luni, 12 aprilie 2010

Kuczka Péter - Literatura ştiinţifico-fantastică în Ungaria (1)

.

Definirea genului science-fiction este un drum prin deşert, tivit cu schelete albite şi, pe ici pe colo, cu câte un mormânt anonim în care odihnesc călătorii temerari, porniţi pe calea aceasta. Văzduhul e încremenit, soarele dogoreşte neîndurător, toată lumea ştie că undeva, pe geana zării, există o oază, dar nimeni n-a ajuns încă până la ea... Să nu apucăm deci nici noi drumul acesta.

Dificultăţile definirii stau în primul rând în contradicţia internă implicată însăşi denumirii de literatură şi de artă ştiinţifico-fantastică. Ştiinţă şi fantastic - cum se împacă focul cu apa, imaginea lumii cuprinsă în legi, cu jocul poeziei şi al imaginaţiei ?

Conform excelentei constatări făcute de profesorul Darko Suvin, o altă contradicţie se exprimă prin situaţia paradoxală a literaturii ştiinţifico-fantastice: ea este, concomitent, cea mai modernă şi cea mai tradiţionalistă dintre arte; în acelaşi timp conservatoare şi de avangardă; în acelaşi timp distrugătoare a tradiţiei şi ocrotitoare dârză a ei.

Fără să continuăm enumerarea paradoxurilor - destul de numeroase - vom îndrăzni afirmaţia că, până acum, încercările de a da o definiţie au rămas zadarnice, având drept rezultat doar nişte dispute sterpe. De fapt, fiecare dintre definiţii caută, implicit, să-l identifice pe precursorul genului, să stabilească perspectiva în care îi descoperă, în trecutul omenirii, pe primii premergători.

Să evităm deci disputele, să alegem calea mai uşoară - deşi nici aceasta nu e presărată cu flori! - şi să admitem că science-fiction-ul este ceea ce milioane de cititori din lumea întreagă denumesc science-fiction. Să nu ne impunem limite restrictive; să ne pară bine când cineva depistează - în mituri, în basmele populare, în Homer sau în Biblie - unele motive, idei, imagini poetice sau „poante" ale domeniului ştiinţifico-fantastic.

Interpretând atât de larg noţiunea definiţiei, putem afirma, fără doar şi poate, că literatura ştiinţifico-fantastică maghiară are un trecut considerabil. Chiar în cazul definirii celei mai sever limitate, tot trebuie să admitem că literatura ştiinţifico-fantastică originală din Ungaria a luat naştere cu 150-180 de ani în urmă. Opere traduse - utopii, călătorii fantastice, romane imaginând noi forme de stat, utopii ştiinţifice şi tehnice etc. etc. - întâlnim deja în secolele şi XVIII. Comenius şi-a scris şi şi-a pus în scenă la Sárospatak primele utopii didactice; utopiile iluminismului englez şi francez erau citite în Ungaria întocmai ca şi faimosul roman al lui Holberg, intitulat „Călătoria subpământeană a lui Nicolaus Klimius".

Dacă nu pui la socoteală diferitele scrieri fantastice privind cavalerii rozelor, francmasonii şi alchimiştii, dacă nu ţii seamă de „Tariménes utazása" (Călătoria lui Tarimenes) de Bessenyei György şi de alte numeroase lucrări de la începutul secolului XIX, atunci „îi descoperi pe strămoşii diferitelor utopii fantastice şi pe ai romanului ştiinţifico-fantastic de astăzi în beletristica maghiară a anilor 1830-1840" - după cum scrie Pándi Pál [1] în ultimul dintre studiile sale. La acea epocă, apariţia gândirii moderne, ştiinţifice şi a preocupării faţă de problemele sociale este semnalată de o mulţime de nuvele despre călătorii în Lună, de romane şi povestiri de mare popularitate consacrate progresului tehnic, catastrofelor mondiale sau unor societăţi imaginare, din viitor.

Spaţiul nu ne permite să facem aici enumerări extinse; voi menţine deci, în privinţa secolului trecut, doar operele a doi dintre clasicii maghiari proeminenţi.

Bibliografiile occidentale (franceze, germane, engleze) ale literaturii ştiinţifico-fantastice menţionează printre tradiţii şi drama filozofică „Az ember tragédiája" (Tragedia omului) de Madách Imre, precum şi numeroase opere ale lui Jókai Mór - în primul rând lucrarea sa amplă, în trei volume, intitulată „A jövő század regénye" (Romanul secolului viitor).

