Eminenţe 7-8)
Ionescu, Cătălin - „Indestructibilul" - un science fiction trecut prea uşor cu vederea (Pro-Gresii 7-8)
Ionescu, Cătălin - Un experiment rarisim (Pro-Poziţii 7-8)
Ionescu, Cătălin - 3 Noutăţi (Pro-Puneri 7-8)
Ionescu, Cătălin - Editorial 7: Nimic despre FNTSF; nimic nou despre Eurocon 2001 (Pro-Test 7-8)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Liviu Radu- 10 întrebări în exclusivitate (Pro-Eminenţe 9-10)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Sorin Sârbulescu- 10 întrebări în exclusivitate (Pro-Eminenţe 9-10)
Ionescu, Cătălin - Eşecul Eurocon 2001 (Pro-Gram 9-10)
Ionescu, Cătălin - Democrata dictatură a incompetenţilor (Pro-Poziţii 9-10)
Ionescu, Cătălin - Foşnind din hârtie (Pro-Puneri 9-10)
Ionescu, Cătălin - „Fugărind" televizorul (Pro-Puneri 9-10)
Ionescu, Cătălin - Editorial 9 -10: Mileniul SF-ului (Pro-Test 9-10)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Radu Pavel Gheo - 10 întrebări în exclusivitate (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionescu, Cătălin - Rollerball 2002 (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionescu, Cătălin - Troia, întâmplător (Pro-Ton 11-12)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Sandu Florea- 10 întrebări în exclusivitate (Pro-Eminenţe 13-14)
Ionescu, Cătălin - Cronică TV americană (Pro-Gresii 13-14)
Ionescu, Cătălin - România, de la Dracula la Nicolae Carpaţi (Pro-Puneri 13-14)
Ionescu, Cătălin - Crimă perfectă de gradul patru (Pro-Ton 13-14)
Ionescu, Cătălin - Din nou despre Nicolae Carpaţi (Pro-File 15-16)
Ionescu, Cătălin - Tu(r)nurile gemene dinspre Alamo (Pro-Test 15-16)
Ionescu, Cătălin - Impactul „Scientific American" (Pro-File 17-18)
Ionescu, Cătălin - Puterea tradiţiei „Quanticipaţia" (Pro-File 17-18)
Ionescu, Cătălin - Elfii şi piraţii „României de mijloc" (Pro-Test 17-18)
Ionescu, Cătălin - National Geographic şi puterea imaginii (Pro-File 19-20)
Ionescu, Cătălin - Quanticipaţia continuă (Pro-File 19-20)
Ionescu, Cătălin - Ioan Petru Culianu 1991 - 2003 (Pro-Poziţii 19-20)
Ionescu, Cătălin - Ioan Petru Culianu sau SF-ul între magie şi poliţie (Pro-Poziţii 19-20)
Ionescu, Cătălin - Matrix Reîncărcat şi / sau PSD Reloaded (Pro-Test 19-20)
Ionescu, Cătălin - Visul lui Stephen King (Pro-File 19-20)
Ionescu, Cătălin - Atlantykron: sfârşitul copilăriei (Pro-Poziţii 21-22)
Ionescu, Cătălin - Terminator 3: TX, via X-72 (Pro-Puneri 21-22)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Dan Popescu (Pro-Eminenţe 21-22)
Ionescu, Cătălin - Gustul amar al Revoluţiei (Pro-Puneri 23-24)
Ionescu, Cătălin - Pre-Gătire (Pro-Dus 23-24)
Ionescu, Cătălin - Vorbe cu Robert David (Pro-Eminenţe 23-24)
Ionescu, Cătălin - Amerika şi ficţiunea politikă (Pro-Puneri 25-26)
Ionescu, Cătălin - Lungul şi întortocheatul drum (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Ionescu, Cătălin - Pre-Schimbare (Pro-Test 25-26)
Ionescu, Cătălin - Răbdarea timpului (Pro-Eminenţe Tolkien 25-26)
Ionescu, Cătălin - Test reuşit de Universitate (Pro-Poziţii 25-26)
Ionescu, Cătălin - Pre-Viziune (Pro-Test 27-28)
Ionescu, Cătălin - Smallville versus Metropolis (Pro-File 27-28)
Ionescu, Cătălin - Despre un altfel de circ (Pro-File 29-30)
Ionescu, Cătălin - Moştenirea lui Asimov (Pro-File 29-30)
Ionescu, Cătălin - Chris Reeve (1952 - 2004): Superman, Supererou (Pro-File 31-32)
Ionescu, Cătălin - Pre-Texte & Con-Texte: Teoria conspiraţiei revizitată (Pro-Test 31-32)
