Paradox 1985

.

Acest „Paradox” fusese pregătit să apară în 1984. Nu ştiu de ce n-a fost publicat atunci, în vremea respectivă mă străduiam să termin anul I, care nu se putea repeta, iar dacă omul dădea greş, trebuia să stea un an în producţie şi apoi să dea admiterea din nou. Deci n-am fost direct implicat în editarea şi corectarea acestui număr. El a fost realizat de redacţia „Forum studenţesc” (pe atunci, cu Pompiliu Crăciunescu în frunte), Voicu A. David şi Viorel Marineasa (proaspăt inginer, Dorin Davideanu făcea naveta la Făget). De remarcat felul unic de aranjare (patru în coloană, pe stânga) a siglei tradiţionale, creată iniţial de Sergiu Nicola. Pe prima pagină, cu continuare în pagina 3, unul dintre articolele teoretice de referinţă scrise de Lucian Ionică.

Iată nişte cronici de carte, ilustrate cu un prim desen în tuş realizat de mine, pe tema trecerilor dintre lumi (notă: nici nu se observă că imaginea a fost răsucită cu 180 de grade; în original, mâna care căuta un ochi era jos, iar planetele sus). Revista a cuprins grafică şi colaje foto realizate de membrii grupului AVSF (Arte vizuale science-fiction): Ilie Tudor-ITDOR, Silviu Genescu, Dan Bureţia şi subsemnatul. Despre expoziţia noastră itinerantă, care a hoinărit pe la Casa Studenţilor, Clubul Facultăţii de Construcţii şi Zilele „Helion”, a scris Bogdan Popescu în „Forum studenţesc”.

Laurenţiu Cerneţ îşi lansase şi el volumul „Salt în mâine” (Editura Albatros, Bucureşti, 1984) cu un an înainte, într-o şedinţă de cenaclul foarte voioasă, unde s-a râs mai ales pe seama rânduielilor impuse de Ayatollahul Khomeini.

O pagină tematică, dedicată roboticii, un domeniu în care politehnica timişoreană a excelat întotdeauna.

Singura pagină cu o oarecare încărcătură politică: dezbaterea volumului scris de Alvin Toffler, „Al treilea val”, discutat de către cadrele universitare de la catedra de ştiinţe sociale. Citite azi, luările de cuvânt dobândesc şi o semnificaţie sociologică, deoarece şi pe atunci au existat oameni inteligenţi, nu doar activişti de partid şi dogmatici marxişti.

Iată un debut în forţă: Sergiu Bot, pe atunci elev la liceul de artă. Din păcate, ulterior a emigrat în Israel şi n-am mai auzit nimic despre el.

După plecarea lui Voicu A. David, Sorina Sopa a devenit preşedinta cenaclului din toamna anului 1985, iar eu vicepreşedinte. Din câte ţin minte, Sorina era deja redactor al „Forumului studenţesc” (mie mi s-a înmânat legitimaţia de presă abia în noiembrie). Iată şi textul cu care a debutat în „Paradox” Coco (Constantin Cozmiuc). Nu ştiu cine este Mircea Bălan, dar Coco scria mai bine de unul singur, lucru dovedit de premiile primite la Consfătuirea de la Cluj (Crăciun 1984).

Pagina de mijloc a cuprins întotdeauna un autor oaspete şi un autor timişorean, fiecare prezentat de câte o voce cu autoritate. Pe atunci, Lucian Merişca profesa ca medic stomatolog în Reşiţa. Doru Pruteanu ne-a părăsit şi el prea curând, lăsându-ne mai multe studii neadunate încă într-un volum. „Doi şilingi pentru Ringo Mendez” este una dintre micile bijuterii scrise de Silviu Genescu. În cele din urmă, şi-a publicat volumul de debut chiar la editura lui Viorel Marineasa (T de la Sfârşit, 1994), care aici îl prezintă lumii.

În vara lui 1985, Traian Urdea a participat şi el, alături de Horia Dulvac şi subsemnatul, la prima ediţie a Taberei studenţeşti de creaţie, organizată la Braşov. A fost coleg şi prieten cu muzicienii de la „Celelalte cuvinte”, politehnişti şi ei. Constantin Mărăscu lucra ca şi metodist la Casa de Cultură a Studenţilor. Ulterior, a făcut o carieră în televiziune.

Iată şi textul meu de debut în paginile „Paradox”-ului. Şi el a aşteptat vreo doi ani până să fie publicat. Rodica Bretin a fost prima autoare din România axată pe temele „fantasy”, un fel de Ursula K. Le Guin de-a noastră. În tabăra din Braşov, de care am amintit înainte, ne-am întâlnit şi cu creatorii locali, dar nu şi cu dânsa (fiind vară, probabil că era în concediu). Nici cu Ion Doru Brana, traducătorul lui „Dune”.

Verii Pecican, arădeni de origine, constituiau o prezenţă obişnuită în Timişoara, participând adesea la şedinţele cenaclului „H. G. Wells”. Ulterior, Ovidiu Pecican s-a stabilit în Cluj, unde a devenit profesor universitar, un specialist în Evul Mediu. Mircea Pora a reprezentat dintotdeauna o prezenţă discretă, cu toate că este un scriitor foarte prolific.

Caius Chiriţă era pe atunci student la medicină. O altă proză a lui, „Ora mesei”, poate fi citită aici. Florin Contrea era profesor de română, n-am ştiut până acum faptul că-şi luase doctoratul în filologie.

Gheorghe „Ghighi” Secheşan şi Daniel Vighi, doi condeieri din „Generaţia de aur” a „Forumului Studenţesc”, au fost ani de-a rândul titulari a celor două rubrici cuprinse în această pagină.

O altă traducere a lui Dan Gârlaşu şi unul dintre „dosarele” lui Voicu A. David, ilustrate cu un desen în tuş de-al meu.

O schiţă genială a lui Philip K. Dick, tradusă cu măiestrie de Silviu Genescu. A mai existat încă o versiune, tradusă de altcineva, cu titlul „Dincolo zace wubul”, publicată în „Almanahul Anticipaţia 1986”, de unde a fost preluată de câteva ori de alte publicaţii ocazionale. Rămân fanul versiunii genesciene, care a produs un impact teribil asupra minţii mele tinere şi l-a creat pe Şoşonel.