Apărută în 1862, opera lui Madách [2] le-a dat multă bătaie de cap istoricilor literari şi esteticienilor noştri care au interpretat-o. Conform excelentei analize moderne, făcută de Radó György, „«Tragedia omului» este, făţiş şi fără echivoc, ştiinţifico-fantastică nu numai în cele trei tablouri a căror acţiune se petrece în viitor, ci, în afară de tablourile de cadru, în toate tablourile istorice". Tabloul al doisprezecelea al dramei plasează acţiunea într-un falanster din viitor. Omenirea este guvernată de ştiinţă; comorile Terrei, materiile sale prime sunt în mare parte epuizate; societatea s-a mecanizat, oamenii de ştiinţă luptă zadarnic pentru valorificarea energiilor latente ale materiei.

În tabloul al treisprezecelea, Adam şi însoţitorul său Lucifer încearcă să părăsească planeta (acţiunea se petrece în cosmos), dar tentativa lor eşuează: cei doi sunt nevoiţi, să revină. Radó György defineşte acest tablou drept unul al fantasticului tehnologic.

Tabloul al patrusprezecelea face parte din fantasticul biologic. Terra e în curs de răcire totală; numai în câteva locuri - decăzut la condiţii primitive - omul mai vegetează - degenerat în mijlocul naturii degenerate -, ducând o luptă penibilă pentru a-i smulge oceanului încremenit sub sloiuri o bucăţică de hrană. „Dacă vreodată va fi întocmită o antologie universală a literaturii ştiinţifico-fantastice clasice - spune Radó în încheiere - în ea vor deţine un loc de cinste tablourile 12, 13 şi 14 din «Tragedia omului»..."

Jókai Mór [3] - unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai beletristicii maghiare - publica „Romanul secolului viitor" cu un veac în urmă, în 1872. În centrul peripeţiilor se situează o invenţie, şi anume miraculoasa substanţă denumită „ichor". Puţini autori de anticipaţie „au inventat" o substanţă atât de uluitoare ca „ichor"-uI. Acesta se pretează la orice: poţi fabrica din el arme, medicamente, maşini zburătoare, blindaje şi cine ştie câte altele ! Aerovehiculele eroilor sunt acţionate cu energie electrică; ea le asigură deplasarea rapidă, ca şi victoriile în război. Fireşte, optica socială a lui Jókai este desuetă; el a făcut pronosticuri despre viaţa noastră, dar pe noi unele idei ale lui, ca aserţiunea că „fiii secolului viitor îl încoronează rege pe Árpád de Habsburg" ne fac să zâmbim. Totuşi această operă constituie un etalon pentru autorii scrierilor ştiinţifico-fantastice de astăzi. Căci ceea ce este mai durabil în romanul lui Jókai e încrederea în ştiinţă, concepţia conform căreia progresul tehnic e legat de cel social, încrederea în victoria finală a omului devenit stăpân pe foiţele naturii. Or, tocmai aceste elemente îl consacră deschizător de drumuri pentru cele mai nobile tradiţii ale anticipaţiei actuale. În afară de „Romanul secolului viitor", Jókai a mai scris numeroase alte romane şi nuvele ştiinţifico-fantastice; să menţionăm aici „Egészen az Északi Pólusig" („Până la Polul Nord"), „A csigák regénye" („Romanul melcilor"), „Oceania", „Ahol a pénz nem Isten" („Unde banul nu e Dumnezeu") şi la urmă, dar nu pe ultimul Ioc, miraculoasa viziune asupra Ţării magnetismului, un fragment de neuitat din romanul său „Fekete gyémántok" („Diamantele negre").

La sfârşitul secolului trecut, în Ungaria, concepţia ştiinţifico-fantastică nu e semnalată doar prin opere romantice, ci şi prin cărţi care propagă vederi socialiste şi comuniste îmbrăcate în haina romanului sau a nuvelei, genuri ce se bucurau de o mare popularitate.

Dintre numeroasele cărţi de acest fel trebuie să menţionăm neapărat una.

Az új világ" („Lumea nouă"), de Tóvölgyi Titusz, a apărut în 1888, concomitent cu celebra „Looking Backward" a lui Bellamy, Subtitlul „Lumii noi" anunţa „un roman din societatea socialismului şi a comunismului". Acţiunea se petrece în anul 2300, la Budapesta; omenirea alcătuieşte deja o singură familie, nu mai există averi particulare şi moşteniri, nu mai există bariere între naţiuni şi nici mizerie, necinste, imoralitate şi război. Acţiunea, plină de neprevăzut, este interesantă: se pun într-însa probleme ca dragostea şi, mai ales, dispariţia deosebirii dintre oamenii frumoşi şi cei urâţi.