Ionescu, Cătălin - Evadarea (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Ionescu, Cătălin - Pre-Cădere : Star Wars 3 sau câteva decenii de copilărie (Pro-Test 35-36)
Ionescu, Cătălin - Insuportabila frivolitate a prestanţei profesioniste (Pro-Gresii 35-36)
Ionescu, Cătălin - CPSF: O jumătate de veac (Pro-File 37-40)
Ionescu, Cătălin - Pre-Car: Epitaf pentru cyberpunk (Pro-Test 37-40)
Ionescu, Cătălin - Centrul Labirintului (Pro-Eminenţe Cornel Robu 37-40)
Ionescu, Cătălin - Fascinaţia Stargate (Pro-File 37-40)
Ionică, Lucian - Antologii şi culegeri SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Ce-i de făcut? (Literatură şi paraliteratură SF) (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Chestionar SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Rezultatul chestionarului SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Elemente SF în literatura generală (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Explicaţii necesare (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Însemnări despre ideea SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Justificări şi argumente (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Natura literaturii SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Privire ipotetică asupra devenirii literaturii SF (Pro-Eminenţe 11-12)
Ionică, Lucian - Schiţa unei posibile structuri (Pro-Eminenţe 11-12)
Iovănel, Mircea - În care autorul se râde... (Pro-Poziţii 29-30) Iside, Dolce - Nicolae, marea amăgire sau marea afacere? (Pro-Poziţii 23-24)
Iside, Dolce - Nicolae, The Great Deceiver Or The Great Business? (Pro-Poziţii 23-24)
Labiş, Nicolae - Dor (Va urma 23-24)
Lazu Robert - Fantezia de la Sfântul Ignaţiu de Loyola la Tolkien (Pro-Eminenţe 27-28)
Lazu, Robert - Un personaj de basm: Aragorn (Pro-Eminenţe 29-30)
Lazu, Robert - Arborebărbos (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Lazu, Robert - Pledoarie pentru basmul modern (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Lazu, Robert - Elrond şi Elros (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Lazu, Robert - Dialoguri despre lumea lui Tolkien (Pro-Gresii 35-36)
Lazu, Robert - Întoarcerea dragonului rătăcitor (Pro-Gresii 37-40)
Lem, Stanislaw - Noile sisteme de armament ale secolului XX (2) (Pro-Gresii 19-20)
Loghin, Cristian (împreună cu Marian Mirescu) - Matrix Involutions (BD) (Pro-Puneri 23-24)
Lovinescu, Eugen - Sămănătorismul muntean - I. C. Vissarion (Pro-Eminenţe 9-10)
Manolescu, Florin - Basmul S.F. (Pro-Eminenţe 9-10)
Manolescu, Florin - Contra-utopia (Pro-Eminenţe 23-24)
Marius, Dan - Lupul (Pro-Ton 31-32)
Marius, Dan - Misiunea scriitorului SF (Pro-puneri 31-32)
Martin, Victor - Elogiul muncii de partid (Pro-Ton 29-30)
Martin, Victor - Timpul (Va urma 29-30)
Merişca, Lucian - România şi SF-ul (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Merişca, Lucian - Ultima greşeală (Pro-Ton 27-28)
Mirescu, Marian (împreună cu Cristian Loghin - Corto - Matrix Involutions (BD) (Pro-Puneri 23-24)
Moşoiu, Adriana - Despre singurătatea bărbatului cu o mie de femei (Pro-Poziţii 13-14)
Moşoiu, Adriana - Trecerea (Pro-Ton 13-14)
Moşoiu, Adriana - Poza cu Mediterana (Pro-Ton 15-16)
Moşoiu, Adriana - Mai bine Guvernator decât Terminator (Pro-Puneri 21-22)
Nicolaev, Marina - Alexandru (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Niţă, Dodo - Sandu Is Back! Pro-Eminenţe 13-14)
Opriţă, Mircea - Extras din „Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară" (Pro-Eminenţe - Adrian Rogoz 5-6)
Opriţă, Mircea - Extras din „Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară" (Pro-Eminenţe - Vissarion 9-10)