În prefaţa romanului său, Tóvölgyi arăta că el „nu îndeamnă la revoltă, nu instigă, nu încalcă legea presei". Totuşi poliţia acelei epoci n-a ţinut seama de afirmaţiile autorului; Tóvölgyi a fost deferit tribunalului şi condamnat la un an închisoare - pe care o părăsea copleşit de amărăciune, în timp ce cartea Iui Bellamy devenise pretutindeni în lume subiect de discuţie...

Să facem acum un mare salt peste romanele, nuvelele, utopiile, scrierile ştiinţifico-fantastice şi scrierile pentru tineret de la sfârşitul secolului trecut şi de la cumpăna celor două veacuri, mulţumindu-ne să evocăm doar cartea lui Makay István „Repülőgépen a Holdba" („Cu avionul în Lună"), în care, pentru prima dată în literatura maghiară, figurează cosmonauţi cu „scafandru"; aceştia fac şi o plimbare în spaţiul interplanetar, apoi aselenizează şi găsesc pe Lună o societate alcătuită din oameni ciudaţi care locuiesc în peşteri.

Literatura primului deceniu al secolului XX era pătrunsă de febra şi de emoţia înnoirii şi, fireşte, abunda de opere consacrate ştiinţei, tehnicii şi orânduirii sociale din viitor, subiectele fiind amplasate într-un cadru fantastic. Tematica science-fiction-ului englez, francez sau german aprinsese şi în Ungaria imaginaţia scriitorilor şi a cititorilor. Zborul, diferitele mijloace de locomoţie, noutăţile tehnice, invenţiile erau probleme cărora le-au fost consacrate numeroase romane; paginile cărţilor ştiinţifico-fantastice maghiare din acea epocă erau pline de nave cosmice, maşini subterane, submarine, mecanisme acţionate cu energie nucleară etc. etc. Multe dintre aceste opere nu aveau o adevărată valoare literară, propunându-şi mai degrabă să fie distractive sau să popularizeze cunoştinţele tehnice-ştiinţifice. Pe atunci în Ungaria fuseseră traduse toate cărţile lui Jules Verne; erau editate în serie romanele lui Wells, dar şi ale unor autori ca francezul Robida, rusul N. N. Şelonski, polonezul Zulawski sau germanul Kurt Lasswitz. Viaţa literară în plin avânt, activitatea editorială şi publicistică nemaipomenit de bogată şi de multilaterală îi aprovizionau pe cititorii maghiari cu povestiri captivante, fantastice. Mai mult chiar, să nu uităm că, încă de la începuturile sale, cinematografia maghiară a produs pelicule ştiinţifico-fantastice şi fantastice. Adesea regizorii maghiari, ajunşi mai târziu în America sau în Anglia, îşi reluau pur şi simplu filmele de succes din patrie...

Progresul ştiinţei a contribuit şi el la dezvoltarea genului. Ştirile şi evenimentele din lumea aviaţiei, a radiofoniei, a fizicii şi a chimiei ofereau de asemenea idei bune autorilor de romane pentru tineret şi de romane distractive.

Să ne ocupăm însă numai de scriitorii care au reprezentat Ia un nivel înalt literatura ştiinţifico-fantastică, prin opere bogate în idei. Sunt scriitorii grupaţi în jurul revistei „Nyugat", publicaţie progresistă a epocii.

Cel mai de seamă dintre ei este poate Karinthy Frigyes [4], oarecum înrudit spiritualiceşte cu Wells sau Karel Capek. În opera complexă a lui Karinthy găseşti la tot pasul romane şi nuvele ştiinţifico-fantastice : are două „Gulliveriade"; acţiunea romanului „Utazás Faremidóban" („Călătorie în Faremido") se desfăşoară într-o lume a maşinilor, a automatelor şi a roboţilor fără slăbiciuni omeneşti, pe când „Capillaria" ne înfăţişează un univers submarin, o societate a femeilor nespus de frumoase şi a bărbaţilor degeneraţi. Ambele cărţi sunt în acelaşi timp satire amare, caricaturi ale concepţiilor şi moravurilor conservatoare din acea epocă. Nuvelele Iui Karinthy Frigyes se integrează şi mai categoric, şi mai univoc în literatura ştiinţifico-fantastică modernă. Autorul a îmbogăţit arsenalul de mijloace ale genului, adăugându-i numeroase „descoperiri" ştiinţifice şi tehnice: el a inventat cea de-a patra stare a materiei, incarnatorul; maşinile autoreproducătoare; fotografierea gândurilor; moartea magnetică; omul care nu poate fi ucis şi încă multe altele, toate numai pentru ca în povestirile sale să pună faţă în faţă Inteligenţa şi Raţiunea omenească eu iraţionalismul şi obscurantismul. Karinthy se simţea înrudit cu enciclopediştii iluminismului francez; era un umanist, un adept şi un posedat al argumentelor şi al ideilor ştiinţifice. Adora ştiinţele naturale; chiar tensiunea specifică a stilului şi a limbajului său rezultă din faptul că a împerecheat termenii abstracţi ai filozofiei şi ai ştiinţelor naturale cu expresiile concrete, sugestive, plastice ale artei. Secretele, misterele şi rebusurile îi aprindeau imaginaţia; căuta şi punea mereu întrebări chiar când ştia că epoca sa nu-i poate da răspunsuri mulţumitoare. Karinthy Frigyes a exercitat asupra literaturii ştiinţifico-fantastice maghiare actuale o considerabilă influenţă, dar nu una exterioară, ci una de profunzime, legată de viziune, de atitudine şi de concepţie.

(continuare în însemnarea din 11 aprilie)


Articol apărut în:
CPSF 439, p. 18-22.
În româneşte de Gelu Pateanu


Note în text:

1. Pándi Pál (Kardos Pál, n. 1926) - istoric şi critic literar, profesor universitar şi publicist din Ungaria.

2. Madách Imre (1823-1864) - poet şi scriitor maghiar clasic. Capodopera lui „Az ember tragédiája" (Tragedia omului) a fost tradusă în româneşte de Octavian Goga.

3. Jókai Mór (1825-1964) - romancier romantic maghiar, care a influenţat profund atât evoluţia prozei maghiare, cât şi procesul de formare al cititorilor. În 1848 a fost unul dintre conducătorii tineretului revoluţionar din Budapesta.

4. Karinthy Frigyes (1887-1928) - prozator, poet şi umorist maghiar, una dintre figurile proeminente ale literaturii moderne din Ungaria.

duminică, 11 aprilie 2010

Kuczka Péter - Literatura ştiinţifico-fantastică în Ungaria (2)

.
(continuare a însemnării din 12 aprilie 2010)


Tot sub influenţa lui Karinthy şi-a scris excelentul roman şi Szathmári Sándor, unul dintre „clasicii” maghiari aflat încă în viaţă. Cartea este, de asemenea, o „GuIIiveriadă”, şi se intitulează „Utazás Kazohiniában” (Călătorie în Kazahinia). Călătorul face cunoştinţă cu două societăţi: una total raţională, alta iraţională, dar fuge disperat din amândouă, deoarece extremele sunt insuportabil de neomeneşti. În nuvelele lui mai recente, Szathmári tratează la un înalt nivel artistic problemele omului în luptă cu maşinile şi tinde spre exprimarea unor adevăruri filozofice. „în operele lui Szathmári - scrie Keresztury Dezső - aventurile imaginaţiei ştiinţifice (dealtfel povestite de un scriitor bine informat şi care construieşte cu o precizie inginerească) vorbesc întotdeauna despre o idee, despre un sentiment care se situează «deasupra aventurii». Evident, cititorului îi dau de gândit şi învăţămintele acestor nuvele...

Mulţi scriitori de la „Nyugat” au scris opere ştiinţifico-fantastice, dar una dintre cele mai valoroase îi aparţine însuşi redactorului Babits Mihály (1883-1941), o personalitate proeminentă a literaturii maghiare, poet de cultură europeană, estetician şi traducător do mare clasă. Romanul său intitulat „Elza pilóta, vagy a tökeletes társadalom” (Pilotul Elza sau societatea perfectă) a apărut sub forma de volum în 1933. Acţiunea se petrece în epoca războiului veşnic, într-un viitor îndepărtat, în lumea adăposturilor subterane şi a măştilor de gaze, în „societatea perfectă” a bombardamentelor de aviaţie şi a femeilor chemate sub arme. Romanul desfăşoară două intrigi paralele. Celalalt fir urmăreşte activitatea unui om de ştiinţă care creează un mic Pământ experimental şi pe el, viaţa organică, spre a observa în mic istoria omului. Ambele fire se curmă tragic - ceea ce nu este surprinzător în epoca de consolidare a fascismului. Eroina principală, pilotul Elza, moare în război; omul de ştiinţă pleacă în Cosmos pe micul Pământ creat de el, dar consumă întregul aer din atmosfera acestuia, toate rezervele, alimentele, materiile prime şi moare. Romanul este un dublu avertisment din anul 1933 : războiul poate însemna pieirea omenirii, după cum pieire poate însemna risipa nesăbuită a comorilor terestre şi lipsa de previziune...