Opriţă, Mircea - Anticipaţia românească. Fragment inedit din a 2-a ediţie, în curs de tipărire (Pro-Eminenţe 15-16)
Opriţă, Mircea - Anticipaţia românească. Fragment inedit din a 2-a ediţie, în curs de tipărire (Pro-Eminenţe 17-18)
Opriţă, Mircea - Deliciile cyberpunk-ului (Pro-Eminenţe 19-20)
Opriţă, Mircea - Homo ucronicus (Pro-Eminenţe 21-22)
Opriţă, Mircea - O cheie pentru camerele interzise (Pro-Eminenţe 23-24)
Opriţă, Mircea - Ovidiu Bufnilă (Pro-Poziţii 25-26)
Opriţă, Mircea - Sfârşitul Ţiganiadei (Pro-Poziţii 25-26)
Opriţă, Mircea - Singurătatea abstracţiunilor de cursă lungă (Pro-Poziţii 27-28)
Opriţă, Mircea - De la fulguraţia simbolică la substanţă (Pro-Poziţii 29-30)
Opriţă, Mircea - Un basm galactic (Pro-poziţii 31-32)
Opriţă, Mircea - Sergiu Someşan (Pro-Eminenţe Sergiu Someşan 31-32)
Opriţă, Mircea - O antologie în doi timpi (Pro-poziţii 33-34)
Opriţă, Mircea - Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Opriţă, Mircea - Un tratat despre SF (Pro-Eminenţe Cornel Robu 35-36)
Opriţă, Mircea - Eternul Jules Verne (Pro-Eminenţe Jules Verne 35-36)
Opriţă, Mircea - Florin Manolescu (Pro-Eminenţe Florin Manolescu 37-40)
Opriţă, Mircea - O cheie pentru camerele interzise (Pro-Poziţii 37-40)
Paligora, Constantina - Epitaf pentru un prieten (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Perşa, Dan - Omul hedonist şi alte paragrafe (Pro-Gresii 19-20)
Petrescu, Liviu - Pro/Fil (Extras din Dicţionarul scriitorilor români) (Pro-Eminenţe - Ovid S.Crohmălniceanu 3-4)
Philippide, Alexandru - Schiţă pentru autoportret (va urma 31-32)
Pienescu, Doina - Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Pîrligras, Viorel - Salonul benzii desenate „BD Craiova 2002" (Pro-Puneri 15-16)
Pîrligras, Viorel - Lumea lui Tolkien, aşa cum e (Pro-Gresii 35-36)
Popescu, Dan - Premiile Sigma (Pro-Puneri 5-6)
Popescu, Dan - Foto-ghicitoare (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cuvînt către Scriitori 2001 (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Premiile SIGMA Ediţiile 2001-2002 (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cărţile F & SF apărute în anii 2000-2004 (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cărţile F & SF apărute în anul 2002 eligibile (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cărţile F & SF apărute în anul 2003 eligibile (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cărţile F & SF apărute în anul 2004 eligibile (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cărţile F & SF apărute în anul 2005 eligibile (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Cuvînt de re-venire (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Propuneri pentru Premiile de Excelenţă (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - Regulament Premiile SIGMA 2005 (Pro-File 35-36)
Popescu, Dan - In memoriam Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Alexandru Ungureanu 35-36)
Propp, V. I. - Morfologia basmului (Pro-Eminenţe 29-30)
Radu, Liviu - Literatura SF între arta populară şi arta elitistă (Pro-Poziţii 1)
Radu, Liviu - Country music şi science fiction - o paralelă între două lumi paralele? (Pro-Gresii 2)
Radu, Liviu - Despre receptarea literaturii SF (Pro-Poziţii 2)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele II (Pro-Poziţii 3-4)
Radu, Liviu - Despre structura geometrică a societăţii (Pro-Puneri - clasice 3-4)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele III Literatura western şi literatura SF (Pro-Poziţii 5-6)