Romanele ştiinţifico-fantastice din deceniul al patrulea şi al cincilea vorbeau în primul rând despre spaimă şi teroare. Pe atunci Europa era cutreierată de tancuri, şi numai un mic număr de scriitori avea puterea sa se elibereze de sub apăsarea ororilor prezentului, spre a căuta viitorul şi a-l mai întrevedea sub semnul speranţei. Romanele ştiinţifico-fantastice ale acelor ani se adresau în primul rând tinerilor şi erau foarte adesea îmbâcsite cu vederile feroce, antiumane ale şovinismului, ale naţionalismului sau ale fascismului. Totuşi, chiar şi în acea epocă au putut apărea în anticipaţia maghiară modernă tradiţii valoroase : opere care zugrăveau un viitor drept şi omenos. Fireşte, era greu să eludezi cenzura fascismului horthyst şi orice mesaj cinstit trebuia mascat: dar criticii, ca şi cititorii înţelegeau şi sensurile strecurate printre rânduri.

Iată ce scria pe atunci eminenţii) gazetar antifascist Bálint György (1906-1942) într-o critică a unui roman de anticipaţie: „romanul fantastic satisface setea de basm a omului crescut în marile oraşe, sub influenţa ştiinţelor naturale şi a tehnicii. Cei ce se temeau că civilizaţia epocii maşinilor va anihila basmul au greşit ca şi cei ce credeau că progresul tehnicii şi al ştiinţelor naturale va dăuna libertăţii, personalităţii sau şanselor omului de rând. Totul depinde de cei în mâna cărora se află maşina şi laboratorul...

După terminarea războiului, odată cu eliberarea, s-au deschis perspective noi şi în faţa literaturii ştiinţifico-fantastice maghiare. Au început să se editeze, rând pe rând - în ediţii prime sau ca reluări - romanele fantastice sovietice, operele lui Alexei Toistoi, Beleaev şi alţii, ca şi scrierile lui Huxley, Capek, Wells, Conan Doyle. E cazul să menţionăm aici că prima bibliografie (nicidecum completă) a literaturii ştiinţifico-fantastice de limbă maghiară conţine aproape o mie de titluri, iar dacă o răsfoieşti te convingi că atât în trecut cât şi în prezent activitatea editorială din Ungaria s-a străduit mereu să dea publicităţii cele mai bune opere din străinătate. Or, bibliografia la care ne referim enumeră cel mult o treime dintre operele apărute...

În primul deceniu de după război, literatura maghiară a manifestat interes mai ales faţă de prezent, scriitorii din Ungaria fiind preocupaţi de tematica şi problematica înfăptuirii orânduirii socialiste. La acea epocă se considera că literatura ştiinţifico-fantastică este în primul rând o literatură pentru tineret, un surogat al romanului de aventuri sau o formă populară, romanţată a propagării cunoştinţelor ştiinţifice. Operele create în acest deceniu suscitau mai cu seamă interesul tineretului.

Trebuie să menţionăm din perioada respectivă proeminentul roman „Ibolyaszinű feny” (Lumina violacee), de Földes Péter [5] şi operele Klárei Fehér. [6]

Cotitura survine pe la începutul deceniului al şaptelea. Pe atunci s-au pornit disputele de elucidare privind locul, rolul, sarcinile, problemele de estetică şi de conţinut ale literaturii ştiinţifico-fantastice, Apăreau necontenit romane şi culegeri de nuvele conţinând cele mai bune scrieri din lume în acest domeniu, opere valoroase semnate de clasicii genului. Tot atunci a cunoscut cititorul maghiar numele lui Bradbury, Simak, Barjavel, Boulle, Efremov, Lem, Nesvadba, Dneprov, Bilenkin, Robert Merle, Daniel Keyes, al fraţilor Strugaţki şi al multor altor scriitori eminenţi.

Scriitorii polemizau pătimaş şi-şi realizau operele ştiinţifico-fantastice de tip nou; cititorii polemizau şi mai pătimaş, înghiţind cu aviditate noile scrieri. Discuţiile teoretice, sintezele de istorie literară, preocupate de noua metamorfoză a genului, câştigau un rol de seamă. Una dintre cele mai mari reviste literare din Ungaria, „Új irás”, publica un număr special, consacrat literaturii de science-fiction : cititorii fondau cluburi, făcând schimb de opinii în mici foi şapirografice; în afară de aceasta, avântul cunoscut de literatura ştiinţifico-fantastică din Ungaria era secondat de nenumărate întâlniri cu cititorii, spectacole de cinematograf şi alte iniţiative.

Ca forţă motrice, în spatele tuturor acestora se afla mereu comitetul de lucru pentru literatura ştiinţifico-fantastică, înfiinţat în cadrul Uniunii scriitorilor maghiari. Comitetul organiza discuţii şi premiere cinematografice „pro domo”, întâlniri între scriitori şi reprezentanţii disciplinelor de ştiinţe naturale - astronomi, matematicieni, fizicieni, biologi. Trimestrial, comitetul edita un buletin de informare teoretică intitulat „SF Tájékoztató” (Informatorul SF), în care publica lucrările cele mai importante din domeniul esteticii, criticii şi istoriei literare, oferind informaţii recente şi Importante asupra situaţiei şi asupra problemelor literaturii ştiinţifico-fantastice din toată lumea.

Tot acest comitet de lucru a avut iniţiativa primei conferinţe consultative a scriitorilor şi a teoreticienilor literaturii ştiinţifico-fantastice din ţările socialiste, organizată în octombrie 1971 la Budapesta, prin grija Uniunii scriitorilor maghiari. Conferinţa aceasta constituie un însemnat pas înainte în dezvoltarea literaturii ştiinţifico-fantastice din ţările socialiste. Participanţii s-au informat reciproc asupra activităţii desfăşurate în ţara lor, şi-au comunicat rezultatele teoretizărilor, s-au ocupat de relaţia dintre fantastic şi realism, au discutat Ia nivel înalt despre rolul şi sarcinile literaturii fantastico-ştiinţifice. S-a convenit şi asupra faptului ca în viitor întrunirile au să se repete, că legăturile frăţeşti vor fi strânse mai mult, că se vor edita antologii comune şi se va proceda la schimburi de experienţă. Conferinţa a fost preocupată şi de modul în care ţările socialiste trebuie să participe Ia diferitele manifestări, congrese şi conferinţe internaţionale; a luat act şi a făcut aprecieri pozitive asupra faptului că în rândurile scriitorilor şi ale cititorilor din ţările capitaliste înaltul nivel artistic şi conţinutul de idei al literaturii ştiinţifico-fantastice socialiste stârneau un viu interes.

Între timp, pe la jumătatea deceniului al şaptelea, au început să fie publicate în Ungaria şi colecţii de cărţi SF. Două - cele mai importante - apar la editurile „Móra” şi „Kossuth”. Cea dintâi, într-o formă grafică plăcută şi la un preţ foarte accesibil, editează în primul rând operele scriitorilor maghiari şi străini moderni. Colecţia editurii „Kossuth” conţine mai ales clasici de peste hotare, asigurând aceleaşi condiţii. Tirajul variază între 20 000 şi 40 000 de exemplare şi se poate spune că se epuizează în câteva zile.

Câţiva ani au fost suficienţi spre a putea ajunge să vorbim cu satisfacţie despre succesele noii literaturi ştiinţifico-fantastice maghiare. Numeroşi scriitori au abordat acest gen care prezintă atâtea posibilităţi interesante. Hernády Gyula [7], Mesterházi Lajos [8], Darázs Endre, Kuczka Péter [9], Balázs Arpád, Bogati Péter, Bárány Tamás [10], Örkény István [11], Cserna József, Moldova György [12] - ca să nu amintim decât numele cele mai importante - au publicat o mulţime de nuvele ştiinţifico-fantastice.

Pe lângă nuvele, au apărut, unul după altul, numeroase romane extrem de valoroase. Ele nu se mai menţineau în limitele romanului pentru tineret; sub aspectul obiectivelor, al mijloacelor şi al rezultatelor sale, noua literatură ştiinţifico-fantastică maghiară este o literatură matură, care se adresează adulţilor, folosind mijloacele literaturii celei mai exigente.

Nu putem face o prezentare - şi nici măcar o enumerare completă - a romanului, totuşi trebuie să menţionăm măcar câteva opere de seamă. În fruntea acestora, două romane de Fekete Gyula [13] : „Szerelmesek bolygója” (Planeta îndrăgostiţilor) şi „Kék sziget” (Insula albastră). Fekete se înrudeşte cu utopiştii: îl preocupă mai puţin viitorul fantastic al tehnicii sau al ştiinţei şi preferă să caute rezolvări pentru problemele societăţii, respectiv pentru perfecţionarea orânduirii ei. „Planeta îndrăgostiţilor” este o imagine satirică a „societăţii bunei stări” din viitor, iar „Insula albastră” - o utopie aproape „clasică” a unei societăţi pe care o dirijează ştiinţa şi raţiunea, dar care este silită să pună mâna pe arme, spre a se angaja în lupta împotriva fascismului cotropitor. Un umor amărui şi un umanism specific îi asigură lui Fekete Gyula un loc aparte în literatura ştiinţifico-fantastică maghiară.