Radu, Liviu - SF-istul ca personaj al actualităţii (Pro-Gresii 7-8)
Radu, Liviu - Despre Stăpânul inelelor (Pro-Poziţii 7-8)
Radu, Liviu - Înlemnirea timpului şi alte întâmplări (Pro-Poziţii 7-8)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele IV Literatura SF şi romanele cu samurai (Pro-Poziţii 7-8)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele (5) Thriller-ul şi sf-ul, doi fraţi vitregi, dar vitregi bine (Pro-Gresii 9-10)
Radu, Liviu - Din nou în săptămâna lumii fragmentate (Pro-Poziţii 9-10)
Radu, Liviu - Lem, într-o postură inedită (Pro-Poziţii 9-10)
Radu, Liviu - Un vampir metafizic (Pro-Poziţii 9-10)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele - Fantasy şi science fiction (Pro-Gresii 11-12)
Radu, Liviu - Mesagerul (Pro-Ton 11-12)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele - Horror şi SF (Pro-Gresii 13-14)
Radu, Liviu - Un final pesimisto-optimist (Pro-Poziţii 13-14)
Radu, Liviu - Despre îngeri păzitori şi scriitori (Pro-Poziţii 13-14)
Radu, Liviu - În primul rând, despre singurătate (Pro-Poziţii 13-14)
Radu, Liviu - Cazul Iov - secţiune multiplan (Pro-Ton 13-14)
Radu, Liviu - Între şerpi şi păianjeni (Pro-File 17-18)
Radu, Liviu - O altfel de astronautică (Pro-File 17-18)
Radu, Liviu - O cruciadă pentru literatură (Pro-File 17-18)
Radu, Liviu - Ştiinţă politizată (Pro-File 17-18)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele (8) Literatura istorică şi SF-ul (Pro-Poziţii 17-18)
Radu, Liviu - Adevăratul sfârşit al Fundaţiei (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Din nou despre Lumea disc (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Din nou, despre maşina timpului... (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Europa izolată (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele: Literatura sentimentală (Pro-Poziţii 19-20)
Radu, Liviu - Şi a apărut Lumea disc... (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Un detectiv de modă nouă (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Un romantic nevindecabil (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Un viitor incert şi sumbru (Pro-File 19-20)
Radu, Liviu - Crăciun în plină vară (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Manipularea fricii (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - O alegorie tragică (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - O nouă călătorie prin trupul uman (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele: Literatura pentru copii şi cea SF (Pro-Poziţii 21-22)
Radu, Liviu - Rama şi misticismul clarkian (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Rominia noastră cea de toate zilele (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Un basm clasic (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Un marţian fabricat în laborator (Pro-File 21-22)
Radu, Liviu - Despre demenţă şi manipulare (Pro-File 23-24)
Radu, Liviu - Femeie într-o lume a bărbaţilor (Pro-File 23-24)
Radu, Liviu - Gotic întârziat sau romantism întârziat? (Pro-File 23-24)
Radu, Liviu - Paralele între lumi paralele: Hulitele telenovele - din perspectivă SF (Pro-Poziţii 23-24)
Radu, Liviu - Abaţia 2 (Pro-Poziţii 25-26)
Radu, Liviu - Harry Potter 5 (Pro-Poziţii 25-26)
Radu, Liviu - Literatura pornografică (Pro-Poziţii 25-26)
Radu, Liviu - O lucrare monumentală (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Radu, Liviu - Despre moarte, cu amuzament (Pro-Poziţii 27-28)
Radu, Liviu - Încă o lume cyberpunk (Pro-Poziţii 27-28)
Radu, Liviu - Pătimiri în serial (Pro-Poziţii 27-28)
Radu, Liviu - Şansa autorilor români (Pro-Puneri 27-28)
Radu, Liviu - O trilogie probabilistică din doar două părţi (Pro-Poziţii 29-30)
Radu, Liviu - Un horror cu extratereştri (Pro-Poziţii 29-30)
Radu, Liviu - Aventuri cosmice şi discriminare (Pro-Poziţii 31-32)
Radu, Liviu - Dumnezeu ne priveşte cu coada ochiului (Pro-Poziţii 31-32)
Radu, Liviu - Un paradox temporal nu prea paradoxal (Pro-Poziţii 31-32)
Radu, Liviu - Neînţelese sunt căile domnului (Pro-Poziţii 33-34)
Radu, Liviu - Literatură popular-elitistă (Pro-Poziţii 35-36)
Radu, Liviu - Cărămizi (Pro-Poziţii 37-40)
Robu, Cornel - Secolul SF (Pro-File 1)
Robu, Cornel - Interviu cu Voicu Bugariu (Pro-File 1)
Robu, Cornel - Ucronia şi principiul antropic al timpului
- glose la apariţia în româneşte a unui clasic roman SF - (Pro-Gresii 2)
Robu, Cornel - Pro/Fil (Extras din Dicţionarul scriitorilor români) (Pro-Eminenţe - Gheorghe Săsărman 3-4)
Robu, Cornel - Portret (Extras din Timpul este umbra noastră) (Pro-Eminenţe - Ovid S.Crohmălniceanu 3-4)
Robu, Cornel - Bun venit istoriei contrafactuale! (Pro-Gresii 3-4)
Robu, Cornel - Extras din Dicţionarul scriitorilor români (Pro-Eminenţe - Adrian Rogoz 5-6)
Robu, Cornel - Eterna şi pitoreasca Românie (Pro-Poziţii 5-6)
Robu, Cornel - Science fiction şi istorie contrafactuală (partea I) (Pro-Gresii 7-8)
Robu, Cornel - Estetica dezastrului (Apocalips SF) (Pro-Gresii 9-10)
Robu, Cornel - Imaginarea dezastrului (Apocalips SF) (Pro-Gresii 9-10)
Robu, Cornel - Science fiction şi istorie contrafactuală (partea II) (Pro-Gresii 9-10)
Robu, Cornel - Science fiction şi istorie contrafactuală (partea III) (Pro-Gresii 11-12)
Robu, Cornel - Polaritate spirituală, nu geografică sau geopolitică (Pro-Poziţii 13-14)
Robu, Cornel - Restitutio in integrum (Pro-Poziţii 13-14)
Robu, Cornel - Science fiction „adevărat" (Pro-Gresii 15-16)
Robu, Cornel - Boala vacii grase (primul simptom) (Pro-Gresii 15-16)
Robu, Cornel - Boala vacii grase (al doilea simptom) (Pro-Gresii 17-18)
Robu, Cornel - Boala vacii grase (al treilea simptom) (Pro-Gresii 19-20)
Robu, Cornel - Perspectiva istoriei literare (Pro-Eminenţe Mircea Opriţă 25-26)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 1: Autorul fără operă sau opera fără autor? (Pro-Poziţii 25-26)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 2: Cum apare opera fără autor (Pro-Poziţii 25-26)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 3: Opera lui Shakespeare (Pro-Poziţii 25-26)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 4: Opera nu are autor, tot aşa cum Universul nu are Creator (Pro-Poziţii 27-28)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 5: Opera nu are autor, autorul nu există (Pro-Poziţii 27-28)
Robu, Cornel - Paradoxul operei fără autor 6: Cine-a scris operele lui Shakespeare? (Pro-Poziţii 27-28)
Robu, Cornel - Alexandru Ungureanu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Robu, Cornel - Paradoxurile timpului în science-fiction 1 (Pro-Puneri 35-36)
Robu, Cornel - Paradoxurile timpului în science-fiction 2 (Pro-Puneri 37-40)
Romila, Adrian G. - Lumea lui J. R. R. Tolkien, în câteva pagini (Pro-Eminenţe Tolkien 29-30)
Rusz, Lívia - Prezentare (Pro-Eminenţe 27-28)
Rusz, Lívia - Ilustraţii la "O poveste cu un hobbit" (The Hobbit) (Pro-Eminenţe Tolkien 27-28)
Săsărman, Gheorghe - Dilemele scriitorului pribeag (Pro-Eminenţe - Gheorghe Săsărman 3-4)
Săsărman, Gheorghe - Adrian Rogoz sau modestia Eruditului (Pro-Eminenţe - Gheorghe Săsărman 3-4)