Autorul romanului „Ogg második bolygója” (A doua planetă a lui Ogg) este un scriitor tânăr: Lengyel Péter. Acţiunea se desfăşoară în Timpul şi în Spaţiul infinit, pe planete extrem de îndepărtate între ele şi pe corpuri cereşti transformate în nave cosmice. Eroii romanului sunt atacaţi - „din întunericul de afară” - de o periculoasă şi tenebroasă voinţă, Trrg, creierul îmbibat de spaime şi crescut până la proporţii înspăimântătoare, dar care - conform propriei sale logici - sfârşeşte prin a se autodistruge.

Trei romane ale lui Csernai Zoltán - „Titok a világ tetején” (Secretul de pe acoperişul lumii), „Az özönvíz balladája” (Balada potopului) şi „Atleontis” - alcătuiesc o trilogie şi încearcă să explice la modul fantastic unele momente obscure de la începuturile istoriei umanităţii. În trecut au sosit pe Terra cosmonauţi dintr-o lume străină, pricinuind cataclisme, adică intervenind în evoluţia planetei, şi trasând direcţia acestei evoluţii. Prezenţa şi activitatea lor de pe Pământ explică miturile antichităţii, potopul, dispariţia Atlantidei şi multe alte probleme arheologice nedezlegate.

Mult timp, Szepes Mária a scris romane pentru copii. Numai recent s-a decis să cultive literatura ştiinţifico-fantastică. Romanul ei „Surayana élő szobrai” (Statuile vii din Suraiana) a stârnit imediat discuţii contradictorii. Cartea ţine mai degrabă de domeniul fantasticului poetic, înrudindu-se, poate, cu Bradbury sau cu literatura ştiinţifico-fantastică franceză. Pe Szepes Mária o interesează sufletul omenesc şi lupta forţelor binelui şi ale răului. În cartea ei - captivantă, plină de neprevăzut şi pigmentată cu un anume erotism - se comite o eroare ştiinţifică în urma căreia nişte forţe cosmice teribile invadează umanitatea, dezlănţuind şi materializând energiile latente din subconştientul oamenilor. Încheiată prin victoria forţelor pozitive ale binelui, cartea este un avertisment: ea atrage atenţia asupra faptului că nu ne putem mulţumi să cucerim natura, ci trebuie să încătuşăm şi energiile sumbre, nocive ale instinctualităţii noastre.

Gyertyán Ervin - altminteri un eminent estetician - a scris mai multe povestiri hazlii despre roboţi. În una dintre ele, intitulată „Kibernerosz tündöklése és bukása” (Mărirea şi decadenţa lui Kiberneros), autorul istoriseşte savuros, cu o pronunţată acuitate satirică, despre inventarea roboţilor sexuali şi despre felul în care capitalismul transformă în marfa până şi cea mai intimă zonă a vieţii omeneşti. În alt roman al său, intitulat „Isten, óvd az elnököt” (Doamne, păzeşte-l pe preşedinte), autorul demonstrează - prin intermediul unor ciudate şi vesele aventuri - că preşedintele unei imaginare ţări occidentale poate fi înlocuit cu un robot, pentru că nimeni nu sesizează deosebirea.

Dintre scriitorii care s-au consacrat tineretului trebuie să-i menţionăm pe romancierul Botond-Bolics György, pe Kulin György şi Fábián Zoltán - coautorii unui interesant ciclu bogat în informaţii ştiinţifice - precum şi pe Elek István, Kőszegi Imre, Gács Demeter, Erdős László [14] şi Szentiványi Jenő. Acesta din urmă a scris una dintre cărţile clasice ale literaturii ştiinţifico-fantastice maghiare, romanul intitulat „Kőbaltásember” (Omul cu topor de piatră), a cărui acţiune se petrece în vremurile preistorice; cartea a fost tradusă în numeroase limbi străine şi reeditată în repetate rânduri. Sub unele aspecte, cartea se înrudeşte cu „Ugh-Lomi” de Wells, cu „Înainte de Adam” de Jack London sau cu „Moştenitorii” de Golding.