Săsărman, Gheorghe - Realitatea virtuală - un duh scăpat din clondir (Pro-Eminenţe - Gheorghe Săsărman 5-6)
Săsărman, Gheorghe - Varianta balcanică (Pro-Ton 11-12)
Săsărman, Gheorghe - Operaţiunea K3 (Pro-Ton 13-14)
Sârbulescu, Sorin - Reign Of Fire 2002 (Pro-File 15-16)
Sârbulescu, Sorin - Signs (Pro-File 15-16)
Sârbulescu, Sorin - To Boldly Go Where No Romanians Have Gone Before - Star Trek: The Experience (Pro-Puneri 15-16)
Secheşan, Gheorghe - Asumarea lumii interioare (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Shepard, Lucius - The Timex Machine (Pro-File 15-16)
Someşan, Sergiu - Tramvaiul (Pro-Ton 17-18)
Someşan, Sergiu - Născocirea (Pro-Ton 19-20)
Someşan, Sergiu - Fata de pe malul mării (Pro-Ton 21-22)
Someşan, Sergiu - Oul (Pro-Ton 21-22)
Someşan, Sergiu - Sfaturi pentru un editor de literatura SF (Pro-Gresii 21-22)
Someşan, Sergiu - Numărul Fiarei (Pro-Ton 23-24)
Someşan, Sergiu - Ultimul visător (Pro-Ton 23-24)
Someşan, Sergiu - Vizită de lucru (Pro-Ton 23-24)
Someşan, Sergiu - Aproape îngeri (Pro-Ton 25-26)
Someşan, Sergiu - Miturile esenţiale (Pro-Ton 25-26)
Someşan, Sergiu - Ceara pierdută (Pro-Ton 27-28)
Someşan, Sergiu - Oviraptorul (Pro-Ton 27-28)
Someşan, Sergiu - Întâlnire cu Isabel (Pro-Ton 29-30)
Someşan, Sergiu - Să n-o săruţi pe Isabel (Pro-Ton 29-30)
Someşan, Sergiu - Poiana îngerilor (Pro-Ton 31-32)
Someşan, Sergiu - Merele Evei (Pro-Ton 33-34)
Stancu, Eugen - Perceptions of a literary genre: Science Fiction Literature in Romania 1955-1974 (Pro-Gresii 19-20)
Szabó, Sándor - Tolkien pe Marte (Pro-Eminenţe 13-14)
Tamaş, Cristian - De la Macondo la McOndo - Literatura latino-americană se americanizează (Pro-Puneri 17-18)
Tamaş, Cristian - Explorarea spaţiului (Pro-Puneri 17-18)
Tamaş, Cristian - Teoria cosmică a francezilor Igor şi Grichka Bogdanov postulează un Big Bang cât se poate de original (Pro-Puneri 17-18)
Tamaş, Cristian - Dincolo de Marele Prag (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Tamaş, Cristian - Apariţii editoriale SF şi F 2005 (Pro-File 37-40)
Tillman, J. A. - O convorbire la sfârşit de mileniu (Pro-Eminenţe 11-12)
Tismăneanu, Vladimir - George Orwell şi eroismul lucidităţii (Pro-Eminenţe 23-24)
Tolkien, J. R. R. - Fantezia (un capitol din studiul "Despre poveştile cu zâne") (Pro-Eminenţe 13-14)
Tolkien, J. R. R. - Mythopoeia (Pro-Eminenţe 13-14)
Tolkien, J. R. R. - Epilog (din studiul "Despre poveştile cu zâne") (Pro-Eminenţe 15-16)
Tolkien, J. R. R. - Scrisori de Crăciun (Pro-Eminenţe Tolkien 31-32)
Tolkien, J. R. R. - Scrisori de Crăciun 2 (Pro-Eminenţe Tolkien 33-34)
Tolkien, J. R. R. - Scrisori de Crăciun 3 (Pro-Eminenţe Tolkien 35-36)
Tolkien, J. R. R. - Scrisori de Crăciun 4 (Pro-Eminenţe Tolkien 37-40)
Ungureanu, Alexandru - Dicţionarul SF (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Ungureanu, Alexandru - Cei dintr-o lacrimă (Pro-Ton 33-34)
Ungureanu, Alexandru - Norocosul (Pro-Ton 33-34)
Ungureanu, Dănuţ - Sandu (Pro-Eminenţe Al. Ungureanu 33-34)
Ursu, Horia Nicola - Pregătiri diverse la Omnibooks (Pro-Puneri 1)
Vásárhelyi, Lajos - Vreme pierdută - Maşina timpului 2002 (Pro-File 15-16)
Vasile, Geo - Nemurirea într-un scenariu milenarist (Pro-Poziţii 13-14
Vighi, Daniel - Literatura S.F. (Pro-Eminenţe Florin Manolescu 37-40)
Voiculescu, Vasile - Arhitectul (Va urma 37-40)
Voiculescu, Vasile - Dincolo de atom (Va urma 21-22)
Voiculescu, Vasile - Sonetul CLXX (Va urma 25-26)
Wass, Albert - Apa trece, pietrele rămân (Pro-Ton 33-34)