Am lăsat la urmă numele şi activitatea lui Zsoldos Péter. În literatura ştiinţifico-fantastică maghiară, Zsoldos a cucerit un rol similar celui deţinut de Stanislaw Lem în literatura polonă. Romanele sale prezintă toate trăsăturiIe pozitive ale literaturii ştiinţifico-fantastice de calitate şi, implicit, fireşte, şi ale literaturii bune în general. Zsoldos este preocupat de problemele procesului de umanizare şi ale capacităţii omului de a face faţă acestui proces. Primele sale scrieri - „A viking visszater” (Întoarcerea vikingului) şi „Távoli tűz” (Foc în depărtare) - sunt romane scrise frumos, oferind străvechea savoare a basmului; ele îi prezintă cititorului universuri ciudate, cu interesante personaje modelate excelent, ca şi o scrie de întâmplări dinamice : primejdii şi pace, iubire şi moarte - totul aproape în maniera marilor epoci sau a istoriografilor antichităţii clasice. Operele sale mai recente - deşi nu lipsite de virtuţile celor anterioare - tind către profunzimea filozofică, devin structural dramatice şi, în privinţa conflictelor, se apropie mai degrabă de omul zilelor noastre. Romanul „A feladat” (Sarcina) - o realizare densă, lapidară - descrie, în lupta îngrozitor de dură a echipajului unei nave cosmice naufragiate, tragedia voinţei care îi supravieţuieşte chiar omului, trece peste orice obstacol şi devine, tocmai prin aceasta, aproape inumană. Cât despre cea mai recentă carte semnată de Zsoldos, ea se intitulează „Ellenpont” (Contrapunct); zugrăvind periplul unor roboţi plecaţi în cosmos în căutarea omului, a raţiunii diriguitoare, ea se ocupă în fond despre relaţia om-maşină, reuşind să captiveze şi să emoţioneze atât prin conţinut, cât şi prin structura ei aproape simfonică.

Să mai menţionăm aici că în Ungaria au luat un real avânt cercetările privitoare la problemele teoretice implicate de science-fiction. Lingvişti, esteticieni şi istorici literari consacră studii consistente literaturii ştiinţifico-fantastice autohtone şi de peste hotare. Au apărut chiar două antologii alcătuite din scrieri teoretice, ambele conţinând mai cu seamă esteticieni străini de prestigiu.

Ungaria a participat la EUROCON - primul congres de literatură ştiinţifico-fantastică din Europa, organizat la Triest - şi a obţinut o serie de premii. Juriul internaţional a distins, printre altele, romanul „Sarcină” de Zsoldos Feter, nuvela „Sempitermin” de Mesterházi Lajos şi „Informatorul SF” editat de comitetul din cadrul Uniunii Scriitorilor.

Moştenitoare a unor mari tradiţii, literatura ştiinţifico-fantastică maghiară trăieşte, e în mişcare şi evoluează concomitent cu literatura ştiinţifico-fantastică progresistă din lumea întreagă şi, fireşte, în primul rând cu cea tot mai deplin desfăşurată din ţările socialiste. Crezul social şi literar al scriitorilor maghiari care s-au consacrat literaturii ştiinţifico-fantastice este just exprimat în documentul de încheiere a Conferinţei consultative de la Budapesta, unde se precizează că „literatura şi arta ştiinţifico-fantastică trebuie să slujească prietenia dintre popoarele lumii, pacea şi ideile progresului social”. Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar şi guvernul Republicii Populare Ungare acordă sprijin deplin literaturii ştiinţifico-fantastice concepute în acest spirit.


Articol apărut în:
CPSF 440, p. 17-22.
În româneşte de Gelu Pateanu


Note în text:

5. Földes Péter (n. 1916) - cronicar şi regizor de teatru, dramaturg, autor de cărţi pentru tineret, de două ori laureat al premiului „József Attila”.

6. Fehér Klára (n. 1922) - prozatoare şi ziaristă maghiară; laureată a premiului „József Attila”.

7. Hernády Gyula (n. 1926), scriitor şi economist; autor şi de scenarii de film.

8. Mesterházi Lajos (n. 1916), prozator şi publicist, de trei ori laureat al premiului „József Attila” şi laureat al premiului „Kossuth”.

9. Kuczka Péter (n. 1923), poet şi publicist; preocupat în ultimul timp mai ales de scenariul de film şi de literatura ştiinţifico-fantastică. Laureat al premiului „Kossuth” şi al premiului „József Attila”.

10. Bárány Tamás (n. 1922), romancier şi publicist, de două ori laureat al premiului „József Attila”.

11. Örkény István (n. 1912), nuvelist, romancier şi dramaturg; de două ori laureat al premiului „József Attila”.

12. Moldova György (n. 1934), nuvelist, romancier şi autor de scenarii cinematografice; laureat al premiului „József Attila”.

13. Fekete Gyula (n. 1922) a scris romane şi nuvele pentru tineret. I s-a pus În scenă o dramă şi i s-au realizat trei filme. De asemenea se ocupă de publicistică şi de critică. De două ori laureat al premiului „József Attila”.

14. Erdős László (n. 1913), scriitor şi publicist; de două ori laureat al premiului „József Attila”.