PRO-NUME





LISTA NEAGRĂ


Toate îşi au vremea lor şi
fiecare lucru de supt ceruri
îşi are ceasul lui.
Eclesiastul, 3.1


rEAliZaTORi:

Györfi-Deák György- wEbmaSTer / ediTOr-şeF / pRO-miSiOnar
Cătălin Ionescu- weBmAsTEr / eDiTOr


aU CoLAboRaT:

Adrian Bănuţă
Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi
Cătălin Constantinescu
Simone Györfi
Robert Lazu
Dan Popescu
Oana Stoica-Mujea
Cristian Tamaş
Virgona Vilius

Free JavaScripts:
http://www.hypergurl.com/





PRO-SCRIS





VA URMA?


Everybody knows that the dice are loaded.
Everybody rolls with with the fingers crossed.
Everybody knows the war is over.
Everybody knows the good guys lost.
Everybody knows the fight was fixed.
The poor stay poor, the rich get rich.
That's how it goes.
Everybody knows.

Everybody knows that the boat is leaking.
Everybody knows the captain lied.
Everybody got this broken feeling.
Like their father or their dog just died.
Everybody talking to their pockets.
Everybody wants a box of ciocolates.
and a long stern rose.
Everybody knows.

(Leonard Cohen - Everybody knows )
  

Toată lumea ştie că acu-i momentul
Toată lumea aşteaptă semnul nevăzut,
Toată lumea ştie că războiu-i gata,
Toată lumea ştie că cei buni au pierdut.
Toată lumea ştie că jocu-i trucat
Săracu-i sărac şi bogatu-i bogat,
Ai o şansă la o mie,
Şi toată lumea ştie.

Toată lumea ştie că barca ia apă
Toată lumea ştie: cârmaciu-a minţit.
Toată lumea simte acea dezolare
Ca şi cum câinele sau tatăl le-a murit.
Toată lumea-şi numără banii-n buzunare
Toată lumea vrea un cadou sau o floare
Ce veselie,
Toată lumea ştie.

(Leonard Cohen - Toată lumea ştie)


Fragment.
Traducere în limba română Mircea Cărtărescu, din volumul:
Mircea Mihăieş - Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen
Editura Polirom, 2005, p. 277.